Citat:
În prealabil postat de Fani71
De fapt, misiunea este pentru un crestin nu numai o posibilitate, ci o obligatie, dupa cele scrise in Evanghelie.
Din pacate sunt slaba la gasit citatele repede. Imi vine in minte doar indemnul lui Iisus catre apostoli, 'predicati popoarelor'.. Si nu se poate spune ca noi, care zicem ca avem credinta apostolica, suntem scutiti de asta. Toti am primit Duh sfant prin mirungere. Toti suntem preoti dupa 'preotia imparateasca' de care vorbeste sf. Petru.
|
Fani, eu stiu ca asta a spus APOSTOLILOR:
"Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ.
Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. " (Matei 28:18-20)
si daca imi amintesc corect, intai ei au primit Duhul Sfant, apoi au raspandit cuvantul.
In plus, femeile nu au voie sa invete pe altii.
Cel putin asa am inteles eu lucrurile.