Trandavia

[Traditie1]

Ca sa învingi trândavia ca si alte patimi trebuie sa te decizi sa mori lumii, sa fii un mucenic în fiecare secunda pâna la sfârsitul vietii, îndurând oricâte suferinte din partea trupului si lumii, sa fii ca un stâlp de rugaciune neadormit si sa te încredintezi cu totul calauzirii lui Dumnezeu. Daca te gestionezi singur, viata ta va fi un sir de încurcaturi si lipsa de soprire duhovniceasca. Daca în în fiecare clipa ne lepadam de lume si calauzirea proprie, suntem în Dumnezeu si realizam doua lucruri bune: suntem permanent deschisi Lui si El ne lumineaza si ne schimba mintea treptat si al doilea: nu mai gresim în actiunile noastre.

Dar a sti cum sa distingi voia lui Dumnezeu e complicat, nu exista o metoda ci e o permanenta cautare însa prin ea constiinta noastra e deschisa Lui, nu cu atentia risipita în lume si gânduri.

[ory]

Exact asta facem noi inaintea calculatorului...TRANDAVIM!,Mai rau este ca unii trandavesc asemenea noua,dar mai sunt si platiti pentru asta.Suntem ipocriti,ce mai!!!

[carmina]

"Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea raţională. Dar akedia se face stăpână peste toate puterile sufletului" (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a sufletului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca o zăpăcire şi neorânduială a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos în viaţa duhovnicească:
- neglijenţă a sufletului în ceea ce înseamnă mântuirea lui, o lipsă a zelului duhovnicesc.
- paralizie a puterilor sufleteşti.
Akedia este în strânsă legătură cu tristeţea ca patimă, mai precis cu acea tristeţe care nu are o cauză precisă ci este provocată de către diavol. Chiar unii Părinţi ai Bisericii identifică această tristeţe provocată de diavol cu akedia.
Părinţii Bisericii au vorbit despre akedie mai ales în contextul monahismului, dar akedia este o patimă care îi priveşte pe toţi oamenii, nu numai pe monahi, ci şi pe laici,
Forme de manifestare: lene, plictiseală, o stare de lehamite, silă, urât, lâncezeală, moleşeală, descurajare, toropeală, lipsă de grijă pentru mântuire, amorţeală a sufletului, o stare de somnolenţă care nu e determinată de oboseala firească a trupului, îngreunarea trupului şi a sufletului.
• insatisfacţie vagă şi generală. Sufletul se simte nesatisfăcut, simte că îi lipseşte ceva, nu se simte în largul său, şi din această stare de insatisfacţie decurge o lipsă de interes. Omul cuprins de akedie nu mai este interesat de nimic, totul pare lipsit de sens, nu mai aşteaptă nimic de la viaţă, i se pare că totul nu are nici rost.
• nestatornicie cu sufletul şi cu trupul.
- mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci trece cu uşurinţă de la un lucru la altul.
- trupul, omul, mai ales când e singur, nu poate sta locului, vrea să plece, caută cu orice preţ întâlnirea cu ceilalţi, dar această întâlnire cu ceilalţi se concretizează în nişte relaţii superficiale, uşuratice, care degenerează în vorbărie deşartă fără folos pentru suflet.
- nostalgia omului pentru o altă stare decât cea în care se află, tendinţa de a pleca, lipsa de răbdare, dorinţa de evadare, impresia că în altă situaţie, într-un alt loc de muncă, într-o altă localitate, într-o altă ţară totul ar merge mult mai bine, totul ar fi mult mai uşor.
- neputinţa de a duce la capăt un lucru început, te apuci de multe lucruri deodată şi nu le poţi duce pe nici unul la capăt.
Această instabilitate interioară se poate manifesta într-un fel extrem de deosebit. Nu ne mai ţinem de sălaşul obişnuit, de munca pe care am învăţat-o, de tovărăşia prietenilor şi cunoscuţilor noştri, ne este cu neputinţă se sfârşim - muncă începută, să citim până la capăt o carte, luăm o carte în mâini doar pentru a o lăsa numaidecât jos. Adeseori nici măcar nu ne putem da seama ce se petrece cu noi. Apar mereu motive plauzibile care ne silesc să ne schimbăm.
• nelinişte sufletească.
• lenevie spre cele duhovniceşti: akedia este o piedică principală în calea rugăciunii. Ea aduce o toropeală în suflet şi în trup, împingând spre somn la vremea rugăciunii. "Când soseşte vremea rugăciunii se îngreunează trupul. Stând la rugăciune îl scufundă pe om în somn şi îi răpeşte stihul cu căscături necuvenite. Iar când se sfârşeşte pravila (deci când se sfârşeşte vremea rugăciunii), se deschid ochii şi oboseala dispare" (Sfântul Ioan Scărarul). Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte multe şi fără să te poţi concentra.
• lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales de întristare, de lăcomie şi de curvie.
