disperata

[lareine]

Buna ziua,
Marturisesc ca m-am inregistrat pe acest forum pentru ca am citit threadul si m-a impresionat si intristat situatia Anei. Din pacate nu am cum sa o ajut, as vrea doar sa spun ca sfatul pe care i l-au dat alti (de fapt alte) utilizatori, acela de a-si face sotul gelos, de a-l face sa inteleaga ca sunt si altii interesati de ea si prin aceasta sa il atraga, nu mi se pare un sfat folositor intr-o relatie care se presupune ca s-a intemeiat pe dragoste si incredere. Acum este poate prea tarziu pentru strategii, dar scriu randurile acestea pentru ca stiu ca e o conceptie cumva "incetatenita" ca barbatii isi doresc altceva cand stiu ca femeia lor e doar a lor, ca un bibelou de pus in raft, ce nu mai reprezinta nici o provocare pentru ei. Dar a apela la 'terti', a cocheta (si poate, a-i face indirect, pe altii sa sufere, daca sunt atinsi de aceasta cochetarie) pentru a atrage atentia partenerului de viata mi se pare.. o tehnica nedemna, care mai mult strica decat repara si care lasa la sfarsit un gust amar tuturor celor implicati. (Am putea lua in calcul si faptul ca a te face "ispititoare" pentru altii e un pacat in sine, niciodata nu stii in ce fel atitudinea, comportamentul si aspectul tau pot subjuga pe cineva, chiar daca intentia reala nu a fost asta, si "vai de cel prin care vine ispita". Dar nu vreau sa bat apa in piua pe tema pacatului acum.)

Insa e foarte trist, o nefericita glorie cand stii ca, pentru a-ti tine barbatul langa tine, trebuie sa apelezi la tot felul de tertipuri si sa joci teatru, ca e nevoie sa il manipulezi in fel constient, ca niciodata nu te poti "odihni" in el si el in tine, lasand garda jos. E trist si obositor si cred ca daca se ajunge la asa ceva, acolo s-ar putea sa nu mai fie dragoste.

Poti provoca omul de langa tine si altfel. E adevarat ca avem nevoie de spatiu si timp pentru noi insine si un spirit de joaca, de impartasire a lucrurilor frumoase si interesante din viata (carti, poate muzica, unele excursii in aer liber, fotografie) nu vatama sufletul si pot aduce multa bucurie celor doi. Pe mine m-a impresonat mult un fragment din vechiul testament, din pacate nu ma ajuta memoria sa il citez exact, in care unul din patriarhi si sotia sa au ajuns intr-un regat si, ca sa nu starneasca gelozia regelui, au spus ca sunt frati, nu un cuplu. Si intr-o zi i-a vazut regele jucandu-se (si lasand la o parte faptul ca era sa se termine prost, din cauza ca el intr-adevar a poftit-o pe femeie), asta mi-a placut foarte mult. Ca poti fi sot si sotie si inca te mai joci, mai zburzi, mai ai ceva din energia si neastamparul copilariei si celalalt ti-e si prieten, tovaras de experiente pe calea asta ce v-ati ales-o impreuna.

La fel de adevarat este ca uneori, cu slabiciunea noastra si tendinta de a fi dependenti de celelalt, il putem apasa si obosi. Eu cred ca putem fi individualitati distincte chiar si cand suntem unii ai altora. Putem avea ganduri, dorinte, aspiratii, "personalitate", putem trai si fara a ne sprijini in permanenta cu capul pe umarul celuilalt. Pana la urma, ceea ce ne atrage la o persoana nu e doar fizicul, nu e nici faptul ca aceea mai e curtata de inca trei pretendenti (asta mai curand ne-ar putea stanjeni)- ci e un anume fel de a trai si de a interactiona cu mediul si cu ceilalti oameni, care-i profund diferit de al nostru si pe care nu ar trebui sa ne amagim ca il vom stapani vreodata sau ca il vom putea epuiza, ca pe o jucarie pe care am intors-o pe toate partile, ne-am prins cum functioneaza si acum o putem arunca intr-un colt.

Iar din cealalta parte, a celui care se plictiseste si isi cauta distractia in alta parte - sa nu uitam ca dragoste cu de-a sila nu se poate; ca daca Dumnezeu iti da un partener de viata si ingaduie sa va cununati, trebuie sa si vrei sa aperi ceea ce ai primit in dar; daca lucrurile incep sa scartaie, trebuie sa si vrei sa le indrepti, altfel nimeni nu va putea face nimic, nimeni nu se poate atinge de libertatea ta. Dar stim cu totii, si in special eu, pentru ca am facut asta, chiar daca nu am ajuns pana acolo sa insel fizic, ca uneori e aproape imposibil sa vrei sa repari, te complaci intr-un soi de deznadejde cautata ("oricum nu o sa mearga, nu are rost sa mai incercam, mai bine imi vad de viata") care iti indreptateste demersurile egoiste si te face orb si surd la nevoile si suferintele celui de langa tine (pe care, in fond, tu i le provoci).

