Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea

[second_choice]

@catisma: ma bucur nespus pt feedback. Cu mare drag!

Sa stii ca eu cred ca cea mai mare eroare o facem cu noi insine atunci cand ne impovaram cu vina pt pacate si greseli. Pt ca in momentul ala nu mai suntem blanzi cu noi insine. Devenim drastici. Judecata ar trebui lasata in mainile lui Dumnezeu, pornind mai intai de toate de la judecata pe care ne-o aplicam singuri precum o autoflagelare de multe ori. Astfel blocandu-ne si impotmolindu-ne.

Un pas fundamental in relaxarea si depresurizarea propriei fiinte, ar tb sa fie acela al iertarii propriei persoane. Cand ne rugam Domnului inspre iertarea pacatelor noastre, eu cred ca ar trebui sa mai adaugam si sa ne dea putere sa ne iertam pe noi insine si apoi pe semenii care ne-au ranit.

Noi nu ar trebui sa fim proprii nostri judecatori, ci mai degraba proprii nostri indrumatori.

Caci daca noi fata de noi nu suntem blanzi si iertatori si astfel sa ne ajutam cu blandete noi pe noi, oare cum am putea fi blanzi si iertatori fata de semenii nostri mai putin putinciosi intr-unele sau altele? Si astfel cum am deveni mai buni in a ne iubi seamanul precum pe noi insine - esenta credintei crestine?

Caci daca ne uitam in jur si vedem cata ingaduinta, toleranta, iertare si indurare manifesta Dumnezeu fata de noi, ori de cate ori o luam pe aratura, oare n-ar trebui sa incepem totul de la noi? Din samburii samburilor? Ca sa gresim azi mai putin decat ieri?

Eu cred ca atunci cand in Scriptura suntem indrumati sa nu judecam, acea indrumare nu ne exclude pe noi insine si nu e pt ce e in exteriorul nostru, cat primordial este fata de noi insine. Judecata este a Creatorului. Nu a noastra. Din toate perspectivele. Chiar toate.

Am adaugat asta, referitor la orice continui sa descoperi si sa clasezi ca pacat, mic sau mare. Sa incerci sa te abordezi si din aceasta perspectiva, sa te iei mai usor. Asta nu inseamna ca nu te vei ajusta pe traseu si ca nu vei continua lupta cu sinele zi de zi, ci ca o vei face mult mai bine si mult mai usor si vei economisi si timp daca mentii atentia fara insa a te stresa, impovara, invinui, judeca tu pe tine. Cu alte cuvinte, mai elastic si mai relaxat, lasand judecata in singurele maini in care ea poate exista, dincolo de intelegerea noastra limitata.

A te relaxa in abordarea propriei fiinte, odata trecuta de un prag, nu inseamna a trata fara insemnatate lucrurile sau fara atentie. E doar o alta abordare, mai usoara.

Uite, iti pot impartasi un CUM, asa cum eu l-am aplicat si conceput la mine.

Imagineaza-ti ca esti pictorul propriului tau portret. Acela care ai fost pana acum si acela care urmeaza sa devii. Ca orice artist creator, treci prin tot felul de stari si momente. Insa portretul nu ti-ar iesi bine daca apesi pensulele pe sevalet si daca rupi panza din inclestare sau incrancenare sau fara sa ai masura potrivita. Oricat de buna ti-ar fi intentia, vei zdrobi propria munca. Va trebui sa incepi mereu de la inceput si ar fi un efort zadarnic sau foarte anevoios.

Ca pictor ce esti al propriului portret, imagineaza-ti in continuare ca esti insotita de Creatorul tau care nu face altceva decat sa iti dezvaluie ce esente si ce frumusete a pus in tine si fata de care nu are nici un sens sa te invinuiesti. Caci El stie si cine esti si ce poti si cat poti. Esti intr-un proces de dezvaluire al propriului sine.

Continua si imagineaza-ti cum te lasi pur si simplu in palmele Lui si calatoresti in povestea ta, cum ti se arata cum ai fost tu creata si plamadita de creator. Fara asta nu ai putea sa termini portretul, nu? Pasul cu ``a te increde``. Te lasi pur si simplu. Fara iluzoria ``plasa de siguranta`` care ne incurca in acest proces.

La fel de bine , chiar daca portretul este finalizat in ansamblul sau, dar nu ii dai si tushele de finete - pe detalii, portretul nu este gata pt inchiderea unei etape si deschiderea alteia noi. E precum o casa gata construita dar cu finisaje strambe sau incomplete. Trebuie sa-i dam tusele de final. Micile reglaje, micile fineturi. Ca sa poti da tushele potrivite, trebuie sa te lasi in mainile Lui ca sa te vezi si din perspectiva Lui, atunci cand El te-a plamadit, atat cat ti-e putinta si intelegerea. Si cum vad, iti este foarte buna. Cum ai putea sa te vezi din perspectiva Creatorului , daca nu te lasi dusa in palmele Lui, astfel incat sa iti poata dezvalui? Astfel incat sa poti vedea? Intr-un fel vezi cand privesti, asculti, urmezi si intr-alt fel atunci cand participi efectiv in acest proces. Ca sa participi, trebuie doar sa te repozitionezi. Sa treci un prag. Atat si nimic mai mult. Pur si simplu.

E oarecum firesc si evident, nu?

In astfel de treceri dintr-o etapa in alta, totul se intampla precum a cerne malaiul. Precum intr-o sita. Ai vazut ca nu este indeajuns sa facem miscarea cu sita o data si gata ca malaiul sa se cearna. Trebuie sa repetam aceeasi miscare de mai multe ori. La fiecare repetitie, se cerne si iar se cerne. La final ramane doar ce este necesar. Nimic in plus si nimic in minus. Noi insa nu simtim mereu cum se cerne ce nu ne trebuie, insa fiecare efort mai cerne un pic. Fara indoiala. Si ai vazut ce mamaliga buna iti iese cu un malai bine cernut si ce mamaliga scortoasa cand malaiul nu este bine cernut si cum iti scrasnesti dintii dand de cate un bob de altceva in plus si nelalocul lui.

Ei bine, cam asa se intampla si cu noi - la capitolul fineturi si finisaje. E ca o debarasare de tot ce nu avem nevoie pt a continua.

Imagineaza-ti acum a cerne malaiul relaxata si a cerne malaiul inclestata. In primul caz vei cerne cantitati mai mari si mai bine si mai cu placere si intr-un timp mai scurt, in al doilea caz vei obosi, vei cerne mai putin si iti vei pierde rabdarea si timpul va fi mai lung.

Cheia e o masura anume in toate. In cuvintele noastre, echilibru. Usor usor. E un proces continuu. Dar il putem parcurge cu relaxare si placere sau inclestati si chinuiti. Sa stii ca putem alege.


Raspunzand strigarii tale, tocmai am realizat cat mai am de finisat si tocmai mi-am identificat noi mici lucruri ce necesita ceva mai multa relaxare in abordare. In acelasi timp, tocmai am detectat cat de trufasa sunt inca si cat de mica mi-e smerenie - numai din simplul fapt ca eu n-am fost in stare sa strig cand am avut nevoie, nu mai zic de altele.


Iti multumesc si eu foarte mult. Mi-ai fost de mare ajutor.

Zile faine! Nopti blande!

Numai bine :)