Papalitatea

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de maria-luisa

Asta ma face sa-mi pun intrebarea: religia merge mana in mana cu politica?

E invers. Politica trebuie să meargă mână în mână cu religia. Este misiunea Bisericii, şi prin excelenţă, a laicatului să militeze pentru ca cetatea oamenilor să fie Cetatea lui Dumnezeu şi ca întreg corpul de legi să fie bazat pe legea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, este absolut normal ca acele crime care sunt încălcări ale primelor 3 porunci să fie incriminate ca atare, întocmai precum trebuie să fie incriminate încălcările celorlalte 7 porunci. Sacrilegiul trebuie incriminat. Erezia trebuie incriminată. Idolatria (în spaţiul public al Cetăţii) trebuie incriminată. Uciderea de prunci nenăscuţi trebuie incriminată. Sodomia trebuie incriminată. Adulterul trebuie incriminat. Aşa a fost mereu în Poporul Ales al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie şi azi în Noul Popor Ales al lui Dumnezeu. Nu este admisibil ca state care sunt expresia politică a unor popoare creştine să se bazeze pe altă lege decât pe Legea lui Dumnezeu. Anomalie este ceea ce se întâmplă acum, nu ceea ce se întâmpla pe vremea lui Moise, a Judecătorilor, Regilor, profeţilor, pe vremea misiunii pe pământ a lui Isus, pe vremea lui Constantin, a lui Carol cel Mare ori a lui Torquemada. Nu legile majestăţilor lor catolice Ferdinand şi Isabela, inspirate de Sfânta Biserică au fost absurde, ci legile unui Obama, unui Putin sau unui Băsescu, inspirate de agenţi ai întunericului, sunt absurde.

Este de discutat dacă, în condiţiile şi cu posibilităţile tehnice de azi, prin "incriminare" mai trebuie înţeleasă pedeapsa cu moartea. Unii specialişti în drept, creştini, spun că nu mai este necesară, în vreme ce alţi specialişti, la fel de creştini, spun că este necesară. Fiecare dintre aceste două partide are argumentele ei sustenabile potrivit învăţăturii noastre.

Dar, până ce vom crede că Regatul lui Dumnezeu trebuie să fie numai în inimile noastre şi nu trebuie să fie şi în lume, pentru ca lumea toată, guvernată de Biserică şi de Statele Creştine să se transfigureze în Cetatea lui Dumnezeu, lucrurile vor merge, veac de veac, în jos, spre disoluţie. Avem de ales între a clădi casa noastră comună pe stâncă sigură sau a o clădi pe nisip. Inspiraţi de Vistierul Bunătăţilor, cei dinaintea noastră au ales prima variantă. Noi, sfidându-L pe El şi pe aceia şi zicând despre ei că erau "înapoiaţi" ori chiar "criminali" avem libertatea şi să clădim pe nisip. Dar atunci, să nu ne mirăm de ce va urma şi să nu căutăm cine ştie ce explicaţii savante pentru stările lucrurilor de azi şi de mâine.

[maria-luisa]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

E invers. Politica trebuie să meargă mână în mână cu religia. Este misiunea Bisericii, şi prin excelenţă, a laicatului să militeze pentru ca cetatea oamenilor să fie Cetatea lui Dumnezeu şi ca întreg corpul de legi să fie bazat pe legea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, este absolut normal ca acele crime care sunt încălcări ale primelor 3 porunci să fie incriminate ca atare, întocmai precum trebuie să fie incriminate încălcările celorlalte 7 porunci. Sacrilegiul trebuie incriminat. Erezia trebuie incriminată. Idolatria (în spaţiul public al Cetăţii) trebuie incriminată. Uciderea de prunci nenăscuţi trebuie incriminată. Sodomia trebuie incriminată. Adulterul trebuie incriminat. Aşa a fost mereu în Poporul Ales al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie şi azi în Noul Popor Ales al lui Dumnezeu. Nu este admisibil ca state care sunt expresia politică a unor popoare creştine să se bazeze pe altă lege decât pe Legea lui Dumnezeu. Anomalie este ceea ce se întâmplă acum, nu ceea ce se întâmpla pe vremea lui Moise, a Judecătorilor, Regilor, profeţilor, pe vremea misiunii pe pământ a lui Isus, pe vremea lui Constantin, a lui Carol cel Mare ori a lui Torquemada. Nu legile majestăţilor lor catolice Ferdinand şi Isabela, inspirate de Sfânta Biserică au fost absurde, ci legile unui Obama, unui Putin sau unui Băsescu, inspirate de agenţi ai întunericului, sunt absurde.

