![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
19. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți; 21. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit; 23. și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. 24. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; 25. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27. tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, 30. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, 31. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. 32. Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac. Atunci s-a apropiat de Isus un om, și I-a zis: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?” 17. El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: ,Ce bine?’ Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.” 18. „Care?” I-a zis el. Și Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi: să nu preacurvești; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; 19. să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”; și: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 20. Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea; ce-mi mai lipsește?” 21. „Dacă vrei să fii desăvârșit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino, și urmează-Mă.” 22. Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuții. 23. Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. 24. Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu.” 25. Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiți de tot, și au zis: „Cine poate, atunci să fie mântuit?” 26. Isus S-a uitat țintă la ei, și le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” 27. Atunci Petru a luat cuvântul și I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot, și Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” 28. Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ați urmat, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 29. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, și va moșteni viața veșnică. 30. Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă, și mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună, este Fiul omului. 38. Țarina, este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina, sunt fiii Celui rău. Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. 40. Dar acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. 41. Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” 42. Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. 43. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. 44. Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. . Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?” Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17. dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele. Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale să te târăști pe pântece, și să mănânci țărână. 15. Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” 16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el, și să trăiască în veci.” După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4. Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui; 5. dar spre Cain și spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, și i s-a posomorât fața. 6. Și Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat, și pentru ce ți s-a posomorât fața? 7. Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.” Adam s-a împreunat iarăși cu nevasta sa; ea a născut un fiu, și i-a pus numele Set; „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.” 26. Lui Set i s-a născut și lui un fiu, și i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului. Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; 12. nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. 13. Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Bun, deci pana la urma ce ai inteles tu din toat citatele astea ca sa ne spui si noua la ce concluzie ai ajuns vizavi de ce am intrebat eu?
|
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu, și a plecat. Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo niște oameni care țin de învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, și să se dedea la curvie. 15. Tot așa, și tu ai câțiva care, de asemenea, țin învățătura Nicolaiților, pe care Eu o urăsc. Dar iată ce am împotriva ta: tu lași ca Izabela, femeia aceea, care se zice proorociță, să învețe și să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, și să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. 21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! 22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; și celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. 23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Și toate Bisericile vor cunoaște că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii și inima”: și voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care stă pe ape mari. 2. Cu ea au curvit împărații pământului; și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” 3. Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie, șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. 4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. 5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului.” 6. Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Cât despre voi, ungerea, pe care ați primit-o de la El, rămâne în voi, și n-aveți trebuință să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată, și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v-a învățat ea. Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, 2. abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor. 3. Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul. Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de învățătura care duce la evlavie, 4. este plin de mândrie, și nu știe nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se naște pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5. zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te de astfel de oameni. De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți. 13. Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții, și se vor amăgi și pe ei înșiși. 14. Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: 15. din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. 16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. 4. Își vor întoarce urechea de la adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. Am inteles ca D-zeu seamana dragoste si lumina pe cind cel rau confuzie si intuneric al caror rezultat este ura si dezbinarea din atit de multe religii,secte si alte organizatii.Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.” 17. De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. 18. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Ok, am inteles, esti atat de linistit incat nu poti lega doua vorbe, de asta dai copy/paste masiv din Biblie, fiecare sa inteleaga ce-i place si sa nu se supere nimeni, bravo si frumos din partea ta.
|
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
9. El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului. 10. Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți; cei răi vor face răul, și nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege. 11. De la vremea când va înceta jertfa necurmată, și de când se va așeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. 12. Ferice de cine va aștepta, și va ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile! 13. Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni, și te vei scula iarăși… odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.” . După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, 2. la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile. . El a șezut jos pe muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El la o parte, și I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” 4. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. 5. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: ,Eu sunt Hristosul!’ Și vor înșela pe mulți. 6. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, 2. să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. 3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, 4. potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 5. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? 6. Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. 7. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei. 8. Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, 10. și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12. pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. 2. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3. Când vor zice: „Pace și liniște!” atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. 4. Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. 5. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 7. Căci cei ce dorm, dorm noaptea; și cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 8. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, 10. care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11. De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr. De la smochin învățați pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. 33. Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși. 34. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! |
#6
|
||||||
|
||||||
![]() Citat:
In al doilea rand, sunt in principiu de acord cu ceea ce afirmi mai putin paralela cu Cain/Abel care trimite spre un soi de determinism dar putem trece cu vedrea. Citat:
Cand l-a ispitit pe Iisus, n-a citat diavolul din VT? Citat:
Dar nu vor recunoaste acest lucru (smecheria ar fi prea evidenta) ci vor zice ca afirmatiile/teoriile nu le apartin, ci Scriptura afirma. Dar asta nu schimba cu nimic situatia.. Citat:
Cum vom sti care din noi are dreptate? Citat:
[quote]Daca tot vrei sa-ti folosesti mintea folosete-o in legatura cu intelegerea apocalipsei despre care foarte multi se vad neputinciosi in a o talmaci si mai degraba refuza studiul ei invocind motivele nepriceperii lor.. Pai cred ca e mai bine sa recunosti cinstit ceea ce nu poti decat sa afimi ca poti sa faci ceva si sa te umpli deridicol incercand sa demonstrezi ca poti face acel lucru. Citat:
Ok, am prins ideea dar nu ti-ai gasit locul potrivit unde sa te flatezi singur. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cateva intrebari pentru neoprotestanti si protestanti. | Seraphim7 | Secte si culte | 104 | 23.10.2022 00:36:38 |
Profeti adventisti | NeInocentiu | Secte si culte | 592 | 07.05.2012 09:41:27 |
Cateva intrebari pentru sfintii preoti si crestini | RafaelMiticaPitulice | Despre Sfanta Scriptura | 25 | 02.08.2011 09:01:17 |
Despre Penticostali, Baptisti, Adventisti | danyel | Secte si culte | 741 | 11.08.2010 21:37:50 |
|