Mantuirea - numai la ortodocsi?!

Cândva mă temeam ca nu cumva, citind filosofie neconformă cu învăţătura Bisericii, să-mi zdruncin convingerile. Am înţeles apoi că nu trebuie să ţin la convingeri ca la un adevăr câştigat şi care poate fi furat. Am înţeles că adevărul nu are cum să-mi fie duşman. Vreau ca eu să cunosc şi să slujesc Adevărului, nu adevărul să-mi slujească mie. Am abandonat orice teamă. Cunoaşterea mă transcende; nu trebuie decât să ajung la ea. Dogmele le văd ca pe reflexii ale adevărului în conştiinţele Sfinţilor Părinţi şi ale noastre.
Nu poţi rătăci decât depărtându-te de adevăr.
Da, poţi fi înşelat, dacă nu ai nişte repere clare. Dar dacă eşti în Biserică, dacă ai Evanghelia şi învăţători luminaţi (Sfinţii Părinţi şi marii teologi ai vremurilor noastre) care să-ţi deschidă mintea, de ce te mai poţi teme?
Poţi spune că trebuie să cunoşti doar lucrurile necesare pentru mântuire. Însă mintea omului, cum spunea parcă Calist Catafygiotul, e într-o necontenită căutare şi nu-şi poate astâmpăra setea decât în Dumnezeu cel nesfârşit, după al Cărui chip e zidită. Prin urmare, nu te poţi opri. Spre Dumnezeu e o cale nesfârşită. În acest sens cred că dogmele nu sunt nişte adevăruri închise în ele însele, ci nişte porţi deschise spre Dumnezeire, care îndeamnă la mai multă înţelegere, la o tot mai largă cuprindere.

[dobrin7m]

Dumnezeu judeca oamenii dupa 4 legi. In functie de asta unii se mantuie si altii nu.
Intelegand bine aceste legi ti se deschide clar in fata si modul cum indianul din tribul x se poate mantui, evreul din vremea lui Moise , sau maurul din Noua Zeelanda.

Toata aceasta filozofie elucubranta ce am citit-o aici nu are nimic in comun cu drumul frumos si simplu pe care omul il are de facut pentru mantuirea sa.
Acesta este rugaciune si iubire de Dumnezeu si pazirea poruncilor sale. Fara abatare de la calea cea stramta , fara rataciri.

Si acum cele 4 legi expuse extrem de frumos de Parintele Cleopa:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/12patrulegi.htm

Daca practicam rugaciunea neincetata cu siguranta nu ne va mai sta gandul la demonstratii filozofice ci doar la Iisus Hristos si la pacatele noastre si deci in consecinta la mantuirea noastra.

[HoratiuM]

În prealabil postat de dobrin7m

Dumnezeu judeca oamenii dupa 4 legi. In functie de asta unii se mantuie si altii nu.
Intelegand bine aceste legi ti se deschide clar in fata si modul cum indianul din tribul x se poate mantui, evreul din vremea lui Moise , sau maurul din Noua Zeelanda.

Toata aceasta filozofie elucubranta ce am citit-o aici nu are nimic in comun cu drumul frumos si simplu pe care omul il are de facut pentru mantuirea sa.
Acesta este rugaciune si iubire de Dumnezeu si pazirea poruncilor sale. Fara abatare de la calea cea stramta , fara rataciri.

Si acum cele 4 legi expuse extrem de frumos de Parintele Cleopa:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/12patrulegi.htm

Daca practicam rugaciunea neincetata cu siguranta nu ne va mai sta gandul la demonstratii filozofice ci doar la Iisus Hristos si la pacatele noastre si deci in consecinta la mantuirea noastra.

Dacă ai probleme cu "filosofia aceasta elucubrantă", prietene, există o grămadă de alte thread-uri pe forum şi o grămadă de alte replici la thread-ul ăsta. Nu e cazul să vii să arăţi cât de elucubrant eşti dacă n-o înţelegi. N-ai dinţi pentru mâncarea asta, ia înapoi sticla cu lapte şi nu mă mai plictisi prin comentarii frustrate.

