Omul cu telefon mobil. Oare nu suntem pacaliti ?!

[windorin]

În prealabil postat de Marius22

Trist este ca el deja face parte din firescul lucrurilor, din firescul vietii de zi cu zi, precum televizorul, internetul. Dezamagirea mea vine din faptul ca rugaciunea sau milostenia, in ceea ce ma priveste, inca nu au atins acceasi performanta de a face parte din firescul meu.

Da, ar trebui sa ne intristam foarte tare atunci cand ceva nefiresc ajunge "firesc". Pe cat de grea este dragostea, rabdarea, rugaciunea, pe atat de usoare ne sunt toate caderile, miile de minute vorbite la telefon si zecile de ore petrecute la televizor, etc.

În prealabil postat de costel

Ce mi-a rapit telefonul mobil? Rabdarea. (...) E adevarat, telefonul ne si pacaleste. Imi aduc aminte ca inainte de a avea telefon alergam mai des la parinti sa-i vad si sa le vorbesc. Acum ma multumesc cu un telefon. Dar nu mai am imbratisarea lor.

Da, credem ca suntem in comuniune cu altii, insa adevarul este ca ne rupem tot mai mult de oameni.
Cand eram la bunici, tin minte cum asteptam sambata sau duminica, spre a da un telefon parintilor, de la posta.

În prealabil postat de Heurtebise

(...) ma supara ideea de a fi oricand si oricui disponibila.
Din pacate, e tot mai mult incurajat fenomenul prin "facilitatile" pe care ti le ofera: "1000 de minute gratuite, 500 de sms-uri" s.a.m.d.

Este vorba de o inselare.
Un lucru rau este invelit in poleiala, iar omul alearga spre el. Ba mai mult, si plateste bani buni pentru asta (uneori).

Chiar ma gandeam intr'o seara.
Sta omul la rugaciune, abia daca se poate aduna un pic dupa o zi framantata si agitata, cand colo... suna telefonul.
Gata incercarea de rugaciune. Esec. Apoi, ia'o de la cap, daca mai poti.