Despre Post

[anna21]

În prealabil postat de mirelat

nu cred. pofta si dorinta de a manca sunt acte instinctuale. controlul acestora inseamna atitudine sanatoasa.

Mirela, sunt doua aspecte: ce spun sfintii parinti si ce inteleg eu.
"Nu cred" se refera la primul aspect sau la al doilea?
Posibil sa nu inteleg ce spun sfintii parinti (pe care i-am citat selectiv.. pot umple alte cateva pagini daca vrei).. dar atunci arata-mi unde inteleg eu gresit.

Cred ca macar esti de acord ca omul normal (care traieste in stare de nesimtire duhovniceasca) nu are multe in comun cu cel duhovnicit.. si atunci parerile lui personale despre ce este pacat sunt total gresite.

[CalmDown]

Postul e înfrânare, iar din punct de vedere alimentar, se poate posti și așa:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_post.htm

Lăsați celelalte subtilități drăcești! Doamne ajută!

[anna21]

În prealabil postat de CalmDown

Postul e înfrânare, iar din punct de vedere alimentar, se poate posti și așa:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_post.htm

Lăsați celelalte subtilități drăcești! Doamne ajută!

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceeasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

[CalmDown]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

M-a înduioșat, sincer, povestea asta.
La mine e invers: soția mea "mă termină" cu povestea "ce să vă fac de mâncare". Avem ani de căsnicie dar tot nu s-a obișnuit cu ideea că soțul ei poate să mânănce orice. Înțeleg greutatea sarcinilor unei femei în casă și nu am de gând s-o mai stresez cu tot felul de mofturi de mâncare. Dar nici așa nu e bine: se stresează ea pentru mine, când, de fapt, singura mea mulțumire e să o văd împăcată! Mă rog, acestea fac parte din viață, mici probleme care mă fac adesori să râd bine.
Copiii, însă, trebuie temperați. Știu sună bine, dar este greu! La copiii, nu știu dacă putem vorbi despre poftă, ei doresc pentru că văd și uneori, probabil, că nu au opțiuni.
Cum mi-am scăpat copiii de Danone și Danonino: din laptele, care-l cumpărăm săptămânal în casă, fac iaurt, care amestecat cu tot soiul de fructe (căpșuni etc. păstrate la congelator sau în borcane) iese cel mai perfect Danonino. Au sesizat chiar și ei diferența de gust. Înghețata se poate face tot în casă. Etc. Și nu se pierde timp dacă sunt doi la bucătărie, prin rotație. Și mai ales, costă mult mai puțin decât produsele cumpărate de-a gata.

Cât despre "iar asta de mancare", eu am un principiu: când nu-mi convine ceva, îmi fac singur! Nu e nimeni obligat să-mi suporte mofturile! A propos, mi se mai întâmplă să fiu doar cu copiii (soția a fost internată și nu o dată). Nu vreau să simtă copiii că există vreo diferență când stau ori cu mami, ori cu tati. Așa că nu-mi pică absolut nimic să fac de mâncare, curățenie etc. Și ce dacă am venit după nu știu câte ore de lucru. Căsnicia e o jertfă. N-o vrei, nu te angaja!

Dar, iarăși, ajung la post: o viață echilibrată cu post, nu numai POST ALIMENTAR, elimină figurismele și teribilismele. Cât despre copii, EDUCAREA LOR e cel mai îndelungat post cu putință: e dificil uneori să-ți păstrezi cumpătul, îți vine (și mai ales ca femeie) să te tot duci să nu-i vezi o vreme (Doamne, iartă-mă, nu din lipsă de dragoste, ci doar din supraaglomerarea apăsătoare a unor treburi casnice "care nu se mai termină" și "în fiecare zi e la fel și de la capăt"). Dar se petrec minuni când soții se găsesc deopotrivă "în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică". (A doua epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, VI, 6)

Doamne ajută!

P.S. Ce am spus mai sus, nu le luați ca sfaturi, e doar mărturisirea mea de credință conjugală (cam pompos, dar asta e).

