![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Va multumesc pentru ca sunteti singura persoana care a inteles sa raspunda intrebarii mele intr-un mod realist." Vă mulțumesc mult pentru aprecieri. :) Da, este adevărat că un copil, neavând discernământ, nu se poate apăra de erezie... Mărturisesc că nu m-am gândit la această categorie de persoane, atunci când am afirmat că erezia îi poate afecta doar pe cei care doresc să se îndepărteze de credință. În acest caz, aș fi de acord ca Biserica să aibă posibilitatea de a le interzice necreștinilor să-i manipuleze pe copii. Mai exact, cei care nu au convingeri creștine să nu aibă dreptul de a discuta cu minorii despre religie. Știu, este o idee nerealistă... dar și discuția despre reînființarea Inchiziției ar fi dificil de pus în practică în zilele noastre. Deci, discutăm despre ce am face, , dacă aceste decizii ar fi la latitudinea noastră. Atunci când s-a publicat nu știu ce carte ateistă (cu mai mulți ani în urmă), știu că statul grec le interzisese minorilor sub 17 ani să o citească. Nu știu dacă informația este corectă (nu mai rețin din ce surse o am), dar ar fi, în opinia mea, o soluție utilă. O soluție utilă, dar utopică... fiindcă este imposibil să fie verificate discuțiile dintre părinții atei sau eretici și copiii lor. În schimb, dacă aceste persoane ar fi sancționate penal pentru a nu-i influența în mod negativ pe copii, situația ar deveni mult mai gravă, din punctul meu de vedere, pentru că cei mici ar rămâne cu ideea că religia creștină este... credința aceea neadevărată din cauza căreia părinții lor au avut de suferit. ![]() ![]() În privința vrăjitoriei... știu că acest păcat grav poate avea efecte negative reale asupra oamenilor, fiind practicat chiar cu ajutorul vrăjmașului. Am încadrat această faptă anticreștină în prima categorie, gândindu-mă că pe cei credincioși, care trăiesc în comuniune cu Dumnezeu, încercările diavolului de a le face rău nu-i pot afecta. Toți suntem conștienți de faptul că Domnul Hristos este infinit mai puternic decât... adversarul. De fapt, însăși această comparație ar fi o necinstire a Domnului Hristos. Evangheliștii sinoptici relatează faptul că, atunci când Mântuitorul Hristos l-a vindecat pe demonizatul din ținutul gadarenilor, spiritele negative I-au cerut Lui să le permită să intre într-o turmă de porci. Din aceste texte evanghelice, înțeleg că cel rău nu are nici măcar puterea de a ataca cea mai neînsemnată ființă din univers, fără îngăduința Creatorului. De aceea, deși sunt convinsă că magia este un păcat extrem de grav și înfricoșător, cei care credem în Dumnezeu suntem apărați de acest pericol, precum putem trage concluzia și din anumite relatări ale literaturii aghiografice (de exemplu, viețile Sfinților Martiri Ciprian și Iustina)). Din păcate, acum trebuie să închid calculatorul, nu am timp să detaliez ceea ce am dorit să spun, dar cred că mi-ați înțeles mesajul. Sunt de acord să ne apărăm (pe noi înșine și pe semenii noștri) de efectele păcatului, rămânând toleranți față de păcătoși. Trebuie să mărturisim credința noastră în Hristos, să protestăm și chiar să luăm măsuri împotriva răspândirii imoralității în societate. Totul, însă, în spiritul iubirii evanghelice față de semeni. Dumnezeu să fie cu dvs. :) Cu stimă, Laura Stifter |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Inchizitia | doctor_faustus | Biserica Romano-Catolica | 34 | 10.07.2017 18:38:55 |
|