Este de discutat dacă, în condiţiile şi cu posibilităţile tehnice de azi, prin "incriminare" mai trebuie înţeleasă pedeapsa cu moartea. Unii specialişti în drept, creştini, spun că nu mai este necesară, în vreme ce alţi specialişti, la fel de creştini, spun că este necesară. Fiecare dintre aceste două partide are argumentele ei sustenabile potrivit învăţăturii noastre.

Dar, până ce vom crede că Regatul lui Dumnezeu trebuie să fie numai în inimile noastre şi nu trebuie să fie şi în lume, pentru ca lumea toată, guvernată de Biserică şi de Statele Creştine să se transfigureze în Cetatea lui Dumnezeu, lucrurile vor merge, veac de veac, în jos, spre disoluţie. Avem de ales între a clădi casa noastră comună pe stâncă sigură sau a o clădi pe nisip. Inspiraţi de Vistierul Bunătăţilor, cei dinaintea noastră au ales prima variantă. Noi, sfidându-L pe El şi pe aceia şi zicând despre ei că erau "înapoiaţi" ori chiar "criminali" avem libertatea şi să clădim pe nisip. Dar atunci, să nu ne mirăm de ce va urma şi să nu căutăm cine ştie ce explicaţii savante pentru stările lucrurilor de azi şi de mâine.

Va spun sincer ca nu vad cum poate fi vorba despre un regat al lui Dumnezeu inauntrul omului si implicit in lume atata timp cat se cauta justificari in ceea ce priveste omorul, care este o incalcare a poruncii lui Dumnezeu. Pai daca de la mai marii care se spune ca il servesc pe Dumnezeu nu exista un exemplu pozitiv in acest sens, de ce sa ne mai mire crimele si faradelegile celor mai mici?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de maria-luisa

Va spun sincer ca nu vad cum poate fi vorba despre un regat al lui Dumnezeu inauntrul omului si implicit in lume atata timp cat se cauta justificari in ceea ce priveste omorul, care este o incalcare a poruncii lui Dumnezeu. Pai daca de la mai marii care se spune ca il servesc pe Dumnezeu nu exista un exemplu pozitiv in acest sens, de ce sa ne mai mire crimele si faradelegile celor mai mici?

Ce înţelegeţi prin "justificări în ceea ce priveşte omorul" ? Despre ce fel de omor vorbiţi ? Despre condamnări la moarte ? Dar v-am mai spus în cel puţin două rânduri că "a condamna la moarte" nu înseamnă "a ucide" în înţelesul poruncii a 5-a. Sfântul Constantin cel Mare a practicat condamnările la moarte. A fost el mai puţin sfânt pentru asta ? Sfântul Ştefan cel Mare a practicat condamnările la moarte. A fost el mai puţin sfânt pentru asta ? Moise a practicat condamnări la moarte. Pentru sacrilegiu. Oare Moise nu a fost sfânt ? Petru a condamnat la moarte pentru tăinuirea banilor cuveniţi Bisericii. Să nu fi fost Petru sfânt şi insipirat când a făcut aceasta ? Pavel a dat focului un templu idolatru, una din cele 7 minuni ale lumii. Câtă desconsiderare a celor de alte credinţe ! Dar, în "logica" dv şubredă şi afectată de eresurile zilelor noastre, cel mai mare criminal a fost...Dumnezeu. Să razi de pe faţa pământului două oraşe pentru sodomia practicată acolo e culmea încălcării drepturilor omului. Să trimiţi 10 năpaste asupra poporului egiptean, ultima fiind omorârea primului născut din orice familie, e culmea sadismului. Să distrugi complet armata aceluiaşi popor, înecând-o în Mare, iată altă probă de comportament incompatibil cu logica antropocentrică a zilelor noastre. Credeţi ori nu credeţi că a făcut Dumnezeu toate acestea ? Credeţi ori nu credeţi că sfinţii Săi au practicat condamnarea la moarte ? Dacă, de fapt, credeţi asta, cum puteţi spune atunci că pedeapsa cu moartea este incompatibilă cu învăţătura lui Dumnezeu ? Cum puteţi nega 1900 de ani de istorie a Bisericii şi a statelor creştine, în care condamnările la moarte s-au practicat de drept ? Cum puteţi nega milenii de istorie a Vechiului Popor Ales, în care Judecătorii, David, şi toţi drepţii lumii vechi cu responsabilităţi politice au practicat condamnările la moarte ?

