Dumnezeu este iubire

[Ana-Maria N]

Parintele Arsenie a zis o vorba cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fata de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga înaintea lui, dupa cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vazut ca vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l îmbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi în starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas în inima tatalui asa cum ramânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de departati am fi, oricâte rele am face. Pâna traim în aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne parseasca pe noi.

Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da încredere în bunatatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si în rugaciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: "Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de parintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pamîntului atît de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rasaritul de Apus, atîta a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tatal pe copiii sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).