Despre Post

[CalmDown]

Postul e înfrânare, iar din punct de vedere alimentar, se poate posti și așa:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_post.htm

Lăsați celelalte subtilități drăcești! Doamne ajută!

[anna21]

În prealabil postat de CalmDown

Postul e înfrânare, iar din punct de vedere alimentar, se poate posti și așa:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_post.htm

Lăsați celelalte subtilități drăcești! Doamne ajută!

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceeasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

[CalmDown]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

M-a înduioșat, sincer, povestea asta.
La mine e invers: soția mea "mă termină" cu povestea "ce să vă fac de mâncare". Avem ani de căsnicie dar tot nu s-a obișnuit cu ideea că soțul ei poate să mânănce orice. Înțeleg greutatea sarcinilor unei femei în casă și nu am de gând s-o mai stresez cu tot felul de mofturi de mâncare. Dar nici așa nu e bine: se stresează ea pentru mine, când, de fapt, singura mea mulțumire e să o văd împăcată! Mă rog, acestea fac parte din viață, mici probleme care mă fac adesori să râd bine.
Copiii, însă, trebuie temperați. Știu sună bine, dar este greu! La copiii, nu știu dacă putem vorbi despre poftă, ei doresc pentru că văd și uneori, probabil, că nu au opțiuni.
Cum mi-am scăpat copiii de Danone și Danonino: din laptele, care-l cumpărăm săptămânal în casă, fac iaurt, care amestecat cu tot soiul de fructe (căpșuni etc. păstrate la congelator sau în borcane) iese cel mai perfect Danonino. Au sesizat chiar și ei diferența de gust. Înghețata se poate face tot în casă. Etc. Și nu se pierde timp dacă sunt doi la bucătărie, prin rotație. Și mai ales, costă mult mai puțin decât produsele cumpărate de-a gata.

Cât despre "iar asta de mancare", eu am un principiu: când nu-mi convine ceva, îmi fac singur! Nu e nimeni obligat să-mi suporte mofturile! A propos, mi se mai întâmplă să fiu doar cu copiii (soția a fost internată și nu o dată). Nu vreau să simtă copiii că există vreo diferență când stau ori cu mami, ori cu tati. Așa că nu-mi pică absolut nimic să fac de mâncare, curățenie etc. Și ce dacă am venit după nu știu câte ore de lucru. Căsnicia e o jertfă. N-o vrei, nu te angaja!

Dar, iarăși, ajung la post: o viață echilibrată cu post, nu numai POST ALIMENTAR, elimină figurismele și teribilismele. Cât despre copii, EDUCAREA LOR e cel mai îndelungat post cu putință: e dificil uneori să-ți păstrezi cumpătul, îți vine (și mai ales ca femeie) să te tot duci să nu-i vezi o vreme (Doamne, iartă-mă, nu din lipsă de dragoste, ci doar din supraaglomerarea apăsătoare a unor treburi casnice "care nu se mai termină" și "în fiecare zi e la fel și de la capăt"). Dar se petrec minuni când soții se găsesc deopotrivă "în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică". (A doua epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, VI, 6)

Doamne ajută!

P.S. Ce am spus mai sus, nu le luați ca sfaturi, e doar mărturisirea mea de credință conjugală (cam pompos, dar asta e).

În prealabil postat de CalmDown

Căsnicia e o jertfă. N-o vrei, nu te angaja!

Aceste cuvinte ar trebui sa fie scrise desupra intrarii la "Starea civila".
Felicitari CalmDown.

