![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Mai frate Antonio acolo ce ai citat fratia ta nu zice Sfantul Ioan Gura de Aur ci interpreteaza Mathei Vlastare ca ar fi zis Sfantul Ioan Gura de Aur.
Citeste de la inceput la subsol acolo si vezi ce zice: "Pentru aflarea Pashăi (Paștilor), îndreptare prea alese, și care nu puteau a se face mai bune, zice Mathei Vlastar, au așezat și au dat sfântul și de toată lumea Soborul 1, după Canonul 1, al Soborului din Antiohia." Citatul din Sfantul Ioan Gura de Aur atat este: "Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul cel către cei ce postesc la Paștile cele dintâi) zice: Scumpătatea timpului, și pândire a zilelor Biserica lui Hristos nu știe. Fiindcă de câte ori mănâncă Pâinea aceasta de viață făcătoare, și bea Paharul acesta, vestește moartea Domnului. (Și Paști săvârșești: ci fiindcă la Soborul întâi s- au adunat Părinții și au rânduit când să se facă Paștile, cinstind Biserica pretutindenea pe învoire și pe unire, au primit rânduiala care ei au făcut.)" Si atat zice Sfantul Ioan Gura de Aur.Nu zice nimic de latini Sfantul Ioan Gura de Aur. (ce este in paranteza nu am inteles daca apartine sau nu Sfantului Ioan Gura de Aur.) Iar un Sfant Canon prezent in Pidalion cu referire la data Sfintelor Pasti zice: "CANON 7 Dacă vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfânta zi a Paștilor mai inainte de primăvăreasca Isimerie cu Iudeii o va săvârși, să se caterisească. [Apos: 70, 71; Sobor6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117]" primăvăreasca Isimerie=cand e egala ziua cu noaptea,primavara. Iar Mathei Vlastar acolo cum zice ca latinii (adica BC) s-au despartit de crestini ortodocsi pentru calendar? BC e despartita de BOR de la 1054 de cand diavolii i-au inselat sa anatemizeze pe patriarhul Constantinopolului de atunci pentru ca nu vroia sa accepte Filioque. Mai apoi dracii au inselat pe Anselmo de Canterbury sa propovaduiasca erezia conform careia Dumnezeu Tatal era suparat pe omenire si rastignindu-se Dumnezeu Fiul i-a trecut supararea primind aceasta jertfa. Si mai e citat acolo din ce zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Că, (zice după urmare Hrisostom) de ar fi și greșit Biserica, negreșit nu s- ar fi pricinuit atâta mare bine, din amărunta paza aceasta a vremii, cât de mare rău s-au pricinuit din osebirea aceasta, și din dezbinarea cea din Catoliceasca Biserică." Fiindcă zice „Nu poartă grijă Dumnezeu și Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor și a zilelor, de cât pentru singură unirea și pacea." Cine s-a despartit de Sfanta Biserica pentru calendar nu Bisericile stiliste?Iata ca Bisericile stiliste inselate de duhuri rele nu asculta de sfaturile Sfantului Ioan Gura de Aur. Last edited by mihailt; 23.12.2009 at 16:58:11. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Uite aici raspunsul la problema SCHISMEI, din revista Traditia Ortodoxa: Biserica păstrătoare a vechiului calendar și a Tradiției neschimbate (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Ro- mânia), s-a creat încă o grupare, ce a adoptat stilul nou calendaristic, căzând sub anatemele patriarhilor răsări- teni. Astfel, s-a creat o situație similară cu schisma din rica păstrătoare a vechiului calendar și a Tradiției neschimbate (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Ro- mânia), s-a creat încă o grupare, ce a adoptat stilul nou calendaristic, căzând sub anatemele patriarhilor răsări- teni. Astfel, s-a creat o situație similară cu schisma din 1054, când amân- două grupările se acuzau de schismă. Schisma aparține însă numai Bise- ricii care se des- parte de sobornici- tatea, canonicita- tea, dogmatismul și tradiția Bisericii apostolești, pre- cum este cazul Bi- sericii nou-calen- dariste, care prin introducerea calen- darului gregorian denaturează postul Sfinților Apostoli, înregistrează o se- rie de dezacorduri cu privire la sluj- bele sărbătorilor cu dată fixă prescrise de Tipiconul bi- sericesc, sau cad în compromisul de a prăznui Paștele mai înainte de paștele iudaic. Necanonicitatea