![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||
|
|||
|
Citat:
Si nu sunt PROCESE, frate draga, sunt RUGACIUNI. Asupra acestui fel de pomenire insistă în mod deosebit Sfântul Simeon al Tesalonicului, accentuând marele folos pe care-l dobândește sufletul din săvârșirea Sfintei Liturghii. "A treia zi" (după adormirea celui pomenit), - spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, "se face colivă din semințe de grâu și din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu. Dar ce simbolizează aceste roade? Ele arată că și omul este o sămânță, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul, iarăși va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viața ce va să fie și aducându-se viu și desăvârșit lui Hristos. Căci precum această sămânță se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare și aduce mult rod, tot astfel și omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăși va învia. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor". Acestea le spune Sfântul Simeon al Tesalonicului referitor la colivă și la celelalte care se folosesc pentru parastas, arătând totodată și simbolismul lor. Această tradiție a colivelor se găsește încă de la mijlocul secolului al IV-lea.
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) Last edited by Jane Says; 31.07.2010 at 09:18:53. |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Mosii de toamna - Pomenirea mortilor | lenuta67 | Intrebari utilizatori | 11 | 01.11.2012 23:07:28 |
| Despre moarte si pomenirea mortilor | AnnaEnache | Intrebari utilizatori | 42 | 13.06.2012 10:43:28 |
| +pomenirea mortilor+ | cristiboss56 | Diverse Sarbatori | 5 | 04.04.2010 22:52:04 |
| Pomenirea mortilor - Mosii de iarna | toadercarmen | Intrebari utilizatori | 8 | 08.02.2010 23:45:53 |
| 1noiembrie-pomenirea mortilor | mara2008 | Generalitati | 0 | 29.10.2008 19:25:56 |
|
|