Marea inselaciune a sectei adventiste: "moartea pune capat constientei"

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Danut7

Ipotetic fiul lui Iacov era mort si fara de mormant.. Deci unde se referea Iacov ca va cobori ca sa ajunga la fiul sau?

Fiul lui Iacov nu era mort, însă tată lui nu ştia acest lucru de aceea spunea în durerea lui că se va coborâ în mormânt (sheol), adică acolo unde se coboară orice om când moare. Reţine: se coboară, nu se ridică.
Repet întrebarea legată de acest prim "argument" al tău, apoi trecem la următoarele:
"Unde vezi tu ideea de viaţă în timpul morţii, ori de conştienţă?"[în acest verset]

[doctor_faustus]

"Dar, în Biblie, nici termenul ebraic şi nici cel grecesc pentru spirit (respectiv ruach şi preuma) nu se referă la o entitate inteligentă, capabilă de o existenţă conştientă, aparte de trup. Mai degrabă, aceşti termeni se referă la „suflare" - scînteia vieţii - esenţială existenţei individului, principiul vieţii ce animă atît animalele, cît şi fiinţele omeneşti."


Sursa: http://www.adventist.ro/index/convin...-invierea.html

Aflăm de aici aşa-zisa concepţie despre spirit sau duh după adventişti. Să vedem însă dacă lucrurile stau chiar aşa cum încearcă să sugereze adventiştii.

"Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu." (1 Corinteni 2:11)


Deci, după cum vedem, deşi adventiştii ne spun că duhul (pneuma) "nu se referă la o entitate inteligentă, capabilă de o existenţă conştientă", ci la "„suflare" - scînteia vieţii - esenţială existenţei individului, principiul vieţii ce animă atît animalele, cît şi fiinţele omeneşti", observăm că sfântul Pavel ne spune că duhul omului ştie pe cele ale omului, precum Duhul lui Dumnezeu ştie pe cele ale lui Dumnezeu. Duhul deci este caracterizat prin ştiinţă, chiar ştiinţa sinelui propriu, deci nu poate fi caracterizat ca lipsă de inteligenţă, lipsă de conştienţă, ca un simplu principiu vital pe care l-ar avea şi animalele, pentru că în această situaţie ar însemna că şi animalele au un duh ştiutor, conştient de cele ale lor (animalelor) ceea ce într-adevăr este mai mult decât o aberaţie. Deci duhul (pneuma) îl caracterizează pe om şi nicidecum pe un animal după concepţia sfântului Pavel mărturisită în epistola către corinteni. Rezultă implicit că doctrina despre duhul omului, asemenea altor concepţii adventiste, este greşită, mincinoasă şi împotriva învăţăturii sfintei scripturi.

"τίς γὰρ οἶδεν ἀνθρώπων τὰ τοῦ ἀνθρώπου εἰ μὴ τὸ πνεῦμα τοῦ ἀνθρώπου τὸ ἐν αὐτῷ; οὕτως καὶ τὰ τοῦ θεοῦ οὐδεὶς ἔγνωκεν εἰ μὴ τὸ πνεῦμα τοῦ θεοῦ.

Quis enim hominum scit quae sunt hominis, nisi spiritus hominis, qui in ipso est? ita et quae Dei sunt, nemo cognovit, nisi Spiritus Dei.

For what man knows the things of a man, but the spirit of a man that is in him? So the things also that are of God, no man knows, but the Spirit of God." Sursa: http://www.newadvent.org/bible/1co002.htm

"For what man knoweth the things of a man, save the spirit of man which is in him? even so the things of God knoweth no man, but the Spirit of God." Sursa: http://scripture4all.org/OnlineInter...NTpdf/1co2.pdf

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Fiul lui Iacov nu era mort, însă tată lui nu ştia acest lucru de aceea spunea în durerea lui că se va coborâ în mormânt (sheol), adică acolo unde se coboară orice om când moare. Reţine: se coboară, nu se ridică.
Repet întrebarea legată de acest prim "argument" al tău, apoi trecem la următoarele:
"Unde vezi tu ideea de viaţă în timpul morţii, ori de conştienţă?"[în acest verset]

Iacov credea ca Iosif e mort dar acest nu era.Iacov nu a stiut locul unde Iosif "a murit" .. Deci unde se referea Iacov ca se coboara ca fie impreuna cu fiul sau Iosif presupus mort?

[doctor_faustus]

"Dar să punem capăt exemplelor vechi şi să venim la atleţii [credinţei] foarte aproape de noi. Să luăm exemplele nobile din generaţia noastră. Din gelozie şi din invidie au fost prigoniţi cei mai mari şi cei mai drepţi stîlpi ai Bisericii şi au luptat în această întrecere până la moarte. Să-i punem înaintea ochilor noştri pe bunii apostoli: pe Petru, care, din pricina unei gelozii nedrepte, n-a suferit una, nici două, ci mai multe chinuri; şi după ce a dat astfel de mărturie [de martir], a plecat la locul de slavă datorat lui. Din pricina unei gelozii şi a unei sfădiri, a primit şi Pavel premiul răbdării, purtând de şapte ori lanţuri, fugar şi lovit cu pietre, ajungând un crainic atât în răsărit cât şi în apus, a primit faima nobilă a credinţei lui; învăţând dreptatea în toată lumea locuită şi ajungând până la marginile apusului, a dat mărturie în faţa guvernatorilor. Şi aşa s-a eliberat de lumea aceasta şi s-a dus în locul cel sfânt, făcându-se o foarte mare pildă de răbdare."