calenda- rului gregorian este dovedită prin încălcarea mai multor canoane ale Sfinților Părinți de la Sinoadele ecumenice și locale, lucru care atrage după sine caterisirea de ordin canonic. Împotriva acestei mișcări calendaristice au luat atitudine celelalte patru Patriarhii Ortodoxe, prin Enci- clicele universale (Sigilioane), prin care au anatematizat atât pe cei care au instituit calendarul gregorian, cât și pe cei care l-au acceptat. Deci, toate aceste atitudini anti- canonice și netradiționale, la care se adaugă și anatemele marilor patriarhi ai lumii ortodoxe, dovedesc clar că Bisericile care au adoptat inovații ce contravin deciziilor sfintelor soboare, au intrat în schismă față de Una, So- bornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos. Despre aceste Biserici schismatice zice Sfântul Vasilie, în tâlcuirea celui dintâi canon, că „după ce s-au dezbinat de la trupul Bisericii (...) au pierdut Darul și nu mai pot pe alții a-i boteza, ori a-i hirotoni, sau a da Darul de care prin dezbinare s-au lipsit”. Când vorbește de schismă, Sfântul Vasilie cel Mare face referire la cei care s-au dezbinat de la trupul Bisericii primare, adică despărțit de cei schismatici, caterisiți canonic și dați anatemei de Sfinții Părinți. În Biserica Ortodoxă de Răsărit din România – recu- noscută mai întâi prin denumirea de Cult Creștin Tradi- ționalist, aprobat de Ministerului Cultelor prin decizia nr. 38955/3 august 1945, calendarul gregorian a fost res- pins din motive canonice, calendarul iulian fiind păstrat în uzul Bisericii. În aceste condiții, Biserica Ortodoxă de Răsărit își păstrează verticalitatea canonică, dogmatică și tradițională, ceea ce o face a fi o continuatoare în materie de credință a Bisericii Una, Sobornicească și Aposto- lească, lucru pentru care nu poate fi învinuită de schis- mă. Despărțirea Bisericii Ortodoxe de Răsărit după ca- lendarul iulian de Biserica Ortodoxă de stil nou este întărită și binecuvântată de canonul al 15-lea al celui dintâi și celui de al doilea Sobor de la Constantinopol din 861, care zice: „Cei care se despart de împărtășirea cu mai marii șezători ai lor, din motiv de erezie (sau schismă, n.ed) propovăduită de aceștia și care erezie (sau schismă, n.ed) sunt oprite și certate de Sfintele Sinoade și de către Sfinții Părinți, aceștia nu numai că nu se osândesc, dar și de cinste se învrednicesc, pentru că au păzit Biserica de erezie sau învățături greșite (schisme). Aceștia se pot despărți chiar și mai înainte de hotărârea Sinodului, căci nimic nu greșesc”. Schisma nu constă în separarea administrativ- teritorială a Bisericii, ci într-o abatere de la canoanele apostolice, iar prin această abatere cei aflați în schismă pierd „harul lucrător (Darul) în Biserică” (Sfântul Vasilie cel Mare, can. I). Deci, toate Bisericilor care au primit inovația calendaristică s-au văzut puse într-o situație necanonică față de Biserica Sobornicească și Aposto- lească a celor șapte Sfinte Sinoade ecumenice și a tuturor celorlalte locale. În această situație, în anul 1924, Bise- rica Ortodoxă de Răsărit s-a desprins de aceste grupări schismatice, continuând învățătura de credință aposto- lică și păstrând același har lucrător în Biserică, prin pro- povăduirea credinței celei adevărate și respingerea ori- căror inovații în materie de credință. Noi, Biserica Ortodoxă de Răsărit din România suntem și mai mult îndreptățiți pentru a ne îngrădi față de toate Bisericile schismatice, mai ales că în vremurile actuale ele s-au angajat într-o colaborare liturgică cu con- fesiunile eretice din Apus. Prăznuirea Paștelui odată cu catolicii și înaintea evreilor; nerespectarea regulilor Bisericii Ortodoxe despre post; compromisul dogmatic adoptat de Bisericile schismatice „în virtutea unității de- pline între toate confesiunile creștine” (schismatice și eretice); încălcarea sfintelor canoane ale Bisericii So- bornicești, înțelese și practicate într-un alt fel decât le-au înțeles și practicat Sfinții Părinți; săvârșirea slujbelor liturgice împreună cu heterodocșii (cazul mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului și al episcopului Sofronie Drincec al Oradiei), cât și nesancționarea acestora - toate acestea constituie trădarea Ortodoxiei și lepădarea celor legiuite de către Sfinții Părinți, ce are drept urmare piei- rea sufletească a fiilor Bisericii de stil nou. Începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre, în teologia ortodoxă se observă o anumită influ- ență a scolasticismului occidental în modul de gândire teologic, ce sunt străine duhului Sfinților Părinți, ceea ce a dus la unele confuzii doctrinare, liturgice și canonice. Într-o asemenea situație de defăimare a tradiției Bisericii și încălcare a canoanelor Sfinților Părinți, la care se adaugă știrbirea premeditată a dogmelor bisericești, impe- rativul vremurilor noastre este întoarcerea la izvoarele teologiei din primul mileniu al creștinătății, întoarcerea la Sfinții Părinți a căror învățătură este ancorată în tradi- ție, dogme, canoane și practica de veacuri a Bisericii Orto- doxe. În concluzie, schisma din Biserica Ortodoxă Ro- mână din 1924 constituie despărțirea (ruperea) Bisericii Ortodoxe de stil nou de adevăratul trup al Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, din motivul accep- tării inovației calendarului gregorian. Această schismă din România din 1924, nu privește Biserica Ortodoxă de Răsărit după calendarul iulian, care de-a lungul vremii a păstrat tradiția, dogmatismul, canonicitatea și legile Bisericii Sobornicești. Deci cine e schismatic? BOSV care pastreaza Sfanta Traditie sau BOR care o calca in picioare, mai bine zis a schimbato? BOSV care respecta canoanele, dogmele si toata Predania tinuta de stramosii nostri si lasata de Sfintii Parinti sau BOR care printr-o "mica" inovatie ANATEMIZATA a introdus erezia ereziilor, ECUMENISMUL? BOSV care a respins ecumenismul si cipurile sau BOR care e prezenta la orgiile ecumeniste si panreligioase si accepta cipurile? Tu crezi ca Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica e doar Constantinopolul si toate bisericile in comuniune cu ea? Cine nu e'n comuniune cu Ortodoxia Oficiala nu e Biserica? Crezi ca schimbarea calendarului a fost o necesitate? [/quote] Last edited by Antoni0; 23.12.2009 at 18:26:36. |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Ceva interesant legat de ROCOR:
If, for example, the Russian Church in Exile were to permit one of Her own Russian communities to exchange the Orthodox calendar for the Western calendar, this would certainly place Her on the same level as Archbishop Chrysostom Papadopoulos. But when She is confronted with communities who are, spiritually speaking, barbarians, Her duty is to draw them towards Christ and the Truth, even if she must condescend as regards the Western calendar and Paschalia “for a certain time.” Let him who is of good faith note the following well: 1. Several years ago, the Dutch Orthodox Mission sought to be placed under the canonical jurisdiction of the Archbishop of Western Europe and later Archbishop of San Francisco, John of blessed memory. The mission was granted the use of the new calendar and the Western Paschalia as well as the Western rite.9 2. The French Mission which already used the Gregorian calendar and the Western Rite asked that it also be permitted the use of the Western Paschalia like the Dutch. Yet the same Archbishop who granted the Western Paschalia to the Dutch refused it to the French. 3. Several years afterwards, the present Archbishop of Western Europe, the Most Reverent Anthony, deprived the Dutch of the Western Paschalia, which had formerly been permitted them. 4. The French communities under the canonical jurisdiction of the Synod (under the leadership of the most Reverend Abbot Ambrose) that is, those of Lyons and of Paris, abandoned the Gregorian calendar and adopted the Orthodox calendar. 