Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[anamaria simleu]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Hristos este singurul prieten adevarat, care vegheaza necontenit...

[Mihai36]

Penru Dumnezeu nu este atit de importanta fericirea noastra paminteasca ci doar masura in care ea contribuie la sau se bazeaza pe un anumit progres spiritual al personalitatii noastre.

[Mihai36]

Asa incit uneori fericirea si nefericirea sint doar ingrediente adugate in proportii diferite in functie de specificul lectiilor pe care tocmai urmeaza sa le invatam.

[Mihai36]

Masura in care Iisus (ca Dumnezeu si ca Hristos) este in noi este masura in care noi prin personalitatea-caracterul nostru manifestam desavirsirea.
Doar cunoscind aceasta desavirsire -prin trairea ei - putem cunoaste pe Dumnezeu.
Apostolul scria ca trebuie sa atingem desavirsirea inaltimii plinatatii lui Hristos.
Chiar daca e posibil ca inaltimea Sa sa fie un pic mai mare decit potentialul desavirsirii omenesti -fiindca nu vom putea fi Iisusi sau Dumnezei -insa acest potential uman implinit ne este destul in cunosterea naturii existentei divine. Avind dar si intelepciunea desavirsita vom fi doar "ca Dumnezeu"- dupa cum spunea si sarpele cu dreptate adamilor.

Daca nu nu vom fi Iisusi sau dumnezei atunci ce vom fi?

In VT la un moment dat intro proorocie Dumnezeu se ia la intrecere cu unii falsi prooroci ca sa se vada "care sintem dumnezei."

Deci dintr-un anume punct de vedere proorocii sint considerati ca facind parte intro oarecare masura din dumnezeire.

In NT Iisus prin Apocalipsa lui Ioam ii numeste pe mai marii celor 7 biserici ingeri. "Spunei ingerului din.."
Ceea ce inseamna ca in realitate sfintii arhanti vor putea fi ingeri implinind lucrari "mai mari chiar decit Mine."

Referitor la vamesul de pe cruce despre care Iisus a spus ca in acea zi el va vedea Imparatia lui Dumnezeu- trebuie inteles si ca o pilda caci vamesul nu era inca desavirsit ca sa poata intra in imparatie -poate cel mult intro revelatie (vizita) ca sa vada cam cum e dupa puterea lui de perceptie nedesavisrita. Pilda se referea la sinceritatea spirituala.
Exagerarea este si ea o forma de stil prin care se doreste accentuarea unui lucru. In acest caz "minciuna" se numeste diplomatie divina.

O posibila manifestare a diplomatiei poate fi prezenta si in situatia referirii la Ioan Botezatorul- despre care ni s-a spus ca el in imparatie este mai mic decit cel mai mic inger.
Aici este posibil ca lucrurile sa nu fi stat chiar asa caci interesul si aprecierea trebuia mutata de pe Ioan Botezatorul pe Iisus -care trebuia preamarit iar Ioan "preamicsorat".
Pentru ca deja el isi facuse o seama de discipoli care trebuiau trasnferati catre calauzirea lui Iisus.
Si deasemnea fructificata la maxim situatia nasterii miraculoase din fecioara in sensul in care ea trebuia considerata un semn important- un mare avantaj.

[laurastifter]

În prealabil postat de anamaria simleu

Hristos este singurul prieten adevarat, care vegheaza necontenit...

Frumos şi adevărat! :)
Doamne ajută!