[dobrin7m]

În prealabil postat de HoratiuM

Dacă ai probleme cu "filosofia aceasta elucubrantă", prietene, există o grămadă de alte thread-uri pe forum şi o grămadă de alte replici la thread-ul ăsta. Nu e cazul să vii să arăţi cât de elucubrant eşti dacă n-o înţelegi. N-ai dinţi pentru mâncarea asta, ia înapoi sticla cu lapte şi nu mă mai plictisi prin comentarii frustrate.

Iisus Hristos nu ne indeamna sa fim "elucubranti". El ne indeamna sa fim simpli si iubitori de Dumnezeu. Iisus Hristos ne invata sa fim smeriti, si ne invata prin insasi smerenia Sa pe care a avut-o cat a stat pe pamant. Iisus Hristos nu ne-a predat filozofie, si nici nu a filozofat cu noi.
Asadar a filozofa doar ca sa aratam ca suntem superiori altora, in inchipuirea voastra, nu face decat sa va afunde in inselare mai mare. Si asta cu ajutorul mainii lungi a necuratului care se numeste mandria de sine.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia.

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate ca aceia se vor satura.

Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui.

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiti facatoriii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi."

Ti-am reamintit cum ne indeamna Iisus Hristos sa fim . Nu vad un cuvant rau aici, nu vad nici filozofie, nu vad decat sfaturi intelepte, tu vezi altfel?

Dumnezeu sa iti ajute!

[dobrin7m]

Of Doamne cata lume are creierii incalciti de neghinita.
Te rog Doamne ai mila de ei.

[HoratiuM]

În prealabil postat de dobrin7m

Iisus Hristos nu ne indeamna sa fim "elucubranti". El ne indeamna sa fim simpli si iubitori de Dumnezeu. Iisus Hristos ne invata sa fim smeriti, si ne invata prin insasi smerenia Sa pe care a avut-o cat a stat pe pamant. Iisus Hristos nu ne-a predat filozofie, si nici nu a filozofat cu noi.
Asadar a filozofa doar ca sa aratam ca suntem superiori altora, in inchipuirea voastra, nu face decat sa va afunde in inselare mai mare. Si asta cu ajutorul mainii lungi a necuratului care se numeste mandria de sine.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia.

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate ca aceia se vor satura.

Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui.

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiti facatoriii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi."

Ti-am reamintit cum ne indeamna Iisus Hristos sa fim . Nu vad un cuvant rau aici, nu vad nici filozofie, nu vad decat sfaturi intelepte, tu vezi altfel?

Dumnezeu sa iti ajute!

Dumnezeu nu are nevoie să filosofeze pentru că El Însuşi este Obiectul veritabil al filosofiei. Când Însuşi Adevărul Se dă pe Sine în mod nemijlocit, evident că nu mai e nevoie de filosofie. Căci Dumnezeu e Scopul filosofiei, iar filosofia e calea; când Scopul e atins, calea nu-şi mai află rostul. Dar, decât dacă nu cumva tu deja L-ai găsit pe Dumnezeu şi stai de vorbă cu El Faţă către faţă, atunci mă tem că până atunci va trebui să suporţi existenţa filosofiei.

Asta-i una.

A doua: toţi marii Sfinţi Părinţi ştiau filosofie pe de rost - Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Augustin, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Anselm de Canterbury, Sf. Grigorie Palamas, Sf. Toma d'Aquino etc. etc.. Cine ar fi putut să îşi bată capul să elaboreze întreaga doctrină privitoare la Trinitate, la diofizismul lui Hristos, la energiile necreate etc. dacă nu ar fi avut aparatul conceptual al filosofiei neoplatonice şi aristotelice? A propos, ştiai că termeni precum cei de substanţă, esenţă, prosopon, ipostas, homoousia, energeia etc. sunt luaţi din Aristotel şi că Sfinţii Părinţi s-au bazat pe semnificaţia filosofică a acestor cuvinte pe care le-au preluat şi, apoi, modificat, în anumite privinţe, pentru a formula enunţurile dogmatice?

Nu cred că ştiai. E mai comod să rămâi la "simplitate".

