Combaterea evolutionismului, in 29 de puncte

[MariS_]

Pentru Bastet.

Inima din minte, la ea ma refeream. Sa zicem ca e sediul sentimentelor,
desi pentru mine ea cuprinde centrul mintii (nu in sens psihic, ci crestin),
deci implicit constiinta.
Bastet:
"Nu sînt de acord cu implicația indirectă pe care o faci, anume că prin rațiune nu poți ajunge la vreo perspectivă optimistă. Dimpotrivă. Dovadă... toți oamenii care nu cred în supranatural, dar se simt foarte la locul lor și foarte motivați în ce-or întreprinde ei, în acest univers bizar."
-----
Da, poate fi optimism, dar atunci trebuie sa faci ca evreul la piata: mai lasa tu,
mai dau eu, asa ca sa nu fie nici pe-a ta, nici pe-a mea. Adica mai lasa ratiunea,
mai pune inima, si da, atunci iese ceea ce ai zis. Dar daca mergi pe ratiune pura
(vorba lui Kant) si pana la capat...

Chestia cu curcubeul mi-a placut extraordinar. Mi-a adus aminte ca-mi place
sa privesc cerul noaptea si-mi spuneam de fiecare data cu emotie: Oare de ce
eu, firul de nisip, ma uit la stele si galaxii si stiu ca ele exista si ele (imensele
stelele, nu eventuale fiinte), nenumaratele, nu stiu ca eu exist, dar ma lumineaza.

[Bastet]

În prealabil postat de MariS_

Inima din minte, la ea ma refeream. Sa zicem ca e sediul sentimentelor,
desi pentru mine ea cuprinde centrul mintii (nu in sens psihic, ci crestin),
deci implicit constiinta.

Atenție la „implicit”-ul ăla, lasă loc la interpretare. Implicit, și ne-creștinul (și ne-religiosul în genere) are conștiință. (Știu că nu asta ai vrut să zici, dar nu m-am putut abține.)

Da, poate fi optimism, dar atunci trebuie sa faci ca evreul la piata: mai lasa tu,
mai dau eu, asa ca sa nu fie nici pe-a ta, nici pe-a mea. Adica mai lasa ratiunea,
mai pune inima, si da, atunci iese ceea ce ai zis. Dar daca mergi pe ratiune pura
(vorba lui Kant) si pana la capat...

Rațiunea nu e neapărat un monstru rece și pesimist. Și nici nu e un dat, ceva fix. Se mulează pe posesor.

[MariS_]

Citat:
În prealabil postat de MariS_
Inima din minte, la ea ma refeream. Sa zicem ca e sediul sentimentelor,
desi pentru mine ea cuprinde centrul mintii (nu in sens psihic, ci crestin),
deci implicit constiinta.

Atenție la „implicit”-ul ăla, lasă loc la interpretare. Implicit, și ne-creștinul (și ne-religiosul în genere) are conștiință. (Știu că nu asta ai vrut să zici, dar nu m-am putut abține.)
---------------------
Da, ai dreptate. Vroiam sa zic ca psihologul face distinctie intre sentimente,
ratiune si constiinta, iar eu pun sentimentele si constiinta impreuna. Nici nu
mi-a trecut prin cap sa spun ca numai cei religiosi au constiinta. Exprimarea
mea de multe ori lasa de dorit. Recunosc.

"Rațiunea nu e neapărat un monstru rece și pesimist. Și nici nu e un dat, ceva fix. Se mulează pe posesor."

Asa e. Insa de prea multe ori si la prea multe persoane, atunci cand e "biciuita"
si impinsa la limitele ei, ajunge la acelasi rezultat. Si ala e absurdul.
Vreau sa zic ca prea multi indivizi inteligenti si superinteligenti (nu fac apropouri)
ajung la acelasi rezultat. Pe urma ea e adusa in limite rezonabile si atunci,
"imblanzita", se va mula pe posesor, asa cum bine ai spus.