5. Recently two Russian communities, one in Florida and the other in Pennsylvania, sought to join the Synod of Metropolitan Philaret. These communities were formerly under the so-called “Metropolia” which had permitted them to change to the Gregorian calendar. However, our Synod requested that they reject the Gregorian calendar 9 Since this study was written, the Dutch Mission, headed by Bishop Jacob, has defected to the Moscow Patriarchate. 82 and return to the Orthodox calendar. The communities did not accept this proposal and therefore, their request to join the Synod was also rejected. Hence, it is evident that the Synod knows when to be lenient and when to be strict in the application of economy. Any intelligent man will understand that he finds before him a true “governing of the household” (from the Greek ecos -- “house,” nomia -- “governing”), where condescension and strictness, allowance and refusal, and permission “under certain conditions” are found simultaneously. The spiritual benefit of the faithful is the purpose of every act and everywhere ascendance in spiritual matters can be seen. But in the case of the hierarchy of Greece, descendence is to be seen. It does not matter so much at what level one is found, so much as what direction he is taking. If one were to ask the Russian Synod in the Diaspora why She permits the partial usage of the Gregorian calendar within Her jurisdiction, She would reply: “In order to save souls, I must sometimes walk according to the ‘pace of little children’ like the Patriarch Jacob” (Gen. 33:14). But if one asked the same question of Chrysostom Papadopoulos and Meletius Metaxakis, what would they answer? Was the Orthodox calendar, perhaps, a hindrance to the salvation of the faithful and, therefore, it was necessary to change it? Behold, there fore, how it is possible to take true facts and present them from a wrong and distorted angle in order to give them another interpretation, according to the method of Fr. Athanasius Gievtits. Before they came under the jurisdiction of the Synod, Fr. Neketas Palassis, Fr. Panayiotes Carathanasis and Deacon Photius Touloumes were new calendarists, but now all of them follow the calendar of the Fathers. Is there any better proof that the Orthodox calendar is an expression of the spiritual life of the Synod? sursa: http://traditiaortodoxa.wordpress.co...asilie-sakkas/ |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Tot Sfantul Ioan Gura de Aur zice unora din vremea sa care ziceau ca Pastile ar fi praznuit necanonic,adica ca Biserica ar fi gresit:
"Că, (zice după urmare Hrisostom) de ar fi și greșit Biserica, negreșit nu s-ar fi pricinuit atâta mare bine, din amărunta paza aceasta a vremii, cât de mare rău s-au pricinuit din osebirea aceasta, și din dezbinarea cea din Catoliceasca Biserică." Mai frate Antonio da Bisericile Ortodoxe Canonice cum nu sunt Biserici Ortodoxe cand la Sfantul Mormant Dumnezeu pogoara la patriarhul crestin ortodox al Ierusalimului Sfanta Lumina? Mai apoi Sfantul Siluan Athonitul nu a fost la Sfantul Munte?Si a facut parte din Patriahia Ecumenica,ca de Patriarhia Ecumenica tine Sfantul Munte.Nu se pomenea oare la manastirea unde era Sfantul Siluan Athonitul Patriarhul ecumenic din vremea sa?Oare a facut Sfantul Siluan Athonitul tulburari cand s-a dat sfatul de indreptare a calendarului? Ca doar era in Sfantul Munte atunci si in comuniune cu Dumnezeu. Cum Dumnezeu nu i-a descoperit Sfantului Siluan despre calendar daca aceasta ar fi fost impediment la mantuire?Ca de ar fi fost impediment la mantuire ii descoperea Dumnezeu si spunea Sfantul Siluan Athonitul despre calendar. Iar Sfantul (necanonizat inca) Paisie Aghioritul de unde cunoaste inimile adica adancul sufletului oamenilor? Ca dracii nu cunosc aceasta,ci numai Dumnezeu. Si doar se stie pozitia cuviosului Paisie referitoare la calendar. Si cei de tin calendarul pe stil vechi de urmeaza sfaturile lui Dumnezeu Iisus Hristos adica a iubi pe Dumnezeu mai mult ca pe oricine si mai mult ca orice si pe aproapele tau ca pe tine insuti ii va sfinti Dumnezeu Iisus Hristos. |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Mihailt, din pacate n'ai raspuns la nici o intrebare din mesajul anterior. Eu inca astept raspunsurile...