Imi cer scuze pentru lungimea textului, daca am suparat, smintit sau invatat la rau pe careva.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de lareine

Buna ziua,
Marturisesc ca m-am inregistrat pe acest forum pentru ca am citit threadul si m-a impresionat si intristat situatia Anei. Din pacate nu am cum sa o ajut, as vrea doar sa spun ca sfatul pe care i l-au dat alti (de fapt alte) utilizatori, acela de a-si face sotul gelos, de a-l face sa inteleaga ca sunt si altii interesati de ea si prin aceasta sa il atraga, nu mi se pare un sfat folositor intr-o relatie care se presupune ca s-a intemeiat pe dragoste si incredere. Acum este poate prea tarziu pentru strategii, dar scriu randurile acestea pentru ca stiu ca e o conceptie cumva "incetatenita" ca barbatii isi doresc altceva cand stiu ca femeia lor e doar a lor, ca un bibelou de pus in raft, ce nu mai reprezinta nici o provocare pentru ei. Dar a apela la 'terti', a cocheta (si poate, a-i face indirect, pe altii sa sufere, daca sunt atinsi de aceasta cochetarie) pentru a atrage atentia partenerului de viata mi se pare.. o tehnica nedemna, care mai mult strica decat repara si care lasa la sfarsit un gust amar tuturor celor implicati. (Am putea lua in calcul si faptul ca a te face "ispititoare" pentru altii e un pacat in sine, niciodata nu stii in ce fel atitudinea, comportamentul si aspectul tau pot subjuga pe cineva, chiar daca intentia reala nu a fost asta, si "vai de cel prin care vine ispita". Dar nu vreau sa bat apa in piua pe tema pacatului acum.)

Insa e foarte trist, o nefericita glorie cand stii ca, pentru a-ti tine barbatul langa tine, trebuie sa apelezi la tot felul de tertipuri si sa joci teatru, ca e nevoie sa il manipulezi in fel constient, ca niciodata nu te poti "odihni" in el si el in tine, lasand garda jos. E trist si obositor si cred ca daca se ajunge la asa ceva, acolo s-ar putea sa nu mai fie dragoste.

Poti provoca omul de langa tine si altfel. E adevarat ca avem nevoie de spatiu si timp pentru noi insine si un spirit de joaca, de impartasire a lucrurilor frumoase si interesante din viata (carti, poate muzica, unele excursii in aer liber, fotografie) nu vatama sufletul si pot aduce multa bucurie celor doi. Pe mine m-a impresonat mult un fragment din vechiul testament, din pacate nu ma ajuta memoria sa il citez exact, in care unul din patriarhi si sotia sa au ajuns intr-un regat si, ca sa nu starneasca gelozia regelui, au spus ca sunt frati, nu un cuplu. Si intr-o zi i-a vazut regele jucandu-se (si lasand la o parte faptul ca era sa se termine prost, din cauza ca el intr-adevar a poftit-o pe femeie), asta mi-a placut foarte mult. Ca poti fi sot si sotie si inca te mai joci, mai zburzi, mai ai ceva din energia si neastamparul copilariei si celalalt ti-e si prieten, tovaras de experiente pe calea asta ce v-ati ales-o impreuna.

La fel de adevarat este ca uneori, cu slabiciunea noastra si tendinta de a fi dependenti de celelalt, il putem apasa si obosi. Eu cred ca putem fi individualitati distincte chiar si cand suntem unii ai altora. Putem avea ganduri, dorinte, aspiratii, "personalitate", putem trai si fara a ne sprijini in permanenta cu capul pe umarul celuilalt. Pana la urma, ceea ce ne atrage la o persoana nu e doar fizicul, nu e nici faptul ca aceea mai e curtata de inca trei pretendenti (asta mai curand ne-ar putea stanjeni)- ci e un anume fel de a trai si de a interactiona cu mediul si cu ceilalti oameni, care-i profund diferit de al nostru si pe care nu ar trebui sa ne amagim ca il vom stapani vreodata sau ca il vom putea epuiza, ca pe o jucarie pe care am intors-o pe toate partile, ne-am prins cum functioneaza si acum o putem arunca intr-un colt.

