Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

[delia31]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Adevarat a Inviat! Vasile Voiculescu cred ca nu s-a intalnit cu Burnet :) desi as spune ca cel doua povesti par spuse la o cafea intre cei doi in Montmartre.Iuda a tradat,se poate specula de ce,dar a tradat.Curentul reabilitarii lui Iuda nu este nou dar are lipsuri,fie si biblice.Si inca mari.Multumesc pentru poveste,intrucat nu am retineri confesionale o sa vad eu despre ce contradictie este vorba mai in amanunt.Poate ca fiecare ticalos din fiecare dintre noi,acel mic Iuda care ne ranjeste acum,si-ar dori o reconciliere dar in felul lui.Si asta ii face damnarea eterna.

Hannah Arendt spunea ca raul este o inspaimantatoare banalitate si creste in cele mai marunte lucruri; avem impresia ca el se pravale asupra noastra ca o fatalitate,cand,de fapt,noi suntem cei care-l producem.Iuda este o productie a intregii umanitati,asa cred in nemernicia mea de caine turbat :)

Btw, ai cumva prin vasta ta biblioteca de enciclopedist lucrarea Glafire a lui Cristian Badilita? Citisem pe undeva ca are acolo un studiu subtil si incitant despre Iuda si as vrea o parere avizata sau o recenzie inainte de a o cumpara.

În prealabil postat de delia31

Btw, ai cumva prin vasta ta biblioteca de enciclopedist lucrarea Glafire a lui Cristian Badilita? Citisem pe undeva ca are acolo un studiu subtil si incitant despre Iuda si as vrea o parere avizata sau o recenzie inainte de a o cumpara.

Trebuie sa caut,nu stiu sigur,am inceput sa imbatranesc :) Ma retrag pe post de soarece de biblioteca sa caut prin culoarele intunecate,din sinistrul meu palat,pe o culme singuratica,noaptea,in furtuna.... :) Iti dau un info ASAP de cum am un raspuns.

[catalin2]

Cristian Badilita nu este teolog, doar filolog. Conceptiile sale teologice cred ca sunt valoroase doar din perspectiva literara.

[glykys]

În prealabil postat de catalin2

Cristian Badilita nu este teolog, doar filolog. Conceptiile sale teologice cred ca sunt valoroase doar din perspectiva literara.

Subscriu. Este un foarte bun filolog si eseist, om de carte. Eu una as avea incredere in argumentatiile sale filologice specializate, dar conceptiile sale sunt pur eseistice. Se spune ca in facultate promitea sa fie un al doilea Culianu. Poate ca mai are timp.

[MariS_]

În prealabil postat de delia31

Hristos a inviat!
Si eu aveam nedumeriri in legatura cu moartea lui Iuda, so, special thanks Scot pentru postarile tale super documentate.

Intrucat personajul Iuda si destinul lui au inspirat de-a lungul vremii multe speculatii nu doar teologice dar si literare ori artistice – asa cum ai amintit de basorelieful in fildes de la British Museum – se pare ca tema pomului adamic, a copacului iscarioteanului si a lemnului crucii lui Hristos a inspirat destui artisti si destule pagini de literatura, paralelisme, simetrii si imagini in oglinzi paralele.
Ultimele randuri ale postarii tale (underlined) m-au dus cu gandul la o povestire a lui Vasile Voiculescu ce se cheama chiar „Copacul lui Iuda”.
Nu stiu de unde s-a inspirat dar...lectura placuta!


„Era in noaptea de groaza cand ceata de ostasi si slujitori prinsesera pe dulcele Mantuitor si-l purtau, legat, de la Ana la Caiafa si inapoi. Judecata aspra se urma, grabita, in intuneric si Fiul Omului indura tacut toata batjocura, scuipari si loviri peste obraz. Toti il parasisera, Petre se lepada a doua oara, sfintele femei plangeau incuiate in casa, iar bietii ucenici, inspaimantati, se risipisera ca un stol de cocori pribegi apucati de furtuna si ramasi fara de carmaciu.