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ce înţelegeţi prin "justificări în ceea ce priveşte omorul" ? Despre ce fel de omor vorbiţi ? Despre condamnări la moarte ? Dar v-am mai spus în cel puţin două rânduri că "a condamna la moarte" nu înseamnă "a ucide" în înţelesul poruncii a 5-a. Sfântul Constantin cel Mare a practicat condamnările la moarte. A fost el mai puţin sfânt pentru asta ? Sfântul Ştefan cel Mare a practicat condamnările la moarte. A fost el mai puţin sfânt pentru asta ? Moise a practicat condamnări la moarte. Pentru sacrilegiu. Oare Moise nu a fost sfânt ? Petru a condamnat la moarte pentru tăinuirea banilor cuveniţi Bisericii. Să nu fi fost Petru sfânt şi insipirat când a făcut aceasta ? Pavel a dat focului un templu idolatru, una din cele 7 minuni ale lumii. Câtă desconsiderare a celor de alte credinţe ! Dar, în "logica" dv şubredă şi afectată de eresurile zilelor noastre, cel mai mare criminal a fost...Dumnezeu. Să razi de pe faţa pământului două oraşe pentru sodomia practicată acolo e culmea încălcării drepturilor omului. Să trimiţi 10 năpaste asupra poporului egiptean, ultima fiind omorârea primului născut din orice familie, e culmea sadismului. Să distrugi complet armata aceluiaşi popor, înecând-o în Mare, iată altă probă de comportament incompatibil cu logica antropocentrică a zilelor noastre. Credeţi ori nu credeţi că a făcut Dumnezeu toate acestea ? Credeţi ori nu credeţi că sfinţii Săi au practicat condamnarea la moarte ? Dacă, de fapt, credeţi asta, cum puteţi spune atunci că pedeapsa cu moartea este incompatibilă cu învăţătura lui Dumnezeu ? Cum puteţi nega 1900 de ani de istorie a Bisericii şi a statelor creştine, în care condamnările la moarte s-au practicat de drept ? Cum puteţi nega milenii de istorie a Vechiului Popor Ales, în care Judecătorii, David, şi toţi drepţii lumii vechi cu responsabilităţi politice au practicat condamnările la moarte ?

Sfantul Constantin cel Mare, la fel ca si Sfantul Stefan cel Mare nu au fost ierarhi ai Bisericii....insa Papii da, si si-au depasit atributiile!

Biserica lui Hristos nu se ocupa cu condamnari la moarte!

Acum Biserica Catolica mai condamna la moarte...sau nu?

In caz ca Biserica Catolica nu se mai ocupa cu astfel de lucruri, inseamna ca a facut niste erori...pentru care si-a cerut scuze, si de aceea nu se mai regasesc in prezent!!!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Sfantul Constantin cel Mare, la fel ca si Sfantul Stefan cel Mare nu au fost ierarhi ai Bisericii....insa Papii da, si si-au depasit atributiile!

Biserica lui Hristos nu se ocupa cu condamnari la moarte!

Corect. Nu s-a ocupat şi nu se ocupă nici acum cu asta. Tocmai de aceea, Sfântul Oficiu al Inchiziţiei nu a condamnat pe nimeni la moarte.
Dar verdicte în materie de credinţă, oare poate să dea Biserica lui Cristos ? Dacă dv credeţi că nu, ce anume vă lipseşte ca să vă faceţi protestant ? Dacă da, este exact ceea ce a făcut şi face şi acum Sf Oficiu / CDF.

Acum Biserica Catolica mai condamna la moarte...sau nu?

După cum vă spuneam, Biserica Catolică nu se ocupă cu condamnări la moarte, aşa cum nu s-a ocupat nici în trecut. În ceea ce priveşte Statul Vatican, legea penală de acolo este (deocamdată) legea statului italian. Spun "deocamdată", fiindcă lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat în această privinţă, încât Statul Vatican se preconizează să aibă legi proprii.

