Citat:
În prealabil postat de catalin2
Cum am mai spus de multe ori, eu nu sustin nimic personal, aceasta e pozitia BO oficiala. Si nu e doar a BO de dupa 1054, e pozitia dintotdeauna a Bisericii, chiar inainte de primul Sinod, cum am dat si citate. Asadar e pozitia si a BC atunci cand facea parte din Biserica.
|
Daca nu aveti nici o opinie personala, parerea mea sincera e sa va retrageti din discutie.
Daca totusi aceste opinii pe care le exprimati de zor concură și cu opinia dumneavoastră personală, recunoașteți cinstit acest lucru și nu vă mai ascundeți după sinoade și sfinți de acum o mie de ani, pe care ii intelegeți mai mult sau mai puțin și care v-au autorizat mai mult sau mai putin să vorbiți în numele lor.
Citat:
În prealabil postat de catalin2
Acum nu stiu ce mai crede BC, dar in primul mileniu asta era practica.
|
Una, Sfânta, Catolică și Apostolică Biserica, din care ați făcut și dumneavoastră parte odată, învață că Sfintele Taine, sau Sacramente, sunt lucrarea Duhului Sfânt.
Nu ierarhul stabilește, prin iconomie, dacă o bucată de pâine s-a transformat sau nu în Trupul Mântuitorului. Duhul Sfânt bate acolo unde dorește El.
În mod similar, Sfânta Taină a Botezului reprezintă o lucrare tainică a Duhului Sfânt, care fie se întâmplă, fie nu se întâmplă.
Nu este o simplă convenție, o ceremonie sau un act juridic care, deși încheiat nelegal, să poată fi ratificat ulterior.
Este o schimbare
reală, ontologică, fundamentală, la fel cum schimbarea pâinii în Trupul lui Cristos este reală, și nu doar o convenție. În momentul în care se săvârșește Botezul, cu apă, cu formula trinitară și cu intenția de a boteza, cel botezat devine, atunci și acolo, un alt om. Atunci și acolo, lucrează Duhul Sfânt.
De aceea practica actuală a Bisericii Ortodoxe, de a nu reboteza catolicii convertiți, este corectă, pentru că aceștia sunt botezați iar Taina Botezului nu se poate repeta și nu se poate
valida; în același timp, aceasta este o recunoaștere a validității Tainelor în Biserica Catolică.