Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 23.03.2010, 10:37:46
Danut7 Danut7 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.543
Implicit Partea 1

...
cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul, acela este antihristul...Trei sunt Cei care mărturisesc în cer:Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh...Acești trei Una sunt...
(I Ioan 11, 22; 11 Ioan, 7)
MIȘCAREA FUNDAMENTALISTĂ ȘI PROZELITISMUL
„GLOSSOLAL”
Ca orice mișcare și cea a fundamentaliștilor nu a apărut din senin. Ea are justificare în abaterile de la dreapta credință a Bisericilor Apusene. Are o tradiție în practica ereziarhă a primelor veacuri și mai ales o „experiență” a puzderiilor denominaționale religioase și creștine, păgâne și ancestrale ale continentului american. De aceea, „aleșii duhului, chinuiți de amestecul limbilor Babilonului, încearcă disperați să iasă din criza religioasă prin justificarea Cicizecimii (Pentecostei), prin pretenția vorbirii în limbi „necunoscute”, prin legături directe sau medium-uri, prin arătări „persistente” ale duhului. Mulți dintre adepți sunt practicanți naturiști (yoga, consumatori de psihotrope) sau extaziați-provocați, obsedați sau deliranți. Nu lipsesc nici căutătorii și îndestulații „harismatici”.Nu este lipsit de importanță nici faptul că abaterea de la practica spovedaniei tradiționale a Bisericilor apusene a provocat conștiinței creștine din Vest numeroase mișcări „fundamentaliste”. Acestea, folosind o terapie psihică, apelând la mijloace „parapsihice”, recomandând metode de psihanaliză-sugestie, tranșă, practici yoga și chiar practici obscurantiste, au atras mulți lipsiți de asistență religioasă. În același timp, „fundamentaliștii” consideră „pogorârea sau posedarea duhului” o alegere a lor, o „descoperire” proprie a Duhului, dumnezeul vremii noastre, și Cincizecimea Mileniului III.Cultul penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea apostolică este recunoscut și de Statul român și tolerat de Biserica națională. Cultul penticostal este organizația cea mai reprezentativă a mișcării „fundamentaliștilor” moderni. Dacă baptiștii se deosebesc prin botezul la maturitate și imitația botezului lui Iisus, dacă adventiștii „au fixat” și „au calculat” – ca de fapt și evangheliștii-pietiști – împărăția de o mie de ani și „venirea” Domnului, iar Creștinii după Evanghelie sau după Scriptură „au descoperit” alte ceruri și judecăți –
penticostalii
sau spiriții, tremurătorii sau „posedații” de duh, vizionarii și profeții, „vorbitorii” în limbi și „tâlcuitorii” acestora încep un ev nou, cu anul 1901, contrapunând „mișcării” harismatice, care a cuprins Biserica Apusului, concepția lor de „chemați” ai duhului și „împărțitori” de daruri glossolale.
1.ORIGINEA ȘI LIDERI „FUNDAMENTALIȘTI”
Numele de „penticostali” vine de la cuvântul
Pentecosta
(Cincizecime), susținând că ei sunt botezați cu Duhul Sfânt și cu foc, daruri primite de către Apostoli la Cincizecime sau la Pogorârea Duhului Sfânt. Li se zice de către unii „tremurători”, pentru că în momentele de pretinsă inspirație a Sfântului Duh, ei se cutremură, devin „spiriți” (fără trup), fiindcă pretind a avea pe duhul în darul „vorbirii” în limbi.Originea sectei se află în America, datând abia de la începutul secolului al XX-lea, dar „istoricii” penticostali duc „nașterea Bisericii” în epoca apostolică… Această sectă apare din rândul baptiștilor, înființată de predicatorul baptist
Carol Parham.