In caz ca Biserica Catolica nu se mai ocupa cu astfel de lucruri, inseamna ca a facut niste erori...pentru care si-a cerut scuze, si de aceea nu se mai regasesc in prezent!!!

Pentru erorile judiciare pe care le vor fi făcut tribunalele sale ecleziale, ca şi pentru eventuale transgresări ale mijloacelor de anchetă care erau licite la vremea aceea, Biserica şi-a cerut scuze. Aşa cum, cu multă răbdare, v-am spus, eu cel puţin nu am auzit ca Biserica să-şi ceară scuze pentru condamnări la moarte. Ar fi absurd ca Biserica să-şi ceară scuze pentru ceva ce nu a făcut, ori eu nu cred că Biserica face lucruri absurde.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pentru erorile judiciare pe care le vor fi făcut tribunalele sale ecleziale, ca şi pentru eventuale transgresări ale mijloacelor de anchetă care erau licite la vremea aceea, Biserica şi-a cerut scuze. Aşa cum, cu multă răbdare, v-am spus, eu cel puţin nu am auzit ca Biserica să-şi ceară scuze pentru condamnări la moarte. Ar fi absurd ca Biserica să-şi ceară scuze pentru ceva ce nu a făcut, ori eu nu cred că Biserica face lucruri absurde.

Pai si mie mi s-ar parea la fel de absurd ca cineva sa isi ceara scuze pentru ceva ce nu a facut, nu credeti?

Totusi Biserica Catolica si-a cerut scuze pentru violenta folosita in numele Adevarului, si pentru diviziunile dintre crestini...iar asta inseamna altceva decat afirmati dumneavoastra!

Din cele spuse de dumneavoastra...ar reiesi ca Biserica Catolica nu poate fi responsabila de violenta, si nici de diviziunile crestinilor( pentru ca ceea ce facea ea nu implica asta)...ci numai de lucruri benefice, insa nu cred ca pozitia oficiala a Bisericii Catolice e in condordanta cu cele intelese de dumneavoastra!

[rhadu_c]

@Mihnea Dragomir:

Nu stiu daca s-a mai postat urmatorul citat din Sf. Evanghelia dupa Luca, cap. 9. Imi prezint scuzele mele daca altcineva a mai adus argumentul acesta in discutie, dar mi se pare semnificativ si totodata hotarator in lamurirea polemicii legate de inchizitie:

" 51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56. Şi s-au dus în alt sat. "

Domnule Mihnea, cred ca orice comentariu e de prisos. Cititi cu atentie si cat mai obiectiv, iar adevarul despre inchizitie se va revela de la sine. Totusi, lapidar: Iisus nu alege sa-i pedepseasca pe necredinciosi cu o pedeapsa materiala, asa cum a facut Inchizitia(ca sa fac legatura cu tema discutiei), ci, paradoxal ii lasa in necredinta lor.(completez eu: poate pe viitor se vor cai)
De ce va place sa va incapatanati in negare, in fata unor argumente atat de solide?

