Despre pacatele sau blestemele care se transmit peste generatii

[antoradoi]

În prealabil postat de costel

Voi reda ceea ce a spus parintele Teofil Paraian: "In Scriptura se spune, in cartea Iesirii si in Deuteronom (Iesirea 20, 5-6; Deuteronom 5, 9-10), ca Dumnezeu este pedepsitor al pacatelor parintilor in copii pana la al patrulea neam, si-i miluieste pana la al miilea neam pe cei care-i slujesc.

In cartea prorocului Iezechil se spune ca nu-i pedepseste pe copii pentru parinti, ca e nedrept sa sufere copiii pentru parinti. (Iezechil, 18, 1-20)

Ceea ce ne-ar putea interesa pe noi ar fi nu ca purtam ori nu purtam in noi pacatele parintilor nostri, ci sa facem in asa fel sa n-avem pacate, ca sa nu fie ceva sa apese peste viata copiilor nostri".

Eu personal nu sunt de acord cu ideea ca un copil este pedepsit din cauza pacatelor parintilor lui.

Nici eu,omule,nu-s de acord,dar...cine ne-a cerut noua ACORD-ul?...Unde-i LEGE,nu-i tocmeala!...
Ce vina am eu,spre ex,ca bunicul din partea tatalui meu a fost curvar?(sa zicem)Daca eu doresc sa traiesc frumos,vreau sa fiu lasata sa traiesc frumos!Si n-am nici un chef sa platesc pacatele lor.El,bunicul,care va sa zica,a circulat peste limita admisa si eu platesc amenzile la "rutiera".Nu-i tocmai cusera treaba!Dar...daca n-ai incotro...maninci si pui fripti...In alta nota de idei...
...Dumnezeu are LEGILE Lui.Noi nu stam cu EL la tacla.Sa nu ne straduim sa pricepem judecata lui Dumnezeu ca nu vom reusi.Ideea e ca avem obligatia sa ne straduim sa n-avem pacate ,caci ,cu siguratnta ,ne va fi cu mult mai bine,si in viata de aici si in cea viitoare.Noi si copii nostri....E greu dar...nu imposibil.Sa cerem acesta de la Dumnezeu si vom primi!
...Cineva a postat un cuvint de-l lui Nic Steinhardt,din Jurnalul Fericirii,si anume: "daca nu putem fi buni ,sa incercam sa fim macar politicosi".Mi-a placut ,si mie,foarte tare motto-ul acesta,cind l-am descoperit ,citindu-l pe Nic Steinhardt,si chiar mi l-am insusit.Acum insa imi tot zic ca daca putem fi politicosi,cind situatia o cere,cu siguranta ca putem incerca sa fim si buni,si...vom reusi!

[Fani71]

În prealabil postat de antoradoi

Nici eu,omule,nu-s de acord,dar...cine ne-a cerut noua ACORD-ul?...Unde-i LEGE,nu-i tocmeala!...
Ce vina am eu,spre ex,ca bunicul din partea tatalui meu a fost curvar?(sa zicem)Daca eu doresc sa traiesc frumos,vreau sa fiu lasata sa traiesc frumos!Si n-am nici un chef sa platesc pacatele lor.El,bunicul,care va sa zica,a circulat peste limita admisa si eu platesc amenzile la "rutiera".Nu-i tocmai cusera treaba!Dar...daca n-ai incotro...maninci si pui fripti...In alta nota de idei...
...Dumnezeu are LEGILE Lui.Noi nu stam cu EL la tacla.Sa nu ne straduim sa pricepem judecata lui Dumnezeu ca nu vom reusi.Ideea e ca avem obligatia sa ne straduim sa n-avem pacate ,caci ,cu siguratnta ,ne va fi cu mult mai bine,si in viata de aici si in cea viitoare.Noi si copii nostri....E greu dar...nu imposibil.Sa cerem acesta de la Dumnezeu si vom primi!
...Cineva a postat un cuvint de-l lui Nic Steinhardt,din Jurnalul Fericirii,si anume: "daca nu putem fi buni ,sa incercam sa fim macar politicosi".Mi-a placut ,si mie,foarte tare motto-ul acesta,cind l-am descoperit ,citindu-l pe Nic Steinhardt,si chiar mi l-am insusit.Acum insa imi tot zic ca daca putem fi politicosi,cind situatia o cere,cu siguranta ca putem incerca sa fim si buni,si...vom reusi!

