mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)


Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:

“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Deocamdată cei morţi îşi amăgesc foamea de înviere cu masa pe care pucioşii o aştern în grădinile lor şi tot ei o mănâncă, iar morţii iau aminte şi se bucură de îndestularea lor. “Dumnezeul” Pucios se scoală şi merge pe pământ, coborând pe o rază a învierii, şi din nou vine şi este venit ca să-şi declare veniturile, şi de aceea Se anunţă “venit pentru venirea cea mare”:

“Bat cu toiagul şi zic: ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre în voi raza învierii! Sunt împăratul slavei, sunt Domnul puterilor! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă să mergem! Mergem pe pământ, acolo unde Eu sunt întru slava Mea, cu toţi îngerii Mei venit pentru venirea cea mare, pentru învierea celor vii şi a celor morţi. Am întins masa pentru voi. Luaţi şi mâncaţi şi vă bucuraţi! Eu sunt hrana de pe masă şi sunt fructul învierii. Cei morţi întru Hristos, cei morţi fără de Hristos, sculaţi-vă şi hai la masă de înviere, căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Acum toate sunt noi şi toate sunt la vedere: slava, tronul, veacul cel nou, cuvântul cel nou, glasul cel nou ( care diferă substanţial, atât faţă de de glasul cel vechi al lelicăi Maria, cât şi de glasul mai vechi, al Verginicăi) ale Celui care a venit la Pucioasa ca să le dea pe toate liderilor pucioşi, înfăşurate bine în idee şi învelite meşteşugit în cuvânt:

“Iată slava Mea, tronul cuvântului Meu! Iată veacul cel nou, vorbirea Mea peste pământ, cuvântul Meu, care împărăţeşte de pe tronul său! Amin. Suflu cu el peste voi. Luaţi din el şi grăiţi! Mâncaţi din el şi înviaţi! Acesta este glasul Meu. Luaţi cuvânt din cuvânt şi daţi-vă unii altora din el, că am venit să vă dau.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Ziua venirii “Celui de la Pucioasa” a sosit. Cei morţi primesc o promisiune proaspătă şi plină de speranţe: vor fi uşuraţi de greutatea şi de incertitudinea aşteptării acestei zile şi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, dar cu condiţia să dea şi ei ceva în schimb, o nimica toată: să se facă mărturisitori ai “Cuvântului” Pucios:

“– O, cât aţi aşteptat voi ziua venirii Mele cu sfinţii şi cu îngerii, voi, cei ce dormiţi cu trupul în morminte! Nu ştie lumea oamenilor de pe pământ ce este trupul cel de după trup. Eu vă voi slobozi pe voi, iar voi veţi mărturisi prin cuvântul Meu, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Se dezvăluie apoi identitatea prezumptivă a duhului care este însărcinat cu trâmbiţarea venirii “Domnului” pucios pe pământ şi cu trombonirea pucioşilor. Este vorba de “Mihail arhanghelul”:

“Iar voi, îngeri ai slavei Mele, ascultaţi de îngerul Meu, Mihail arhanghelul, care sună venirea Mea pe pământ pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ şi pentru cei din locuinţa morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

[ionut stefan]

În prealabil postat de mariamargareta

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)


Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:

“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Deocamdată cei morţi îşi amăgesc foamea de înviere cu masa pe care pucioşii o aştern în grădinile lor şi tot ei o mănâncă, iar morţii iau aminte şi se bucură de îndestularea lor. “Dumnezeul” Pucios se scoală şi merge pe pământ, coborând pe o rază a învierii, şi din nou vine şi este venit ca să-şi declare veniturile, şi de aceea Se anunţă “venit pentru venirea cea mare”:

“Bat cu toiagul şi zic: ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre în voi raza învierii! Sunt împăratul slavei, sunt Domnul puterilor! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă să mergem! Mergem pe pământ, acolo unde Eu sunt întru slava Mea, cu toţi îngerii Mei venit pentru venirea cea mare, pentru învierea celor vii şi a celor morţi. Am întins masa pentru voi. Luaţi şi mâncaţi şi vă bucuraţi! Eu sunt hrana de pe masă şi sunt fructul învierii. Cei morţi întru Hristos, cei morţi fără de Hristos, sculaţi-vă şi hai la masă de înviere, căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Acum toate sunt noi şi toate sunt la vedere: slava, tronul, veacul cel nou, cuvântul cel nou, glasul cel nou ( care diferă substanţial, atât faţă de de glasul cel vechi al lelicăi Maria, cât şi de glasul mai vechi, al Verginicăi) ale Celui care a venit la Pucioasa ca să le dea pe toate liderilor pucioşi, înfăşurate bine în idee şi învelite meşteşugit în cuvânt:

“Iată slava Mea, tronul cuvântului Meu! Iată veacul cel nou, vorbirea Mea peste pământ, cuvântul Meu, care împărăţeşte de pe tronul său! Amin. Suflu cu el peste voi. Luaţi din el şi grăiţi! Mâncaţi din el şi înviaţi! Acesta este glasul Meu. Luaţi cuvânt din cuvânt şi daţi-vă unii altora din el, că am venit să vă dau.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Ziua venirii “Celui de la Pucioasa” a sosit. Cei morţi primesc o promisiune proaspătă şi plină de speranţe: vor fi uşuraţi de greutatea şi de incertitudinea aşteptării acestei zile şi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, dar cu condiţia să dea şi ei ceva în schimb, o nimica toată: să se facă mărturisitori ai “Cuvântului” Pucios:

“– O, cât aţi aşteptat voi ziua venirii Mele cu sfinţii şi cu îngerii, voi, cei ce dormiţi cu trupul în morminte! Nu ştie lumea oamenilor de pe pământ ce este trupul cel de după trup. Eu vă voi slobozi pe voi, iar voi veţi mărturisi prin cuvântul Meu, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Se dezvăluie apoi identitatea prezumptivă a duhului care este însărcinat cu trâmbiţarea venirii “Domnului” pucios pe pământ şi cu trombonirea pucioşilor. Este vorba de “Mihail arhanghelul”:

“Iar voi, îngeri ai slavei Mele, ascultaţi de îngerul Meu, Mihail arhanghelul, care sună venirea Mea pe pământ pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ şi pentru cei din locuinţa morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

am vazut filmul docomentar facut de cristian tabara NEBUNIE SI RATACIRE CURATA cu ceea ce se petrece la puciosi

[vsovivi]

În prealabil postat de ionut stefan

am vazut filmul docomentar facut de cristian tabara NEBUNIE SI RATACIRE CURATA cu ceea ce se petrece la puciosi

Și care sunt argumentele, ce anume ai văzut? Te-ai lăsat folosit de ironiile diavolului care te-a adus la concluziuniunile „evidente”...

că cică ei sunt cea mai periculoasă sectă și că acolo grăiește antichrist?

