Tristetea se vindeca prin rugaciune.

[Sara I]

Isus Hristos a avut momente cand a fost trist "Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine." (Mat.26:38)

Ucenicii Lui au avut momente cand au fost tristi:"Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare." (Luc.22:45)
"Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra." (Ioa.16:6)

Trist a fost uneori si ap. Pavel: "Ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii." (Rom.9:2)

Ce sa mai zicem de David, care in unii psalmi pare depresiv deadreptul si in adancul deznadejdii.."Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda..Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.."(Ps 6:6-7).."Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat..Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.." (Ps.18:4-5)..

Eu cred ca, la Isus Hristos, Care este Adevarul Insusi, cel mai bine ne raportam atunci cand suntem total sinceri fata de El, in gandurile si trairile noastre...trist, bucuros, manios, deznadajduit, fatarnic...orb,lacom...desfranat...in sinceritate totala, definitiva, implacabila..dupa cat suntem constienti...si sa mergem la El exact asa cum suntem in acel moment...chiar daca am citit Scripturile si alte scrieri si stim din auzite cum se cade sa fie sau sa nu fie un crestin, fara sa incercam sa-L impresionam cu nimic...ca oricum ne stie pana in strafundurile noastre..in fiinta si ne-fiinta noastra....
Caci numai El este Acela care ne poata scapa de ticalosia si ne-omenia din noi..si nimeni altul...Nici o masca sfanta sau nesfanta, religioasa sau fatarnica pe care mi-as lua-o nu m-ar putea mantui...si nimic din ce eu as face sau nu as face...si nici un om, nici o faptura nu ma poate mantui...decat El..numai El...care m-a iubit destul incat sa-si dea viata pentru mine...si care ma stie de bun si rau..de vrednic si nevrednic...om sau bestie...si ma vede dincolo de orice masca..sau parere de sine...sau pretentie..

Si, apropo de tristete..stiu cazuri cand unii, atei convinsi... s-a intors catre Dumnezeu doar cand a fost in groapa deznadejdii..si in nimic omenesc nu mai putea crede sau spera...si atunci...L-au cunoscut pe El...Cel Ce Este de la inceput...

Si ap Pavel ne spune ca nu toata intristarea e lucrare draceasca...si ca este chiar o intristare care ne apropie de Dumnezeu...
"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte. (Cor2.7:10)

Dumnezeu sa ne dea intelepciunea de-a recunoaste diferenta...si a stii cand sa ne asumam tristetea...suferinta...si sa traim cu ea...ca o cale de apropiere de Dumnezeu...si cand sa o lepadam..ca fiind demonica si de nici un folos..si sa ne dea harul Lui pentru aceasta