In acest timp un om, cumplit la vedere, ratacea, orbecaind prin paraginele gradinei Getsemani. Parea o iasma scapata din iadul cel mai afund cum se izbea de trunchiuri, purtand incolacita pe brat o funie noua si imprastiind in preajma-i o spaima fara de nume. El umbla plecandu-si genunchii tremuratori in fata fiecarui copac – si erau acolo mii – rugandu-se de fiecare sa aiba mila de el.

- „ Indura-te, tu macar si lasa-ma sa ma spanzur de cea mai oropsita din cracile tale”.

Dar copacul, zguduit de friguri, isi inalta ca intr-un vartej bratele noduroase in sus, sa nu-l poata atinge si pangari omul blestemat ce-i plangea la radacina… Si de la copac la copac, odata cu omul, alerga vijelia, spaima si nebunia.

Umbla astfel de ceasuri intregi, cand ajunse langa un cedru batran, care la apropierea lui statu neclintit. Era un urias cedru milenar, sub care David isi cantase psalmii, la umbra caruia judecase Solomon si proorocise Isaia. Iuda ingenunchie pentru a mia oara la poala batranului copac si se ruga iarasi:

- „ Indura-te, tu cel putin da-mi alinare! Apa, cand vreau sa ma arunc in ea, fuge de mine; fierul ascutit sare cat colo cand se atinge de el pieptul meu si cu nici un chip nu ma pot ucide… Indura-te tu si ingaduie sa-mi spanzur trupul blestemat de una din crengile tale !...

Si iata ca cedrul patriarhilor, cunoscator al tainei, intinse si isi pleca milostiv unul din bratele-i puternice si omul acela putu sa-si potoleasca setea de moarte. Si, cat ai clipi, de una din ramurile uriasului se legana domol ucenicul cel viclean prin care se implinise scriptura si se deschisesera portile zavorate pe unde navalea spre lume vremea cea noua.

Atunci o noua vijelie, si mai nebuna, se dezlantui in bezna gradinei, izvorata din mania celorlalti copaci care, framantandu-si frunzisul, strigau pana la nori impotriva cedrului:

- „ De ce ne pangaresti neamul şi gradina noastra, pe veci? „

- „ Voi nu cunoasteti taina Mielului dat spre junghiere pentru spalarea pacatelor lumii cu sangele lui… Dar ati vazut ca sub mine s-a rugat Mantuitorul inainte de a fi prins de catre ostasi si cel din urma cuvant al lui a fost "iertare pentru Iuda"; cea din urmă porunca ce mi-a dat a fost sa am grija de chinuitul sau ucenic si sa-l scap de povara unei vieti mai rea decat iadul! „ ( la fraza asta a cedrului lui Voiculescu nu subscriu deloc )

Si furtuna nu se potoli multa vreme inca.

A doua zi, cand s-a hotarat moartea lui Iisus si s-au inceput pregatirile de osanda, trebuia o cruce pe care sa-l spanzure si să-l tintuiasca. Cativa slujitori intrara in gradina Getsemani sa taie un lemn din care sa alcatuiasca unealta de supliciu.
Dar nici un copac nu primea sa ajute la osanda si uciderea Domnului si sa slujeasca astfel celor rai. Topoarele isi stricau taisul in trunchiurile invartosate ca piatra, fierastraiele isi rupeau panzele zimtuite; si asa, din copac in copac, incercand, caznind si ocarand, slujitorii ajunsera la cedrul cel falnic, podoaba gradinii.
Copacul verde, plin de vanj si viata, astepta linistit, cu o craca uscata, groasa, smulsa parca de un fulger si daramata jos la tulpina... Intr-o doara, amarate, slugile lovira si in el. Dar minune, topoarele se infipsera cu putere in trunchiul din care sareau, in toate partile, aschii, ca intr-un lemn moale de salcie...
Curand o cruce grosolana de lemn nestrunjit era gata incarcata pe umerii robilor si pornita spre palatul lui Pilat, de unde pleca alaiul osandei. Dar pe cand se clatina zguduit de loviturile topoarelor, cedrul spunea celorlalti copaci ce-l blestemau ca tocmai el s-a gasit sa primeasca rastignirea Mantuitorului:

- „ Taceti si domoliti-va ca voi nu pricepeti adancul tainelor. Blestemul lumii nu se poate indica altfel: trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fara de pata sa se intalneasca odata; ca mila cea mai desavarsita sa se reverse peste vina cea mai fara de iertare si sa o copleseasca; omul cel mai josnic si Dumnezeu sa sufere aceleasi chinuri la un loc... Eu am fost cel sortit de proorocii acestei intalniri binecuvantate si randuit ca trupurile amandurora sa spanzure de mine. Uitati-va, eu duc acum Mantuitorului cainta lui Iuda!”


E doar o lucrare literara fara pretentia ca expune adevaruri evanghelice; nu intentionez sa o analizez, deoarece exista in ea o contradictie dpdv ortodox. Se pare ca autorul vede o taina abisala care il uneste pe tradator cu cel tradat, pe cel mai vinovat dintre oameni cu cel mai fara de prihana, prin aceea ca tocmai din creanga de care s-a spanzurat Iuda trebuia facuta crucea rastignirii si prin asta, cainta lui Iuda ar fi ajuns la Dumnezeu. Viziunea asta apocatastatico-metafizica, cum ca orice tradare, blasfemie sau faradelege primeste pana la urma iertarea indiferent de starea omului care a comis-o nu e ortodoxa.

Adevarat a inviat! - draga delia si bine ai revenit pe forum!
Imi place aceasta povestire a lui V. Voiculescu chiar daca nu exprima corect pozitia ortodoxa. De altfel, tradarea lui Iuda nu e atat fata de Domnul Hristos, caci mai toti Il tradam in diverse momente, chiar si Petru L-a tradat cand cu lepadarea de trei ori, cat fata de sine si de mantuirea sa. El s-a tradat pe sine inainte de a-L trada pe Hristos. Iar Domnul Hristos nici nu a fost surprins de tradarea sa caci o stia mai dinainte si stia si ca trebuie sa fie tradat si sa se jertfeasca pentru pacatele noastre. L-a durut, insa, tradarea lui Iuda fata de el insusi si de mantuirea sa. Aici, da, ar fi vrut sa-l salveze, daca si Iuda ar fi facut un pas cat de mic. Dar Iuda nu a ales sa faca acel minuscul pas. Mai adu din tolba ta si alte asemenea talcuiri, caci au farmecul lor si au o caldura aparte.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de delia31

Intrucat personajul Iuda si destinul lui au inspirat de-a lungul vremii multe speculatii nu doar teologice dar si literare ori artistice – asa cum ai amintit de basorelieful in fildes de la British Museum – se pare ca tema pomului adamic, a copacului iscarioteanului si a lemnului crucii lui Hristos a inspirat destui artisti si destule pagini de literatura, paralelisme, simetrii si imagini in oglinzi paralele.

Aseara,cand ai remarcat acest aspect,ma tot gandeam unde vazusem clar acesta tema.Ca si motivul ,,Potopului"care se poate regasi in culturi diferite, din epoci diferite si tema copacului,a sarpelui,a razboiului final dintre bine si rau exista in memoria colectiva ancestrala.Ca si cum toti ar fi stiut cumva de aceste idei din aceiasi sursa si fiecare le-a descris adaptat conform specificului sau etnic,folcloric,mitologic.O sa dau un exemplu.

Inainte ca Evanghelia sa ajunga in inghetatele tinuturi nordice,temutii si sangerosii vikingi aveau o legenda.O sa remarcati anumite elemente.O iarna de trei ani,rece si intunecoasa urma sa acopere Pamintul.Era semnul apropierii unui moment numit Ragnarok.Adica ultima batalie dintre bine si rau.Oamenii erau decimati de razboaie si foame iar Pamintul a inceput sa se cutremure.Copacii au fost smulsi din radacini iar muntii s-au naruit.Sarpele Midgard a iesit la suprafata napustind valuri uriase peste uscat.Loki si Fenrir,copii raului,au rupt lanturile si impreuna cu uriasii raului au pornit sa ia cu asalt cetatea zeilor,Asgard.Zeii s-au pregatit de lupta,raspindind in cele noua colturi ale lumii chemarea la lupta finala.Sufletele razboinicilor viteji,inclusiv temutii berserkeri, au fost aduse inapoi pentru a participa si ei la lupta.Batalia a durat trei zile si Pamintul a fost complet pustiit.O noua lume s-a nascut din flacari.Doi omeni,Lir si Lifthrasir,ascunsi in ramurile lui Yggdrasil,au facut sa renasca lumea.