În prealabil postat de CalmDown

Căsnicia e o jertfă. N-o vrei, nu te angaja!

Aceste cuvinte ar trebui sa fie scrise desupra intrarii la "Starea civila".
Felicitari CalmDown.

[sophia]

Ma uit asa la comentariile voastre si ma gandesc cum ati mai vorbi de post si altele, daca nu ati mai avea din ce sa alegeti in general, si v-ar fi foame. Dar foame din aia disperata, sa n-aveti nimic in casa.
Sa nu vedeti cu lunile o bucatica de friptura, sau ceva bun. Si pe urma sa spuneti in fata ei: "nu, nu-mi trebuie ca este post".
Da, cand n-ai bani si esti nevoit sa mananci nu stiu cate zile pe saptamana paste sau legume, zau de mai ai placere sa mananci. O faci numai ca sa traiesti...
Si sa tii mai mult post decat atat? Daca si cana aia cu lapte si un ou in saptamana au ajuns placere si pacat pentru corp, sa ma ierte Dumnezeu.
Eu zic totusi sa fim mai rationali si sa mai diferentiem.
Se vede treaba ca voi n-ati ajuns in situatia sa poftiti ceva cu adevarat, sa simtiti lipsa...
Ca sa spuneti ca mancarea va indeparteaza de Dumnezeu si credinta si ca numai foamea este buna in credinta...inseamna ca totusi nu intelegeti cu adevarat ce inseamna credinta.
Poate ca nu stiu nici eu, dar n-o caut in foame sau abandonandu-mi sotul, ci in lucruri mai importante, mai de suflet.

[Daniel777]

Sophia trebuie sa intelegi odata(nu stiu la ce data) ca a refuza o cana de lapte si un ou in post nu este refuzul unei placeri ci respectarea unei porunci,deci efectuarea unei ascultari(daca stii cumva ce e aia).

Poti sa obtii placere si de la un blid cu cartofi bine facuti,dar cel putin esti in ascultare si nu gresesti fata de Dumnezeu decat prin o oarecare pofta,pacat mai mic decat neascultarea.

Si ca sa ma lamuresc: ai obiceiul ca in post sa mai "trantesti" un ou,o branza sau un lapte?
Ca sa nu stam numai cu teoria sa spunem si practic.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceeasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

Cred ca lumea nu se mai bucura de mancare in tarile bogate undese gaseste mereu orice. Am constatat si eu asta cand am venit in occident. Si tot atunci am inteles si importanta postului, mai ales in aceste conditii.
Dar mi se pare ca te contrazici: ziceai mai jos (sau mai sus nu mai stiu) , de la parinti citire (desi nu sunt convinsa ca ar trebui intelesi asa), ca placerea si pofta de a manca ceva tin deja de pacatul lacomiei (sau se apropie), iar aici pari sa te intristezi ca lumea (bogata) nu se mai bucura de mancare.

Ideea este cred sa nu ne atasam de mancare, sa nu ne legam fericirea si pacea de obtinerea anumitor alimente. Nu sa nu ne bucuram de mancarea pe care o mancam.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Cred ca lumea nu se mai bucura de mancare in tarile bogate undese gaseste mereu orice. Am constatat si eu asta cand am venit in occident. Si tot atunci am inteles si importanta postului, mai ales in aceste conditii.
Dar mi se pare ca te contrazici: ziceai mai jos (sau mai sus nu mai stiu) , de la parinti citire (desi nu sunt convinsa ca ar trebui intelesi asa), ca placerea si pofta de a manca ceva tin deja de pacatul lacomiei (sau se apropie), iar aici pari sa te intristezi ca lumea (bogata) nu se mai bucura de mancare.

Ideea este cred sa nu ne atasam de mancare, sa nu ne legam fericirea si pacea de obtinerea anumitor alimente. Nu sa nu ne bucuram de mancarea pe care o mancam.