Iată cum descrie în secolul IV, Evagrie Monahul, starea de akedie: "Atunci când cel căzut pradă akediei citeşte, cască mult şi uşor se lasă dus spre somn. Se freacă la ochi şi îşi întinde mâinile şi dezlipindu-şi ochii din carte îi fixează pe perete. Iarăşi întorcându-i, citeşte puţin şi frunzărind-o caută curios sfârşitul, numără paginile, murdăreşte literele şi podoaba cărţilor. Iar închizând-o, pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc, căci foamea îi scoală sufletul şi el îşi face grijile lui".
Cauzele akediei:
- filavtia sau iubirea pătimaşă de sine,
- iubirea de plăcere şi întristarea cea după lume.
- rod al lucrării diavoleşti.
Akedia este o boală a sufletului:
- duce la întunecarea în întregime a sufletului,
- îl face pe om să se îndepărteze de cunoaşterea lui Dumnezeu
- duce la deznădejde, la hulă împotriva lui Dumnezeu, la învârtoşarea inimii, la mâniere grabnică.
Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este urmată de o altă patimă pentru că le are în ea pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este cuprins de toate celelalte patimi.
Akedia este "cea mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă"(Sf. Maxim Mărturisitorul), "moartea sufletului şi a minţii" (Sfântul Simeon Noul Teolog), "gustarea gheenei" (Sfântul Ioan Casian).
Falsă tămăduire: ispita schimbării, devierea atenţiei şi distracţia, a distrage atenţia de la lucrurile esenţiale, de la Dumnezeu, de la problema mântuirii sufletului, de la pocăinţă. Distracţia este însă amăgitoare pentru că ne dă doar impresia că ne rezolvă starea de pustiu sufletesc, de plictis, de lenevire, de nelinişte, dar de fapt nu face decât să ne afunde mai tare în akedie. (Televizorul şi internetul se înscriu în aceeaşi căutare a distracţiei, sunt mijloace prin care practic noi ne smulgem din realitate şi încercăm să schimbăm mediul. Este exact această împlinire a tendinţei spre fugă, spre plecare, care vine din patima akediei).
Tămăduirea akediei
Părinţii Bisericii ne spun că akedia nu are o anumită virtute care să i se opună în mod direct şi pe care să o căutăm în mod deosebit, pentru că akedia adună în sine toate patimile.
primul pas în lupta cu akedia este identificarea bolii acesteia de care suferim, înfruntarea ei şi nu fuga de ea.
Să luptăm cu ispita schimbării, a devierii atenţiei, a distracţiei. Demonul akediei să pleci, să încerci să fugi de realitate. Şi Părinţii îţi spun să înfrunţi.
Să ieşim din toropeala sufletească şi trupească care ne cuprinde, să nu ne lăsăm biruiţi de somnul trupului şi al sufletului, să ne aplecăm asupra noastră şi să căutăm să ne liniştim sufletul, să ne dobândim pacea sufletească. Pentru a putea ajunge la pace sufletească, la linişte sufletească şi pentru a birui akedia este nevoie de o luptă îndelungată şi neîncetată, care nu aduce lesne biruinţa, ci numai după o îndelungă nevoinţă.
• Pentru aceea avem nevoie de foarte multă răbdare. Să răbdăm, să nu plecăm, să nu încercăm să evadăm.
• Apoi trebuie să avem nădejde. Să avem nădejde că Dumnezeu ne va izbăvi de această patimă, să avem nădejde în bunătăţile viitoare în viaţa veşnică.
• Apoi este nevoie de pocăinţă, de întristarea cea după Dumnezeu.
• Apoi să ne aducem aminte de moarte. Toate mijloacele de divertisment nu au alt scop decât să ne facă să pierdem timpul, să treacă timpul fără să ne dăm seama. Or, timpul ne-a fost dat ca un interval în care să ne dobândim mântuirea şi atunci orice minut pe care-l pierdem în zadar este de fapt o riscare a mântuirii noastre, a veşniciei.
• Apoi iarăşi este nevoie de frica de Dumnezeu.
• lucrul mâinilor. Adică să avem o îndeletnicire, să împleteşti munca cu rugăciunea.
• cel mai important în lupta cu akedia este rugăciunea. Rugăciunea dă putere tuturor celorlalte lucruri pe care le-am enumerat până acum. Fără rugăciune nu se poate nimic. Rugăciunea potenţează aşadar, toate celelalte leacuri împotriva akediei, pentru că prin rugăciune noi chemăm ajutorul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu vine asupra noastră şi ne dă putere să luptăm cu această patimă a akediei. Numai acest har ne poate izbăvi de akedie. De asemenea Părinţii ne îndeamnă să nu ne lenevim la rugăciune şi să îmbinăm rugăciunea cu metaniile, pentru ca lenevirea trupului, moleşeala trupului să o alungăm prin metanii, angajând şi trupul în rugăciune.
• participarea la slujbe.
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi cuprinzând toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă patimă. Şi de aceea omul care reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de răgaz în războiul duhovnicesc. Evagrie Ponticul spune: "Acest demon al akediei nu e urmat îndeaproape de nici un altul. O stare de linişte cuprinde sufletul după încheierea bătăliei. Şi această stare care cuprinde sufletul după ce a biruit demonul akediei, se caracterizează prin odihnă, pace, o bucurie duhovnicească de nespus".