Universul mitologic scandinav avea doua lumi suprapuse legate de arborele lumii,Yggdrasil.Sub radacini se afla tinutul subpamintean al lui Hel.Deasupra era lumea oamenilor, idealul tarim Midgard,care era inconjurata de un ocean si de un zid de aparare construit de zei contra raului.La fiecare radacina a copacului se gaseau izvorele vietii, intelepciunii dar tot acolo se mai gasea un sarpe Ndhogg,care rodea cu rautate radacinile copacului.

Bineinteles ca spre diferenta de temele biblice corepondent mai existau si teme specifice,precum lumea elfilor,sau Nornele,cele trei paznice care trebuiau sa repare ce strica sarpele Ndhogg la radacina copacului.My point is:exista multe teme comune in cultura universala.La fel exista si diferite incercari de a se justifica raul,sau cel putin actiunea sa.Se pare ca anumite lucruri nu se schimba niciodata :)

Scuze pentru lunga si obositoarea mea digresiune.

[delia31]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Aseara,cand ai remarcat acest aspect,ma tot gandeam unde vazusem clar acesta tema.Ca si motivul ,,Potopului"care se poate regasi in culturi diferite, din epoci diferite si tema copacului,a sarpelui,a razboiului final dintre bine si rau exista in memoria colectiva ancestrala.Ca si cum toti ar fi stiut cumva de aceste idei din aceiasi sursa si fiecare le-a descris adaptat conform specificului sau etnic,folcloric,mitologic.O sa dau un exemplu.

Inainte ca Evanghelia sa ajunga in inghetatele tinuturi nordice,temutii si sangerosii vikingi aveau o legenda.O sa remarcati anumite elemente.O iarna de trei ani,rece si intunecoasa urma sa acopere Pamintul.Era semnul apropierii unui moment numit Ragnarok.Adica ultima batalie dintre bine si rau.Oamenii erau decimati de razboaie si foame iar Pamintul a inceput sa se cutremure.Copacii au fost smulsi din radacini iar muntii s-au naruit.Sarpele Midgard a iesit la suprafata napustind valuri uriase peste uscat.Loki si Fenrir,copii raului,au rupt lanturile si impreuna cu uriasii raului au pornit sa ia cu asalt cetatea zeilor,Asgard.Zeii s-au pregatit de lupta,raspindind in cele noua colturi ale lumii chemarea la lupta finala.Sufletele razboinicilor viteji,inclusiv temutii berserkeri, au fost aduse inapoi pentru a participa si ei la lupta.Batalia a durat trei zile si Pamintul a fost complet pustiit.O noua lume s-a nascut din flacari.Doi omeni,Lir si Lifthrasir,ascunsi in ramurile lui Yggdrasil,au facut sa renasca lumea.

Universul mitologic scandinav avea doua lumi suprapuse legate de arborele lumii,Yggdrasil.Sub radacini se afla tinutul subpamintean al lui Hel.Deasupra era lumea oamenilor, idealul tarim Midgard,care era inconjurata de un ocean si de un zid de aparare construit de zei contra raului.La fiecare radacina a copacului se gaseau izvorele vietii, intelepciunii dar tot acolo se mai gasea un sarpe Ndhogg,care rodea cu rautate radacinile copacului.

Bineinteles ca spre diferenta de temele biblice corepondent mai existau si teme specifice,precum lumea elfilor,sau Nornele,cele trei paznice care trebuiau sa repare ce strica sarpele Ndhogg la radacina copacului.My point is:exista multe teme comune in cultura universala.La fel exista si diferite incercari de a se justifica raul,sau cel putin actiunea sa.Se pare ca anumite lucruri nu se schimba niciodata :)

Scuze pentru lunga si obositoarea mea digresiune.

