Inchizitia

[catalin2]

Am dat ceea ce spuneu sfintii si Biserica in primul mileniu, anume ca cele spirituale si in cazul de fata erezia nu trebuie sa fie introduse intre faptele penale. Unii ca sf. Ambrozie sau sf. Ioan Gura de aur spuenau ca omorarea unui eretic e o crima, indiferent ca e facuta de laici.

Iata tot de pe newadvent ce credeau ierarhii despre pedepsirea ereticilor inainte de instituirea inchizitiei:
"Dupa cativa ani, episcopul din Chalons a observat ca sectele se raspandeau in dioceza lui si a cerut sfaturi lui Wazo, episcopul din Liege. Acesta a raspuns ca persecutiile erau impotriva spiritului crestin, deoarece insusi Iisus a spus ca neghina trebuie sa creasca impreuna cu graul pana in Ziua de Apoi, deoarece "neghina" poate oricand fii convertita. Acest principiu nu a putut fi intotdeauna respectat."
Si chiar succesorul nu a respectat asta: " Dintre toti episcopii vremii, singurul care a apelat la puterea civica pentru pedepsirea ereticilor a fost Teodor din Liege, succesorul lui Wazo si predecesorul lui Adalbero II."
Printre ceimai respectatioameni ai vremii erau Peter Canter si sf. Bernard din Clairvaux. Cel din urma spune: Fie ca sunt gasiti vinovati, fie ca si-au marturisit singur pacatele, catharistii nu trebuie omorati, mai ales daca nu au pornit nici un atac asupra Bisericii. Bagati-i in inchisoare daca doriti, dar nu-i ucideti!

Atat de departe era sf. Bernard de a fi de acord cumetodeleoamenilor din Cologne, incat a formulat axioma "fides suadenada, non imponenda" (prin convingere, nu violenta, vor fi castigatioamenii). Cei vinovati vor fi excomunicati, iar daca e necesar, tinuti captivi, pentru siguranta altora("aut corrigendi sunt ne pereant, aut, ne perimant, coercendi"). Sinoadele timpului spuneau acelasi lucru. Spre exemplu, sinodul de la Reims din 1049, subLeo IX, cel de la Toulouse in 1119, la care a prezidat Callistus II, iar, in final, conciliul Lateran din 1139.
Persecutia ocazionala a ereticilor din aceasta perioada este atribuit, fie diferitilor conducatori, fie populatiei fanatice, insa in nici un caz puterii ecleziastice. E adevarat, existau inca de pe atunci canonisti care sustineau un tribunal al Bisericii, insa aceasta idee era tratata strict academic, cu nici un impact asupra vietii reale. Maxima lui Peter Cantor era inca auzita: "Catharistii, desi condamnati in mod divin, nu trebuie pedepsiti prin moarte."