Ma intrebi de Sfantul Siluan; nu cunosc viata acestuia. Insa, cu toata cenzura si minciuna e foarte probabil ca si viata acestui sfant sa FIE manipulata, in functie de interesele PE, neoathonitilor, s.a.m.d. Nu tot Sfantul Munte pomeneste pe Patriarh (Esphigmenou de exemplu). Si sa nu uitam de toti zelotii. Vorbesti de tulburari; dar cine a adus tulburarile in Biserica? Nu inovationistii? Referitor la Parintele Paisie si eu am vazut la un moment dat in el raspunsul. Insa, din pacate cum am scris anterior, se poate observa linia sa de supunere fata de PE. Dar daca vorbim de Sfinti, de ce sa nu'l pomenim pe zelotul Avacum, Calinic sau Sfantul Glicherie cu moaste sfinte. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Bătrânul Ieronim Aghioritul din Creta, Părinte duhovnicesc
Nevoitor și mărturisitor contemporan În luna septembrie a anului 2000, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii la Sfânta Mănăstire a Sfintei Paraschevi din Acharni, Attica și a Trisaghion-ul ce a urmat la mormântul fericitului întemeietor și Părinte duhovnicesc, Bătrânul Ieronim, de către Înalt Preasfințitul Mitropolit Chiprian de Oropos și Fili, întâistătătorul Sfântului Sinod în Rezistență (vechi-calendarist) din Grecia, a avut loc mutarea sfintelor moaște ale vestitului Părinte duhovnicesc Aghiorit, moaște ce s-au odihnit în grădina Mănăstirii, lângă Katholikon, încă de la trecerea sa la Domnul, în 15 ianuarie 1943. Dimpreună cu mica obște de monahii a mânăstirii, conduse de Maica Macrina, a participat la săvârșire și un însemnat număr de credincioși, în a căror conștiință evlavioasă Bătrânul Ieronim este un sfânt contemporan. Sfintele oseminte ale Părintelui, de un galben deschis, radiind sfințenie și mângăiere, au fost descoperite cu evlavie și căință. Dar cine este Bătrânul Ieronim? S-a născut în Creta, în satul Vlatos (districtul Kisamos, județul Chania), în anul 1867, din părinți pravoslavnici și a fost adăpat la izvoarele credinței și evlaviei. Din fragedă tinerețe, o întraripare de dor după cele dumnezeiești, a aprins curata și de-Dumnezeu-iubitoarea sa inimă și l-a să se lepede de lume și să plece la Sfântul Munte, unde a dus o viață chinovitică la Sfânta Mănăstire a Sfântului Pavel și s-a nevoit pe sine cu mare râvnă în lupta cea duhovnicească a felului de viață îngeresc. Nu după multă vreme, ca răsplată pentru buna sa ascultare și dăruire deplină întru împlinirea poruncilor dumnezeiești, a fost înfrumusețat cu virtuți și daruri duhovnicești. La vârsta potrivită, a fost hirotonit diacon și preot; a crescut lupta sa de înfrânare, post și rugăciune, priveghere și asceză, la fel și smerenia și dragostea de Dumnezeu și pentru toată făptura. Mânca foarte puțin și liturghisea zilnic. Văzând râvna sa dumnezeiască și creșterea duhovnicească, Starețul mănăstirii i-a dat binecuvântarea să viețuiască pustnicește în sihăstria mănăstirii Sfânta Treime și să coboare la mănăstire doar atunci când simțea nevoia să săvârșească Liturghia. Acolo, pentru evlavia sa în lucrarea trezviei, a fost învrednicit cu dobândirea de alese daruri duhovnicești, deosebirea duhurilor și înaintevederea. Tot atunci i s-a arătat însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. După mai multă vreme, a viețuit chinovitic la Sfânta Mănăstire Simonopetra, apoi la Schitul Sfântului Pantelimon, ce ținea de Sfânta Mănăstire a Cutlumușului. Părinții de pe tot cuprinsul Sfântului Munte se grăbeau la el pentru călăuzire duhovnicească și sfătuire, mai cu seamă pentru rugăciunea minții și despătimire. În 1920, Bătrânul a fost trimis de Comunitatea Sfântului Munte în Creta, insula în care s-a născut, însoțit de Cele-de-Mult-Preț Daruri ale Magilor, ce sunt păstrate în Mănăstirea Sfântului Pavel, pentru a stârpi o boală molipsitoare. În călătoria sa de întoarcere, a trecut prin Athena, unde a mărturisit o mulțime de credincioși. Vreme de câțiva ani, a suferit o serioasă problemă la ochi, ce l-a silit să se