Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Calugarul
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #18  
Vechi 29.01.2009, 05:25:39
mirelat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit tot din patericul athonit, tot despre simplitate

Un părinte a spus:
– O simplitate naturală devine sfințire într-un mod natural. Un om simplu, dar sfânt, când a îngrijit odată un sărman om bolnav, s-a dus pe țărmul mării, la Biserica Înălțării, și-a ridicat brațele și a început să se roage: «Sfânta mea Înălțare13 (El credea că «Înălțarea» este o sfântă a cărei hram îl avea biserica.), dăruiește-mi un pește mic pentru cel bolnav». Și, deodată, o minune – un pește a căzut în mâinile sale. El l-a gătit, mulțumindu-I lui Dumnezeu și Sfintei Înălțări.
– Un om simplu, dar sfânt, care nu are discernământ, îl poate socoti sfânt și pe unul rătăcit, în vreme ce un sfânt înțelept, având multă minte, are și discernământ, putând astfel să facă diferența dintre un om sfânt și unul rătăcit. Mintea este dar și harismă de la Dumnezeu, ca și puterea trupească. De aceea se cade să le întrebuințăm așa cum voiește Dumnezeu, adică spre mântuire și sfințire.
– Cei pe care îndeobște oamenii îi socotesc nedreptățiți (adică cei orfani, invalizi etc.) sunt ajutați de Dumnezeu, Care îi acoperă cu daruri, căci nu există nedreptate la Dumnezeu.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Muntele athos ionitamihaela Generalitati 3 18.09.2012 15:50:00
Miracol in Muntele Athos andreicozia Calugarul 27 13.08.2010 20:46:46
Muntele Athos sunsray Generalitati 15 21.03.2010 23:40:54
Pelerinaj la Muntele Athos BogdanF2 Generalitati 7 08.11.2008 20:21:24