Despre univers...

În prealabil postat de catalin2

De ce scrie in Vechiul Testament aproape tot timpul impotriva inchinarii la idoli? Si aceia nu mai stiau adevarul si se inchinau la ce credeau ca e divinitatea.

Idolatria era o mare problemă atunci şi este şi acum, întâlnită în mult mai multe forme. Dumnezeul adevărat este viu; idolii sunt morţi. În Vechiul Testament idolatria însemna depărtarea de adevăr, adorarea naturii sau a întruchipărilor unor patimi, închinarea în faţa lumii acesteia, închinarea la dumnezei morţi, aş zice.

Consider că celelalte religii pornesc dintr-o nevoie de Dumnezeu, dintr-o căutare neajutată, însă, de revelaţie, ajungând, din cauza asta, într-un punct mort, incapabile fiind de a transcende lumea, pentru că le lipseşte Învierea. Dar o căutare sinceră, întrucât omul e după chipul lui Dumnezeu şi poartă în sine setea de El. Din această căutare sau datorită acestui chip dumnezeiesc din tot omul, s-a ajuns în mai toate religiile la nişte precepte morale mai mult sau mai puţin asemănătoare. Cele mai multe sunt pentru pace, pentru milă, instituie reguli de comportament în societate. Nu pun semnul egal între ele şi creştinism, dar trebuie să recunoaştem această căutare pretutindeni.

La fel şi în cazul ateilor, a celor care se încred în ştiinţă. Prin ştiinţă se pot afla urmele lui Dumnezeu în ceea ce a creat. Toate vorbesc despre El (nu aşa spune şi Psalmistul?). Nu de mântuire am vorbit eu; nu am spus că nu contează ce religie practici, că te poţi mântui oricum. Nu cred că te poţi mântui fără Hristos.

Nici pentru sincretismul religios pe care îl face new-age-ul nu sunt, pentru că, încercând să le pună pe toate de acord, nu face decât să le anuleze. El porneşte, de fapt, de la necredinţa în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Căci nu-L poţi pune pe Mântuitor alături de niciun mare profet.

Vreau doar să spun că tot omul Îl caută pe Hristos, că are nevoie de El, că este pregătit să-L primească. Şi e bine că Îl caută.

Problema cea mai mare e cu cei care chiar nu-L caută, şi care se pot numi foarte bine şi ortodocşi. Un om împătimit, care iubeşte banii, plăcerile, lumea asta, un om care trăieşte doar pentru acum şi aici, un hedonist, un ignorant, e mult mai departe de Hristos decât este un budist, un musulman sau un penticostal sincer în căutarea sa.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Idolatria era o mare problemă atunci şi este şi acum, întâlnită în mult mai multe forme. Dumnezeul adevărat este viu; idolii sunt morţi. În Vechiul Testament idolatria însemna depărtarea de adevăr, adorarea naturii sau a întruchipărilor unor patimi, închinarea în faţa lumii acesteia, închinarea la dumnezei morţi, aş zice.

Consider că celelalte religii pornesc dintr-o nevoie de Dumnezeu, dintr-o căutare neajutată, însă, de revelaţie, ajungând, din cauza asta, într-un punct mort, incapabile fiind de a transcende lumea, pentru că le lipseşte Învierea. Dar o căutare sinceră, întrucât omul e după chipul lui Dumnezeu şi poartă în sine setea de El. Din această căutare sau datorită acestui chip dumnezeiesc din tot omul, s-a ajuns în mai toate religiile la nişte precepte morale mai mult sau mai puţin asemănătoare. Cele mai multe sunt pentru pace, pentru milă, instituie reguli de comportament în societate. Nu pun semnul egal între ele şi creştinism, dar trebuie să recunoaştem această căutare pretutindeni.

Cu mesajul acesta (din care am luat doar prima parte) sunt de acord in mare parte. Asa este, fiecare incearca sa repare comuniunea pierduta cu Dumnezeu. Dar asa cum unii din noi cauta fericirea adusa de har si ajung doar la placerile trecatoare oferite de vicii, asa si alte religii ajung sa se inchine la altceva. In Bilbie scrie ca toti zeii neamurilor sunt idoli (in alte traduceri scrie chiar demoni in loc de idoli). Din cauza caderii si inmultirii pacatelor oamenii au ajuns sa se indeparteze tot mai mult de Dumnezeu. Vedem cum la inceput ei vorbeau direct cu Dumnezeu. Apoi au pierdut aceasta legatura si au ajuns chiar sa nu mai stie cine e Dumnezeu. Aici intervine ingerul cazut, care ii indeamna sa se inchine la alte lucruri, la creatie. De fapt era o forma de inchinare la vrajmasul, de rupere a comuniunii cu Dumnezeu si ajungerea la comuniune cu vrajmasul. Zeii la care se inchinau nu erau decat ingeri cazuti, vrajmasul gasind aceasta cale de a se inchina de fapt la el.
Asadar orice inchinare la altceva decat la Dumnezeu este o forma de idolatrie. Iar Dumnezeu ni S-a revelat , ca noi nu mai stiam cine este. In extenso, o divinitate inchipuita altfel decat cel ce S-a revelat e intr-o mai mica masura asemanatoare acestui caz (de aceea erau combatute ereziile).

Fata de alte denominatii (protestantii, cred) noi nu spunem ca omul a cazut de tot, ci mai pastreaza ceva de la inceput, de aceea se spune de constiinta sadita in om. De aceea unii oameni pot actiona moral, fara sa aiba legatura cu religia.