A treia: ce e aia simplitate, pentru tine? Simplitatea divină? Păi, prietene, trebuie să te avertizez că Simplitatea Dumnezeiască nu e totuna cu simplitatea noastră. La Dumnezeu a fi simplu înseamnă identitatea absolută dintre opuşi, dintre termenii contradictorii - ia să vedem ce fel de simplitate este asta pentru mintea noastră? Nu e nici o simplitate, ci, din punctul de vedere al raţiunii finite, omeneşti sau formale, dacă vrei, e nebunie pură; îţi rupe mintea-n două, te face praf, îţi crapă capul. Ia gândeşte-te: Dumnezeu e Unu şi Trei în acelaşi timp şi sub acelaşi raport! Ai auzit de principiile identităţii şi al non-contradicţiei? Da, alea care se studiază la început, în clasa a IX-a, la logică? Şi pe baza cărora funcţionează gândirea noastră? Ei bine, află, prietene că dogma trinitară spulberă aceste principii, adică ne răstigneşte mintea noastră cea finită care nu poate accepta identitatea opuşilor.

Ei, când o să atingi tu nivelul de contemplaţie în care Identitatea opuşilor o să ţi se pară firească, deci când ai să depăşeşti complet raţiunea univocă umană, atunci să-ţi permiţi să vorbeşti despre "simplitate". Până atunci nu faci decât să confunzi Simplitatea cu naivitatea, adică Adevărul absolut cu o sumă de reducţionisme infantile. Până atunci, lipsit total de accesul la semnificaţiile reale şi abisale ale Revelaţiei (care nu sunt deloc simpliste, ci sunt totale, deci simplitatea lor e înspăimântătoare nu o sumă de culcuşuri căldicele pentru mintea precupeţelor şi subretelor ca să le iasă bârfa când îşi pun zacusca pe iarnă), ai să tot crezi că filosofii nu fac altceva decât să-şi etaleze mândria de sine arătându-şi în închipuirea lor cât de "superiori" ar fi ei altora.

Vorbeşti de smerenie. Crezi că Totalitatea, adică Dumnezeu, ar putea fi temeiul tuturor celor ce sunt fără ea? Nu. Tocmai de aceea, şi acela care într-adevăr vrea să cunoscă Adevărul cu adevărat nu îşi poate permite să se infatueze în propriile sale fantasme. E o chestiune de luciditate şi onestitate aici. Ca să ai cunoaşterea obiectivă a Adevărului, trebuie să devii obiectiv ca Adevărul, adică trebuie să încetezi să mai fii subiectiv, adică trebuie să încetezi să mai ai fantasme, narcisisme şi infatuări. Ca să cunoşti Totalitatea, trebuie să te dăruieşti Totalităţii, să te livrezi Ei şi să uiţi complet de tine însuţi. Aceasta e cunoaşterea filosofică.

Atunci câtă smerenie se află în sufletul celui care crede că nu are nevoie să cunoască, a celui care crede că ceea ce ştie deja îi este suficient? Cât de suficient se poate crede un astfel de om? Scopul final al filosofiei este acela de a contempla Adevărul, iar pentru aceasta filosofia trebuie să procedeze la numeroase proceduri şi prevenţii pentru a nu se înşela pe sine, ceea ce constituie întregul proces al cunoaşterii. Cei care nu vor să cunoască şi care cred că dacă-şi flutură pe sub nas edificările simpliste ale impresiilor lor au atins absolutul, în mod evident, nu au nevoie de filosofie. După cum e foarte clar că nu mai au nevoie de nimic. Ceea ce îşi închipuie ei că ating în propria lor infatuare le e destul ca să se creadă compleţi şi edificaţi, lipsiţi de tribulaţii şi având "garanţia" accesului "simplu", nu-i aşa?, la o Scriptură sfătoasă şi plină de cimilituri şi snoave plăcute a fi citite seara la gura sobei.

Eu zic că astfel de oameni pot fi lăsaţi în seama lor înşile căci preţul adevărului lor e ieftin ca braga şi religia nu trebuie să-şi bată prea mult capul cu ei ca să-i mulţumească.

Depinde de tine dacă vrei să devii un astfel de om. Sau dacă ai intuiţia că Adevărul trebuie să fie ceva mai preţios, totuşi, şi că merită mai mult efort decât eşti dispus să-I cheltuieşti. Depinde de tine dacă ai simţul acela ascuţit care îţi şopteşte la fiecare edificare ieftină că, dacă Adevărul Îl căutai, apoi ceea ce tocmai ţi-a căzut pleaşcă-n mână e totuşi ceva câştigat prea uşor ca să nu te înşele. Ceva prea ieftin ca să fie Însuşi Adevărul.

