![]() |
![]() |
|
#24
|
||||||||
|
||||||||
![]() Citat:
Citat:
Iar acelor oameni de nimic li s-a cerut prin 1940 și ceva să zică efectiv că sunt atei, și pentru așa ceva au fost torturați ani de zile, nu pentru simplul fapt că aparțineau unor mișcări politice... Citat:
Erai liber să mergi la biserică, dar erai supravegheat, să nu conspirezi. Tot pe atunci multe biserici efectiv s-au dărâmat, ca să se construiască blocuri, au fost și cazuri când s-au mutat, dar puține. Tot așa mersul acesta la biserică, nu se prea făcea că era de multe ori declarată zi de lucru, sau zi de nu știu ce, și era obligată lumea să lucreze la CAP, parcă... deci nu era încurajată deloc. Să fi încercat numai să fi mers la biserică într-o astfel de zi... Sau când se făceau sondaje ca să verifice credincioșii... Citat:
Citat:
Așa ceva n-am mai pomenit de când sunt- statul care promova peste tot gândirea atee, nu era deloc ateu, conducătorii politici comuniști de fapt nu erau atei deloc, erau creștini de fapt pe ascuns, de aia și persecuțiile au fost politice, nu religioase, sau nu, au fost religioase că de fapt conducătorii erau creștini pe ascuns și că de fapt... Tu te-ai contrazice și pe tine, existențial, numai ca să fii științific... Citat:
Până și în știință există teorii care se contrazic, dar pentru că o parte din ele convin, sunt explicate, demonstrate, iar restul sunt uitate, ignorate și numai o parte sunt considerate excepția de la regulă. Așa că nu știu ce fel de critică e permisă în știință. Istoria a dovedit o lipsă a toleranței față de alții, doar pentru simplul motiv al... puterii, expansiunii politice, religia nefiind decât un instrument al puterii... o modalitate de a controla masele... din punctul celor care au încurajat apariția de exemplu a catolicismului, a sectelor... un exemplu destul de bun a fost anglicanismul... și mai este... De multe ori creștinii adevărați au fost persecutați pentru aceste motive, că aveau și mărturiseau o religie care contraziceau punctul de vedere al împăraților, etc. Pentru că religia era un motiv destul de ușor să declari un război împotriva unei țări, nu are de a face cu nimic cu ortodoxia, sau cu teologia ei. nici învățăturile creștinești nu propagă războiul și nici nu îl declară decât împotriva trupului care este înclinător spre păcat, al lumii înconjurătoare, care prin acțiunile ei face lucruri idolești,care depărtează de Dumnezeu și diavolul, care, după mentalitatea ta este imaginar, deci lucruri ideologice... filozofice... Citat:
Dacă susțineai existența unui Dumnezeu atotputernic, care îl va pedepsi pe... să zicem Ceaușescu și toți care au contribuit la distrugerea bisericilor, la persecutarea creștinilor, și la hulirea Sa, păi atunci aveai toate șansele să fii... chiar executat. Dacă ești tu mai atent pe forum, să vezi cum de fapt se fac criticile științifice asupra științei și religiei, asupra științei prin exprimarea agramată, lipsită de argumente logice, bazată de multe ori pe... teorii sau personale sau subiective. Plus că se fac și fără de bun simț. Tot voi ca atei susțineți înțelegerea între persoane, deci de ce noi, ca ortodocși să nu susținem înțelegerea cu cât mai mult ca voi? Citat:
Cât despre tine, nu e la fel? La fel cum zicea un ortodox, oare dacă prin vreo minune veți descoperi existența lui Dumnezeu ce veți face?
__________________
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Se foloseste religia ortodoxa de stiinta pentru promovarea binelui? | AndyTh | Teologie si Stiinta | 9 | 26.03.2012 13:28:55 |
Dumnezeu, religia si stiinta | Petrasescu_Lucian | Teologie si Stiinta | 13 | 19.10.2011 12:42:53 |
Stiinta nu inseamna tehnologie asa cum religia nu inseamna credinta | I.Calin | Generalitati | 2 | 17.01.2011 20:21:42 |
CREDETI CA RELIGIA ESTE BENEFICA IN SCOALA? | Iustin44 | Generalitati | 77 | 10.03.2008 22:19:56 |
Ce este stiinta? | alecsandru | Teologie si Stiinta | 102 | 10.12.2007 19:54:46 |
|