Tema arborelui cosmic e intr-adevar foarte generoasa si prolifica. Daca e un simbol plin intelesuri si in alte culturi, ca in mitologia scandinava precrestina prin acel copac Yggdrasil de care amintesti, ori inca mai e la necrestini
(copacul sugereaza ciclul mortii si regenerarii, legatura dintre pamant si cer etc.), cu atat mai mult, in crestinism, tema asta e imbogatita printr-o interpretare mistica ce se dezvaluie mai mult launtric.

Insusi termenul de “pom” sugereaza ideea de viata in continua crestere, in ascensiune spre cer. Eliade distinge mai multe interepretari simbolice ale “pomului vietii”care oscileaza in jurul ideii de cosmos viu, in vesnica regenerare si inaltare spre cele de sus.

In interpretarile ortodoxe asupra celor doi pomi din rai – pomul Vietii si pomul cunostintei binelui si raului – se face un paralelism antitetic intre pomul neascultarii lui Adam si pomul ascultarii care e Crucea lui Hristos.

Odata cu Hristos, arborele cosmic al vietii si nemuririi nu e altul decat arborele Crucii sadit pe Golgota, care uneste cele de jos cu cele de sus si al carui unic fruct se da ca mancare pentru viata lumii.
„Daca in Rai, pomul cunostintei binelui si raului dadea puterea de a cunoaste propria fire, in schimb, pomul vietii dadea viata vesnica". (Sf. Ioan Damaschinul).

" In acest context, spune sfantul, porunca lui Dumnezeu de a manca din toti pomii raiului in afara de cel al cunostintei binelui si raului, s-ar traduce astfel: "suie-te prin toate fapturile la mine, Facatorul, si culege din toate un singur fruct, pe mine, viata cea adevarata. Toate sa-ti rodeasca viata, iar comuniunea cu mine fa-o intarirea existentei tale! In chipul acesta vei fi nemuritor caci e cu neputinta sa ramana nestricacios (nemuritor) cel care se impartaseste cu mancarea sensibila".

Daca vechiul Adam a esuat modul paradisiac al vietii si al hranirii spirituale propus de Dumnezeu, preferand mancarea celor ce cad sub simturi, acest mod al hranirii propus de Dumnezeu a fost restabilit euharistic de Adam cel Nou. Crucea e pomul Vietii iar singurul fruct datator de Viata e Insusi Trupul lui Hristos.

În prealabil postat de delia31

Tema arborelui cosmic e intr-adevar foarte generoasa si prolifica. Daca e un simbol plin intelesuri si in alte culturi, ca in mitologia scandinava precrestina prin acel copac Yggdrasil de care amintesti, ori inca mai e la necrestini
(copacul sugereaza ciclul mortii si regenerarii, legatura dintre pamant si cer etc.), cu atat mai mult, in crestinism, tema asta e imbogatita printr-o interpretare mistica ce se dezvaluie mai mult launtric.

Insusi termenul de “pom” sugereaza ideea de viata in continua crestere, in ascensiune spre cer. Eliade distinge mai multe interepretari simbolice ale “pomului vietii”care oscileaza in jurul ideii de cosmos viu, in vesnica regenerare si inaltare spre cele de sus.

In interpretarile ortodoxe asupra celor doi pomi din rai – pomul Vietii si pomul cunostintei binelui si raului – se face un paralelism antitetic intre pomul neascultarii lui Adam si pomul ascultarii care e Crucea lui Hristos.

Odata cu Hristos, arborele cosmic al vietii si nemuririi nu e altul decat arborele Crucii sadit pe Golgota, care uneste cele de jos cu cele de sus si al carui unic fruct se da ca mancare pentru viata lumii.
„Daca in Rai, pomul cunostintei binelui si raului dadea puterea de a cunoaste propria fire, in schimb, pomul vietii dadea viata vesnica". (Sf. Ioan Damaschinul).