Imi pare bine ca iti place citatul ;-)
Pai, cine spune ca este chiar asta Legea lui Dumnezeu, sa 'platim' pentru pacatele altora? Unii spun asta, dar nu inseamna ca asta este credinta Bisericii intr-adevar. este o idee care circula, care are un fundament de adevar, insa nu exprimata asa.

Bine, si atunci de ce sufera copiii mici, sugari fiind, desi ei nu au inca pacate?!? Oare greseste Psalmistul cand spune: "Intru pacate m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea" ?

[anna21]

În prealabil postat de Miha-anca

Bine, si atunci de ce sufera copiii mici, sugari fiind, desi ei nu au inca pacate?!? Oare greseste Psalmistul cand spune: "Intru pacate m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea" ?

S-a pus aici toata lumea de acord ca:
- pacatele parintilor nu cad pe capul copiilor
- pacatul nu este incalcarea legii (vezi trimitere directa la tinerea postului), ci indepartare de Dumnezeu
-legea este doar orientativa, adica sa ne orienteze spre iubire, ca iubirea este cea mai importanta (de aici, din nou, important este si sa aratam iubire sotului in post)
La chestia cu iubirea eu am intrat in ceata si nu am mai postat. Ca eu nu stiu nimic de iubire decat ceea ce a spus ap. Pavel... si pentru mine este clar ca este dar de la Dumnezeu.
Eu vad lucrurile asa: mai bine sa ma straduiesc sa tin postul, cat pot (mi-e greu, dar macar nu-mi caut scuze), ma mai straduiesc sa cunosc si "legea"..si apoi sper sa-mi dea Dumnezeu si niste iubire.. ca la capitolul acesta sunt neputincioasa.
Deci cam invers fata de ceea ce sustine Fani.

Dar vad ca a aterizat si Anca Miha aici si nu stie inca cum este cu iubirea si postul si pacatul... (scuze, ma amuz la gandul ca iar vor fi postate chestii gen interpretare legalista vs. cea in..duhul iubirii. Fara a se pune problema definirii termenilor: ce este iubirea?)

Eu am un copil care nu ma asculta uneori si m-am obisnuit sa-i spun: de ce-mi spui ca ma iubesti daca nu faci ce-ti cer?
De fiecare data cand spun asta ma simt cumplit de ipocrita.. este exact ce ar putea sa-mi spuna Dumnezeu in fiecare moment.

Revenind la pacate, stiu pe cineva obsedat de pornografie. Era obsedat de asta din liceu si avea o colectie impresionanta de filme, desi locuia in casa parintilor. Oricat incercam sa-l conving, nu reuseam sa-l fac sa inteleaga ca acesta este un obicei f bolnav si daunator etc.. (ca despre patimi si pacate nu stiam multe la vremea aceea, dar despre nocivitatea asupra psihicului exista multe studii). Apoi am fost uimita sa aflu ca si tatal lui avusese reviste porno pe vremea lui ceausescu. Mi se parea fantastic cum aceeasi preocupare s-a transmis din tata in fiu. ca aici nu poate fi vorba de o "educare" a fiului in acest sens.

Anna draga, noi putem sa ne punem de acord in toate, dar ce are asta de aface cu adevarul?!?
Oare numai in VT scrie de pacatul parintilor, care cade asupra copiilor? Scrie si in NT, atunci cand apostolii Il intreaba pe Iisus Hristos, din ce pricina a suferit copilul: din cauza pacatelor parintilor? Domnul raspunde: NU! (adica in acest caz NU; El nu infirma posibilitatea ca copiii sa sufere din cauza parintilor, ci da un alt motiv, in acest caz din pedagogie divina).
Oamenii timpurilor noastre, iubind foarte mult libertatea personala, nu mai doresc sa stie de repercusiunile faptelor lor; si atunci uita ca nu suntem indivizi, ci persoane, dupa cum ne explica Fani pe alt topic. Deci faptele mele, bune sau rele, produc valuri, care ating pe multi, precum o picatura cazuta in apa marii, care e cauza unor cercuri concetrice tot mai mari...
Dealtfel Domnul nu a venit sa anuleze Legea, ci sa o desavarseasca.
Desi e mai dureros sa ma incriminez de propriile fapte, mi se pare totusi mai sanatos sa o fac; decat sa ma fac orb si surd la ceea ce e evident.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

