![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Complet eronat, am citit (nu stiu daca e si adevarat) ca la inceput Luther a scos din Biblie Epistola lui Iacov, care spune ca si demonii cred, iar credinta fara fapte este moarta. Iata si raspunsul din Sfanta Scriptura, nu de la mine, Iacov, cap.2: "10.Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. " "14. Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască? " "17. Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși. " "19. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și demonii cred și se cutremură. 20. Vrei însă să înțelegi, omule nesocotit, că credința fără de fapte moartă este? " "24. Vedeți dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credință." Daca tu crezi ca Luther e mai mare ca Sf. Apostol si ca toti sfintii e doar problema ta. In acest fel demonii care au spus ca Iisus e Fiul lui Dumnezeu inseaman ca s-au mantuit, aveau credinta. La fel, daca mergem la un hindus si ii spunem de Iisus si el crede, dar ramane in religia lui aducand jertfa zeilor sai, e la fel cu cel ce e in Biserica, doar trebuie sa creada in Iisus. In legatura cu harul, am explicat in multe mesaje pe acest topic. Prin har si nu prin fapte, in sensul ca faptele nu ajutau cu nimic la primirea harului, erau fara substanta. Iar in citatul despre sutasul Corneliu, nu am explicat ce ii spune ingerul inainte de a-i spune sa-l cheme pe sf. Petru? Ca Domnul a vazut milostenia lui si a ascultat rugaciunile. Ii spune cumva ca la tragerea anuala loto numele lui a cazut sa primeasca harul anul acesta? Si de ce mai trebuia sa-l cheme pe Sf. Petru? Predestinarea nu e acceptata nici de catolici, care sunt mari admiratori ai Fer. Augustin. E o mare eroare, Dumnezeu ar fi nedrept si ar lua la intamplare pe cate cineva sa il mantuiasca. Toti am avea o justificare la judecata finala, am spune ca nu e vina noastra ca nu am fost alesi la loteria harului. Deci toti vom merge in Rai. ca daca am fi avut har nu am mai fi facut fapte rele. Daca poti incearca sa cauti adevarul, nu doar adevarul lui Luther. O sa observi ca nu e nicio dovada ca Luther ar fi avut vreun har, doar ca el a spus asta. Poate spune si un hindus asta. In schimb sfintii care l-au contrazis puteau face minuni, dovada ca aveau cate ceva. Ramane doar problema observarii de unde erau minunile, dar toti sfintii nu puteau sa fie inselati. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mantuirea ortodoxa-mantuirea protestanta | Ioana-Andreea | Secte si culte | 77 | 16.11.2013 22:42:56 |
Mantuirea | Tartaruga | Dogmatica | 413 | 11.09.2012 03:18:26 |
Mantuirea | danyel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 1 | 24.12.2006 22:39:15 |
|