[sophia]

Ma uit asa la comentariile voastre si ma gandesc cum ati mai vorbi de post si altele, daca nu ati mai avea din ce sa alegeti in general, si v-ar fi foame. Dar foame din aia disperata, sa n-aveti nimic in casa.
Sa nu vedeti cu lunile o bucatica de friptura, sau ceva bun. Si pe urma sa spuneti in fata ei: "nu, nu-mi trebuie ca este post".
Da, cand n-ai bani si esti nevoit sa mananci nu stiu cate zile pe saptamana paste sau legume, zau de mai ai placere sa mananci. O faci numai ca sa traiesti...
Si sa tii mai mult post decat atat? Daca si cana aia cu lapte si un ou in saptamana au ajuns placere si pacat pentru corp, sa ma ierte Dumnezeu.
Eu zic totusi sa fim mai rationali si sa mai diferentiem.
Se vede treaba ca voi n-ati ajuns in situatia sa poftiti ceva cu adevarat, sa simtiti lipsa...
Ca sa spuneti ca mancarea va indeparteaza de Dumnezeu si credinta si ca numai foamea este buna in credinta...inseamna ca totusi nu intelegeti cu adevarat ce inseamna credinta.
Poate ca nu stiu nici eu, dar n-o caut in foame sau abandonandu-mi sotul, ci in lucruri mai importante, mai de suflet.

[Daniel777]

Sophia trebuie sa intelegi odata(nu stiu la ce data) ca a refuza o cana de lapte si un ou in post nu este refuzul unei placeri ci respectarea unei porunci,deci efectuarea unei ascultari(daca stii cumva ce e aia).

Poti sa obtii placere si de la un blid cu cartofi bine facuti,dar cel putin esti in ascultare si nu gresesti fata de Dumnezeu decat prin o oarecare pofta,pacat mai mic decat neascultarea.

Si ca sa ma lamuresc: ai obiceiul ca in post sa mai "trantesti" un ou,o branza sau un lapte?
Ca sa nu stam numai cu teoria sa spunem si practic.

[glykys]