El a început, în ciuda aderenței baptismale, să „profețească”, în fața adepților, că Sfântul Duh se va revărsa din nou, cu putere, la o apreciată „pogorâre” a Sa și că el „a văzut” la
3 ianuarie 1901 când s-a și pogorât peste 13 persoane…
În 1906, această rătăcire, propagată de Parham și câțiva aderenți ai săi, a început a prinde teren în California (SUA). În același an, a trecut și în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, unde a reușit să convertească pe un pastor luteran,
I. Paul
, care a devenit conducătorul sectei în Germania.Pentru a atrage atenția, se mai numește „creștinii Cincizecimii, posesorii duhului, inspirații, aleșii, medium-uri, quakeri, metodiști, pnevmatizații etc”. Toți laolaltă sau fiecare în parte pretind că au „daruri” speciale, de aceea sunt cunoscuți și sub numirea de „vorbitori în limbi, tâlcuitori, deschizători, luminări, dascăli, profeți, vindecări miraculoși, vizionari, singurii creștini ai timpului, harismatici și autentici”…Dintr-un asemenea amalgam s-au detașat multe secte, ducând mai departe sau reactivând ereziile pnevmatomahe ale rătăciților din primele veacuri ale Bisericii Creștine. Totuși, există în lume, ca și în țara noastră, unii credincioși care sunt constituiți în grupuri sau în culte recunoscute de către unele state ale lumii.Penticostalii susțin cu ardoare că își trag originea de la Cincizecime și că s-au perindat de-a lungul istoriei prin acei vorbitori în limbi.În România, „penticostalii” au înțeles să-și depună la forurile în drept „Mărturisirea de credință” și statutul lor de organizare și funcționare pe baza cărora au primit autorizația de a-și desfășura liber cultul, fiind apărat acest cult de către stat prin organele sale.Și
pentru penticostali „istoria este învățătoarea vieții”.
– Dacă cercetăm din punct de vedere istoric acest fenomen, vom găsi
o vorbire în limbi biblice
, ca lucrare a Duhului Sfânt, numită și „Glossolalia rusalină”, și vom găsi și o farsă vorbire în limbi, la penticostali, care se deosebește fundamental de cea a Cincizecimii și care nu e decât o imitație și o influență păgână.
Irineu
(202) este singurul dintre scriitorii bisericești care amintește existența acestui dar în Biserică. În cartea sa Împotriva ereziilor
, spune
: „Mai avem câțiva frați în Biserică, care au daruri profetice și prin duhul lor vorbesc tot felul de limbaje”…
Când Ioan Gură de Aur (407) explică capitolul 14 din I Corinteni
, precizează că
acest dar descris de Apostolul Pavel este necunoscut în Biserică” în zilele noastre…
Fericitul Augustin
(430), comentând textul din I Ioan III, 24, a scris
: „Acestea au fost semnele cerute de împrejurările timpului de atunci. Căci a fost necesar să se recurgă la acea exprimare a Duhului Sfânt în toate limbile, pentru ca să se arate că Evanghelia lui Dumnezeu trebuie să fie propovăduită în toate limbile pe întreg pământul. Lucrul acesta s-a făcut ca un fapt al trecutului”.
„Despre vorbirea în limbi” amintește mai precis
Tertulian, dar e sigur că el s-a referit la „practica” ereticilor montaniști de care a fost puternic influențat, devenind el însuși o vreme adept al acestei secte. În cartea sa, De anima stă scris
: „Există astăzi între noi o soră, care are, în parte, darul descoperirilor; ea le primește în Biserică în cursul solemnităților duminicale, în extaz, sub influența Duhului”. Tertulian s-a referit la Maximilian, care a supraviețuit lui Montanus și Priscilei. Așadar, se cunoaște, cu excepția penticostalilor, numele lui Montanus, care a făcut vâlvă în perioada de vârf (secolul al II-lea), în problema vorbirii în limbi.Luând aminte la datele ce le avem despre Montanus, precum și felul cum a „vorbit” în limbi, putem socoti această practică a lui ca o farsă vorbire în limbi, în contrast cu cea rusaliană.
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre vorbirea cu mortii strajeru Secte si culte 2 09.04.2018 22:32:16
Care este adevarul despre vorbirea in limbi ? petrut-angel Secte si culte 1534 12.03.2018 22:00:37
Vorbirea in limbi - ajutor Archangel Reguli generale de utilizare a forumului 37 03.01.2013 12:16:48
Dilema unui ortodox privind darul vorbirii in limbi la penticostali gpalama Secte si culte 4 29.05.2010 21:11:29
DESPRE VORBIREA IN LIMBI Ioan_Ciobota Generalitati 4 24.03.2010 17:09:10