Inca o chestiune. Ati scris undeva ca daca Biserica il va condamna oficial Torquemada o sa va reformulati parerea despre el, dar pana la acel moment el este pentru dumneavoastra printre cei drepti. Nu ma leg punctual depre continutul afirmatiei (nu sunt indeajuns de documentat in ceea ce-l priveste Torquemada), dar vreau sa sesizez o atitudine fundamental gresita a catolicilor (sesizata genial de Dostoievski in Fratii Karamazov-capitotul Marele Inchizitor-, carte pe care v-o recomand cu caldura-e unul dintre romanele preferate ale Papei Benedict XVI). Marele Inchizitor din romanul mentionat ii spune lui Iisus, intr-o scena antologica:"Tu esti? Tu? Taci, nu spune nimic. Ce-ai putea sa mai spui? Stiu prea bine ce! Numai ca Tu n-ai dreptul sa mai adaugi nimic la cele marturisite odinioara...". Aceasta inclinatie de a adera orbeste, cu abnegatie la opinia Bisericii, chiar si atunci cand acest lucru e impotriva evidentei(chiar daca ratiunea marturiseste contrariul si nu vorbesc de chestiuni dogmatice, ci de etica), e o atitudine care nu poate duce decat la un obscurantism si bigotism absurd-cu care cochetati si dvs in aceasta discutie despre Inchizitie. (imi aduc aminte de un citat al unui apologet catolic, reproduc numai ideea: daca papa zice ca virtutea e rea iar pacatul e bun, atunci asa e - ceea ce e o enormitate din punct de vedere axiologic).
Ma leg aici de unul dintre titlurile Papei: Papa e pe pamant cum e Hristos in Cer. Greseala provine din faptul ca se face o separare prea categorica intre conceptele "pamant" si "Cer", ca si cum nu ar fi punti de legatura intre cele doua, ca si cum cele doua planuri nu se intretaie in nici un punct(matematic: daca presupunem ca "pamant"=A, iar "Cer"=B atunci A intersectat cu B=multimea vida-ceea ce e din nou, o enormitate). Sufletul si trupul nu au o comuniune tainica(trupul e strabatut de suflet dupa cum zice D. Staniloae)?(si acesta e doar un exemplu). De unde rezulta logic: conceptele "cer" si "pamant" deoarece au puncte comune nu pot fi subordonate decat unui singur Dumnezeu, care le stapaneste pe amandoua. Astfel, reformulat ar trebui sa sune asa: "Papa e pe pamant asa cum e si in cer, adica Dumnezeu" sau "Hristos e pe pamant asa cum e si in cer, adica Dumnezeu"-e o chestiune de logica elementara. Va las pe dvs. sa decideti care e corecta.

As mai avea de spus cate ceva, dar nu mai am timp.

Doamne ajuta!

Motto: "Crezi, oare, ca noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am inteles cu atata umilinta slabiciunile ei si am cautat din toata inima sa-i usuram povara, ingaduind firii sale nevolnice chiar si pacatul, cu conditia ca sa fie savarsit cu stirea noastra? De ce atunci vii acum sa ne tulburi? De ce ma privesti in tacere cu ochii tai blanzi, convins ca dreptatea e de partea ta? Mai curand as vrea sa te vad manios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru ca nici eu nu te iubesc" (Marele Inchizitor)

,,Legenda Marelui Inchizitor răspunde la o întrebare pe care scriitorul a avut curajul să şi-o pună: "Ce s-ar întâmpla dacă Iisus ar coborî din nou pe Pământ?".

A doua venire a lui Hristos este prevăzută în Evanghelie în cu totul altă formă decât în textul romancierului. Iisus va veni pentru Judecata de Apoi şi pentru a deschide Împărăţia eternă. În fragmentul din Fraţii Karamazov, Iisus se arată lumii în trupul unui om obişnuit. Fiul lui Dumnezeu ajunge la o răscruce a istoriei, în Spania, la Sevilla, la începutul anilor 1500, în plină Inchiziţie. Marii prelaţi au puteri discreţionare şi îi pedepsesc exemplar pe toţi cei care îi contestă.

În această epocă nesigură, Iisus Îşi dezvăluie abilităţile care Îl confirmă ca Fiu al lui Dumnezeu: vindecă prin gesturi simple, îi redă unui orb vederea şi trezeşte din morţi o copilă de doar şapte ani. Marele Inchizitor traversează piaţa chiar în acel moment şi Îl arestează pe Mântuitor, aruncându-l în temniţă.


Confruntarea eternă

Dostoievski, care şi-a catalogat textul drept "poem", întoarce o nouă filă din războiul dintre diavol şi Dumnezeu, oferindu-i Inchizitorului un rechizitoriu care poate zgâlţâi orice conştiinţă.

"De ce ai venit să ne tulburi? Pentru că ne tulburi, ştii asta", Îl interoghează Inchizitorul pe Hristos, fără să primească niciun răspuns. Îl întreabă din mijlocul conştiinţei sale pervertite. Pentru că Iisus vine mereu în mintea adevăraţilor eretici, camuflaţi în sutane, şi este ars pe rug de fiecare dată, în numele comodităţii puterii şi al avantajelor. Ceea ce pare a fi un dialog devine imediat monolog. Iisus cel arestat, luat la întrebări şi judecat pentru faptele sale, este acuzat că i-a supraestimat pe oameni, care aveau nevoie de pâinea obişnuită şi nu de cea a Cerului, pe care le-a promis-o.