" In acest context, spune sfantul, porunca lui Dumnezeu de a manca din toti pomii raiului in afara de cel al cunostintei binelui si raului, s-ar traduce astfel: "suie-te prin toate fapturile la mine, Facatorul, si culege din toate un singur fruct, pe mine, viata cea adevarata. Toate sa-ti rodeasca viata, iar comuniunea cu mine fa-o intarirea existentei tale! In chipul acesta vei fi nemuritor caci e cu neputinta sa ramana nestricacios (nemuritor) cel care se impartaseste cu mancarea sensibila".

Daca vechiul Adam a esuat modul paradisiac al vietii si al hranirii spirituale propus de Dumnezeu, preferand mancarea celor ce cad sub simturi, acest mod al hranirii propus de Dumnezeu a fost restabilit euharistic de Adam cel Nou. Crucea e pomul Vietii iar singurul fruct datator de Viata e Insusi Trupul lui Hristos.

Yep,citatul subliniat ma trimite la plimbare.Adica la cautat mai multe informatii cu privire la semnificatia(sau semnificatiile lui complete).Sfantul Ioan Damaschinul..mi-a mai vorbit cineva de el azi.Fac ce fac si ma intalnesc virtual cu acest sfant.Solutie: pus scara :) pe biblioteca,rafturile cu placuta ,,Ortodoxism",sigur am Dogmatica si inca ceva.Pix,foi,cafea si research in progress :) Thx Delia, inca o noapte alba la orizont.Dar merita :)

[delia31]

În prealabil postat de MariS_

Adevarat a inviat! - draga delia si bine ai revenit pe forum!
Imi place aceasta povestire a lui V. Voiculescu chiar daca nu exprima corect pozitia ortodoxa. De altfel, tradarea lui Iuda nu e atat fata de Domnul Hristos, caci mai toti Il tradam in diverse momente, chiar si Petru L-a tradat cand cu lepadarea de trei ori, cat fata de sine si de mantuirea sa. El s-a tradat pe sine inainte de a-L trada pe Hristos. Iar Domnul Hristos nici nu a fost surprins de tradarea sa caci o stia mai dinainte si stia si ca trebuie sa fie tradat si sa se jertfeasca pentru pacatele noastre. L-a durut, insa, tradarea lui Iuda fata de el insusi si de mantuirea sa. Aici, da, ar fi vrut sa-l salveze, daca si Iuda ar fi facut un pas cat de mic. Dar Iuda nu a ales sa faca acel minuscul pas. Mai adu din tolba ta si alte asemenea talcuiri, caci au farmecul lor si au o caldura aparte.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc MariS,
Intru totul de acord cu ideea ca fiecare din noi il tradam pe Hristos prin pacatele noastre. Si fara contributia lui Iuda, Hristos ar fi fost prins tocmai pentru ca El insusi S-a lasat prins si omorat de vreme ce pentru asta, S-a coborat din cer.

In sensul asta, mi-a placut un cuvant din Miercurea Mare al Sf. Teofan Zavoratul care ne indeamna sa ne mutam gandul de la pacatul lui Iuda la serpii cuibariti in noi insine.

"Pe ziua de astazi – iata, printre altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor
s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: “Ce voiti sa imi dati, si eu Il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti.

Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda.
Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii?

Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda.

Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”.

Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui.

Lucrul cel mai izbitor la Iuda este faptul ca in vremea petrecerii lui alaturi de Domnul el era, in ce priveste viata sa, intocmai cu toti Apostolii.
Impreuna cu ei mancase, bause, umblase, petrecuse noptile, impreuna cu ei ascultase invataturile si vazuse minunile Domnului, impreuna cu ei rabdase toate nevoile, chiar si umblase propovaduind Evanghelia, si poate ca facuse minuni cu numele Domnului; nici Apostolii, nici ceilalti nu vazusera in el ceva aparte.
Si totusi, la sfarsit vedeti ce a iesit? De unde aceasta roada? Fireste, dinlauntru, din suflet.
Si iata, vedeti, inauntrul sufletului se parguise ceea ce in toata vremea dinainte nu se vadise afara prin niciun semn. Oare stia insusi Iuda ca in inima sa incalzea un asemenea sarpe, care in cele din urma avea sa-l piarda?