[Bastet]

În prealabil postat de MariS_

Citat:

Pune și tu așa, e mai simplu: [ quote ] text [ /quote ] (fără spații)

Asa e. Insa de prea multe ori si la prea multe persoane, atunci cand e "biciuita"
si impinsa la limitele ei, ajunge la acelasi rezultat. Si ala e absurdul.

Știi tu sigur că dacă lași gîndirea să zburde-n voie, vei da neapărat de absurd?

Repet referința pe care am făcut-o acum cîteva mesaje, nu țin minte să fi citit vreodată ceva mai deprimat, mai deprimant și mai nihilist (și în același timp, extrem de plastic) decît scriitura lui Cioran. Și totuși, n-a înnebunit nici el, nici eu.

Vreau sa zic ca prea multi indivizi inteligenti si superinteligenti (nu fac apropouri)
ajung la acelasi rezultat. Pe urma ea e adusa in limite rezonabile si atunci,
"imblanzita", se va mula pe posesor, asa cum bine ai spus.

Fie-mi permisă interpretarea: deci să încercăm să „punem în lesă” un pic rațiunea? Nu îți înțeleg angoasa.

Pe de altă parte, zici că ai experimentat mai multe sisteme de credințe/filozofii pînă să ajungi (sau să te întorci) la creștinism. ...Celelalte sisteme nu îți ofereau suportul acelui „ceva” care îți promite că sfîrșitul vieții fizice nu va fi sfîrșitul a tot?

(Sper că nu te deranjează prea tare ultimul paragraf, încerc doar să îmi „traduc” ce te frămîntă.)

[MariS_]

Foarte bine spui de Cioran. El e exemplul cel mai expresiv de cautator
al sensului ultim, pe cale rationala. Ceea ce vroiam sa spun este ca
oricine are "dotarea" lui Cioran si ar fi impins la limita ratiunea (nu sa
zburde oricum, ci sa caute sensul ultim) ar fi ajuns la concluziile lui.
Adica concluziile finale, ale sensului ultim, sunt aceleasi, nu depind
de persoana, decat ca traire. Ca dupa aceea a putut sa traiasca
normal imi explic tocmai prin faptul ca si-a limitat preocuparile la
dimensiuni normale ale unei existente asumate. Probabil chiar si-a
construit sensuri personale, fara pretentii absolute. Poti trai si asa.
E ca si cum ai sta agatat de o franghie deasupra unei prapastii, nu
poti nici sa urci, nici sa cobori, sti ca la un moment dat franghia se
va rupe, dar iti propui sa nu te mai uiti in jos si-ti faci de lucru
tricotand, citind, glumind, rezolvand rebus, studiind, cercetand
stancile, pietrele, etc.,etc. Se poate, totul e posibil.

In ceea ce priveste experimentarea altor sisteme de credinta sau
filozofii, ea s-a rezumat la cunoastere teoretica, deci nu le-am
practicat. Si nu le-am practicat pentru n-am gasit sensul care
sa ma multumeasca. Eliberare a spiritului, contopire in divinitate,
identitate intre sine si divinitate, contemplatie, extaz, samadi,
etc.,etc., m-au atras la inceput pentru ca imi gadila orgoliul ca
sunt cineva. Daca sinele meu era egal cu divinitatea, chiar si ca
picatura in ocean, tot ma impresiona. Dar apoi am sesizat si
defectele: renuntarea la sentimente si chiar la gandire, samadi
fara suport si aruncarea in gol. Si cel mai important: nerezolvarea
problemei Binelui si Raului. Acolo mai totul era inchipuire, maya.
Compasiunea era cel mai inalt simtamant. In crestinism am dat
de Iubire si am inteles ca daca cauti sens, atunci numai iubirea
il poate da. Iar daca cauti un sens absolut, atunci numai o
Iubire Absoluta poate sa-l genereze.