Inchizitorul Îi spune că natura umană este sub doctrina lui Iisus, iar Biserica a început să-i adapteze învăţămintele la nevoile nu atât de înalte ale omului. Inchizitorii trăiesc şi decid ei, în locul supuşilor, amestecând puterea politică şi puterea ecleziastică, pentru că le deţin pe amândouă în aceeaşi mână. Ei îngenunchează spiritul prin teroare şi foame, iar Satana cu sutană îşi dezvăluie în faţa prizonierului său toată strategia. Pentru ei, în anumite clipe, minciunile devin adevăr - iar afirmaţia aceasta a lui Dostoievski pune în gardă orice intelect. Inchizitorul Îi spune lui Iisus că nu trebuia să respingă ispitele diavolului, că nu a procedat corect, că trebuia să cedeze. Consecinţa alegerilor Lui este apariţia liberului arbitru, concept perfect în esenţă, dar pe care oamenii nu ştiu să-l manevreze.

Omul este prea slab ca să ştie ce să facă cu propria libertate şi de aceea trebuie să i se dicteze. Iar Biserica a început să corecteze opera lui Hristos. A declanşat o amplă operaţiune de mistificare a doctrinei, pentru a răsturna iluziile şi pentru a cuceri din nou lumea, prin autoritate religioasă (lucru pe care Mântuitorul l-a respins).

Dar Iisus refuză pentru a doua oară dialogul cu Satana. Hristos nu le foloseşte politicienilor-prelaţi ca agent politic sau electoral, pentru că El chiar este în stare să înfăptuiască minuni, în vreme ce politicienii îşi construiesc autoritatea şi îşi consolidează poziţia prin promisiunea miracolului niciodată înfăptuit."


Cuvant de final

,,Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu.Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine.Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul"(Fratii Karamazov)

[maria-luisa]

În prealabil postat de Scotianul

Motto: "Crezi, oare, ca noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am inteles cu atata umilinta slabiciunile ei si am cautat din toata inima sa-i usuram povara, ingaduind firii sale nevolnice chiar si pacatul, cu conditia ca sa fie savarsit cu stirea noastra? De ce atunci vii acum sa ne tulburi? De ce ma privesti in tacere cu ochii tai blanzi, convins ca dreptatea e de partea ta? Mai curand as vrea sa te vad manios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru ca nici eu nu te iubesc" (Marele Inchizitor)

,,Legenda Marelui Inchizitor răspunde la o întrebare pe care scriitorul a avut curajul să şi-o pună: "Ce s-ar întâmpla dacă Iisus ar coborî din nou pe Pământ?".

A doua venire a lui Hristos este prevăzută în Evanghelie în cu totul altă formă decât în textul romancierului. Iisus va veni pentru Judecata de Apoi şi pentru a deschide Împărăţia eternă. În fragmentul din Fraţii Karamazov, Iisus se arată lumii în trupul unui om obişnuit. Fiul lui Dumnezeu ajunge la o răscruce a istoriei, în Spania, la Sevilla, la începutul anilor 1500, în plină Inchiziţie. Marii prelaţi au puteri discreţionare şi îi pedepsesc exemplar pe toţi cei care îi contestă.

În această epocă nesigură, Iisus Îşi dezvăluie abilităţile care Îl confirmă ca Fiu al lui Dumnezeu: vindecă prin gesturi simple, îi redă unui orb vederea şi trezeşte din morţi o copilă de doar şapte ani. Marele Inchizitor traversează piaţa chiar în acel moment şi Îl arestează pe Mântuitor, aruncându-l în temniţă.


Confruntarea eternă

Dostoievski, care şi-a catalogat textul drept "poem", întoarce o nouă filă din războiul dintre diavol şi Dumnezeu, oferindu-i Inchizitorului un rechizitoriu care poate zgâlţâi orice conştiinţă.