S-a pus aici toata lumea de acord ca:
- pacatele parintilor nu cad pe capul copiilor
- pacatul nu este incalcarea legii (vezi trimitere directa la tinerea postului), ci indepartare de Dumnezeu
-legea este doar orientativa, adica sa ne orienteze spre iubire, ca iubirea este cea mai importanta (de aici, din nou, important este si sa aratam iubire sotului in post)
La chestia cu iubirea eu am intrat in ceata si nu am mai postat. Ca eu nu stiu nimic de iubire decat ceea ce a spus ap. Pavel... si pentru mine este clar ca este dar de la Dumnezeu.
Eu vad lucrurile asa: mai bine sa ma straduiesc sa tin postul, cat pot (mi-e greu, dar macar nu-mi caut scuze), ma mai straduiesc sa cunosc si "legea"..si apoi sper sa-mi dea Dumnezeu si niste iubire.. ca la capitolul acesta sunt neputincioasa.
Deci cam invers fata de ceea ce sustine Fani.

Dar vad ca a aterizat si Anca Miha aici si nu stie inca cum este cu iubirea si postul si pacatul... (scuze, ma amuz la gandul ca iar vor fi postate chestii gen interpretare legalista vs. cea in..duhul iubirii. Fara a se pune problema definirii termenilor: ce este iubirea?)

Eu am un copil care nu ma asculta uneori si m-am obisnuit sa-i spun: de ce-mi spui ca ma iubesti daca nu faci ce-ti cer?
De fiecare data cand spun asta ma simt cumplit de ipocrita.. este exact ce ar putea sa-mi spuna Dumnezeu in fiecare moment.

Revenind la pacate, stiu pe cineva obsedat de pornografie. Era obsedat de asta din liceu si avea o colectie impresionanta de filme, desi locuia in casa parintilor. Oricat incercam sa-l conving, nu reuseam sa-l fac sa inteleaga ca acesta este un obicei f bolnav si daunator etc.. (ca despre patimi si pacate nu stiam multe la vremea aceea, dar despre nocivitatea asupra psihicului exista multe studii). Apoi am fost uimita sa aflu ca si tatal lui avusese reviste porno pe vremea lui ceausescu. Mi se parea fantastic cum aceeasi preocupare s-a transmis din tata in fiu. ca aici nu poate fi vorba de o "educare" a fiului in acest sens.

Anna, cred ca ai inteles numai partial ce am vrut eu sa spun.

In primul rand, si aici ii raspund si Ancai, si eu sunt de acord ca pacatele parintilor se pot rasfrange, sub forma de boli, probleme sau tendinta spre pacat, asupra copiilor. Am explicat mai sus in ce sens, si aici am zis ca nu in sens de pedeapsa, ci in sens de 'solidaritate a firii umane', de acelasi tip cu transmiterea pacatului originar. Insa aici as vrea sa adaug (nu mai stiu daca am spus mai sus) ca nu putem intelege aceasta transmitere din generatie in generatie ca pe ceva automat, pentru ca 1) asta ar insemna un fel de calvinism, determinism strain credintei ortodoxe 2) suferintele omului din toata invatatura ortodoxa de pana acum NU sunt numai rezultatul pacatului direct (al persoanei sau al stramosilor), ci sunt si din alte motive: ca sa ne intareasca, ca sa ne schimbe inima, si uneori din motive misterioase (vezi Iov), cunoscute doar lui Dumnezeu. Deci, daca un copil se naste bolnav, sau se imbolnaveste maiu tarziu, poate fi din multe, multe motive si nu este bine sa ne grabim noi sa ne dam cu parerea.
Este si asa destul de greu sa intelegem de ce ni se intampla noua o nenorocire sau o boala.

In al doilea rand, eu nu am spus ca trebuie sa incalcam poruncile clare ale lui Dumnezeu oricand ni se pare ca o facem de dragul dragostei, de orice fel o fi ea. Daca as fi gandit asa, as fi spus ca concubinajul este perfect crestin (daca este dragoste), ca eutanazia este perfect crestina (daca il omori pe celalalt din dragoste) etc. Nu am spus si nu voi spune asta. Sigur ca si poruncile sunt imprtante, dar ele provin toate din porunca dragostei, est ceea ce e spune Hristos in evanghelie: 'in porunca aceasta stau toata Legea si profetii'.