Adică depinde de tine dacă vrei să fii creştin cu adevărat şi să nu-ţi mai laşi purtat cugetul de aparenţe, să ştii să deosebeşti între aparenţă şi adevăr şi să ai curajul să cauţi adevărul. Nu să te opreşti nemijlocit la primul lucru pe care-ţi pică gustul şi retina.

Dumnezeu să-ţi ajute şi ţie să ai discernământ.

[dobrin7m]

În prealabil postat de HoratiuM

Dumnezeu nu are nevoie să filosofeze pentru că El Însuşi este Obiectul veritabil al filosofiei. Când Însuşi Adevărul Se dă pe Sine în mod nemijlocit, evident că nu mai e nevoie de filosofie. Căci Dumnezeu e Scopul filosofiei, iar filosofia e calea; când Scopul e atins, calea nu-şi mai află rostul. Dar, decât dacă nu cumva tu deja L-ai găsit pe Dumnezeu şi stai de vorbă cu El Faţă către faţă, atunci mă tem că până atunci va trebui să suporţi existenţa filosofiei.

Asta-i una.

E mai comod să rămâi la "simplitate".

A treia: ce e aia simplitate, pentru tine? Simplitatea divină? Păi, prietene, trebuie să te avertizez că Simplitatea Dumnezeiască nu e totuna cu simplitatea noastră. La Dumnezeu a fi simplu înseamnă identitatea absolută dintre opuşi, dintre termenii contradictorii -
.

Eu nu stau de vorba fata in fata cu Dumnezeu dar incerc sa invat de la Sfintii Parinti. iar ei ne spun: fiti simpli si lucrati poruncile Domnului.
Dar de unde stii ce inseamna a fi simplu la Dumnezeu? Ti-a spus chiar Bunul Dumnezeu ca simplitatea este identitatea absoluta dintre opusi, dintre termenii contradictorii?

Am incercat si eu vreo 20 ani sa filozofez si sa resping multe ca de, eram mare filozoaza, dar acum nu imi doresc decat iertarea Domnului pentru pacatele mele.

Iata acum o intamplare simpla despre cum judeca Dumnezeu in toate nu doar in simplitate.
``unui bătrân cu viaţă sfântă ce a stat mult timp în pustie şi se ruga lui Dumnezeu să-i descopere judecăţile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce doreşti?" "Vreau să ştiu judecăţile lui Dumnezeu", zice sfântul. Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să ştie aceasta, dar pentru că m-ai rugat îţi voi da nişte exemple". Şi îngerul l-a luat pe pustnic şi după o zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la sfârşit, îngerul ia tava şi o aruncă într-o prăpastie. Şi au pornit mai departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor şi stând la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se aşază şi el. Apoi apare un călăreţ care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era vorba. Călăreţul se înfurie şi îl bate până îl omoară. Sfântul şi îngerul au plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în loc să doarmă, a dărâmat complet zidul şi l-a refăcut. Dimineată, părintele foarte neliniştit îl întreabă: "Eşti înger sau eşti demon? Ce înseamnă toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Creştinii la care am înnoptat sunt evlavioşi şi au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă câştigată prin nedreptate. Şi pentru ca să nu-şi piardă plata faptelor bune şi mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinereţe a omorât pe cineva. Călăreţul era stăpânul locului unde am poposit şi urmărea hoţul care tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viaţa sa uciderea făcută de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a fost o casă foarte mare. Şi ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid, care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara şi ar fi trăit în nedreptate şi răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naşte cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecăţile lui Dumnezeu, ci îngrijeşte-te de păcatele tale".
Parintele Ieroschimonah Stefan, Schitul Lacu Muntele Athos

[Paznica ploii]

Dobrin:
Povestirea aceea teologică nu aduce nimic als welcher,e doar o ipoteza karmică.
Ne este inimaginabil cum îl judecă Dumnezeu pe om,dacă ţine seama de tentaţie,de slăbiciune or de un ţel,or după ce spune omul .Uită-te la noi,dă citatele la o parte.Un om este otravă pentru celalalt.Puterea freudiană de a judeca în categorii indivizii este departe.