"De ce ai venit să ne tulburi? Pentru că ne tulburi, ştii asta", Îl interoghează Inchizitorul pe Hristos, fără să primească niciun răspuns. Îl întreabă din mijlocul conştiinţei sale pervertite. Pentru că Iisus vine mereu în mintea adevăraţilor eretici, camuflaţi în sutane, şi este ars pe rug de fiecare dată, în numele comodităţii puterii şi al avantajelor. Ceea ce pare a fi un dialog devine imediat monolog. Iisus cel arestat, luat la întrebări şi judecat pentru faptele sale, este acuzat că i-a supraestimat pe oameni, care aveau nevoie de pâinea obişnuită şi nu de cea a Cerului, pe care le-a promis-o.

Inchizitorul Îi spune că natura umană este sub doctrina lui Iisus, iar Biserica a început să-i adapteze învăţămintele la nevoile nu atât de înalte ale omului. Inchizitorii trăiesc şi decid ei, în locul supuşilor, amestecând puterea politică şi puterea ecleziastică, pentru că le deţin pe amândouă în aceeaşi mână. Ei îngenunchează spiritul prin teroare şi foame, iar Satana cu sutană îşi dezvăluie în faţa prizonierului său toată strategia. Pentru ei, în anumite clipe, minciunile devin adevăr - iar afirmaţia aceasta a lui Dostoievski pune în gardă orice intelect. Inchizitorul Îi spune lui Iisus că nu trebuia să respingă ispitele diavolului, că nu a procedat corect, că trebuia să cedeze. Consecinţa alegerilor Lui este apariţia liberului arbitru, concept perfect în esenţă, dar pe care oamenii nu ştiu să-l manevreze.

Omul este prea slab ca să ştie ce să facă cu propria libertate şi de aceea trebuie să i se dicteze. Iar Biserica a început să corecteze opera lui Hristos. A declanşat o amplă operaţiune de mistificare a doctrinei, pentru a răsturna iluziile şi pentru a cuceri din nou lumea, prin autoritate religioasă (lucru pe care Mântuitorul l-a respins).

Dar Iisus refuză pentru a doua oară dialogul cu Satana. Hristos nu le foloseşte politicienilor-prelaţi ca agent politic sau electoral, pentru că El chiar este în stare să înfăptuiască minuni, în vreme ce politicienii îşi construiesc autoritatea şi îşi consolidează poziţia prin promisiunea miracolului niciodată înfăptuit."


Cuvant de final

,,Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu.Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine.Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul"(Fratii Karamazov)

Foarte frumos! :)

[delia31]

În prealabil postat de Scotianul

Motto: "Crezi, oare, ca noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am inteles cu atata umilinta slabiciunile ei si am cautat din toata inima sa-i usuram povara, ingaduind firii sale nevolnice chiar si pacatul, cu conditia ca sa fie savarsit cu stirea noastra? De ce atunci vii acum sa ne tulburi? De ce ma privesti in tacere cu ochii tai blanzi, convins ca dreptatea e de partea ta? Mai curand as vrea sa te vad manios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru ca nici eu nu te iubesc" (Marele Inchizitor)

,,Legenda Marelui Inchizitor răspunde la o întrebare pe care scriitorul a avut curajul să şi-o pună: "Ce s-ar întâmpla dacă Iisus ar coborî din nou pe Pământ?".

.....

inchizitorul ii spune lui Iisus ca nu trebuia să respingă ispitele diavolului, că nu a procedat corect, că trebuia să cedeze. Consecinţa alegerilor Lui este apariţia liberului arbitru, concept perfect în esenţă, dar pe care oamenii nu ştiu să-l manevreze.


Omul este prea slab ca să ştie ce să facă cu propria libertate şi de aceea trebuie să i se dicteze. Iar Biserica a început să corecteze opera lui Hristos. A declanşat o amplă operaţiune de mistificare a doctrinei, pentru a răsturna iluziile şi pentru a cuceri din nou lumea, prin autoritate religioasă (lucru pe care Mântuitorul l-a respins).

Cuvant de final

,,Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu.Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine.Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul"(Fratii Karamazov)

,,Dostoievski plaseaza actiunea in Spania in vremea inchizitiei.
Dostoievski insa a fost un vizionar. Aliosa ii reproseaza lui Ivan ca pune aceasta idee pe seama catolicismului, si anume pe seama a ceea ce catolicismul a avut mai rau in el, inchizitia.

Dar eu cred ca Dostoievski a mers mai departe, adica mai aproape, prefigurand comunismul.