Intr-o vineri, in timp ce spovedea ucenicii, asa cum facea in fiecare saptamina, parintele Ioan a fost chemat de urgenta la un spital, sa impartaseasca un bolnav. O femeie imbracata cu haine foarte elegante l-a intrebat:
- Cam in cit timp veniti, parinte?
- Cam in doua ore.
Femeia a iesit din biserica, s-a suit intr-o masina scumpa si a plecat. S-a intors cu putin inaintea parintelui si a inceput sa citeasca.
Cind a vazut-o, parintele a intrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mincat o pizza, si m-am plimbat putin in parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Parintele a inceput sa spovedeasca din nou. Dupa ce a spovedit-o pe femeie, a venit rindul unei batrine:
- Parinte, sunt tare tulburata, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce cauta bogatii astia la biserica? Ati auzit ca a fost la pizza, in timp ce noi va asteptam aici. Ati vazut ce masina are? Daca ar vinde-o, ar satura multi saraci. Si cit de scump se imbraca...
- Nu e bine ca ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decit tine.
- Cum asa, parinte?
- Ia spune-mi, de citi ani vii la biserica?
- De zece ani.
- Cind erai de virsta acestei femei, ce faceai?
- Nu aveam treaba cu biserica, traiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam in Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mincare putina, haine frumoase cumparam rar...
- Dupa ce te-ai apropiat de biserica, ti-a fost greu sa postesti?
- Nu, cum sa imi fie? Am mincat la fel de bine. Ba chiar mincarea de post ma ingrasa.
- Asta daca maninci fara masura. Acum, asculta-ma. Femeia asta e vaduva unui ministru. A avut trei masini, a pastrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte doua le-a vindut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut sa o vinda si pe asta, dar i-am spus sa nu se grabeasca, ca sa nu ii para rau dupa aceea. Va veni vremea c?ind se va obisnui sa mearga cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate isi va lua o masina mai ieftina. Sa stii ca si pe ea o mustra constiinta ca saracii mor de foame si ea circula cu asa o masina.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, pina sa se apropie de biserica, adica pina acum un an, isi cumpara lunar haine, incaltaminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumparat nimic. O parte din haine le-a dat de pomana, si si-a pastrat numai c?teva. Si nu pentru ca e vaduva de cinci ani. Daca nu s-ar fi apropiat de biserica, s-ar fi maritat deja din nou cu un mare patron. Se va recasatori cu un om cit se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materiala, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei sociala i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar sa maninci pizza in zi de post?
- In primul rind ar trebui sa stii si tu ca exista pizza de post. Este adevarat ca e bine sa cautam nu numai sa mincam bucate de post, ci si sa mincam ceea ce nu ne ofera mari placeri gastronomice. Infrinarea nu e numai de la carne, brinza si oua, ci si de la ceea ce stineste lacomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mincare aleasa. Dar nu e greu sa iti dai seama ca, la delicatesurile pe care ea le minca inainte, pizza pe care o maninca e semn de mare infrinare. Nu toti oamenii pot fi judecati dupa aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mincare obisnuita, sa zicem o portie de salata orientala, pentru un sarac care scotoceste prin gunoaie e o masa de sarbatoare.
Dumnezeu ne judeca pe fiecare in parte dupa caracteristicile, talantii, slabiciunile si luptele fiecaruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie sa ne judecam unii pe altii: pentru ca niciodata nu putem sti daca cel pe care il judecam dupa criterii inselatoare nu e mult mai sporit decit noi in viata duhovniceasca.
Ca sa nu lungim vorba: tu, dupa ce te-ai apropiat de biserica, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe cind ea, chiar daca pare o fiinta comoda, trece printr-o schimbare foarte profunda: incet-incet, renunta la tot ce nu ?i este de folos. Ea ar fi vrut sa o faca intr-un ritm si mai rapid, dar nu am lasat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi sa cada in deznadejde si sa jinduiasca dupa cele pe care le-a parasit. Cu ce te-ai ales ca ai judecat-o? Cu nimic. Daca vrei sa te mintuiesti, vezi-ti de viata ta si nu ii mai judeca pe altii.
A venit odata un calugar roman, care fusese dregator al palatului si a locuit ?n Schit aproape de biserica. Avea ?nca un rob care ?i slujea. Vaz?nd deci preotul slabiciunea lui si ?nstiint?ndu-se din ce fel de odihna este, orice iconomisea Dumnezeu ca venea la biserica ?i trimitea lui. Si fac?nd douazeci si cinci de ani ?n schit, s-a facut mai ?nainte-vazator si ?nsemnat.
Auzind deci unul din cei mari egipteni despre d?nsul, a venit sa-l vada, astept?nd sa afle la el vreo nevointa trupeasca mai multa. Si intr?nd la d?nsul, i s-a ?nchinat lui si, fac?nd ei rugaciune, au sezut. Dar ?l vedea pe el egipteanul ca poarta haine moi si harar si piele sub el si o perna mica. Picioarele le avea curate si cu sandale. Acestea vaz?ndu-le, s-a smintit, caci ?n locul acela nu se ducea o astfel de viata, ci mai v?rtos aspra petrecere.
Dar mai ?nainte-vazator fiind batr?nul, a ?nteles ca acolo s-a smintit si i-a zis slujitorului: "Fa-ne noua praznic astazi pentru avva". S-a ?nt?mplat sa aiba si putine verdeturi si le-au fiert si, la vremea cea cuviincioasa scul?ndu-se, au m?ncat. Avea ?nca batr?nul si putin vin, pentru slabiciune, si au baut. Dupa ce s-a facut seara, au citit cei doisprezece psalmi si s-au culcat. Asemenea ?nca si noaptea. Deci scul?ndu-se dimineata egipteanul, i-a zis lui: "Roaga-te pentru mine!". Si acela a plecat fara sa se foloseasca. Dupa ce s-a dus putin, vr?nd batr?nul sa-l foloseasca, trimit?nd, l-a chemat ?napoi. Si dupa ce a venit, cu bucurie, iarasi l-a primit. Atunci l-a ?ntrebat, zic?nd: "Din ce tara esti?". Si i-a raspuns: "Sunt egiptean". "Dar din care cetate?" Iar el a zis: "Nu sunt cu totul eu orasean". Si l-a ?ntrebat: "Care era lucrul tau, ?n satul tau?". Si a raspuns: "Eram p?ndar". Si i-a zis: "Unde dormeai?". Iar el i-a zis: "La tarina". "Aveai asternut sub tine?" Si a zis: "Da, la tarina aveam sa pun asternut sub mine". "Dar cum?" Si a zis: "Jos". I-a zis lui iarasi: "Dar ce aveai de m?ncare la tarina? Sau ce fel de vin beai?". Si a raspuns: "Este m?ncare si bautura la tarina?". "Dar cum traiai, raspunde?" "M?ncam p?ine uscata si, de gaseam, putina pastrama si apa". Si raspunz?nd batr?nul a zis: "Mare osteneala! Dar este si baie ?n sat ca sa va scaldati?". "Nu, ci c?nd voim, ne scaldam ?n r?u".
Deci, dupa ce l-a ?ntrebat batr?nul despre toate acestea si a aflat str?mtoarea vietii lui celei dint?i, vr?nd sa-l foloseasca, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zic?nd: "Pe mine, smeritul care ma vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt si mare m-am facut ?n palatul ?mparatului". Daca a auzit egipteanul ?nceputul cuv?ntului, s-a umilit si asculta cu dinadinsul cele ce se ziceau.
Si iarasi i-a zis: "Deci, am lasat cetatea si am venit ?n pustia aceasta. Si iarasi eu, pe care ma vezi, aveam case mari si lucruri multe si, defaim?ndu-le pe acestea, am venit ?ntru aceasta chilie mica. Iarasi, eu, pe care ma vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu asternuturi scumpe, si ?n locul lor mi-a dat Dumnezeu asternutul acesta prost si pielea pe care stau. Hainele mele erau de mare pret si ?n locul lor port aceste haine proaste. La pr?nzul meu mult aur se cheltuia si ?n locul aurului mi-a dat Dumnezeu aceste putine verdeturi si acest mic pahar de vin. Si cei ce ?mi slujeau erau slugi multe si ?n locul acelora a or?nduit Dumnezeu pe batr?nul acesta ce-mi slujeste. Iar ?n locul baii pun putina apa pe picioarele mele si sandale pentru neputinta mea. In locul alautelor, citesc acesti doisprezece psalmi. Asemenea si noaptea, ?n locul pacatelor pe care le faceam, acum cu odihna ?mi fac aceasta slujba mica. Te rog, dar, avvo, nu te sminti de slabiciunea mea".
Acestea auzindu-le egipteanul si ?n sine venindu-si, a zis: "Vai mie! Ca din multa patimire a lumii la odihna am venit, si cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multa odihna ai venit la patimire si din multa slava si bogatie ai venit la smerenie si saracie". Si mult folosindu-se, s-a dus. Si i s-a facut lui prieten si venea la d?nsul des pentru folos, caci era barbat cu dreapta socoteala si plin de buna mireasma a Sf?ntului Duh. (1-203)