Păi dacă antichrist vrea ca fără tiranie să te lași de curvie, beție, țigară, bar, cafea, ură, minciună, și vrea ca să nu mai înjuri și să nu mai hulești pe Maica Domnului, pe sfinți și pe frați, vrea să crezi scriptura, să pricepi cum se cuvine și să asculți întocmai pe Iisusu Hristos și Cuvântul Lui Dumnezeu... după cum a zis Tatăl și Maica: „De El să ascultați căci El este Fiul Meu preaiubit întru Carele am binevoit„ respectiv „Toate câte vă va spune să faceți... voi să faceți întocmai.”... atunci Domnul ce vrea?

Deci dacă pucioșii sunt călăuziți de antichrist atunci voi, voi de cine sunteți călăuziți? Și ce ne îndeamnă oare „Iisus Hristos”... omul mincinos care i-a luat locul, cel pe care îl cunoașteți voi din bârfele gLumii, ce ne îndeamnă de văd că îl credeți fărăndoială cu toții:

-să mințim pentru slavă deșartă, să furăm, să ucidem, să urâm, să trufim, să bem, să curvim, să nu postim că nu asta cere Dumnezeu, ca fariseul o zi pe an, să bem, să ne îmbuibăm cu cărnărie și pitărie și bere că e alcool slab, și să consrtuim sute de ziduri și de clădiri unde să ne dăm regi?

Atunci probabil că voi așteptați pe mamona și pe zmeus ca să vă dea câte un îngrijidol și câte un zmeu ca să răspundă ei pentru voi și voi să puteți face toate relele dar crezând voi că sunt bune...


Și până or veni ăia doi ai voștrii care să vă „lumineze” științific și dialectic cât de fericiți veți fii voi în veșnicie ca fiii satanei, până atunci o să toți huliți la nesfârșit la adresa Adevăratului Iisus Hrtistos și Cuvântul Lui Dumnezeu,


uite, luând exemplul „fratelui” Cozia care propune un top al aberațiilor pucioșești, adică să începem direct în a huli pe Maica Domnului și să ne întrecem care mai de care să ne lăudăm că putem să hulim tot mai spurcat fără să pățim nimic și ca dovadă că nu murim să nu ne oprim...

Nu uitați că Adam și Eva după ce au murit duhovnicește, îndată ce au îndrăznit să fure amăgiți de șarpe au mai trăit 1000 de ani pe pământ și apoi 4000 de ani au tot așteptat în șeol... plinirea vremii.

Deci iată „aberațiile”:

1.Pucioșii ascultă și cred pe Adevărul și merg pe Calea cea strâmtă... care duce la Viață, vouă nu vă pasă de moarte fiindcă sunteți morți de multă vreme.
2.Pucioșii s-au lepădate de gLume și de ei înșiși ascultând de prooroci și de maimarii lor căci Duhul înseamnă sfântă proorocie care se împlinește neândoielnic, voi ascultați de proorocul mincinos dar habar n-aveți.
3.Pucioșii au lepădat toate sectele și toate eresurile căci Domnul este păstorul lor iar voi le-ați înghițit pe toate căci proorocul mincinos este poarta cea largă a neascultării și desfrânării.
4.Pucioșii n-au nici un minteres decât să-și poarte crucea iar voi aveți orice alt minteres prin care căutați duhul minciunii măririi de sine ca să ajungeți unelțicile celui rău crezând pe bețiv că cică răspunde el pentru voi atunci când v-a dat liber la curvie și hulă.
5.Pucioșii vor fii cei mai fericiți căci ei vor muri în Domnul și chiar dacă vor muri vor trăi în veci, voi sunteți morți într-o gLume a morților și urmați pe morții voștrii făcându-le pe plac exact ca și animatoarele crezând voi că dacă vedeți că mișcă, gata, sunt vii, păi câți viermi nu mișcă dar sunt morți și voi credeți că sunt vii dar sunt mereu alții și alții lăsând unii altora ștafeta lăcomiei și invidiei... distractive și sadice.
6.Pucioșii sunt mici și smeriți iar voi mari și tari, asta pentru că cel păcătos care a curvit o viață se îmbracă în haină de oaie și se dă mare și se ține mare, căci i-a dat diavolul să șadă pe scaunul lui, că cu ce se laudă diavolul? Păi cu aia că poate ucide, poate huli, puate desfrâna, poate spurca și poate împuți... deci are putere și vă dă și vouă din belșug, căci atât e înțelepciunea aia a lui, și de acolo știe căci a făcut păcatul și știe, și vă îngrozește cu mocirla lui ca să veniți la el și să trăiți până la sfârșit iluzia infinitului, căci infinitul e jmecher și știe să ție de scaun, cu dinții, de funcții și de privilegii... de frică... frica de sărăcie și de Credință. Iar voi nu vedeți de bârna cu care loviți pe împlinitorii tainici ai Domnului.
7. Pucioșii nu mai curvesc, nu se mai auto-păcălesc compătimindu-și nemulțumirile pentru pofte și plăceri ci stau cuminți răbdând ocările gLumii ce urlă ca din guriță de șarpe: sectă, eres, dezbinare, mișcare centripetă, antichristul, tiranie, dictatorul, hoții, mincinoșii, criminalii și altele asemenea înscenate de cel rău prin tot felul de fraieri inconștienți.
8. Pucioșii nu caută prozeliți și nu au minteresul ca să fie cât mai mulți căci nu au de cucerit decât viața veșnică și nu gLumea, dar voi vă temeți că vă pierdeți ceea ce ați cucerit cu sabia voastră... spurcată.
9.Pucioșii sunt biruitorii fiarelor și ai șarpelui și ai morții căci Domnul biruie pentru ei toate căci a venit ca să plinească Apocalipsa și să facă Cer nou și Pămîânt nou, dar voi beți, mâncați, vă însurați și vă faceți cadouri unii altora complăcându-vă în fatalitate și abandon în călăudiceea... nici fierbinți și nici reci ci vă liniștiți în acel dolce non fa niente... deși munciți cu o râvnă imensă la a vă întreține starea de comă bubonică.
10.Pucioșii nu râvnesc de la nimeni absolut nimic dar voi le scoateți ochii că ce le-a dăruit Domnul ar trebui cică să fie al vostru... că cică voi sunteți dumnezei și nu ei... nu ei care Îl împlinesc pe Dumnezeu Mângâietorul ci voi care îl împliniți pe mamona și pe zmeus...


Căci așa e la noi:

vreți mereu ca să faceți binele făcând răul... după formula:

„râde zgârciob de boală spartă fiindcă orb la orb nu-și scoate cojochii ca nu cumva să se vadă că avară-i vhororopsit gardul și-n lăuntru leneopardul...”

