O problema la spovedanie

[sophia]

@Anna - incerc sa te urmaresc
Deci:
1. Tu spui ca nu trebuie sa facem fapte bune, ca nu ne ajuta la nimic.
2. Spui ca faptele bune nu inseamna neaparat iubire de Dumnezeu. Ca nu obtii Duh Sfant prin ele. Si atunci la ce folosesc?
"Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta"
Eu de aici inteleg ca Dumnezeu va aprecia niciodata faptele noastre bune.
Deci ca n-are sens sa le mai faci.

Pentru mine a face fapte bune inseamna dragoste de aproape si prin asta, de Dumnezeu ("ceea ce faceti aproapelui imi faceti mie").

3. Pilda cu fecioarele mie nu-mi place. Pentru mine fecioarele care nu vor sa dea din uleiul lor, care nu vor sa le ajute pe celelalte si sa fie impreuna la venirealui Iisus, mi se pare ne-crestin si egoist.
Indiferent ce metafora ar fi in acel ulei.
- de ce n-au fecioarele acelea ulei destul daca au facut fapte bune cum spui tu, daca au fost fecioare in primul rand?
- de ce au celelalte ulei mai mult, desi sunt rele si nu le ajuta pe celalalte?
Chiar sa fii in ultima clipa in fata usii raiului si tot (daca esti bun si crestin), nu poti lasa pe unul afara, il tragi cu tine. Nu stiu, eu n-as putea sa fac asa ceva. Eu ma duc in rai si restul nu ma priveste.
Si exact asta de invata pilda asta.
Exista pilde superbe, dar doua eu nu le inteleg, nu sunt de acord cu ele.
Asta cu fecioarele si aceea cu intoarcerea fiului ratacitor (sa faci nedreptate intre frati).
E f.adevarat ca noi nu putem intelege multe ale Domnului (oricat de greu le este unora de aici sa inteleaga). Intortocheate sunt caile Domnului - se spune.

Si: cum poate vreodata sa fie binele nefolositor? Pai nu-l faci ca sa ajuti.
Doamne si te trimete de fapt Dumnezeu insusi sa faci binele! Numai el te trimite si te si ajuta sa-l faci.
Eu nu pot sa gandesc asa. Imi pare rau.

[Mihnea Dragomir]

Sunt uimit să citesc asemenea lucruri câte citesc în acest topic. Pentru asta se cuvine să mergem la spovadă, să spunem faptele bune şi să-i arătăm duhovnicului ce mari progrese spirituale am făcut ? Şi acela nu e normal să ne toarne o găleată cu apă rece şi să ne trimită să citim Catehismul de clasa a V-a pentru Şcolile Ajutătoare ?

[anna21]

În prealabil postat de sophia

@Anna - incerc sa te urmaresc
Deci:
1. Tu spui ca nu trebuie sa facem fapte bune, ca nu ne ajuta la nimic.

Nu am spus asta.

2. Spui ca faptele bune nu inseamna neaparat iubire de Dumnezeu. Ca nu obtii Duh Sfant prin ele. Si atunci la ce folosesc?
"Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta"
Eu de aici inteleg ca Dumnezeu va aprecia niciodata faptele noastre bune.
Deci ca n-are sens sa le mai faci.

Nu am spus asta, dar daca tot insisti.. faptele bune nu inseamna iubire de Dumnezeu, ci implinirea poruncilor:
"Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. "si
"Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis." (Evanghelia dupa Ioan cap 14)

[Daniel777]

Teoretic asa este ,cum spuneti voi,sa mergi la preot sa spui numai pacatele ,ceea ce ai facut tu mai rau.
Asa am facut si eu,insa la un moment dat ,am observat ca sunt judecat prea aspru.Si in general m-a deranjat aceasta judecata.
Klaus Kenneth spunea ca preotii au ajuns sa ridice o bariera in fata noastra,in sensul ca ei se considera o instanta morala de la inaltimea careia incep sa ne judece si sa dea verdicte.
Este mentionata si in carti ,greseala preotului fata de cel care vine la spovedanie si se marturiseste sincer,sa-l condamne pentru pacatul facut si sa-l aduca la deznadejde.
Daca voua nu vi s-a intamplat lucrul acesta,va felicit si va spun ca asa este normal.
Dar mie mi s-a intamplat contrariul,sa nu fiu inteles cum trebuie,sa fiu judecat.
Nu imi sta in fire sa atac preotii,petru ca prin ei dobandim mantuirea,insa aici am sesizat o problema.
Si,pentru ca nu eram inteles ,la o spovedanie am inceput sa spun si lucrurile bune,ma gandeam pentru a face un tablou complet asupra mea,ca sa ma cunoasca preotul in totalitatea faptelor mele.