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceeasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

Cred ca lumea nu se mai bucura de mancare in tarile bogate undese gaseste mereu orice. Am constatat si eu asta cand am venit in occident. Si tot atunci am inteles si importanta postului, mai ales in aceste conditii.
Dar mi se pare ca te contrazici: ziceai mai jos (sau mai sus nu mai stiu) , de la parinti citire (desi nu sunt convinsa ca ar trebui intelesi asa), ca placerea si pofta de a manca ceva tin deja de pacatul lacomiei (sau se apropie), iar aici pari sa te intristezi ca lumea (bogata) nu se mai bucura de mancare.

Ideea este cred sa nu ne atasam de mancare, sa nu ne legam fericirea si pacea de obtinerea anumitor alimente. Nu sa nu ne bucuram de mancarea pe care o mancam.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Cred ca lumea nu se mai bucura de mancare in tarile bogate undese gaseste mereu orice. Am constatat si eu asta cand am venit in occident. Si tot atunci am inteles si importanta postului, mai ales in aceste conditii.
Dar mi se pare ca te contrazici: ziceai mai jos (sau mai sus nu mai stiu) , de la parinti citire (desi nu sunt convinsa ca ar trebui intelesi asa), ca placerea si pofta de a manca ceva tin deja de pacatul lacomiei (sau se apropie), iar aici pari sa te intristezi ca lumea (bogata) nu se mai bucura de mancare.

Ideea este cred sa nu ne atasam de mancare, sa nu ne legam fericirea si pacea de obtinerea anumitor alimente. Nu sa nu ne bucuram de mancarea pe care o mancam.