Horaţiu:
Tu şi un cu Dobrin,ca să ma exprim tradiţionalist...parcă tu i-ai arunca mingea iar el în loc sa o arunce înapoi o bagă în sacoşă şi aruncă un avion.Câtă vreme acesta va crede că creştinismul reprezintă adevărul atunci prin simplitatea sa de a-l percepe va crede că orice filozofie or ştiinţă ,abordare a ta despre el este falsă.Cauza e pierdută deja,nu încerca să îi mai „faci faţă”.

[HoratiuM]

În prealabil postat de dobrin7m

Eu nu stau de vorba fata in fata cu Dumnezeu dar incerc sa invat de la Sfintii Parinti. iar ei ne spun: fiti simpli si lucrati poruncile Domnului.
Dar de unde stii ce inseamna a fi simplu la Dumnezeu? Ti-a spus chiar Bunul Dumnezeu ca simplitatea este identitatea absoluta dintre opusi, dintre termenii contradictorii?

Am incercat si eu vreo 20 ani sa filozofez si sa resping multe ca de, eram mare filozoaza, dar acum nu imi doresc decat iertarea Domnului pentru pacatele mele.

Iata acum o intamplare simpla despre cum judeca Dumnezeu in toate nu doar in simplitate.
``unui bătrân cu viaţă sfântă ce a stat mult timp în pustie şi se ruga lui Dumnezeu să-i descopere judecăţile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce doreşti?" "Vreau să ştiu judecăţile lui Dumnezeu", zice sfântul. Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să ştie aceasta, dar pentru că m-ai rugat îţi voi da nişte exemple". Şi îngerul l-a luat pe pustnic şi după o zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la sfârşit, îngerul ia tava şi o aruncă într-o prăpastie. Şi au pornit mai departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor şi stând la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se aşază şi el. Apoi apare un călăreţ care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era vorba. Călăreţul se înfurie şi îl bate până îl omoară. Sfântul şi îngerul au plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în loc să doarmă, a dărâmat complet zidul şi l-a refăcut. Dimineată, părintele foarte neliniştit îl întreabă: "Eşti înger sau eşti demon? Ce înseamnă toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Creştinii la care am înnoptat sunt evlavioşi şi au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă câştigată prin nedreptate. Şi pentru ca să nu-şi piardă plata faptelor bune şi mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinereţe a omorât pe cineva. Călăreţul era stăpânul locului unde am poposit şi urmărea hoţul care tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viaţa sa uciderea făcută de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a fost o casă foarte mare. Şi ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid, care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara şi ar fi trăit în nedreptate şi răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naşte cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecăţile lui Dumnezeu, ci îngrijeşte-te de păcatele tale".
Parintele Ieroschimonah Stefan, Schitul Lacu Muntele Athos

1. Prin postarea de mai sus nu ai făcut decât să confirmi afirmaţia mea, deşi ai început prin a o combate: Simplitatea divină diferă radical de cea umană.

2. Ce este Esenţa divină e prezentat nemijlocit în toate tratatele teologice serioase, în Sfânta Tradiţie, în Crez şi în Scriptură. Ca şi în operele pe jumătate de teologie speculativă, pe jumătate de filosofie speculativă, precum "De docta ignorantia" a lui Cusanus.
Pe lângă ele mai sunt operele unor filosofi care au fost, fără îndoială, vizitaţi de Spirit şi au intuit acest Adevăr. Unii neputând să-L formuleze, alţii dezvoltându-şi doctrina pe temeiul său. Mă gândesc la Platon (dialogul "Parmenides"), la neoplatonicul Damascius ("Despre primele principii") sau la Hegel ("Ştiinţa Logicii").
Mai apar semne ale acestei Unităţi chiar şi în fundamentele ştiinţei - mă gândesc la paradoxurile logico-matematice, cum e, de pildă, cel al lui Cantor cu mulţimea tuturor mulţimilor.
Deci se poate să întrevezi, precum în ghicitură, Ideea divină prin "simpla" gândire naturală, atunci când e asistată de lecturile care trebuie şi nu cade în erori logice. Pentru a cunoaşte judecăţile propriu-zise sau iertarea păcatelor, în schimb, e adevărat, e nevoie de practică ascetică, liturgică şi mistică. Dar nici unele, nici altele nu duc la simplităţi naive. Pentru că simplitatea e de două feluri: superficialitatea şi abisul.

[dobrin7m]

În prealabil postat de HoratiuM

?

