Citat:
În prealabil postat de catalin2
Interesant e ca avem marturia chiar de la Sfantul Grigorie cel Mare, Papa al Romei. S-a rugat la Dumnezeu pentru imparatul Traian ca sa-l mantuiasca, iar Dumnezeu i-a spus ca l-a trecut pe Traian din Iad, dar sa nu se mai roage pentru pagani.
|
De la această relatare pioasă s-a păstrat până azi în Biserica Catolică practica "gregorienelor" sau a "celor petruzeci de liturghii", fiindcă acesta a fost procedeul folosit de Sf Grigore ca să-l scoată pe acela din iad. Dar Dumnezeu l-a invitat pe sfânt să nu mai ceară niciodată chestii din astea. Să observăm că "Principele cel mai bun" a fost nu numai un simplu păgân, ci un persecutor teribil al creștinilor. Mare trebuie să fie puterea celor patruzeci de liturghii, dacă au scos din iad așa un personaj sinistru.