In al treilea rand, cred ca te fixezi prea mult pe aspectul zilei conceptiei, care era doar un punct secundar in discutia noastra.
In aceasta privinta, ideea pe care o sustin eu este ca trebuie sa facem deosebirea intre adevaratele porunci - sa nu ucizi, sa nu furi, etc (a nu se uita insa interpretarea lor din predica de pe munte) - si reguli ascetice aparute mai tarziu ca sa ne ajute, insa care daca sunt intelese in acelasi fel ca poruncile provenind din legea dragostei, in acelasi fel ca legea iudaica cu toate regulile ei absolute, contravin sensului evangheliei, unde Hristos ne spune ca sabatul este facut pt om si nu invers, si unde sf. Pavel ne spune ca postul este pentru cei slabi, si sa nu ne judecam unii pe altii. Si unde sf. Ioan spune intr-una dintre epostole sa ne purtam ca unii care vom fi judecati dupa o lege a libertatii. Si multe altele.
Deci, postul, alimentar sau conjugal, nu este o porunca in acelasi fel ca poruncile morale ce vin din legea dragostei, este o asceza, adica un exercitiu (asta inseamna asceza etimologic: exercitiu) care este absolut necesara, insa nu ca respectarea unor reguli, ci ca principiu.
A incalca regulile postului nu este deci un pacat decat daca cedam unei patimi.
Ramane la latitudinea constiintei si libertatii noastre sa ne dam seama. Daca nu avem inca destula constiinta si libertate, este bine sa le urmam mai strict, dar este bine sa incercam sa ne-o formam, altfel nu vom creste duhovniceste.

De altfel, pentru postul alimentar exista chiar si pentru cei mai stricti momente in care nu ni se recomanda sa il tinem: de exemplu, sarcina si perioada alaptarii. Sau boala.

Tu ma ironizezi un pic cu respectarea dorintei sotului care este deasupra postului. Insa ea tine chiar de legea dragostei, si asta nu am scos-o din capul meu, ci este de la sf. Pavel, comentata apoi de sf. Ioan Gura de Aur, pasajul in care spune sa nu se lipseasca sotul de sotie decat pentru perioade scurte pentru rugaciune, si cu buna invoire. Deci, ce sa faca o femeie care are sot necredincios? Dupa sf. Pavel, nu ar trebui sa ii impuna post. dar evident, un sot iubitor ar trebui sa isi respecte sotia care vrea sa mai tina post, si sa ajunga impreuna la o intelegere, la un compromis. Ramane la latitudinea cuplului.
O sa postez pasajele in alt mesaj.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Bine, si atunci de ce sufera copiii mici, sugari fiind, desi ei nu au inca pacate?!? Oare greseste Psalmistul cand spune: "Intru pacate m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea" ?

Inca un raspuns, de la Parintele Teofil Paraianu, si care vorbeste si despre postul conjugal:

"- Parinte, in ce masura ii scade pe soti sau nu ii scade relatia intima, in scopul nasterii de copii, daca toti zicem "in faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea"?

- Bine, asta este o raportare la pacatul stramosesc. Noi nu putem duce lucrurile la extrem. Asa au facut gnosticii, care au spus ca materia trebuie distrusa, nu trebuie inmultita, pentru ca materia este rea, deci casatoria e rea, pentru ca inmulteste materia. Astea nu sunt conceptii ale Bisericii. Noi zicem ca la temelia existentei noastre este ceva care nu ne favorizeaza. Dar nu putem zice totusi lucrul acesta, pentru ca actul acesta sexual, care este pana la urma un act fizic, de ce il foloseste Dumnezeu atunci pentru concepere daca e scazut ca act? Nu putem sustine lucrul acesta decat intr-o anumita perspectiva, dar perspectiva asta nu este una reala. Putem spune insa altceva, si anume, ca actele sexuale care nu urmaresc si nasterea de fii ar fi cu scadere, dar nici in acest caz nu poti sa te mentii pe pozitia aceasta mult, pentru ca e intradevar o insuficienta a omului. Cei care au facut randuielile acestea cu martea, joia si nu la sarbatori, au vrut sa-l ridice pe om mai presus de sine insusi. Ei, in realitate, ca oameni necasatoriti, au facut program oamenilor casatoriti! Or, lucrul acesta nu se poate realiza. Nici ei, poate, casatoriti fiind, nu puteau realiza lucrul acesta, pe care ei nu l-au experimentat. Poate sa nu fie scadere, poate sa fie o ridicare faptul acesta ca te angajezi la aducerea in lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, si daca te face colaborator cu Dumnezeu, il mai poti socoti inferior?