Să nu ziceți că nu v-am spus! și eu nu-s pucios și n-am nici un minteres decât v-am împărtășit din bucuria mea căci eu cred fărăndoială... nu c-aș avea vre-un merit ci ca orice mare necredincios, am fost miluit mult de sus de către Cel ce este Credința!

Iar pentru cei ce vor semne și minuni ca să creadă, „să stea liniștiți” căci va veni și la ei cel ce le v-a satisface lăcomia de v-a învia până și pe morți și va scoate afară pe demoni... va veni mai înainte de Iisus Hrtistos Cuvântul, și dacă te-ai închinat... adio... la început se va arăta blând și te va îndemna... arată că lucrezi, fă-te că lucrezi... în numele Domnului și că aștepți.

[vsovivi]

Și apoi pentru lingușitoarele insectoloage ale lingvisvistului grămăticool care „apără” ele ceva ce nu se știe ce anume de parcă ar apăra democarția ca niște câini lupi, câini milițieniștii să furi și să minți și să bați... cu bârnochiululhul, prăjina aia ca o țeavă lungă și înălțată în care ele se ascund exact ca un glonț uitat pe țeavă... și de acolo îl apără fărăndoială pe jmecherul-infinitul-îngrijidolul... la nesfârșit.

Deci pentru ele un memento de tip remember forEver, că poate o să-și amintească cine este acela Eber în loc să repete la nesfârșit NU ȘTIU:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

[mariamargareta]

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (I)

Ca şi alţi cercetători de ocazie ai “Fenomenului Noul Ierusalim” de la Pucioasa, şi studentul teolog Liviu Clinciu rămâne tributar superficialităţii şi comodităţii în a se raporta exclusiv la materiale oferite gratis prin mass media de alţi curioşi, la fel de superficiali ca şi el. În consecinţă, studiul lui Liviu Cliniciu abundă în erori şi platitudini preluate “pe nemestecate” de la antecesorii săi. Intitulat “Descrierea mişcării „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă” şi datat “Mai 2010”, acest studiu se recomandă singur ca fiind realizat sub coordonarea lui Octavian Baban, lector-Dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Baptistă.
Este Noul Ierusalim de la Pucioasa “o nouă mişcare religioasă”, aşa cum o văd Liviu Clinciu şi Octavian Baban? Nu s-ar putea spune, dacă ne raportăm la cei 55 de ani de propovăduire a acestei “ortodoxii originale”, pucioşismul, pe meleagurile dâmboviţene. Pentru ei poate fi nouă, dacă n-au mai auzit de ea până acum, dar au descoperit-o întâmplător “răsfoind” paginile Internetului. O minimă documentare la faţa locului ar fi oferit şansa celor doi “cercetători” să nu mai repete ca papagalul prostiile spuse de către alţii.

Vom trece în revistă acest studiu, comentând prin note personale principalele repere care individualizează acest studiu, dar şi acele remarci care nu corespund realităţii concrete de la Noul Ierusalim.


UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ Descrierea miscarii „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă Profesor coordonator: Lect. Dr. Octavian Baban Student: Liviu Clinciu, anul III Bucureşti, Mai 2010


O nouă mişcare religioasă, nu este obligatotiu tot una cu o mişcare sectară, faţă de o erezie. (Notă: După cum am văzut, “noutatea” mişcării de la Noul Ierusalim este o “noutate veche”. Ea datează de cel puţin 55 de ani, timp suficient ca să îmbătrânească în rele, dintre care nu lipsesc nici erezia, nici schisma. Liviu Clinciu consideră însă a priori, fără nici un argument, că o nouă mişcare religioasă nu este nepărat şi sectară, în timp ce o mişcare eretică este în mod obligatoriu şi sectară. Desigur că Liviu Clinciu se referă la confesiunea creştină, chiar dacă nu o denumeşte explicit. Or, dacă ne referim exclusiv la creştinism, putem afirma fără echivoc că orice mişcare religioasă care se defineşte pe sine ca exterioară Bisericii Creştine tradiţionale este o sectă, indiferent de motivele sale mai mult sau mai puţin “înnoitoare”. Sectarismul nu înseamnă neapărat o consecinţă a ereziei, dar în acest caz este primul pas făcut înainte de a cădea în ea, deoarece căderea în erezie – chiar dacă nu este imediată – este inevitabilă, întrucât desprinderea de adevărata Biserică este expresia desprinderii de adevăr şi este de o vulnerabilitate malignă.)

O mişcare religioasă este o mişcare de înoire ce poate apărea în cadrul unei religii, într-o confesiune sau în societate. (Notă: Tocmai de aceea ea – chiar dacă se declară doar înnoitoare – este neapărat o mişcare sectară, deoarece apare fie în sânul Bisericii, de care apoi se desprinde prin înseşi inovaţiile pe care le proclamă, fie în sânul societăţii civile, contestând în acest caz drepturile Bisericii Tradiţionale şi atentând la legitimitatea ei, prin subminarea autorităţii şi unicităţii acesteia.) Se poate spune că ea apare ca un răspuns a unor provocări care nu primesc un răspuns pe măsură în religiile sau confesiunile dominante. Ele pot fi o reactie normală, constructivă de adaptare la noi cerinţe şi nevoi comunitare, de credinţă sau sociale, de identitate şi comunitate, dar pot fi de asemenea o reacţie revoluţionară, de contestare şi de înlocuire (Notă: Termenii folosiţi aici de Liviu Clinciu – reacţie revoluţionară, contestare, înlocuire – , ca de altfel întregul pasaj în care aceştia apar, sunt preluaţi din Cursul de Noi Mişcări Religioase al lui Octavian Baban şi au un caracter eufemistic, pentru a masca forţat caracterul eretic al “mişcării”), sau de adoptare a unei noi direcţii ce este în contrast cu mersul general al religie sau confesiunii în care poate apărea.

Vom reaminti câteva elemente caracteristice unei NMR (Notă: Această abreviere folosită de Liviu Clinciu este preluată din titulatura cursului lui Octavian Baban de la Facultatea de Teologie Baptistă, şi însemnă “Noi Mişcări Religioase”) care ne vor ajuta să analizăm mişcarea de la Glodeni, Pucioasa, numită „NOUL IERUSALIM”.

O religie, pentru a exista ca atare, are nevoie de un set de simboluri şi concepte sacre. Ea are funcţia de a ajuta pe om să se poată apropia de divinitate, de natură. Tendinţa omului spre un învăţător care are acces la sacru, un profet care să explice simbolurile şi să dea învăţătură de bază, care definesc ritualul, este întâmpinată prin religie. În religie avem de asemenea un text sacru, fie închis, fie deschis.