Dupa obiceiul pe care-l are vrasmasul nostru de a ascunde legaturile in care il incurca pe pacatos, el tainuieste de constiinta patima de capetenie prin felurite lucruri frumoase de mana a doua, si numai atunci cand se bizuie pe pierzania neindoielnica a omului da drumul nenorocirii asupra lui cu toata incrancenarea lui neinfranata.

Se poate, judecand dupa toate faptele, ca Iuda sa nu fi vazut uratenia patimii sale si sa nu se fi crezut cu nimic mai rau decat ceilalti Apostoli.
Si a cazut, cumva de parca nu ar fi prevazut lucrul acesta.

Avand aceasta in gand, fratilor, sa ne intoarcem luarea-aminte la noi insine si sa cercetam cu asprime cele mai tainice miscari ale inimii noastre, fara a ne opri la infatisarea cuviincioasa dinafara.
Pe dinafara, ia uitati-va, cu ce suntem rai? Si totusi, poate ca in jurul inimii noastre se incolaceste un sarpe care e gata sa ne dea pierzarii – si ne va da indata ce se va ivi prilejul.

Va amintesc cugetarea Sfantului Macarie Egipteanul, care graieste:
“Nu te lauda cu niciun fel de fapte si cu niciun fel de nevointa. Dar daca te-ai pogorat chiar pana in adancul inimii tale si ai ucis sarpele cuibarit acolo, ce otraveste cu veninul sau toate cele prin care se vadeste viata ta, atunci sa dai multumita Domnului”.

Prin aceasta el avea in vedere fie pacatul care traieste in noi, fie patima de capetenie a fiecaruia, in care se preschimba acel pacat. Si iata asupra carui lucru sa va intoarceti mai cu seama luarea-aminte atunci cand va cercetati pe voi insiva. Cautati patima voastra de capetenie. Pe ea s-o dati in vileag, pe ea s-o aruncati afara.

Domnul vrea ca noi sa dam in vileag in noi insine si sa fagaduim a birui mai ales patima care ne biruie mai mult, si sa stralucim mai ales in virtutea potrivnica patimii ce ne biruie.
Daca vei face asta, toate celelalte virtuti vor veni in randuiala de lupta si cu putere, iar patimile vor slabi, fiindca ele se tin de obicei in jurul patimii noastre de capetenie.

Dar sa ne intoarcem la Iuda. Asa purta el ghimpele in inima lui. S-a ivit prilejul, patima a dat in clocot. Vrajmasul l-a apucat pe el, sarmanul, de aceasta patima, a incetosat mintea si constiinta lui si l-a dus ca pe un orb sau ca pe un rob legat – la inceput la faradelege, apoi si la pierzania deznadajduirii.

Si acest lucru nu s-ar fi intamplat, daca si-ar fi descoperit inaintea Domnului patima sa. Doctorul sufletelor ar fi tamaduit indata boala sufletului sau- si Iuda ar fi fost mantuit.
Acelasi lucru se va intampla si cu noi daca nu vom descoperi parintelui duhovnicesc patima noastra. Acum ea sta potolita; dar, mai apoi, numai sa se iveasca prilejul si indata va urma caderea.

Iar daca ne vom descoperi patima, ne vom strapunge, vom lua hotararea de a nu ne lasa infranti si vom cere ajutor de la Domnul, fara indoiala ca o sa rezistam: fiindca mai mare este Cel ce este intru voi decat cel ce este in lume (I In 4,4).

Prin harul Sau, Domnul va ucide in clipa dezlegarii patima si va pune samanta virtutii potrivnice ei. Atunci n-ai decat sa adaugi o mica osteneala si, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu te vei mai tavali in patimile de ocara si vei incepe sa privesti cu fata descoperita si catre Domnul, si catre Sfinti, si catre toti crestinii.

