|
În prealabil postat de Andrei Kuraev
Permiteți-mi să reiterez. Cînd zicem că Dumnezeu a făcut lumea din nimic, să înțelegem că, de fapt, Și-a "mărginit" prezența Sa atunci cînd crea spațiul, timpul, lumea materială și că într-un fel, Se "retrăgea" de acolo, oferindu-le acestora [celor create] "autonomie" - El Singur rămînînd în așteptare:
"Iar acum, mă lăsați să intru. Dar să o faceți de bunăvoie [liber]". În caz că omul nu se lasă înduplecat, se reactualizează acea nimicnicie primordială a existenței noastre, pentru că asta este în esență viața noastră - o existență "scoasă" din neant. Lăsată în voia ei, se destramă, pentru că omul în sine e lipsit de principiul vital pe care și-l însușește numai prin co-muniune cu ceea ce se cheamă VIAȚĂ cu litere
mari. E limpede, dar, că ruperea acestei comuniuni va scoate la iveală "înrudirea" noastră cu neantul din care am fost luați, iar omul, în separare de Dumnezeu, devine bolnăvicios, se sufocă, se corupe și moare. Tocmai astea au fost, spre regret, primele dibuiri ale omului: am încercat să ne descurcăm de unii singuri, fără Dumnezeu, prin detașare de la comuniunea cu El, Singura Punte între existență și non-existență. Întorcînd fața de la Dumnezeu, am pășit pe tărîmul morții.
Dumnezeu este dragoste și Dumnezeu este Tatăl. Iată prin excelență rațiunile pentru care Creatorul îngăduie o creațiune pîngărită și nu o nimicește, chiar dacă ea Îl refuză. Omul, părăsindu-L pe Dumnezeu, a pășit spre moarte. Iar pentru Dumnezeu aceasta nu înseamnă decît un singur lucru:
"Fie. Voi merge după el".
Să luăm aminte la cele spuse, pentru că înseamnă mult. Atunci cînd parcurgem scrierile Noului Testament și dăm de parabola cu oaia pierdută, să chibzuim un pic asupra motivului pentru care păstorul pleacă în căutarea-i. La ce bun să o găsească? Oare ca să o jupoaie? Oare ca să o pedepsească
exemplar, spre a tututor învățătură, să se știe ce este Suprema Justiție și cum legea se cuvine a fi împlinită? Departe acest gînd! Păstorul o face pentru altceva: o caută să-i redea siguranța. Păstorul o vrea acolo unde nu sînt lupii răpitori.
Omul s-a îndepărtat mult de la Dumnezeu, deci Dumnezeu trebuie să vină la el. Dumnezeu trebuie să Se facă om.
Permiteți-mi, aici, să fac o mică remarcă: în gîndirea unor Sfinți Părinți bizantini se poate citi următoarea reflecție la acest subiect. Dacă omul nu era să cadă în păcat, Dumnezeu oricum ar fi venit la el. Ceea ce avea să difere, totuși, în cazul acesta, era Întruparea ne-dureroasă și ne-pătimitoare. Nu se ajungea la Cruce. Doar Naștere, fără Cruce, fără Îngropare. Dar omul a căzut. A pășit în tărîmul morții, deci trebuie recuperat, trebuie "scos" de acolo. Și iată Dumnezeu se pornește după el, îl caută pe pămînt, iar când pe vreunul nu-l găsește, coboară chiar mai jos, în infern.
|
26.04.2010, 17:10:05
Mod hibrid