- Nil Ascetul, in Filocalia, volumul I, citand din Deuteronom, Capitolul al XXV-lea, deduce ca atingerea partilor rusinoase sau cugetarea la ele, intineaza, si completeaza ca cele ce ajuta la nastere arata creatura. Intrebarea ar fi tot in ceea ce priveste gnosticii, daca ar fi intr-adevar o cadere?

- Nu este o scadere. Nu exista nimic in trupul omenesc care sa fie intinat, sa fie prin sine scazut; si organul sexual si ochiul sunt pe acelasi plan, din punct de vedere creatural. Nu se poate spune ca acesta-i spurcat si acesta-i curat. In momentul in care "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat", nu mai e vorba de spurcaciune. Este vorba de intinare prin gandirea pe care o poti avea; de exemplu, se recomanda calugarilor sa nu-si priveasca trupul si mai ales partile ascunse ale trupului, ca sa nu se excite, adica sa aiba un mijloc de inlaturare a unor porniri care, la ei, sunt vinovate. Asta nu inseamna insa ca sotul si sotia nu se pot bucura chiar si de ceea ce pare a fi scazut, pentru ca nu e nimic scazut. Citeam undeva, intr-o carte de sexologie, ca aceia care se rusineaza cand au un act sexual, sting lumina si asa mai departe, gresesc. Era o parere a unui laic in chestiunea aceasta, dar omul trebuie sa se reverse, in fond, in actele sexuale, nu sa se jeneze si sa zica "vai, de mine, ca iar am facut pacat si vai de mine, ca n-ar mai fi trebuit...". Astea sunt lucruri care trebuie sa ridice fiinta omeneasca, nu trebuie sa o scada."

[glykys]

Ieri mi-am cumparat de la Romexpo o carticica, Sfatuiri duhovnicesti, scrisa de arhim. Ioachim Parvulescu, de la manastirea Lainici. Am observat ca explica pacatele care se mostenesc de-a lungul generatiilor (pana la al patrulea neam, conform Iesirea, 20, 5) pe baza geneticii: copilul unui parinte care este betiv, bunaora, nu mosteneste neaparat caracterul tatalui, ci gena respectiva, care se poate activa sau nu. Se spune acolo ca fiinta umana este judecata in cadrul arborelui genealogic. Citez: "Deci este judecata ca persoana pana la un anumit punct, dupa care intervina judecata in neamul sau, care este luat ca un intreg ansamblu. O persoana dintr-un arbore genealogic, dintr-o familie care a facut mai mult pentru suflet, alta deloc, toate sunt judecate in cadrul arborelui... Caci bucuria este mai mare atunci cand se mantuieste tot neamul, daca este posibil, nu numai o persoana. Exista legea compensarii in acest neam".Urmeaza apoi recomandarile pentru iertarea pacatelor celor din neam. Intreaga discutie este in contextul cauzelor suferintelor din aceasta viata, printre care se enumera pacatele inaintasilor, pacatele proprii si rautatea apropaelui.
In capitolul dedicat avorturilor, se accentueaza importanta starii gravidei in formarea caracterului viitorului bebelus (si aici observatii care au fost demonstrate stiintific: orice bucurie, orice stres i se transmite si fetusului, care devine o copie a mamei: daca ea a fost irascibila in cele 9 luni de sarcina, copilul se va naste cu gena irascibilitatii, daca a fost echilibrata si infranata, la fel, bebele mosteneste gena aceasta si poate fi o copie a mamei). Concluzia este ca un copilas trebuie sa fie educat de mama inca din pantece, deoarece este sinteza celor doi parinti in momentul conceperii, le mosteneste bagajul genetic al amandurora (si, implicit, al bunicilor si inaintasilor, ca doar exista cazuri in care bebelusii seamana cu bunicii).