Ce oare a facut comunismul decat sa preia oferta facuta de diavol si sa o treaca pe seama lui, sa confiste painea pe seama statului si, prin aceata, sa-i rapeasca omului libertatea?

Pe de alta parte, i-a oferit omului "miracolul" transformarii prin socialism: electricitatea, agricultura, belsugul, "raiul pe pamant" (si aici Mircea Eliade are dreptate cand spune ca comunismul face parte din marile mituri; orice sistem politic din lumea aceasta nu se pretinde perfect, in afara de comunism, care se credea perfect, ca el adica reprezinta treapta ultima in evolutia politica a omenirii).

Pe de alta parte, acumularea de averi iti confera putere, iar puterea iti confera autoritatea. Ce a insemnat autoritatea comunismului, o stim cu totii pe propria noastra piele.

Am meditat mai adanc, gandindu-ma la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungeste, daca nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism.

Iata insa ca avem o alta perspectiva: daca ne-am confruntat cu Rasaritul bolsevic, de data aceasta ne indreptam cu fata catre Occidentul european .

Or, pentru noi, Europa este sinteza gandirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europa pe care o recunoastem, dar si singura Europa care ni se refuza. Ni se propune, in schimb, o Europa construita eminamente pe economie si politica; nici cea mai mica adiere de cultura, ca de religie nici nu mai vorbim.

Ce ni se propune?: Economicul - painea. De aici, un atentat la libertate, prin pretentiile aberante care ni se pun in fata pentru a fi "acceptati" in aceasta Europa: homosexualitate, viciu, avort, desfrau, sexualitate, pornografie, adica tot ceea ce poate fi mai rau in viata unei societati, niste rele pe care noi, ca popor, in frunte cu Biserica si, din fericire, in frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toata fermitatea; pentru ca nu vrem ca, cu pretul "intrarii" noastre in Europa, sa ne pierdem sanatatea noastra morala si, prin aceasta, identitatea nationala.

In al doilea rand: miracolul! Nici vorba de vreun miracol in numele lui Dumnezeu, asa cum incerca, cel putin, marele inchizitor.

Nu, ci miracolul zborului cosmic, al calculatorului, al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, pe care, fascinati, va trebui sa-l acceptam in locul minunilor lui Dumnezeu.

Si, in al treilea rand, tot prin economic: puterea; si, prin putere, autoritatea: aceea a asa-ziselor "Mari Puteri", indrituite sa hotarasca pentru popoarele mici.

E de trebuinta, insa o precizare: Pronuntandu-ne impotriva unor racile ale Occidentului nu inseamna catusi de putin ca am fi anti-occidentali, dupa cum rezervele unui catolic fata de inchizitie nu fac din el un anti-catolic...

Verbul "a corupe", in acceptia termenului grecesc, inseamna a altera nu numai prin descompunere, ci si prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astazi, incepand cu New Age si terminand cu tot felul de combinatii intre diferite secte neoprotestante care alcatuiesc federatii evanghelice si evanghelizatoare si care cauta sa ne ameteasca prin oferte comode, deseori seducatoare, toate acestea sunt forme si manifestari ale coruptiei spirituale.

Cu toate aceste, ni se recomanda - ni se impune - sa fim toleranti. Ca noi, romanii, prin fire suntem toleranti, o stie toata lumea. Eu insa as pune o intrebare:

Daca pentru formele de coruptie prevazute de Codul Penal nu se recomanda toleranta, de ce ni se impune ea cand e vorba de formele coruptiei spirituale?... Pentru acestea din urma nu vrem un cod penal, dar putem apela la un cod moral:

Daca cineva isi revendica libertatea si dreptul de a agresa, e normal ca agresatul sa aiba libertatea si dreptul de a se apara. Ei bine, aceasta libertate si acest drept nu inseamna intoleranta.

in fata abuzului, toleranta inceteaza. Unii spun ca aceasta s-ar numi fundamentalism; e un termen care nu are ce cauta in profilul Bisericii Ortodoxe si al poporului roman. Dar daca, de dragul demonstratiei, l-am adopta, ne vom aminti ca Domnul Hristos insusi a fost primul mare fundamentalist: "inapoia Mea, Satano!"

(sursa http://www.crestinortodox.ro/editori...ala-70287.html)