Forumul nostru II (sau de ce se judeca ortodocsii unii pe altii)

[caminaris]

În prealabil postat de sophia

A trebuit sa ma intrerup, ca mai am si alte treburi.
Revin, pentru ca mai am ceva de spus.

@glykys - multumesc pentru vorbele frumoase si blande si pentru interventia pe langa Zaharia.

Vroiam sa mai spun ca sunt f.surpinsa de un lucru. Multe lume, chiar si glykys spune aici despre credinta (cea ortodoxa in speta) ca nu este comoda, frumoasa, "nu este o placinta dulce si insiropata".
Mai inati ca nu pricep de ce nu poate fi asa, ca Dumnezeu nu ne cere sa nu mai fim oameni.
Pe urma tocmai aceia care din cate par cel putin o duc cel mai usor si n-au probleme spun asta? Pai tocmai ca la ei care citesc toata ziua carti de religie greoaie (au timp, rabdarem creierul si sufletul liber de oboseala si probleme), le vin copiii usor, fara probleme (din Cer cum s-ar spune) si mai ales...fara sex, pot trai fara mancare fericiti si sanatosi, nu au dureri, pot sta ore intregi in biserica, sculati de la 6 dimineata, in picioare (ca bancile sunt interzise), etc. sa nu ai continui. Care au duhovnici si preoti minunati, agape si petreceri la biserica, catehism, reviste, etc.
Tocmai aceia imi spun mie ca e grea credinta. pai pentru ei se pare ca este floare la ureche, parfum de tei.
Pentru mine si altii ca mine, sau mai rau, aflati in boli si grele incercari, acolo atunci cum este credinta, va intreb eu? E usoara, comoda?
De aceea si tocmai asta va intreb mereu: cum faceti voi insiva sa va fie asa, nu ce spun dogmele si Sfintii parinti si altii. Voi cum faceti?
Nimeni nu mi-a raspuns vreodata cum reuseste sa se imprtaseasca in fiecare duminic si chiar mai des si in acelasi timp sa munceasca, sa nu manance mai nimic si sa nu traiasca cu sotul/sotia.
Lucruri din astea practice as vrea sa aflu si sa invat. Ca eu nu reusesc, nu pot.Eu ma stradui sa le impac pe toate: si pe mine, si pe sot, si pe Dumnezeu si pe altii de langa mine sa-i ajut, si pe preot.
Si deja m-am terminat, nu mai pot.

Draga Sofia, sa-ti spun parerea mea despre cum poti sa impaci viata ta cu Hristos. Te rog tine cont ca e doar o parere personala sau un sfat din care sa alegi ce crezi ca e bun, asta daca gasesti ceva bun pe acolo...:)

Ca sa fii intr-o permanenta unire cu Hristos, avand in vedere ca muncesti, spune rugaciunea lui Iisus de fiecare data cand ai un moment liber pentru minte. Uite cum fac eu: dimineata pe drumul spre servici, de cum am iesit pe usa spun Tatal nostru, apoi Rugaciunea lui Iisus pana ajung la servici. Daca sunt la volan nu ma impiedica absolut deloc. Iar daca nu conduc atunci e si mai usor, mai bine.
La servici iau contact cu vreo o suta de persoane in cele 12 ore cat dureaza tura. Deci destul de multa lume. Unii sunt relaxati si au chef de vorba, altii sunt nervosi si vorbesc repezit si fara nici-un chef, altii nu prea au bun simt, altii sunt plini de bun simt si imi insenineaza ziua. Ma comport cu toti la fel: nu vorbesc decat cand sunt intrebat, ii ascult orice ar avea sa-mi spuna, in problemele de servici sunt cat pot de rapid si concentrat astfel incat sa nu stea dupa mine, intr-un cuvant ma comport cu ei asa cum m-as comporta cu insusi Hristos.

Din cand in cand am cate 2-3 minute libere, iar spre sfarsitul programului am chiar vreo ora libera. In acele momente ma gandesc la Dumnezeu, la Hristos, la Maica Domnului, la Sfintii zilei. Si ma rog cu Rugaciunea lui Iisus sau Tatal Nostru sau cant in gand sau in surdina "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Si simt cum ma inunda o bucurie in interior. Uneori ma opresc, daca sunt in birou si mai e cineva acolo, pentru ca incep sa zambesc din prea multa bucurie pe care o simt si mi-e teama sa nu ma vada cineva.
Ce am observat la oamenii din jur: daca te comporti cu ei ca si cu fratele tau - cu solicitudine, atentie, gata oricand sa-mi ofer ajutorul - se petrece ceva cu ei: daca erau agitati se relaxeaza, daca erau innegurati se insenineaza, daca erau obositi capata energie etc. Si pleaca altfel decat au venit. Iar eu ma bucur ca devin mai veseli, mai increzatori. Si pe zi ce trece ii vad cum sunt mai atenti si cu mine dar si cu cei din jur: mai deschisi, mai relaxati, nu mai injura sau daca se scapa o data isi cer scuze (ceea ce era imposibil acum o luna si jumatate cand m-am angajat aici).