Explicatia aceasta mi s-a parut bine pusa in termeni genetici. Adica, se stie, spre exemplu, ca un copil ai carui parinti sufera de diabet are mult mai multe sanse sa faca aceasta boala, intr-un moment al vietii, e sigur ca un copil mosteneste trasaturile fizice ale parintilor sau bunicilor, se constata empiric ca mosteneste si anumite trasaturi de caracter, de ce sa nu mosteneasca genetic si inclinatiile (pacatoase sau virtuoase) ale parintilor? Am uitat sa arat ca se mentioneaza ca nu pot fi mostenite si acele pacate spovedite curat, pentru care s-a facut canon si pocainta! O sa incerc sa fiu si eu atenta la lucrurile acestea cand voi avea sot si copii...

[Noesisaa]

Mi se pare simplista explicatia asta genetica.

Nu sunt convinsa daca comportamentul/caracterul unui om este determinat genetic, ci este mult mai mult determinat de ambient, de oamenii care te inconjoara, de educatia pe care o primesti. Daca intr-adevar caracterul ne este scris in gene, daca alegerile noastre sunt determinat de gene, ce rost ar mai avea sa lupti impotriva unor tendinte distructive. Ai putea pur si simplu sa spui, de exemplu, ca sunt betiv fiindca tata a fost betiv, la fel si bunicu, adica in familia noastra este o gena a betiei care se transmite pe linie masculina. Asa ca, asta e, si baietii mei o sa o aiba, etc. Dar daca intr-adevar este o problema de ordin fiziologic, cum ai putea sa ceri unui om sa o depaseasca, cand lui ii lipseste ceva, sau are ceva in plus? Cum ai putea sa ceri unui om fara un picior sa stea in doua picioare, cand el nu poate din cauze fizice? Poti sa ceri unui om cu ochi verzi sa aiba ochi albastri? NU, e absurd.

De asemenea nu stiu cat de ortodoxa este ideea compensarii intr-o familie, dar am cumva sentimentul ca e la marginea ereziei. Catolicii stiu ca au un fel de idee cum ca faptele bune in surplus ale sfintilor ar putea fi folosite de altii fara destule fapte bune ca sa se mantuiasca sau sa iasa mai repede din purgatoriu. Nu stiu daca continua sa sustina ideea asta, dar este un anumit numar de fapte bune pe care il faci pentru care devii sfant? Este mantuirea colectiva sau individuala ( si raspunsul radio Erevan: daaa. ) ? Sau este undeva un depozit de fapte bune de unde sa te servesti? La fel si cu ideea asta a compensarii...

[Fani71]

Genetic nu poate sa fie, dpdv medical, pentru ca o gena nu se schimba. Betia poate incepe si la cineva care nu are betivi in familie, si dupa teoria asta comportarea lui ar crea o gena, nu?

Insa cred ca intr-adevar poate exista un mod de transmitere la nivel psihologic si chiar spiritual al unor trasaturi de caracter, insa nu in mod determinist, ci ca un fel de tendinta, cum spuneam. De acelasi fel este si transmiterea pacatului originar - de altfel in ortodoxie pacatul este comparat mai ales cu o boala, iar vindecarea lui cu vindecarea unei boli, Hristos este Tamaduitorul (a se vedea evanghelia de azi, in care Bunul Samaritean a fost intotdeauna identificat cu Hristos de catre traditie)
Daca ar fi asa determinista treaba nu s-ar pune atata accent pe pocainta personala si pe responsabilitatea fiecarui crestin pentru faptele proprii.

Cred ca nu este bine sa ducem teoria asta prea departe, cu mantuirea in cadrul neamului, glykis. Nici mie nu imi miroase prea ortodox si intr-adevar, seamana cu teoria catolica a meritelor suplimentare care produc indulgente cu care ies din purgatoriu sufletele. Si mai seamana si cu iudauismul unde era asa important neamul. De altfel se si bazeaza pe Iesire. Sa nu uitam suntem in Legea Noua, si ca multe din lucrurile din VT sunt depasite de Intruparea lui Hristos. Multe lucruri de dinainte nu mai au putere asupra noastra, daca intr-adevar traim ca niste oameni botezati. Pana la urma conteaza cel mai mult ce face fiecare cu bagajul 'genetic', cum il foloseste. Poate deveni sfant oricine, si un fiu de criminali si betivi si curvari. Hristos nu a zis ca prostituatele si vamesii vor intra in Imparatia cerurilor inaintea multora? Darmite fii lor? ;-)