Iar din cealalta parte, a celui care se plictiseste si isi cauta distractia in alta parte - sa nu uitam ca dragoste cu de-a sila nu se poate; ca daca Dumnezeu iti da un partener de viata si ingaduie sa va cununati, trebuie sa si vrei sa aperi ceea ce ai primit in dar; daca lucrurile incep sa scartaie, trebuie sa si vrei sa le indrepti, altfel nimeni nu va putea face nimic, nimeni nu se poate atinge de libertatea ta. Dar stim cu totii, si in special eu, pentru ca am facut asta, chiar daca nu am ajuns pana acolo sa insel fizic, ca uneori e aproape imposibil sa vrei sa repari, te complaci intr-un soi de deznadejde cautata ("oricum nu o sa mearga, nu are rost sa mai incercam, mai bine imi vad de viata") care iti indreptateste demersurile egoiste si te face orb si surd la nevoile si suferintele celui de langa tine (pe care, in fond, tu i le provoci).

Imi cer scuze pentru lungimea textului, daca am suparat, smintit sau invatat la rau pe careva.

Foarte frumos punct de vedere.

Sfatul acela legat de cochetarie eu l-am inteles, poate ca unii nu il inteleg prea bine...dar exista multe femei care la inceputul relatiei sunt aranjate cat de cat, vesele, exuberante, independente, cu o personalitate distincta ( asa cum spui si tu) dar care pe parcursul casniciei se transforma usor...usor in femeia casual, cu parul tuns scurt, haine lalai, dependente la maxim de sot, cicalitoare, cu un caracter slab, posesive, geloase, suspicioase si astfel devenind poate obositoare...sau greoaie fara sa isi dea seama, si asta deoarece relatia de cuplu poate deveni asemanatoare unei relatii terne intre doi colegi de apartament...mai mult decat altceva.

Trebuie sa avem grija sa nu devenim alte persoane, sa nu uitam de calitatile pentru care eram complimentate candva, si sa nu devenim umbra sotului...pentru ca atunci intr-adevar e prea tarziu sa mai revii la femeia de care a fost atras intitial ( dar totusi nu imposibil).

In general femeile au tendinta de a deveni drama-queen, de a se transforma in victime si a da lacrimi la soareci in aceste momente dificile, si nu ar fi gresit daca totusi ar evita sa se comporte asa vis a vis de el, si printre suspine s rugandu-l sa se intoarca la ele. De aceea cred ca niciun barbat nu poate fi sensibilizat de acest gen de atitudine...ba mai rau i se da poate ocazia sa isi vada partenera intr-o noua postura, chiar si mai neplacuta decat atunci cand partenera mergea in linie dreapta...si ceva incepea sa lipseasca...

Parerea mea...

[Anna]

Intr-adevar Andrusca, nu mi s-a prea inteles sfatul, mai ales ca nu vine de la mine, chiar e sfatul unui specialis, unui om care a ascultat multe persoane, multi oameni inselati si multe cupluri. Si e vorba de barbati, la o femeie nu se aplica aceasta strategie, ele nu functioneaza asa, de aceea ele nu pot intelege. Nu trebuie ca femeia sa recurga la terti. E de ajuns sa fie o femeie "radioasa". La asta m-am referit. Voi n-ati auzit de exemplu ca frica de Dumnezeu e de fapt frica de a nu-L pierde pe Dumnezeu, Il pretuiesti atat de mult incat ti-e frica sa nu-L superi sau sa-L pierzi? La aceeasi frica ma refeream aici, frica barbatului de a nu pierde femeia, dar daca nu o prea pretuieste si NICI MACAR NU VEDE CAT DE MULT O PRETUIESC ALTII CA SA I SE DESCHIDA OCHII atunci de ce sa-i mai fie frica ca o pierde? Cand femeia e pretuita de alti barbati, atunci poate si barbatului aluia i se deschid ochii si o pretuieste si el, daca pana atunci era orb. Asta este, uneori nu stim sa pretuim pana nu vedem pe altul ca se bucura de acelasi lucru. Ati inteles acum sau nu?