Noul Ierusalim, de la Glodeni, lângă Pucioasa, este o grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf. Sinod al B.O.R. (1993). (Notă: Aici Liviu Clinciu reproduce un pasaj din Cursul misiologie şi ecumenism al lectorului David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ) Ea a început în 1955, când o femeie din zonă, numită Virginia şi considerată “piatra de temelie” a comunităţii Noului Ierusalim, a început să vorbească despre mesajele primite de la divinitate (Notă: Exprimare defectuoasă. Virginia pretindea că prin ea se aduc în mod direct mesajele primite de către creştinii pucioşi de la divinitate. Formularea lui Liviu Clinciu lasă să se înţeleagă că Virginia nu era vectorul principal, ci era doar un comentator autorizat al acestor mesaje ).

Atunci s-a stârnit un curent de opinii foarte puternic, pro şi contra, însă treptat, alte persoane au dus mai departe mesajul Virginiei, iar în 1990, s-au pus şi bazele unei biserici, cu o arhitectură aparte, asemănătoare unui templu ziggurat. (Notă: Un studiu serios şi ancorat în actualitate ar fi menţionat imediat şi faptul că în prezent acest “templu zigurat” nu mai este piatra unghiulară a pucioşismului, aşa cum era el în 1990. Liderii pucioşi de astăzi au mutat centrul de greutate al sectei şi al dialogurilor dintre ei şi “Dumnezeul” lor în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”, acolo unde ei şi-au construit un buncăr subpământean numit de cunoscători “Legănuţul Antiatomic” ).

Adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai Meditaţiei Transcendentale, (Notă: O gogomănie înghiţită de Liviu Clinciu pe nemestecate; adepţii pucioşi nu au avut nici o tangenţă cu această "mişcare" ) artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici; Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir – simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în jurul surorilor Virginia şi Mihaela. (Notă: La ora actuală, nici un preot ortodox canonic nu este în sfera de influenţă a Mihaelei. Puţinele monahii, pe care le numeri pe degete, care au fost amăgite să-şi părăsească locul de metanie, regretă amarnic gestul făcut. Unele – cum ar fi maica Gabriela B. – s-au întors la mânăstirile lor, altele – cum ar fi Teodora şi Anisia – au încercat să fugă, dar s-au întors înapoi la jugul pucios pentru că se dezobişnuiseră cu ascultarea canonică şi le-a fost greu să se reintegreze )

[mariamargareta]

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (II)

Marian Zidaru, fost profesor universitar şi artist plastic recunoscut pe plan mondial, este unul dintre membrii acestei comunităţi atât de controversate. Membrii grupării se socotesc creştin-ortodocşi, pe stil vechi şi chiar merg în bisericile de parohie. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus masiv pasaje din Bihoreanul, ediţia online, fără a se documenta la faţa locului unde ar fi putut vedea măcar atâta lucru: că niciun pucios nu merge vreodată la bisericile de parohie )

Virginia, moartă în 1992 (Notă: Greşit. A murit în 1980 ), a fost declarată „sfântă” şi i s-au alcătuit slujbe, acatiste, icoane etc. La început, Virginia şi adepţii ei au avut binecuvântarea arhiereului Irineu Pop Bistriţeanul, care a sfinţit complexul la inaugurare, iar apoi a retractat, rămânând arhiereu-vicar.

Însă stilul lor de viaţă este unul cu totul special – bărbaţii au bărbi şi plete şi poartă numai haine de in şi cânepă (Notă: Greşit. Cuvântul “numai” este nejustificat. Nu lipsesc dintre materiile prime nici pielea, nici bumbacul, nici chiar lemnul, din care se fac nasturi ), iar femeile îmbracă veşminte lungi şi au capetele acoperite de broboade. Alimentaţia este una exclusiv vegetariană şi preparată din ingrediente cât mai naturale. “Căsătoria albă” nu este un concept străin de membrii acestei comunităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc şi muncesc în aşezămînt, însă un număr restrâns vieţuiesc în mănăstire. Restul comunităţii nu are voie să pătrundă acolo şi nici măcar nu ştiu ce se petrece în spatele zidurilor considerate sacre. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus formulări ale lui Cristi Tabără, fără a se mai obosi să citeze sursa )

Pentru oamenii din afară cel mai greu de acceptat sunt însă mentalităţile adepţilor Noului Ierusalim. “Mesajele divine” primate (Notă: Nu primate, ci primite ) sunt cuprinse în ziarul lor, care apare lunar, dar şi în volumul numit “Cuvântul lui Dumnezeu”, despre care membrii comunităţii susţin că n-ar contrazice Evanghelia – mesaje divine transmise sub formă de „revelaţie deschisă” – atât Virginiei, cât şi urmaşilor ei. Textele provin de la Dumnezeu Tatăl, Hristos, Maica Domnului sau „sfânta” Virginia (Notă: Aici Liviu Clinciu realizează o construcţie profund nefericită, ca şi când ar susţine că ceea ce spune chiar aşa şi este. Este o greşeală pardonabilă pentru lipsa de experienţă a unui student, dar inadmisibilă pentru “profesorul coordonator” Octavian Baban, care se presupune că a citit cu atenţie lucrarea studentului său. Dacă ar fi aşa, dacă aceste texte ar proveni de la Dumnezeu, lectorul teolog ar trebui să fie printre primii care să reclame vocal necesitatea urgentă a includerii lor în Sfânta Scriptură ) şi se adresează adepţilor într-un stil predicatorial naiv, cu greşeli de ortoepie supărătoare.

Inspiraţia este evidentă după mesaje similare din lumea catolică (Medjugorje). Mesajul lor este, categoric, apocaliptic.
Mişcarea Noul Ierusalim crede că România = Noul Ierusalim (ţară aleasă a fi izbăvită de urgia Apocalipsei, dar nu pentru ierarhie, care e acuzată de corupţie, ci pentru credincioşii ei. Au un post continuu, inclusiv duminica şi-n sărbători.