Sursa: diacon Ioan I. Ică jr. – Canonul Ortodoxiei, vol. 1: Canonul Apostolic al Primelor Secole – Editura Deisis, 2008, pag. 397

Deasemenea, în engleză,

But not to dwell upon ancient examples, let us come to the most recent spiritual heroes. Let us take the noble examples furnished in our own generation. Through envy and jealousy the greatest and most righteous pillars [of the church] have been persecuted and put to death. Let us set before our eyes the illustrious apostles. Peter, through unrighteous envy, endured not one or two, but numerous labours; and when he had at length suffered martyrdom, departed to the place of glory due to him. Owing to envy, Paul also obtained the reward of patient endurance, after being seven times thrown into captivity, compelled to flee, and stoned. After preaching both in the east and west, he gained the illustrious reputation due to his faith, having taught righteousness to the whole world, and come to the extreme limit of the west, and suffered martyrdom under the prefects. Thus was he removed from the world, and went into the holy place, having proved himself a striking example of patience.

de la sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Din aceste cuvinte ale epistolei lui Clement Romanul se deduce evident care era credinţa Bisericii lui Hristos, în perioada primară, imediată perioadei relatată în cartea Faptelor, şi anume credinţa Bisericii cu privire la ceea ce s-a întâmplat după moarte cu sufletele apostolilor Petru şi Pavel: acestea au plecat la locul de slavă, la locul cel sfânt, despre care mărturiseşte chiar şi sfântul Paul într-o epistolă de a sa, cuprinsă în canonul Noului Testament. Cu alte cuvinte, învăţăturile mincinoase ale adventiştilor sunt încă o dată dovedite de unul dintre Părinţii Apostolici, asta după mărturisirea chiar a Sfinţilor Apostoli, în speţă a sfântului Paul. Mărturia sfântului Paul precum şi mărturia sfântului Clement Romanul reprezintă dovezi evidente ale înşelăciunii învăţăturii adventiste care spune că sufletele tuturor morţilor stau moarte în mormânt. Se pare însă că sufletele sfinţilor apostoli Petru şi Paul stau în locaşuri de slavă şi sunt vii înaintea lui Dumnezeu. Bineînţeles că scopul principal al învăţăturii eretice adventiste este acela de a denigra rugăciunile către sfinţii apostoli, şi către sfinţii Bisericii în general, ereticii adventişti încercând să sugereze că această practică ar fi de fapt o exemplificare a spiritismului, încercând astfel să denigreze pe sfinţii Bisericii lui Dumnezeu şi credinţa în puterea acestora de mijlocire pentru credincioşii Bisericii înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Însă adevărul ne este arătat de Sfinţii Apostoli şi de Părinţii Apostolici ai Bisericii şi demonstrează încă o dată mentalitatea perfidă şi duşmănoasă la adresa Bisericii lui Hristos a ereticilor adventişti.

[doctor_faustus]

Antropologia adventiştilor este o amestecătură de trup, suflet, suflare, duh, spirit şi probabil şi alte ingrediente din care nu se mai înţelege de fapt nimic concret din ce vrea să susţină adventismul pe bazele sale "biblice".

[doctor_faustus]

Să şi dăm nişte exemple de "teorie biblică" în interpretare originală adventistă, din care se va vedea că de fapt adventismul nu ştie nici el ce gândeşte despre antropologie.

Spre exemplu, la început, natura omului este, zic ei, un suflet viu, format din ţărâna trupului şi suflarea de viaţă a Creatorului. După aceea încep să intre în joc şi alte concepte ca acelea de duh şi spirit, probabil datorită încrâncenării adventiste de a urma scriptura în totul şi în toate. Ba câteodată ni se spune că duhul este spiritul, ba câteodată înţelegem de fapt altceva, interpretările şi poziţiile adventismului fiind în general funcţie de interesele pe care le are pentru a îşi apăra teoria care se contrazice singură. Din unele poziţii înţelegem că duhul ar fi spirit, din altele pare a se înţelege că de fapt lucrurile nu ar sta chiar aşa, însă în cele din urmă putem înţelege că ceea ce stă în spatele antropologiei adventiste este de fapt un simplu "spirit de glumă" la adresa noastră, încăpăţânându-se să nu explice de fapt cum stau lucrurile şi menţinând autocontrazicerea de sine, despre care zice-se ar fi chiar "biblică" !

Referitor la aşa-zisul duh sau spirit, de fapt nu se mai înţelege dacă spiritul este duhul sau sunt de fapt două lucruri diferite funcţie de interesul adventismului.