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Anna

Intr-adevar Andrusca, nu mi s-a prea inteles sfatul, mai ales ca nu vine de la mine, chiar e sfatul unui specialis, unui om care a ascultat multe persoane, multi oameni inselati si multe cupluri. Si e vorba de barbati, la o femeie nu se aplica aceasta strategie, ele nu functioneaza asa, de aceea ele nu pot intelege. Nu trebuie ca femeia sa recurga la terti. E de ajuns sa fie o femeie "radioasa". La asta m-am referit. Voi n-ati auzit de exemplu ca frica de Dumnezeu e de fapt frica de a nu-L pierde pe Dumnezeu, Il pretuiesti atat de mult incat ti-e frica sa nu-L superi sau sa-L pierzi? La aceeasi frica ma refeream aici, frica barbatului de a nu pierde femeia, dar daca nu o prea pretuieste si NICI MACAR NU VEDE CAT DE MULT O PRETUIESC ALTII CA SA I SE DESCHIDA OCHII atunci de ce sa-i mai fie frica ca o pierde? Cand femeia e pretuita de alti barbati, atunci poate si barbatului aluia i se deschid ochii si o pretuieste si el, daca pana atunci era orb. Asta este, uneori nu stim sa pretuim pana nu vedem pe altul ca se bucura de acelasi lucru. Ati inteles acum sau nu?

Bineinteles ca ai dreptate, sfatul poate fi interpretat in diferite moduri...dar se refera cumva la a pastra ceva din ce erai la inceputul relatiei, la a transmite ceva in permanenta, in sensul de a nu deveni opusul aceleia fara a constientiza, dar a avea aceleasi peretentii de la sot...fara a intelege ca si el ar putea de fapt oglindi transformarea sotiei si a cuplului in general... ceva in genul asta inteleg eu din acest sfat care are o logica clara, si nu e ceva fara sens chit ca unii nu sunt de acord.

Pai cum sa nu, care barbat nu se bucura cand ii este laudata sotia, sau ei amandoi ca si cuplu???!!?? ( deci nu e vorba neaparat de a face furori, iar barbatii sa se taraie dupa sotie peste tot cu ochii pe caldaram) e mai mult imaginea de cuplu care transmite ceva frumos, viata, zambet, caldura...si nu incrancenare, suspiciuni, gelozie, lipsa de comunicare...sau platitudine.

De obicei femeile au tendinta sa se consume, sa se ofileasca, toate aceasta suferinta si consum interior citindu-li-se in ochi si pe fata...iar pentru asta trebuie gasita o forta interioara de a depasi aceste situatii fara sa devina asemanatoare Sfintei Vineri...cam asta e ideea, pentru ca unii barbati nu sunt genul care sa faca sacrificii pentru victime ale lor, ci pentru ceva ce ii incanta, ii face sa se simta bine cu alegerea facuta...si se bucura cand li se confirma si de catre ceilalti acest lucru...

P.S. Mi-as permite sa specific ca acesta nu este sfat neaparat, este mai mult o constatare si un semnal de alarma pentru unele/unii...deci eu i-am inteles sensul de prima data cand l-am auzit, si mi se pare foarte adevarat!

[Anna]

Da, dar ceea ce reiese din acest sfat nu e neaparat ca daca e inselata, femeia nu e minunata, ci poate fi si faptul ca barbatul acela nici nu-si da seama cat e de minunata, e cam "prost" si numai vazand cat o considera de minunata alti barbati isi va spune.."Stai un pic, ce vad astia, chiar e minunata si astia vor sa puna mana pe ea, ia dati-va mai incolo mai barbarilor ca e a mea" :P. Nu i-ar mai arde lui de amante.
PS- Un barbat intelept ar sti sa pretuiasca femeia minunata, dar nu prea sunt intelepti ei, asa ca trebuie "inteleptiti" daca n-ai ce face :P

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Anna

Da, dar ceea ce reiese din acest sfat nu e neaparat ca daca e inselata, femeia nu e minunata, ci poate fi si faptul ca barbatul acela nici nu-si da seama cat e de minunata, e cam "prost" si numai vazand cat o considera de minunata alti barbati isi va spune.."Stai un pic, ce vad astia, chiar e minunata si astia vor sa puna mana pe ea, ia dati-va mai incolo mai barbarilor ca e a mea" :P. Nu i-ar mai arde lui de amante.
PS- Un barbat intelept ar sti sa pretuiasca femeia minunata, dar nu prea sunt intelepti ei, asa ca trebuie "inteleptiti" daca n-ai ce face :P

...corect!

Da, si totusi ma gandeam ca uneori nu mai functioneaza nimic, din momentul in care iubirea s-a evaporat...cate un pic...cate un pic...

Exemplul Printesei Diana...cred ca toata lumea o aprecia si o considera minunata, numai barbat' su nu avea ochi sa o vada asa cum era de fapt...ii avea umbriti....

[Anna]

Mai, eu din cate am auzit el nu a iubit-o pe Diana niciodata, o iubea pe Camilla de cand lumea. Deci daca nici la inceput nu era iubire, n-o faci mai apoi cu strategia asta, asta e clar. Si "strategia" asta de care am zis eu cred ca merge mai degraba inainte sa se fi ajuns deja la inselat, ai dreptate.