[carmina]

de un real ajutor este identificarea starii,darea ei in vileag,apoi rugaciunea scurta si deasa precum si ocuparea permanenta a timpului prin activitati fizice(eventual in gospodarie).

[vsovi]

"... Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte multe şi fără să te poţi concentra.
• lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales de întristare, de lăcomie şi de curvie. "

remediu am impresia ca ar putea fi sa te rogi neincetat, sa fii neincetat cu gandul, cu fractziunea clipei, cu tot filmul clipei catre Dumnezeu, mai ales in timp ce itzi desfashori activitatea... in timp ce munceshti sau te plimbi pe strazi sau dormi, sa te rogi neincetat in somn, in timp ce visezi, in timp ce te odihneshti... de odihna trupului... sufletul, duhul, iubirea din suflet sa fie cu duhul osarduitor caci trupul este neputincios...

iar cand ai ajuns la starea in care tot timpul sa te rogi, neincetat sa te rogi, abea atunci ar trebui sa incepi sa te rogi cu adevarat... caci daca toata ziua eshti in rugaciune, atunci ar trebui sa fii conshtient ca eshti cuprins de patima accediei... fiind defapt amagit cu parerea de sine, cu chipul neascultarii, ca sa ai cu ce sa te incantzi mereu acoperind intristarea, lacomia shi curvia... cu rugaciune prefacuta... cu rugaciunea celui ce inchipuie in mintea sa, shi care se apropie de trufie fara sa-shi dea seama cazand in nebunia de pe urma, in nebunia aia cand te lauzi cu cele primite in Dar ca tzi se cuvin, ca tzi s-ar cuveni de drept, sarind cat colo daca cineva itzi spune ca ai greshit... ca e peste poate ca sa fi un greshitor... din moment ce dumneata... trandaveshti... ca shi cum trandavia in pacatuire shi lepadare ar fi certificatul perfect al bunei purtari...

[carmina]

intr-un fel sau altul,cred ca trandavia este "boala secolului";imi amintesc cuvintele Parintelui Paisie spuse "Cu durere si dragoste pentru omul contemporan":

“ – Parinte,grija indeparteaza intotdeauna de Dumnezeu?
- Asculta de la mine urmatorul lucru : cand un copil se joaca si este absorbit de jucarii,nu-si mai da seama daca tatal lui este alaturi si-l mangaie.Dar daca-si va intrerupe putin joaca,atunci isi da seama.Tot astfel si atunci cand avem vreo grija,nu putem simti dragostea lui Dumnezeu.Dumnezeu da,dar noi nu simtim.Ia aminte sa nu risipesti puterile tale pretioase in griji de prisos si in lucruri desarte,care intr-o buna zi se vor face toate praf.Asa te obosesti si trupeste si mintea ti-o imprastii fara rost,iar dupa aceea ii dai lui Dumnezeu oboseala si cascaturile in vremea rugaciunii,la fel cu jertfa pe care a facut-o Cain.In mod firesc si starea ta launtrica va fi la fel cu starea lui Cain,cu neliniste si oftaturi pe care ti le va pricinui aghiuta,ce va fi alaturi de tine.
(…) Daca vezi ca mintea ta fuge mereu si se duce la treburi, (…) sa intelegi ca esti mai aproape de lucruri decat de Dumnezeu,de zidire decat de Ziditor.
(…) Omul este zidit sa faca binele in mod firesc,pentru ca Ziditorul lui este bun.(…)
Cu munca si grija multa se uita de Dumnezeu.Parintele Tihon spunea:”Faraon dadea munca si mancare multa israelitilor ,ca sa uite de Dumnezeu.”In vremea noastra,diavolul i-a absorbit pe oameni in materie,in raspandire.Munca multa,mancare multa,ca sa uite de Dumnezeu si astfel sa nu poata – sau mai bine zis sa nu vrea – sa puna in valoare libertatea ce li se da ca sa-si sfinteasca sufletul.Insa,din fericire,de aici iese si ceva bun,fara ca diavolul sa vrea:oamenii nu mai au prilejul sa pacatuiasca atat cat ar voi. “

[veilur]

Cand pot sa-mi dau seama ca trandavesc?

[carmina]

cine stie,poate chiar acum,stand in fata monitorului....

[costel]

Un sfat pentru cei care nu vor sa mai gandeasca si sa infaptuiasca: "Cand nu ai de lucru, iti da diavolul de lucru".

[tigerAvalo9]

Trandavia pentru mine inseamna sila.Scurt si la obiect.