Mişcarea Noul Ierusalim din Pucioasa, ea îndeplineşte caracteristicile specifice unei religii, fiind oarecum desprinsă din orodocsie (Notă: Chiar dacă sunt baptişti, studentul Liviu Clinciu şi “profesorul lui coordonator” Octavian Baban nu pot invoca nici o scuză pentru o asemenea greşeală de “ortografie”, care le basculează blazonul, incert, între superficialitate şi ignoranţă. Oricum, dacă Noul Ierusalim de la Pucioasa este desprins de Ortodoxie, fie şi “oarecum”, aceasta este o dovadă certă că avem de a face nu cu o mişcare înnoitoare, aşa cum sugerează autorul studiului, ci cu o banală, dar periculoasă sectă ), având în vedere faptul că membrii comunităţi se considere şi participa la servicii divine ale bisericii orotdoxe (Notă: Fals. Chiar dacă se consideră ortodocşi, ei nu participă la serviciile Bisericii Ortodoxe, ci şi-au construit propria ierarhie necanonică formată din diaconi, preoţi şi preoţi-arhierei, pentru a avea prin ei şi cu ei servicii proprii, desfăşurate în afara Bisericii), ea funcţionează ca şi o religie răspunzând nevoilor de concepte sacre, având un învăţător (actual 14 persoane care locuiesc în templu ridicat sub indicaţiile primite de la Dumnezeu (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care sunt “învăţătorii” adepţilor pucioşi este o minciună sfruntată. Singurul “învăţător” este autodesemnat în persoana Mihaelei Tărcuţă), iar aceia care sunt acolo, primesc Cuvântul lui Dumnezeu direct de la El) (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care locuiesc în aşa zisa “mănăstire” şi “aud cuvântul lui Dumnezeu” este o minciună sfruntată, întreţinută din interes chiar de către liderii pucioşi, care doresc să se legitimeze mai bine “lucrarea” prin această minciună. Singura care pretinde faţă de adepţii ei că aude “Cuvântul de la Dumnezeu” este Mihaela Tărcuţă) şi un text sacru deschis, în care Cuvântul lui Dumnezeu este adăugat după cum el este transmis celor 14 care au acces la locul preasfânt.

[andreicozia]

MariaM, cind ai timp fa-ne si noua un clasament al aberatiilor pucioase, detinatorii exclusivi ai "adevarului" in Romania...., un fel de TOP 10

ceva de genul:
1. Puciosii cred ca copiii trebuie sa se conceapa DOAR prin femeie si Duhul Sfint, fara barbat
2.
3
4
5
6
7
8
9
10

[mariamargareta]

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (I)

Constrânşi de vocea contestatarilor, care-i acuză vehement că fac spiritism şi că vorbesc cu morţii, liderii pucioşi însăilează la repezeală o poveste pe care o doresc a fi cât mai credibilă, deşi este profund marcată de un triumfalism găunos: chipurile, venirea lui “Hristos” în grădinile cu meri altoiţi de la Pucioasa se face mereu “cu mărturie de sfinţi” şi este aidoma cu Schimbarea la Faţă de pe muntele Taborului, când Hristos cel viu a fost mărturisit de Moise şi de Ilie, în faţa a trei dintre ucenicii Lui.

Ce asemănări şi ce deosebiri sunt între povestea pucioşilor şi evenimentul biblic de pe muntele Taborului?

Ca asemănări nu putem consemna decât una: aceea că apariţiile se făceau în faţa a doi sau trei martori. Din acest punct de vedere, condiţia pe care o stabileşte Biblia (Matei 18, 16; 2Cor. 13,1; 1Tim.5,19, Evr.10,28) pentru a valida o mărturie ca fiind adevărată pare a fi îndeplinită. Schimbarea la Faţă este mărturisită în veac de apostolii Petru, Ioan şi Iacov, iar “apariţiile” de la Pucioasa sunt mărturisite astăzi de către liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor.

Liderii pucioşi sugerează că ar mai fi o “asemănare”: Hristos a apărut în lumină şi în slavă în faţa ucenicilor Săi, având de o parte şi de alta a Lui pe Moise şi pe Ilie, iar “Hristosul” Pucios pretinde că se arată ucenicilor lui însoţit şi mărturisit de “sfânta Virginia Tudorache-Stoica” şi de “sfântul Dănciucă Gheorghe” (zis şi “păstorul Daniel”), care-l flanchează de o parte şi de alta:

“ – O, lucrăm, Verginico, Eu şi cu voi, Eu şi sfinţii Mei, şi vă am într-o parte şi în alta şi lucrăm. Tu cu păstorul Daniel staţi martori, tată, şi aveţi lângă voi pe cei vii din cer ai acestei lucrări de cuvânt şi privesc ei în cer şi pe pământ lucrul şi cuvântul Nostru […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Duhul care se autointitulează “Păstorul Daniel” ia cuvântul şi mărturiseşte cum este cu venirea lui, a celui mort în urmă cu un an, din cer pe pământ, şi despre aşezarea lui ca martor alături de “Verginica”:

“— O, nu e ca pe pământ, Doamne, ci e ca în cer toată coborârea Ta cu lucrători din cer. Le spun eu, cel de un an venit şi aşezat lucrător de lângă Tine şi de lângă trâmbiţa Ta Verginica peste poporul Tău de azi, căruia i-am fost păstor din partea Ta pe pământ, […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Această “asemănare” este însă conjuncturală. Ea este “scoasă pe tapet” abia după ce liderii pucioşi au sesizat că poveştile lor spiritiste sunt puternic contestate pe blogul www.noul-ierusalim.info , şi oricum ea este un eveniment singular. Nici o “însoţire de îngeri” nu a fost consemnată vreodată în cei 25 de ani de “proorocie”, pe când trăia Virginia Tudorache, şi nici în cei 12 ani în care a “proorocit” sora ei, lelica Maria. Această inovaţie îi aparţine exclusiv geniului inventiv al Mihaelei Tărcuţă.

Să ne mai amintim că şi circumstanţele “coborârii Cuvântului lui Dumnezeu” la pucioşi erau radical diferite în acele vremuri. “Dumnezeul” pucios “cobora” din cer sub formă de funii de lumină care intrau în gura Verginicăi, care stătea întinsă şi adormită pe un pat, “proorocind” prin somn în stare de inconştienţă, iar adepţii pucioşi erau convinşi că aud glasul lui Dumnezeu care le vorbea prin gura ei. Nici vorbă de vreo “însoţire cu sfinţii”, care să-l mărturisească pe “Hristosul” Pucios în venirea Lui pe pământ:

“Maica Verginica nu ştia niciodată ce se vorbeşte, şi când se trezea, ne întreba pe noi dacă a vorbit Domnul. În tot acest timp cât se vorbea, ea vedea un porumbel alb, din ciocul căruia porneau trei funii de lumină, împletite, care intrau în gura ei. Acesta era semnul ei că s-a vorbit, dar nu ştia ce s-a vorbit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.67 )

Scamatoria aceasta s-a prelungit şi după moartea Virginiei, prin “proorociţa” Maria, sora ei, timp de alţi 12 ani (1982-1994). Şi ea “proorocea” adormită, iar asemănarea coborârii lui “Hristos” la Pucioasa cu Schimbarea la Faţă cea relatată de Biblie era la fel de sublimă, dar inexistentă, ca şi cea de pe vremea Verginicăi.

Aşadar, între anii 1955 şi 1994 “Domnul” Pucios n-a coborât nici măcar odată, prin Verginica şi prin Maria, aşa cum pretind astăzi liderii pucioşi: însoţit de îngeri de lumină, cu slavă şi mărturisire văzută exclusiv de către cei aleşi.