Tu spuneai ceva si de cum poti impaca viata intima cu impartasirea deasa (eventual saptamanala). Martea si joia poti sa concepi copilasi, nu te opreste nimeni. Iar duminica sa te impartasesti. Dar sa-ti iei sotul in brate si sa-l dragalesti poti s-o faci in fiecare zi. Chiar e recomandabil ca sa va pastrati uniti in sentimente. Daca te rogi zilnic cu canonul tau nu inseamna ca nu poti sa-l strangi in brate de oricate ori vrei. Mie mi se pare ca legatura trupeasca e un lucru natural cum e sa zicem bautul apei sau mancatul painii. Totul e sa nu intreci masura. Dar atata timp cat pastrezi limite acceptabile in ce priveste frecventa, e ok.
Uite, sa mananci peste masura sau prea des (adica sa mananci si atunci cand nu ti-e foame) e la fel de condamnabil ca si legaturile trupesti prea dese. Se cheama ca iti place atat de mult incat nu te poti abtine. Ori Hristos vrea sa ne otelim vointa ca sa nu ne stapaneasca viciile ci dimpotriva - sa stapanim noi peste trupul nostru - sa-i dictam noi ce sa faca nu sa ne dicteze el.
Eu cel putin asa as face daca as fi insurat: ajuns acasa mi-as lua sotia in brate de la usa si as saruta-o cu dragoste, as strange-o in brate si as mangaia-o pe cap minute intregi, as pune-o sa-mi povesteasca tot ce i s-a intamplat in lipsa mea, apoi ne-am aseza la masa. Dupa masa mi-as face rugaciunile si apoi as ajuta la orice face ea ca sa fiu in preajma ei, bucurandu-ma fie si numai de prezenta ei. Nu e nevoie de legatura trupeasca pentru a-mi afisa dragostea sau pentru a ma bucura de iubirea ei. Iubirea se simte dintr-un gest, dintr-o iertare, dintr-o privire.

In ce priveste mancarea: in zilele de post mancam mai putin ca sa ii aducem ofranda lui Hristos abtinerea noastra pentru ca miercuri se considera, simbolic, ca a fost vandut iar vineri ca a fost rastignit. Si daca ne gandim la patimile Sale chiar ne piere pofta de mancare.
Asta nu inseamna sa nu mancam deloc pentru ca trebuie sa gandim cu dreapta socoteala: daca azi nu mananc nimica, maine o sa mai pot fi in stare de ceva? O sa ma simt slabit si fara chef de viata si n-o sa ma mai comport la fel de atent cu cei din jur si asta o sa aibe inraurire neplacuta pentru ei.
Pe de alta parte, te asigur ca in viitor va veni vremea cand in zilele de post n-o sa mananci nimic din dragoste prea mare pentru Hristos. Dar atunci vei fi mai otelita in rabdare si in vointa.
Important e sa faci cum poti acum, astfel incat sa nu-ti dai viata peste cap. Sa faci totul cu dreapta socoteala.
Multe din intrebarile pe care ti le pui despre viata de zi cu zi au raspunsuri in cartile Cuviosului Paisie Aghioritul: "Cuvinte pentru suflet". Este un Sfant contemporan si s-a lovit de multe din problemele noastre prin mirenii care veneau la el catre sfat. Dar, iluminat de Duhul Sfant care exista in sfinti, le-a dat cele mai bune solutii. Sa nu te sperie ca sunt 5 volume, gaseste-le si citeste cate 2-3 pagini la vreme de seara - o sa-ti si pregateasca sufletul pentru rugaciunea de seara sau de noapte. Ca un medicament asa.

Apropos, si in tine exista Duh Sfant. Cand simti mila pentru un cersetor, cand te doare inima daca auzi de o poveste trista, cand inchei o discutie cu "scuze" sau "iarta-ma", atunci inseamna ca Hristos exista in tine. Iar oamenii din jur sunt atrasi nu de tine ci de "Hristos din tine".

Inca un lucru si te las: sa intri mai putin pe forum, doar o data pe saptamana sau chiar si mai rar. Nu in fiecare seara. Altfel risti sa te angajezi in discutii interminabile cu persoane care gandesc altfel decat tine. E inevitabil, doar oamenii sunt diferiti. Si asta pana la urma nu inseamna decat timp pierdut.
Poti intra doar ca sa te informezi, nu ca sa postezi. Dar cat mai rar.
Eu asa fac si mi-am eliberat mare parte din timp in felul asta.

Sa fii fericita!