Nu ma contrazic deloc: intre placere si bucurie este o diferenta de nuanta. (O diferenta enorma pt cine este atent la detalii.)
Placerea este egoista.. bucuria, NU.
Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)
etc.. scuze, nu am timp pt elaborari.

Revenind.. lumea cauta (gaseste, eventual) placerea.. dar prea rar mai simtim bucuria.
Bucuria o poti simti si cu o bucata de paine.. si de obicei nu o simti in fata meselor imbelsugate (pentru ca repet: nu este data de mancare, ci de simtirea grijii parintesti fata de noi).

[sophia]

@Anna21
Este f.greu de delimitat placerea de bucurie. Am impresia ca la tine nu este asa clar, sau nu poti sa ne explici ce simti tu fata de mancare, imbrcamainte si alte lucruri omenesti.
Incerc sa explic putin:
1. Bucurie - cand nu ai si iti doresti, iar apoi primesti.
Fie ca este vorba de o bucatica de paine, sau de friptura, de tort, o rochie, sau altceva.
Nu ai avut si te bucuri sa primesti.
Poti insa sa ai bucurie, dar nu placere - te bucuri ca ai primit ceva, dar nu-ti place.
Sau invers - iti place ceva, dar nu te poti bucura, ori ca nu poti avea acel lucru (n-ai bani, sau alte motive), ori ca-l poti avea dar ti-l refuzi singura (ca e post, sau ne-crestin).

2. Placere - poti sa ai mancare si sa nu-ti placa.
Sau sa primesti ceva care nu-ti place sa mananci. Atunci nu ai nici placere si nici bucurie.
Invers, cand primesti ceva ce-ti si place si ai si nevoie, este si bucurie si placere.
Placerea este egoista.. bucuria, NU.

"Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)" spui tu.

Nu este adevarat. Placerea este ceva fundamnetal si f.important. Este periculos sa lipseasca.
Este un simt dat de Dumnezeu (sau natura, sau amandoi) cu un scop de protectie.
Un lucru care nu-ti place, fata de care simti repulsie poate fi: daunator/periculos, sau iti face tie rau (alergie, etc.), etc.

Nu poti manca ceva ce nu-ti place, sau imbraca ceva ce nu-ti palce si nu te simti bine cu acel lucru.

A nu avea placere de a manca = anorexie
A nu avea placere intr-un lucru = depresie

Ceea ce vrei tu sa spui poate - ca trebuie masura in toate.
Dar a manca in sila, sau a ne refuza lucruri care ne sunt necesare organismului, este periculos si pacat.
A manca placere, a pofti o mancare este ceva bun, util. Sigur ca trebuie mentinute niste limite.

Organismul mai are si functia de a semnaliza ceea ce-i trebuie prin manifestarea unor pofte.
Asa se intampla de ex. la gravide, la oameni bolnavi, etc.
Un om care are diabet si ii scade prea mult glicemia, are pofta si nevoie de dulce.
Un om care pierde calciu/magneziu are pofta de lactate si oua.
Un om care este anemic - are pofta de carne
Un om care are nevoie de vitamine - cauta legume si fructe.
Cand ti-e greata cauti ceva acru: lamaie, suc, etc.

Intreab-ti sotul. Sunt chestiuni de fiziologie.
Cand ti-e foame cauti ceva care mai inati sa...fie si mai apoi sa-ti placa. Altfel nu poti manca.
Tu ai manca un lucru care nu-ti place?

Si mai vrei sa spui ceva: ca in credinta, ca sa tii post, trebuie sa te abtii si sa-ti refuzi lucruri. Ca este pacat sa mananci nu stiu ce, sau in anumite zile/perioade, sau in general?
Ce doresti tu de fapt? Asta n-am inteles.
Sa postim, sau sa mancam in sila, sau sa nu mancam in general, sa fim anoexici/bulimic?
Sau sa stam sa ne uitam la vitrine, sa salivam si sa trecem mai departe?
i de ce crezi tu ca toate astea ar insemna credinta? Crezi tu ca Dumnezeu asta cere de la noi?