întoarcă din nou la Athena, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale pământești, după aproape 35 de ani de viețuire ascetică, în Grădina Maicii Domnului. Ar fi fost firesc pentru el, ca odată cu revenirea vederii în urma tratamentului, să caute să se reîntoarcă în Sfântul Munte. Însă de fiecare dată când încerca, aproape că își pierdea vederea, astfel că, împotriva voii sale, se întorcea la Athena! Aceasta se întâmpla tocmai înaintea inovației nou-calendariste din 1924; semn că altul era planul Proniei Dumnezeiești cu el. Când inovația nou-calendaristă a fost impusă, Bătrânul Ieronim i s-a împotrivit cu fermitate și s-a dăruit pe sine sprijinului duhovnicesc și încurajării prigonitei turme a evlavioșilor vechi-calendariști, păzitorii Credinței și Tradiției noastre Ortodoxe, ca un de-Dumnezeu-trimis proroc și mângăietor, mai cu seamă prin mărturisire și călăuzire duhovnicească. La început în Ampelokepi, iar apoi în Vechiul Phaleron (districte ale Athenei), el primea nenumărate mulțimi de credincioși și îi călăuzea la cunoașterea de Dumnezeu prin pocăință și mărturisirea Drepteicredințe. În 1930, dimpreună cu fiica sa duhovnicească Andromache Heliopolu – mai apoi maică și stareță, Hristonimfa – și cu alte suflete jertfitoare, a întemeiat Mănăstirea Sfintei Mucenițe și Fecioare Paraschevi din Acharani, Attica, în sud-vest la poalele Muntelui Parnes. În acest stup duhovnicesc al Adevăratei Orthodoxii, Bătrânul și-a petrecut cei din urmă ani ce-i mai rămăseseră din viața pământească, deopotrivă primind și revărsînd lumina. Atât în vremea vieții Bătrânului, cât și după trecerea sa la Domnul, mănăstirea primea periodic binecuvântarea vizitelor Ierarhului Mărturisitor Mitropolit Hrisostom al Florinei (+1955), întâistătătorul vechi-calendariștilor greci, ce găsea mult răgaz acolo. Bătrânul Ieronim era din fire sensibil și poetic, lăsând în urma sa pamflete și manuscrise în care arăta în versuri cu har pătimirile pentru dragostea de Dumnezeu. Desigur, precum oricărui drept, i-a fost dat să fie cercat prin grele ispite, scârbe, defăimări, și prigoane. Îndeosebi când inovatorii au încercat să-l aresteze, pentru a-l trimite înapoi în Athos și pentru a pune capăt lucrării sale celei bineplăcute lui Dumnezeu de mărturisitor, ocrotirea Dumnezeiască l-au salvat întotdeauna în chip minunat, iară el, ca pildă de răbdare și stăpânire de sine, se găsea rugânsu-se pentru prigonitori, preaplin de dragoste evanghelică. La începutul anului 1943, cunoscând dinainte plecarea sa din această lume deșartă, l-a chemat pe arhimandritul Hrisostom (Naslimis) să liturghisească la mănăstire și să-l împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, gata pentru cea de pe urmă mare călătorie, și-a dat sfântul său suflet Ziditorului, Pre Carele L-a iubit și slujit cu atâta râvnă și credință. Fie ca rugăciunile sale să ne țină și să ne întărească! sursa aici: http://traditiaortodoxa.wordpress.co...e-duhovnicesc/ |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Din punctul meu de vedere situatia e foarte delicata.
Citeam ieri de Sfantul Sava cel Nou de la greci care s'a supus schimbarii calendarului. De cealalta parte avem alt batran cu viata sfanta, Ieronim Aghioritul din Creta care insa nu a acceptat schimbarea. Amandoi Sfinti in fata lui Dumnezeu, insa cu viziuni diferite. Sa luam Muntele Athos; il avem pe Paisie Aghioritul cu o viziune a sa de supunere fata de Patriarh chiar daca acesta greseste. De cealalta parte, avem alt batran, si el cu viata sfanta, staretul manastirii Esphigmenou, Sava care s'a opus apostaziei nemaipomenind Patriarhul eresiarh. Parintele Avacum, intr-o convorbire cu Pr. Efrem de la Marea Lavra,zicea ca slujirea dupa noul-calendar este o jertfa a lui Cain. Si acest batran a fost Sfant: Dumnezeu rasplatea cu adevarat pe Avacum pentru credinta lui in Sfintii Parinti. Odata, un monah de la Marea Lavra pe care il iubea foarte mult, parintele Efrem, l-a intrebat