Farsa capătă valenţe meşteşugite, infracţionale chiar, abia pe vremea Mihaelei, care vine la conducerea sectei prin anul 1990. Mihaela realizează că scamatoriile cu “coborârea Domnului, alunecând pe-o rază” formată din trei funii de lumină, dar mai ales încuibarea Lui într-un trup adormit, sunt cusute cu aţă albă, şi de aceea ea decide să schimbe radical “macazul”: de acum încolo, “Dumnezeul” Pucios va coborî altfel, ca o suflare de vânt care vine repede şi-i şopteşte numai ei la ureche cuvinte magice, sosite din cer.

Alţi 20 de ani au urmat de atunci şi până azi cu această stratagemă nouă, care s-a dovedit a fi la fel de eficientă ca şi cea dinainte, în racolarea unor gură-cască ca adepţi dedicaţi full time. Simpatizanţii pucioşilor şi simplii vizitatori, în cazul în care voiau să ştie mai exact “cum vine Domnul” la Pucioasa, erau păcăliţi însă cu o altă poveste. Lor li se spunea că Glasul Domnului se auzea venind ca o suflare de vânt, care se aude glăsuind deasupra Templului de la Pucioasa numai de către “cei aleşi”, iar cei aleşi sunt în număr de paisprezece. În realitate, “cei aleşi” erau numai unul: Mihaela Tărcuţă, care însă îi instruia pe adepţii pucioşi consacraţi că de fapt nu numai ea, ci şi Nicuşor aude “Cuvântul” odată cu ea. Niciodată însă nu le spunea adepţilor cealaltă minciună, pe care le-o spunea vizitatorilor de ocazie: că primitorii ar fi în număr de 14. Măcar această lipsă de consecvenţă ar fi trebuit să le dea de gândit celor din anturajul ei apropiat.

În realitate, ”Cuvântul” de la Pucioasa este o pură invenţie a Mihaelei, inspirată sau nu de duhurile întunericului, căci “Coborârea Cuvântului” avea loc întotdeauna adânc după miezul nopţii. De câţiva ani doar, pentru a diversifica tematicile abordate şi pentru a da mai multă culoare şi credibilitate comunicărilor venite “de dincolo”, Mihaela a transformat “Cuvintele” de la Pucioasa, din monologuri devenite plictisitoare prin repetarea aceloraşi platitudini, în adevărate scenete de teatru, în care personajele vorbesc unele cu altele, se consultă şi îşi fac planuri comune, iar Mihaela stă ca un spectator şi “ascultă” vorbirea lor, consemnând-o totodată în scris, pe caiete, ca să rămână şi posterităţii:

“Cobor cu greu în ziua aceasta, căci găsesc neputinţă la porţi, şi le întăresc în răbdare […] O, numai umilit trebuie să stau şi să grăiesc înaintea omului! Nu pot să lucrez aşa cum este de lucrat […] Plâng ca un neputincios, Eu, Cel Atotputernic, […] Sunteţi în aşteptare ca să intraţi în carte, o, Verginico, tu şi păstorul Daniel. Avem neputinţă în porţi, tată. Lucrăm cu bucăţica. […] Aşa e soarta lui Dumnezeu între ai Săi.
Dar acum să vedem cum Ne aşezăm în carte în ziua aceasta de cuvânt, o, Verginico. Amin.
— Ne aşezăm, Doamne, la lucrul cuvântului de azi[…] O, avem durere şi jale de la cei ce se împotrivesc cu mintea lor şi cu cuvântul lor cel necredincios şi duşmănos, şi care au fost cândva mărturisitori şi au spus „Da, Doamne, cred, Doamne“. […] Cu păstorul Daniel mă voi sprijini în ziua mea de sărbătoare şi împreună vom pune masă de cuvânt pe masa poporului Tău cel de azi credincios, ca să luăm apoi şi să ducem peste tot pe unde sunt cei ce au fost şi mai sunt. […] Aş voi să grăiesc mult, […] Sunt cu păstorul Daniel şi aşteptăm să fie putere în porţi ca să putem lucra cuvânt cu despicare pentru atâtea taine greu de înţeles de pe pământ, şi venim noi din cer ca să le despicăm şi să arătăm lucrarea lor. Avem cu noi însoţitori dintre cei care au fost şi au venit şi ei, şi i-am luat martori pentru cele ce vom grăi în ziua aceasta de cuvânt.
O, Doamne, întăreşte puterea cea din porţi! Sfinţii cei tămăduitori, toţi să dea darul cel alinător pentru neputinţa celor ce ne ţin ca să venim şi ca să cuvântăm. Amin.
— O, Verginico, o, tată, e mare durerea Noastră de la cei ce Ne-o fac, şi ea se dovedeşte că este. Ne vom alina lucrând, tată, Noi şi cei ce Ne poartă ca să cuvântăm.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.67 )

[mariamargareta]

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (II)

Apoi Nicuşor ia textul scris de Mihaela şi îl transcrie pe calculator, apoi îl publică pe intrenet. De obicei, personajele scenetei care erau puse să se converseze cu “Domnul” lor erau alese din panoplia sfinţilor consacraţi sau a îngerilor, dar când inovaţia a devenit deja un obicei, Mihaela a băgat în vorbă cu mult curaj şi tupeu unele persoane mai puţin “sfinte”, precum Adam cel vechi de zile, episcopul Vasile Târgovişteanul, patriarhul Teoctist, Simion Zidaru sau Dănciucă Gheorghe. Treptat, treptat, “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa a devenit o ciorbă spiritistă în care se amestecă în vorbă spunând vrute şi nevrute “sfinţii”, “arhanghelii” şi morţii de rând. Contestaţi tot mai insistent pe blogul mai sus amintit, liderii pucioşi au venit în ultima clipă cu o altă inovaţie: venirea “Domnului” de la Pucioasa este aidoma cu Schimbarea la Faţă a lui Iisus, ce pe care o relatează Biblia. Duhul mortului Dănciucă Gheorghe susţine cu curaj această nouă “găselniţă” pucioşească:

“O, nu e ca pe pământ, ci e ca în cer lucrul Domnului azi peste voi, când El coboară cuvânt la voi şi grăieşte cu ai Săi în cer înaintea ucenicilor de pe pământ martori ai coborârii Lui, aşa cum Domnul a arătat pentru orice minte că El cu sfinţii vine şi cu ei lucrează şi grăieşte în venirea Sa celor de pe pământ, şi grăieşte Domnul cu ei durerea Sa, aşa cum a lucrat El în sfat cu sfinţii Lui pe muntele Tabor, de o parte şi de alta avându-i pe Moise şi pe Ilie, şi prin care a arătat Domnul taina celor înviaţi prin Hristos. O, aşa stă Domnul azi cu noi în sfat, de o parte şi de alta avându-ne şi grăind cu noi durerea Sa, şi pe care o grăim şi vouă, şi e lipsă de putere pentru sarcina coborârii Domnului cu cei din cer, cu sfinţii Lui de o parte şi de alta, cu oştire cerească, ţinându-se ea după Domnul în coborârea Sa cu sfinţii Săi, cu lucrători din cer pe pământ ca pe muntele Tabor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Interesant este că spiritul lui Dănciucă Gheorghe vorbeşte aici despre o “lipsă de putere” a liderilor pucioşi, care trebuie să primească din cer “Cuvântul”, deşi “Domnul” lor ar trebui să vină cu putere multă şi cu slavă, iar puterea Lui să se răsfrângă şi asupra primitorilor. Lipsa de putere mărturisită este de fapt de dezvăluire a lipsei de putere a celui propovăduit, iar martorii Verginica şi Dănciucă Gheorghe sunt “proptelele” care se străduie să legitimeze o credibilitate care este de mult compromisă.