Mai întâi, prin spirit ni se spune că este vorba despre scînteia energizantă a vieţii, ce este esenţială existenţei individuale. El denumeşte energia divină sau principiul vieţii, care animă fiinţele omeneşti

Referință online: http://www.adventist.ro/index/convin...#ixzz16gkiMRlw
Informează-te de la Sursă: Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Conform unor alte păreri, probabil tot adventiste, Spiritul nu este o persoana, omul insusi; el este de fapt impersonal, lipsit de personalitate, judecata si simturi. Spiritul este forta care intretine viata in creaturi, care mentine persoana in viata, "bateria" care permite omului si animalului sa traiasca.
sursa: http://www.proto-teologia.info/wiki/...5?title=Spirit

Prin urmare vedem că ceea ce caracterizează duhul sau spiritul este:

- scânteie energizantă a vieţii
- energia divină sau principiul vieţii care animă fiinţele omeneşti
- forţa care întreţine viaţa în creaturi, care menţine persoana în viaţă
- impersonal, lipsit de personalitate, judecata si simturi

După aceea, adventismul ia contact şi cu alte scrieri (aici se face referire la Sfântul Pavel) şi ajunge la concluzia că În cazul acesta, "duh" poate fi înţeles ca "înaltul principiu al inteligenţei şi gîndirii", cu care omul este înzestrat şi cu care Dumnezeu poate comunica prin Duhul Său

Referință online: http://www.adventist.ro/index/convin...#ixzz16gmiul93
Informează-te de la Sursă: Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Cu alte cuvinte, gândirea nehotărâtă şi cameleonică a adventismului, ajunge la concluzia că de fapt, duhul este:

- înaltul principiu al inteligenţei şi gândirii, cu care omul este înzestrat şi cu care Dumnezeu poate comunica prin Duhul Său

De unde era

- impersonal, lipsit de personalitate, judecata si simturi

acum a devenit, printr-o ciudată metamorfoză

- înaltul principiu al inteligenţei şi gândirii, cu care omul este înzestrat şi cu care Dumnezeu poate comunica prin Duhul Său.

Cu alte cuvinte se poate vedea în mod evident cum adventismul se contrazice singur, spunând ba că e albă, ba că e neagră, şi toată această mascaradă nu ne aduce aminte decât de un număr la circ sau de un joc "alba-neagra" !!

După aceea, pe o altă pagină, ni se arată totuşi că lucrurile nu ar sta chiar aşa, ci în Biblie, nici termenul ebraic şi nici cel grecesc pentru spirit (respectiv ruach şi preuma) nu se referă la o entitate inteligentă, capabilă de o existenţă conştientă, aparte de trup. Mai degrabă, aceşti termeni se referă la „suflare" - scînteia vieţii - esenţială existenţei individului, principiul vieţii ce animă atît animalele, cît şi fiinţele omeneşti.

Referință online: http://www.adventist.ro/index/convin...#ixzz16gp8VvSV
Informează-te de la Sursă: Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Cu alte cuvinte duhul (sau spiritul) suferă nenumărate metamorfoze fiind când personal, când impersonal, când conştient, când inconştient, când un înalt principiu al inteligenţei şi gândirii, când o simplă forţă impersonală lipsită de judecată. Prin urmare se poate constata încă o dată cum minte adventismul în faţă pe oricine îi studiază puţin doctrina "biblică". Şi minte şi se contrazice fără ruşine.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de doctor_faustus

Cu alte cuvinte duhul (sau spiritul) suferă nenumărate metamorfoze fiind când personal, când impersonal, când conştient, când inconştient, când un înalt principiu al inteligenţei şi gândirii, când o simplă forţă impersonală lipsită de judecată. Prin urmare se poate constata încă o dată cum minte adventismul în faţă pe oricine îi studiază puţin doctrina "biblică". Şi minte şi se contrazice fără ruşine.

Doctore, dacă şi Scriptura o citeşti tot aşa pe diagonală, ne-ai lămurit. Unde ai citit tu că suflarea de viaţă (duhul, spiritul) ar fi personală, conştientă, ori entitate separată de corp (în Scriptură, ori pe site-ul oficial al Bisericii AZŞ)?

[doctor_faustus]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Doctore, dacă şi Scriptura o citeşti tot aşa pe diagonală, ne-ai lămurit. Unde ai citit tu că suflarea de viaţă (duhul, spiritul) ar fi personală, conştientă, ori entitate separată de corp (în Scriptură, ori pe site-ul oficial al Bisericii AZŞ)?

Cred că am fost destul de limpede, însă se pare că nici dumneata nu mai înţelegi "alba-neagra" pe care o joacă adventismul.

De altfel, unde scrie că suflarea de viaţă ar fi spiritul sau duhul ? Nu de alta, dar duhul ne este prezentat, în urma unui text de la Pavel apostolul, ca "înaltul principiu al inteligenţei şi gândirii, cu care omul este înzestrat şi cu care Dumnezeu poate comunica prin Duhul Său". Prin urmare duhul este un înalt principiu al inteligenţei sau gândirii sau este o simplă răsuflare de viaţă, nu de alta dar suflarea de viaţă nu este propriu-zis gândire în sine.