de ce devenise zelot. Cu spontaneitatea lui dezarmanta, parintele Avacum, i-a raspuns cu o sinceritate plina de realism: "Pentru ca Dumnezeu imi va cere socoteala, imi va zice: Avacum tu care cunosti legea Bisericii, cum de ai calcat-o in picioare?" Si a adaugat ca noul calendar era "jertfa lui Cain", neplacuta lui Dumnezeu. Si mai avem alti Sfinti zeloti ca Gheron Calinic, Teofilact si ucenicul sau Arsenie Cotea si multi multi alti batrani simpli. Daca privim spre Rusia, situatia e si mai incurcata. Multi au recunoscut pe Patriarhul Serghei si acum sunt Sfinti; dar la fel de multi au murit pentru Adevar, si ei sunt Sfinti. De Romania ce sa mai zicem? Cititi cartea "65 de ani de prigoana"! Insa, mintea mea, nu poate intelege cum un Sfant ca Mitropolitul Glicherie poate sa stea in rai cu unul ca Cleopa? Sau un Sfant ca Mitropolitul Iosif al Petrogradului cu unul supus lui Serghei? Cei de pe nou, acuza ca cei de pe vechi s'au despartit de Biserica. Insa se opresc aici. Nu se intreaba DE CE? De ce s'au despartit? De exemplu, pe timpul comunistilor, care era Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Cea a Sfantului Mitropolit Iosif de Petrograd sau a lui Serghei de care a tinut si Sfantul Kuksa sau Sfantul Luca al Crimeei? Orthodoxia, Bogdan si ceilalti, ce parere aveti la cele spuse de mine? Last edited by Antoni0; 24.12.2009 at 20:15:10. |
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Bogdan. |
#9
|
|||
|
|||
![]()
Am o intrebare pentru cei care zic ca BOR, Biserica Ierusalimului si celelalte care sunt in comuniune nu mai au Har:
Daca voi negati toate minunile si vedeniile si Parintii vazatori cu Duhul din aceste Biserici din ultimii 85 de ani, nu credeti ca la fel de bine pot si monofizitii, monotelitii si ceilalti eretici din vechime sa nege minunile care au avut loc in Biserica in ultimii 1700-1800 de ani? Adica daca toate minunile care au avut loc la noi (Stil Nou) in ultimii 85 de ani nu dovedesc prezenta Harului, de ce ar dovedi prezenta Harului minunile din ultimii 1500 de ani, de ex? Poate ca suntem cu totii rataciti, poate ca Biserica Adevarata sunt doar monofozitii, de unde stiti voi ca nu e asa? Vedeti voi Harul unde e si unde nu e? Eu nu zic ca ar avea monofizitii dreptate, vorbesc doar "ca un nebun" ca sa exemplific o situatie. Daca Lumina Sfanta care vine anual cu exactitate (la noi, nu la voi) nu inseamna nimic, de ce ar insemna ceva celelalte minuni din ultimii 1600 de ani? La o adica si Sfintii Parinti se pot insela, si Sf. Ioan Gura de Aur credea ca lumea va mai dura 400 de ani, si se indoia de autenticitatea cartii Apocalipsei, din cate stiu. Si sinoadele se pot insela, au fost si sinoade talharesti. De unde stii tu ca, de exemplu, al 4-lea Sinod Ecumenic si toate cele care i-au urmat nu au fost talharesti, si ca de fapt Harul a ramas doar la cei care nu l-au acceptat? De unde stii tu unde e Harul daca te indoiesti de minunile si de vedeniile Parintilor? Dupa ce criteriu? Eu am vaga impresie ca tu te-ai hotarat singur ce minuni sa accepti si ce minuni sa respingi, ce vedenii sa accepti si ce vedenii sa respingi, ce pareri sa accepti si ce pareri sa respingi. Ei bine, asa ceva (in trecut) faceau doar Parintii sporiti, care aveau discernamant (virtutea de baza). Tu ai asa ceva? Daca nu ai, ai macar capacitatea sa discerni intre cineva care are discernamant, si cineva care nu are? Bogdan. |
#10
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Acelasi lucru ar putea sa zica si un romano-catolic convins. In 1000 de ani circa de istorie au dat milioane de "sfinti"! Ce inseamna asta? Ca au Har? |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Botezul | Hartford | Biserica Ortodoxa Romana | 34 | 30.12.2009 13:30:00 |
botezul | dulcineea | Mirungerea(Ungerea cu Mir) | 70 | 09.09.2008 10:17:27 |
Botezul | ionut | Botezul | 33 | 03.12.2006 12:48:10 |
botezul | mircea/ovidiu | Mirungerea(Ungerea cu Mir) | 0 | 28.08.2005 01:10:00 |
|