Despre vesnicia chinurilor iadului

[Traditie1]

Iadul nu e o pedeapsa de la Dumnezeu. Un pacatos chiar daca ar fi bagat în rai nu ar simti nici o bucurie pentru ca iadul este înaluntrul lui.

Faptele pe care le facem, deciziile pe care le luam, gândurile, toate manifestarile deliberate din tot cursul vietii noastre ne modifica structura psihica.


Viata virtuoasa ne curata sufletul si ne deschide lucrarilor harului divin care ne transfigureaza, ne preschimba modul de gândire, ne face apti pentru gustarea bunatatilor vesnice.

Viata de patimi (pofte, pacate) ne împatimeste, ne face tot mai ahtiati dupa pacat, tot mai framântati de pofte, chinuiti de rautate iar în vesnicie aceasta suferinta creste exponential inclusiv prin constiinta ca nu se va scapa niciodata de ea.

Mai adaug ca raiul nu este o suma de lucruri create ci unirea cu energiile necreate ale lui Dumnezeu, lucru care nu este posibil pentru un om în starea naturala, e necesar un proces tainic de pregatire pe care numai harul divin îl poate lucra.