Inca putina vreme si Domnul va veni la voi, si va face la voi cina impreuna cu voi. Pregatiti-va! Aruncati din inima tot ce este potrivnic Domnului, stergeti tot praful prin suspinari din inima, spalati orice pata prin lacrimile strapungerii, asa incat Domnul, intrand in voi, sa afle casa sufletului vostru dereticata, asternuta, curata.
Sa nu fie intre voi vreunii asemenea lui Iuda. Si Iuda, ca si ceilalti Apostoli, deopotriva auzise: “Dupa doua zile Pastile vor fi”. Apostolii s-au apropiat de Domnul si au zis: “Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile?” Iuda, insa, ce a facut? A mers si L-a vandut pe Domnul. Iar la cina tot a mers, alaturi de ceilalti.
Nu cumva si intre voi se vor afla maine unii ca acestia? O, sa nu fie! Inca mai este vreme. Mergeti; si fiecare, dupa masura puterilor sale, sa sarguiasca a se arata vrednic a-L primi pe Domnul prin Sfintele Sale Taine.

Dati-va seama de ce sunteti vinovati, plangeti si spuneti: “Nu vom mai face, Doamne! Ajuta-ne sa tinem piept de acum inainte”. Acesta este cel mai insemnat lucru pe care il doreste Domnul – iar nepasatori sa nu se afle intre voi.
Sa nu fie nici vreunii dintre cei care, fara a se lepada de patima lor, nu numai ca nu au hotararea sa se infraneze de la lucrurile ei, ci nici nu sunt straini de indulcirea cu ele si aplecarea spre ele. Unul ca aceasta e intocmai ca Iuda: cu trupul la Cina, iar cu inima in uneltiri tradatoare. Si unuia ca acesta, cand dupa impartasirea cu Tainele lui Hristos va saruta potirul, oare Domnul nu-I va grai in constiinta lui: “Cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?”
Domnul si Mantuitorul nostru, Preacurata Maica a Domnului si Sfintii toti sa ne ajute a ne impartasi spre iertarea pacatelor si viata vesnica! Amin!"

[delia31]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Yep,citatul subliniat ma trimite la plimbare.Adica la cautat mai multe informatii cu privire la semnificatia(sau semnificatiile lui complete).Sfantul Ioan Damaschinul..mi-a mai vorbit cineva de el azi.Fac ce fac si ma intalnesc virtual cu acest sfant.Solutie: pus scara :) pe biblioteca,rafturile cu placuta ,,Ortodoxism",sigur am Dogmatica si inca ceva.Pix,foi,cafea si research in progress :) Thx Delia, inca o noapte alba la orizont.Dar merita :)

Stiam ca-ti plac interpretarile apofatice ortodoxe, de aceea uite inca una foarte subtila la Sf. Grigore de Nyssa in legatura cu cei doi pomi saditi in mijlocul raiului
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lui-68947.html

Unul dintre pomi se pare ca e virtual, deoarece nu pot fi doi pomi in acelasi mijloc. Viata vesnica se dobandeste mancand fructul (pe Hristos) din Pomul Vietii iar moartea prin renuntare la Pomul Vietii.

Sau la Sf. Maxim Marturisitorul – Cei doi pomi reprezinta doua cai diferite ale dezvoltarii umane, care amandoua sunt destinate omului.
Dumnezeu, interzicand omului sa manance din pomul cunoasterii, i-a amanat cunoasterea lumii create si vazute si a pus inaintea omului o prioritate: cunoasterea lui Dumnezeu - Cauza omului - prin reflectie intelectuala si practica asupra lui insusi ( ca purtator al chipului lui Dumnezeu), cale care duce la nepatimire si neschimbabilitate, intarita in nemurire prin har si inspre indumnezeire.
Numai atunci, omul unit cu Dumnezeu ar fi fost pregatit sa contemple lumea vazuta.
Dar omul a schimbat prioritatile, nu a ascultat porunca si a cazut in labirintul simturilor. Pomul vietii, care trebuia sa ocroteasca nemurirea omului prin har, a fost respins in favoarea pomului cunoasterii prin simturi, care a devenit atunci pom datator de bine si de rau.

Iar Hristos a restabilit iar prioritatile: cautati-L intai pe Dumnezeu iar restul se va adauga voua.