Teama...de implicare?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

pana atunci va rog sa expuneti si parerile dvs. Poate vreo vorba, poate vreo mustrare, poate ceva va scoate la liman problema ca doar Dumnezeu lucreaza prin oameni.

Cu varsta, apare pericolul sklerozei spirituale. Ea imbraca toate aspectele, mult dincolo de cel relational. Nu mai avem pornirea de a iesi din inchisoarea certitudinilor. Nu mai citim decat lucruri despre care suntem deja convinsi. Nu ne mai investim in noi prietenii. Nu mai avem nici rabdarea, nici interesul. Ne simtim bine in propriile universuri ale solitudinii, pe care ni le-am plasmuit, in care dialogam noi si proiectiile noastre. Isus ? A spus El ceva despre sarea pamantului, dar El a spus, El a auzit. El a stat la ospat cu fariseii, dar noi nu mai gasim placere in ospete nici macar cu vecinii. Care vecini ? Nenorocitii aia ? Pasul urmator e sa nu mai gasim placere nici in acatiste. Daca nu mai avem chef de chefuri, nu e normal sa nu mai avem chef de rugaciune ? Dupa alienare, vine mizantropia. Dupa mizantropie, vine akhedia. Si, in sfarsit, aspelpisirea completa.

Ce i-o fi venit Atoatelui sa se inomeneasca ? Nu-i era Lui bine acolo, intre gratioase fapturi spirituale ? Uite ce-a patit! Dar El si-a invins teama si ne-a indemnat sa Il urmam. "Bine ne este noua aici!" a spus Petru, vazand cu ochii lui stralucirea de negrait a realitatilor fata de care lumea noastra e umbra. Dar L-a urmat pe Isus in apostolie, intre oameni, pana la moarte.

Acatistele ? Sunt foarte bune, mai ales daca bucuria lor ne umple inima. Dar ceea ce va lipseste e alta bucurie, aceea a jocului. Cautati lada cu papusi din pod si scuturati-le de praful vremii care le grizoneaza. Redescoperiti, Gabriela, bucuria si mirarea fetitei cu papusile, ca a uneia ca aceia va fi imparatia Cerului!