Nu ma contrazic deloc: intre placere si bucurie este o diferenta de nuanta. (O diferenta enorma pt cine este atent la detalii.)
Placerea este egoista.. bucuria, NU.
Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)
etc.. scuze, nu am timp pt elaborari.

Revenind.. lumea cauta (gaseste, eventual) placerea.. dar prea rar mai simtim bucuria.
Bucuria o poti simti si cu o bucata de paine.. si de obicei nu o simti in fata meselor imbelsugate (pentru ca repet: nu este data de mancare, ci de simtirea grijii parintesti fata de noi).

[sophia]

@Anna21
Este f.greu de delimitat placerea de bucurie. Am impresia ca la tine nu este asa clar, sau nu poti sa ne explici ce simti tu fata de mancare, imbrcamainte si alte lucruri omenesti.
Incerc sa explic putin:
1. Bucurie - cand nu ai si iti doresti, iar apoi primesti.
Fie ca este vorba de o bucatica de paine, sau de friptura, de tort, o rochie, sau altceva.
Nu ai avut si te bucuri sa primesti.
Poti insa sa ai bucurie, dar nu placere - te bucuri ca ai primit ceva, dar nu-ti place.
Sau invers - iti place ceva, dar nu te poti bucura, ori ca nu poti avea acel lucru (n-ai bani, sau alte motive), ori ca-l poti avea dar ti-l refuzi singura (ca e post, sau ne-crestin).

2. Placere - poti sa ai mancare si sa nu-ti placa.
Sau sa primesti ceva care nu-ti place sa mananci. Atunci nu ai nici placere si nici bucurie.
Invers, cand primesti ceva ce-ti si place si ai si nevoie, este si bucurie si placere.
Placerea este egoista.. bucuria, NU.

"Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)" spui tu.

Nu este adevarat. Placerea este ceva fundamnetal si f.important. Este periculos sa lipseasca.
Este un simt dat de Dumnezeu (sau natura, sau amandoi) cu un scop de protectie.
Un lucru care nu-ti place, fata de care simti repulsie poate fi: daunator/periculos, sau iti face tie rau (alergie, etc.), etc.

Nu poti manca ceva ce nu-ti place, sau imbraca ceva ce nu-ti palce si nu te simti bine cu acel lucru.

A nu avea placere de a manca = anorexie
A nu avea placere intr-un lucru = depresie

Ceea ce vrei tu sa spui poate - ca trebuie masura in toate.
Dar a manca in sila, sau a ne refuza lucruri care ne sunt necesare organismului, este periculos si pacat.
A manca placere, a pofti o mancare este ceva bun, util. Sigur ca trebuie mentinute niste limite.

Organismul mai are si functia de a semnaliza ceea ce-i trebuie prin manifestarea unor pofte.
Asa se intampla de ex. la gravide, la oameni bolnavi, etc.
Un om care are diabet si ii scade prea mult glicemia, are pofta si nevoie de dulce.
Un om care pierde calciu/magneziu are pofta de lactate si oua.
Un om care este anemic - are pofta de carne
Un om care are nevoie de vitamine - cauta legume si fructe.
Cand ti-e greata cauti ceva acru: lamaie, suc, etc.

Intreab-ti sotul. Sunt chestiuni de fiziologie.
Cand ti-e foame cauti ceva care mai inati sa...fie si mai apoi sa-ti placa. Altfel nu poti manca.
Tu ai manca un lucru care nu-ti place?

Si mai vrei sa spui ceva: ca in credinta, ca sa tii post, trebuie sa te abtii si sa-ti refuzi lucruri. Ca este pacat sa mananci nu stiu ce, sau in anumite zile/perioade, sau in general?
Ce doresti tu de fapt? Asta n-am inteles.
Sa postim, sau sa mancam in sila, sau sa nu mancam in general, sa fim anoexici/bulimic?
Sau sa stam sa ne uitam la vitrine, sa salivam si sa trecem mai departe?
i de ce crezi tu ca toate astea ar insemna credinta? Crezi tu ca Dumnezeu asta cere de la noi?