Deosebirile dintre evenimentul istoric al Schimbării la Faţă şi scenariul cu acelaşi nume inventat de pucioşi sunt însă decisive, demascând demersul liderilor pucioşi ca pe o farsă meşteşugită.

Mai întâi, să reţinem că alegerea lui Moise şi a lui Ilie dintre toţi drepţii Vechiului Testament nu este deloc întâmplătoare, deşi Biblia consemnează că şi alţi drepţi, precum Noe, Daniel şi Iov, erau bineplăcuţi ai Domnului şi chiar erau consideraţi ca nişte adevăraţi exponenţi ai dreptăţii:

“Dacă s-ar afla acolo cei trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, apoi aceştia, prin dreptatea lor, şi-ar scăpa numai viaţa lor, zice Domnul Dumnezeu. […] Apoi Noe, Daniel şi Iov, aflându-se în ea, precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul, tot aşa este de adevărat că n-ar scăpa nici fii, nici fiice; prin dreptatea lor ei şi-ar scăpa numai viaţa lor”. (Iez. 14: 14,20)

Şi atunci, de ce au fost aleşi ca martori tocmai Moise şi Ilie? Pentru că, în afară de Enoh, aceştia sunt singurii despre care Biblia relatează că au fost suiţi cu trupul la cer. Aşadar, ei nu au gustat moartea, deci nu au intrat niciodată în ceata morţilor, deci aducerea lor pe muntele Taborului nu poate fi asimilată de nimeni ca o şedinţă de spiritism. Moise şi Ilie erau veniţi în trup viu, deci Dumnezeu excludea astfel orice acuzaţie de “grăire cu morţii”, sau “chemare de duhuri” care erau condamnate cu asprime în toate timpurile, ca urâciune în faţa lui Dumnezeu:

“Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii.
Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta.” (Deut. 18: 10-12)

În al doilea rând, însăşi prezenţa lui Hristos întru slavă era o prezenţă în trup. Iisus a fost cu trup şi înainte, şi în timpul, şi după Schimbarea Lui la Faţă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre “Hristosul” Pucios, care mărturiseşte despre sine că nu este venit cu trupul, ci este venit în duh:

“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30 aprilie 1955)

Aşadar, duhul de la Pucioasa care se pretinde a fi “Duhul lui Hristos” se schimbă la faţa sa cea nevăzută (find duhovnicească, trebuie că este o faţă nematerială), care se face văzută doar în faţa liderilor pucioşi. Aceştia, asemenea celor trei apostoli care râvneau să facă trei colibe pentru Iisus, Moise şi Ilie, au purces de i-au făcut duhului pucios o “colibă” cu 33 de cornişe la Glodeni, pe care au numit-o apoi “Templu”.

În al treilea rând, o deosebire majoră se referă la calitatea personajelor care intră în dialog. În timp ce Hristos a ales să vorbească despre patima Sa doar cu Moise şi cu Ilie, aceşti doi “corifei” ai Vechiului Testament, dialogurile dintre duhurile de la Pucioasa se poartă pe de o parte între “duhul lui Hristos” (un duh suspect, care nu vine cu peceţile doveditoare ale învierii, aşa cum a venit Hristos Cel înviat în faţa lui Toma, ci pretinde că pentru a putea veni la pucioşi mai întâi s-a destrupat şi şi-a lăsat trupul în ceruri) şi pe de alta duhuri ale unor morţi de rând, aşa cum am mai amintit (Simion Zidaru, Dănciucă Gheorghe, episcopul Vasile Târgovişteanul, Virginia Tudorache-Stoica, etc.). Celelalte duhuri, care intră şi ele cu aplomb în dialogul de la Pucioasa, vin cu denumiri împrumutate de la sfinţi, şi sunt scoase în faţă de liderii pucioşi dinadins, în intenţia de a spori credibilitatea mascaradei de la Pucioasa.

Poate cel mai interesant este cazul duhului pucioşesc care se pretinde a fi “duhul lui Ilie”. Acesta apare sistematic în ultima vreme în dialog cu “Hristosul” Pucios, la data serbării Sfântului Ilie de către pucioşi ( 2 august, pe stil vechi), dar apare doar “cu duhul”, deci despărţit de trup!! Avem de-a face aşadar cu o situaţie paradoxală: atât “Hristosul” Pucios, cât şi “Sfântul Ilie” Pucios se dezbracă în cer de trupurile lor şi coboară doar “cu duhul şi cu cuvântul” pe pământ, la Pucioasa. Din Sfântul Ilie cel râvnitor în trup a rămas doar o strigare în pustie, care se pretinde râvnitoare în duh:

– Sunt strigarea Ta cea plină de râvnă dumnezeiască, Doamne. […]strig eu la om aşa cum am strigat cât am stat cu trupul văzut între oameni, căci duhul meu râvnea cu foc în Duhul Tău, şi mă durea ca şi pe Tine de pierderea omului. Strig acum la om, şi slăvesc ziua venirii mele în cele ce nu se văd şi, strigând la om, slăvesc ziua mea cea de la Tine. Strig la om, că mi-e jale de jalea Ta, ca şi atunci mi-e jale, şi merg peste pământ cu jale şi îţi curăţ pământul de lucrarea omului, ca să-l îndemn pe om spre Duhul Tău, Care îl strigă de la el la Tine […] Duhul meu este plin de durere pentru voi, oameni care rătăciţi fără de mângâiere […].” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2 august 2005)

Această repetată destrupare a celor doi poate fi asimilată cu o repetată moarte a trupului, căci ce altceva este despărţirea duhului de trup? Dar atunci de ce a mai înviat Hristos? Ca să moară şi a doua, şi a treia, şi a n-a oară, atunci când coboară cu duhul la impostorii pucioşi? De ce s-a mai suit Ilie du trupul la cer, dacă la fiecare revenire a sa pe pământ la impostorii pucioşi se dezbracă de trup ca şi de o haină prea incomodă, pe care o lasă în ceruri?

