Vopsitul parului

[Fani71]

În prealabil postat de camy_d

M-am gândit eu la o explicaţie. Împăraţii şi împărătesele sunt sfinţi nu neapărat prin curăţia lor, ci prin faptul că au ajutat Biserica, au construit biserici, mănăstiri, au înlăturat erezii etc. De ex. Ştefan cel Mare a omorât mulţi oameni nevinovaţi, scrie asta în cronică, şi parcă a fost şi depravat, dar a apărat creştinătatea de turci, a ridicat mănăstiri, a făcut multe lucruri pentru Biserică şi a fost canonizat. Pe lângă faptele lui rele, faptul că Sf. Teodora purta bijuterii era un fleac, ba chiar o cerea poziţia ei socială, dacă aş fi fost duhovnic şi aş fi fost de părere că-i păcat să porţi bijuterii, ei totuşi i-aş fi dat dezlegare.
Deci dacă vedem sfinţi împăraţi că purtau bijuterii, nu înseamnă că e şi bine să purtăm şi noi. Legat de faptul acesta, consider că nu-i păcat dacă ţi-ai pus şi tu o bijuterie, ci sunt păcat exagerările, că prea vrei să ieşi în evidenţă sau eşti dependent de ele. Este exagerare şi dacă la o petrecere te duci îmbrăcat şi aranjat banal, pentru că te învaţă religia să nu te împodobeşti, îi sminteşti pe ceilaţi şi ieşi în evidenţă prin fanatism.

Desteapta argumentatie! Sunt de acord cu tine.
Exagerarile sunt pacat, in plus, as adauga, sa ne facem un idol din orice. Atat din 'infatisarea modesta', cat si din eleganta.
M-am gandit si ca eleganta adevarata este cea care apare atunci cand se vede ca o persoana are grija de aspectul sau exterior, dar nu asta este cel mai important lucru pentru ea.

[camy_d]

În prealabil postat de Fani71

Desteapta argumentatie! Sunt de acord cu tine.
Exagerarile sunt pacat, in plus, as adauga, sa ne facem un idol din orice. Atat din 'infatisarea modesta', cat si din eleganta.
M-am gandit si ca eleganta adevarata este cea care apare atunci cand se vede ca o persoana are grija de aspectul sau exterior, dar nu asta este cel mai important lucru pentru ea.

Exact, nu m-am gândit la asta, ne facem inconştient idoli din anumite virtuţi. Şi într-adevăr, persoanele obsedate numai de înfăţişare sunt tare urâte, nu doar neelegante.

[Azzuurra]

"De aici încolo încetează să te mai vopseşti

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.

Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...va-fi-aproape/

"S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?” Si i-a zis: “Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac”. Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: “Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze."

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...tfeste-tacand/

[Azzuurra]

"Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. Insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.

Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.

Tu de cate ori te-ai pus in locul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti? "

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...ura-a-curviei/

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...ura-a-curviei/

[Azzuurra]

În prealabil postat de Azzuurra

"

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...ura-a-curviei/

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...ura-a-curviei/

Greseala de tipar pentru al doilea link: http://saccsiv.wordpress.com/2010/02...e-in-biserica/

[Azzuurra]

În prealabil postat de Azzuurra

"S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?” Si i-a zis: “Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac”. Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: “Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze."

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...tfeste-tacand/

Sa presupunem ca omul se poate ingriji de sufletul lui prin mai multe cai:

- de la frunza la rod,
- de la rod la frunza'
- sau de amandoua impreuna.

Ideal este sa avem grija de ele impreuna. Dar de multe ori, cand credem ca avem grija de rod, suntem inselati. Avem impresia ca facem ceva, dar de fapt nu facem nimic, sau prea putin.

Dar daca avem grija de frunza, avem o dovada minima(cine stie cat si din ea avem grija) palpabila pentru noi. Si daca in acelasi timp, ne facem griji si pentru ce este in noi, in mintea si sufletul nostru, este si mai bine. Si cu toate ca nu stim cat de mici sunt in fata Lui Dumnezeu milostenia, rugaciunea, portul nostru, macar le cunoastem existenta. Si poate ne ajuta si la purificarea mintii, de exemplu. Dar mintea... degeaba incercam noi sa ne credem buni, ca daca " ne luam la puricat", nu stiu ce ramane. Si este bine pentru cineva si daca incepe din el si ajunge la cele din afara. Dar cred ca numarul lor e mic, cati au curat pe masa din bucatarie si in jur numai gunoaie? Si cine incepe din launtru, nu poate refuza sa faca curat si pe afara.

[Mihailc]

Există biserici în care s-a stabilit o separaţie spartană a sexului slab de ăla tare (sau moale, după caz).
Femeile ocupă pronaosul iar bărbaţii se înghesuie în naos, între cele două secţiuni existând un rând de strane, şi-aşa s-a rezolvat problema deturnării atenţiei populaţiei masculine concentrate pe rugăciune. În mod logic, femeile văd doar ceafa bărbatului, parte a corpului care n-are semnificaţie în semantica sexuală, deci nu ispiteşte.
Doar homosexualii mai au probleme cu ispitele în asemenea cazuri, dar la ăia, dacă nu-s abstineţi, nu mai contează.