Nu e nici o simplitate, ci, din punctul de vedere al raţiunii finite, omeneşti sau formale, dacă vrei, e nebunie pură; îţi rupe mintea-n două, te face praf, îţi crapă capul. Ia gândeşte-te: Dumnezeu e Unu şi Trei în acelaşi timp şi sub acelaşi raport! Ai auzit de principiile identităţii şi al non-contradicţiei? Da, alea care se studiază la început, în clasa a IX-a, la logică? Şi pe baza cărora funcţionează gândirea noastră? Ei bine, află, prietene că dogma trinitară spulberă aceste principii, adică ne răstigneşte mintea noastră cea finită care nu poate accepta identitatea opuşilor.
.

Sa restabilim realitatea crestin ortodoxa , pe acest forum crestin ortodox.

``Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu trebuind să ajungă până la asemănarea cu Dumnezeu, să fie asemenea cu Dumnezeu. I-a dat Domnul și putere să facă acest lucru, dar omul n-a înțeles de la început care era menirea lui, pentru că a venit vrăjmașul cu înșelăciunile lui și l-a îndepărtat de la calea cea dreaptă. Și atunci a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pe pământ să arate oamenilor cum să ajungă asemenea cu Dumnezeu. Cum spune sfântul Ioan Evanghelistul că „cel care crede în Dumnezeu să facă cele ale lui Dumnezeu”. Și atunci a venit Iisus spunând: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața”! Nu există altă cale sau învățătură! și nu compari învățătura lui Dumnezeu cu vreo învățătură omenească; acesta este sfântă, desăvârșită, este deplină, n-are nevoie de completare, nu-i lipsește ceva, n-are nevoie de schimbări sau adăugiri și trebuie crezută așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Nu există alte adevăruri! Deci Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului, a iubit așa de mult lumea încât a venit pe pământ ca să scoată din nevrednicie și necaz pe om. Și atuncea învățătura Lui trebuie să aibă toată încrederea noastră și de aceea trebuie să ne-o împropriem și s-o cunoaștem cât mai bine.
Există bineînțeles diferite secte zise creștinești, care s-au îndepărtat de la învățătura cea adevărată a lui Dumnezeu, întunecați fiind de uneltirile vrăjmașului. Spun Sfinții Părinți, părinții mari ai Bisericii, că „dacă omul se abate de la viața cea bună, face greșeli, face păcate, atunci el de fapt deschide larg ușa diavolului. Și primul lucru pe care-l face diavolul când intră în om este să-i întunece mintea. Dumnezeu a dat omului minte și învățătură pe care dacă o păstrează va ști să deosebească binele de rău. Altfel diavolul îi întunecă mintea și omul nu mai înțelege ce e bine și ce e rău și după aceea vrăjmașul îi sugerează toate păcate posibile și toate răutățile. El nu mai poate săvârși binele fiind întărit în păcat și vrea să-l facă pe om cât mai vinovat în fața lui Dumnezeu, ca să se asigure că-l va dobândi pentru iadul său. De aceea lumea înțelege altfel lucrurile, sau chiar nu le înțelege defel.
Atâția ani de păcat fac ca răul să se încuibe în om, iar el devine rob al păcatului și își schimbă felul de a cugeta, de a vedea, de a înțelege. Așezarea minții lui făcută de Dumnezeu se strică și se modifică după formele păcatelor pe care le face. Omul pe dinafară rămâne om, fiindcă pe dinăuntru este chip al păcatelor pe care le săvârșește. Toate gândurile și cugetările lui sunt strâmbate după contururile păcatelor făptuite.
„Dușmanul omului, casnicii săi”! El este de pe acum rob și face ceea ce îi poruncește stăpânul său, moare de acum din viața aceasta, fiind arvunit nefericirii veșnice.``
Parintele Stefan Schitul Lacu

Iata cum Parintele Stefan ni-l dezvaluie pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos si Duhul Sfant. Trinitatea minunata pentru care eu nu trebuie nici sa imi crap capul si nici sa ma fac praf ca sa o inteleg pentru ca o simt.

Imi pare rau pentru tine, dar de atata filozofie, ai devenit rob al mintii tale, minunandu-te mereu cat de bine gandesti cele adanci ale intelepciunii.
Eu nu vreau de cat sa fiu robul lui Dumnezeu si atat.
Dumnezeu sa te ajute sa cugeti, sa vezi si sa intelegi corect.