Aberaţiile pucioşeşti, la o analiză mai atentă, se dovedesc a fi o echilibristică fragilă între penibil şi ridicol, între confuz şi ilogic, între tragic şi comic.

[mariamargareta]

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (I)

Ereticii pucioşi pretind că Stăpânul lor, “Dumnezeul de la Pucioasa”, pe de o parte declară că “este iubirea fără de margini”, iar pe de alta Se arată a fi capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează, după bunul Lui plac.

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Din Biblie ştim că Dumnezeu i-a interzis în mod special diavolului să se atingă de viaţa lui Iov, căci diavolul îl ura pe Iov şi la asta ţintea, să-i ia viaţa. Dacă n-a putut să-i ia viaţa lui Iov, diavolul a reuşit să le ia viaţa fiilor şi fiicelor acestuia.

Poate fi Dumnezeu autorul direct al urii faţă de om, împrejurare în care îl poate sau nu da morţii? Din scrierile pucioşeşti rezultă că da, “Dumnezeul” pucios poate, şi chiar îi îndeamnă şi pe supuşii Lui să facă şi ei acelaşi lucru.

Într-o “epistolă sobornicească” pe care pucioşii pretind că au primit-o direct de la însuşi “Iisus Hristos” de la Pucioasa, Acesta se arată profund nemulţumit de pretenţiile şi de activitatea pastorală a unui predicator pucios pe nume Turculeţ. Turculeţ este cotat drept “răzvrătit” şi “risipitor al oilor” turmei celei pucioşeşti, drept pentru care este anunţat ultimativ că i se va lua dreptul de a mai fi “predicator al Scripturii”:

“... Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta. Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.). Eu, Domnul n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum, că la unii ca aceştia le voi lua tot dreptul de a mai propovădui cuvântul sfintei Evanghelii, căci nu sunt vrednici de ascultare, că ei vor să fie ascultaţi şi văzuţi de oameni, dar că au auzit pe Domnul grăindu-le în faţă, ei nu vor să Mă asculte, şi au intrat în turma Mea să-Mi risipească oile, ucigându-le fără milă. Spune-i, Verginico, acestui răzvrătit dacă vrea să aibă oi şi dacă vrea să fie păstor, să intre cu luntrea în marea cea tulbure şi amară ca fierea şi să-şi găsească prin munca sa oi, ca, la pierderea unei oi, să-l usture şi pe el inima cum Mă ustură şi pe Mine de pierderea oilor Mele, pe care el Mi le omoară fără milă. A intrat în oile Mele, făcându-se el vrednic de păstor. Nu-l primesc! Să iasă! căci s-a răzvrătit contra Mea. Eu am zis vouă: primiţi-l, ca să vedeţi şi voi ce face el, dar Eu am urmărit tot pasul lui, am urmărit toată viaţa lui, dar de aici nu-i mai îngădui nici un pas să mai facă, şi nici oilor Mele nu le mai îngădui să meargă după acest răzvrătit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Surprinde faptul că “Atotştiutorul” de la Pucioasa n-a avut nici cea mai vagă premoniţie asupra evoluţiei acestui Turculeţ, aşezându-l mai întâi într-o dregătorie importantă, dar mai apoi fiind complet surprins de atitudinea centrifugă a acestuia. Cel care le-a zis pucioşilor cândva “primiţi-l” este acelaşi care acum zice “nu-l primesc!” . Recunoaşte aşadar că el a fost acela care l-a băgat forţat pe gâtul pucioşilor, dar aduce o motivaţie puerilă: a procedat aşa, ca să vadă şi ei ce fel de om este acest Turculeţ. De parcă asta ar fi fost cea mai isteaţă metodă de a da un exemplu educativ, sau asta ar fi fost cea mai importantă decizie ce trebuia luată într-o comunitate care se autogestionează: să-i dai hoţului casa de bani pe mână, ca să le poţi dovedi tuturor cât de hoţ este, după ce a dispărut cu toţi banii.

Şi de fapt, în ce a constat răzvrătirea lui Turculeţ?

Turculeţ, ca şi alţi pucioşi pravoslavnici, a luat de bun îndemnul de a-şi “dărui” propriul său fiu, cu “înfiere cerească”, spre creştere şi educaţie în altă familie de “creştini”. Practica aceasta de “schimb de copii” între familiile de pucioşi era generalizată prin anii aceia şi ea urmărea să distrugă orice legături afective între părinţi şi copii, căci aceste legături sentimentale erau considerate o piedică majoră pentru adevărata şi deplina iubire de Dumnezeu. După un timp însă, Turculeţ se răzgândise şi îşi voia copilul înapoi, dar legile pucioşeşti erau mai tari decât moartea. Înţelegând cu durere şi cu revoltă că fiul său nu mai are nici o şansă să revină în casa părintească şi în căldura iubirii părinţilor, Turculeţ se răzvrăteşte făţiş împotriva sentinţelor dictatoriale cărora el şi fiul său le căzuseră victime. Turculeţ este “demascat” ca fiind un “răzvrătit” şi este decăzut forţat în dizgraţie, iar aceia care vor îndrăzni de acum încolo să-i mai acorde fie şi cea mai mică atenţie, vor fi şi ei decăzuţi din drepturi şi aspru pedepsiţi de către Pedepsitorul pucios:

“Mi-a dat Mie copilul. Eu l-am dat în seama unui sol, cu înfiere cerească. Martori am cerul sfânt. Şi acum, acest răzvrătit Îmi cere copilul. Spune-i, fiica Mea, că pe copil să nu-l mai ceară, căci copilul este al Domnului, şi la ziua judecăţii îl va judeca aspru pe acest tată amorţit de vreme. Să-i citeşti, Verginico, aceste cuvinte ale Mele. Dacă se va smeri şi îşi va plânge stricăciunea ce Mi-a adus-o Mie şi oilor Mele, Eu, Domnul, îl voi ierta, iar de nu, îi poruncesc să iasă afară din oile Mele şi poruncesc oilor să nu-l mai asculte, că vor fi pedepsite de Mine, Domnul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Concurenţa “profetică” din acea vreme era aprigă pe meleagurile dâmboviţene. Verginica nu era singura “proorociţă”, iar “oile” erau aprig disputate. La sfârşitul “epistolei” pucioşeşti, însăşi Verginica este ameninţată cu asprirea suferinţei pe care o poartă în trup, suferinţă care se pare că vine de la unii dintre supuşii ei care fac ascultare de alţi profeţi :

“Ai auzit, fiica Mea? Să îndrăzneşti a da această scrisoare, să nu cruţi nici un cuvânt, căci îţi vei pierde oile, şi pe tine te vei duce în mare greutate faţă de suferinţa pe care o porţi. Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi.
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)