Eens

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Savonarola

Doctrina bulei Unam Sanctam a papei Bonifaciu VIII este însă în mod implicit şi tacit contrazisă şi contestată de Conciliul II Vatican şi de papa Ioan Paul II.

Este o interpretare. Ideea că Vatican II şi Papa Ioan Paul al II-lea ar fi contrazis adevăruri infailibile pronunţate anterior este exact ceea ce susţin sedevacantiştii, care s-au desprins de BC din cauza acestui lucru. Catolicii susţin că nu există contradicţie. Desigur, putem discuta cu textul în faţă, cu observaţia că au mai făcut-o şi alţii înaintea noastră.

Acuma, chiar şi dacă ar fi aşa: între un Conciliu care a spus el despre el că nu a emis nimic infailibil, că este un conciliu pastoral şi nu unul dogmatic, care nouă ni se pare că ar contrazice "implicit" şi "tacit", după cum spuneţi, bula Unam Sanctam (al cărui caracter infailibil e evident), nu e mai simplu să dăm întâietate celui de al doilea ? Nu aşa facem şi cu normativele din lume, nu aşa facem atunci când o decizie contrazice o lege, ori când o lege contrazice Constituţia ? Nu dăm întâietate actului superior în rang ?

Ioan Paul II s-a pronunţat de mai multe ori asupra mântuirii (celor din afara Bisericii Catolice) şi în toate pronunţările a contrazis în mod implicit pronunţări anterioare ale altor papi şi sinoade generale latineşti, unul fiind acela de la Florenţa. Ceea ce reiese din pronunţările lui Ioan Paul II este că acea doctrină pe care a enunţat-o era efectiv ceea ce el credea, din poziţia lui de papă şi cu certitudine şi dinainte de a fi papă, când era doar un cardinal sau episcop la Vatican II. Pur şi simplu aceea este credinţa Conciliului II Vatican şi a papilor Paul VI şi Ioan Paul II.

Papii, ca şi Sinoadele, au părerile lor. Nu tot ce a ieşit de la Niceea sau de la Efes a fost infailibil, ci numai acele hotărâri care sunt dogmatice (sau morale) şi angajează Duhul Sfânt.
Dar sunteţi la curent şi cu această declaraţie a Papei Ioan Paul al II-lea:
" The mystery of salvation is continued and accomplished in the Church, and from this single source it reaches the whole world. There is no salvation outside the Church. From her alone there flows the life giving force destined to renew the whole of humanity, directing every human being to become a part of the Mystical Body of Christ."
Losservatore Romano Oct.12,1981


"Bine, bine", veţi spune "dar aceasta e o simplă declaraţie reprodusă într-un ziar, aici nu vorbeşte Papa Ioan Paul al II-lea, ci teologul Karol Woytila, asta nu este document magisterial !"

Să vedem atunci ce spun documente magisteriale ULTERIOARE Conciliului Vatican II:

"Trupul Mistic al lui Cristos este Biserica Catolică" spune Orientale Ecclesiarum în preambul para 2, aici: http://www.cin.org/v2east.html

"Există o singură Biserică a lui Cristos, care subzistă în Biserica Catolică" spune Dominus Iesus, para 17, aici: http://www.vatican.va/roman_curia/co...-iesus_en.html

Să urmărim şi ce spune Congregaţia Pentru Doctrina Credinţei (succesoarea Sfântului Oficiu) ca răspuns la întrebarea: "A schimbat Conciliul Vatican II doctrina catolică despre Biserică ?". Scrie aici: http://www.vatican.va/roman_curia/co...tiones_en.html

Faptul că nu şi-au asumat-o prin documente asupra cărora să pretindă infailibilitatea nu are de fapt cea mai mare importanţă.

Are mare importanţă: nu e tot aia. Adevărurile infailibile sunt revelate, adevărurile neinfailibile sunt făcute de oameni. Niciun Papă şi niciun Sinod Ecumenic nu îşi permite să pună ştampila "infailibil" pe ceva care nu este revelat de sus.

Când vorbim despre infailibilitatea credinţei nu ne referim exclusiv la astfel de pretenţii,

Când vorbim despre infailibilitatea credinţei ne referim nu numai la formulări dogmatice extraordinare, precum Hotărârea Dogmatică a Sinodului de la Niceea, ori precum "Unam Sanctam" sau "Munificentissimus Deus", ci şi la acele chestiuni ale Magisteriului Ordinar al Bisericii, care, după expresia unui Sfânt Doctor (Augustin ? Nu mai ţin minte) au fost mereu crezute de creştinii "toţi, de peste tot, dintotdeauna". Spre exemplu, dogma nemuririi sufletului nu are asociată nicio proclamaţie extraordinară. Nu avem un document al Bisericii care să proclame ex cathedra nemurirea sufletului drept dogmă divin revelată. Dacă va fi nevoie, adică dacă un număr semnificativ de episcopi vor ajunge să conteste nemurirea sufletului, este de aşteptat ca Biserica să reacţioneze aşa cum a făcut-o ori de câte ori o erezie s-a ridicat la orizont. Papa de atunci, singur sau cu ajutorul unui Sinod Ecumenic, prin rugăciuni şi chemarea arătării de semne, o va proclama drept adevăr divin revelat. La urma urmei, nici nu e de dorit: situaţia în care Biserica se vede nevoită să fie condusă prin decrete nu e normală, de aceea îi spunem "Magisteriu Extraordinar".

ci la faptul că credinţa papilor nu se poate înşela, fapt însă care este contrazis tocmai de papi în practica lor. Comportamentul papei Ioan Paul II a fost de fapt al unui om care nu credea că se înşeală asupra acestei probleme, de aici şi pronunţările multiple asupra acestei doctrine atât în epistole enciclice, audienţe generale sau cărţi, şi care erau făcute în deplină cunoştinţă de cauză referitor la pronunţări anterioare de mare autoritate ale Bisericii Catolice în această privinţă. Prin interpretările pe care le-a dat doctrinei eens Ioan Paul II nu a făcut de fapt decât să contrazică pronunţările anterioare, însă el credea că spune adevărul şi interpretează fără greşeală doctrina.

Mereu Papii s-au înşelat. Ca şi Sinoadele. Primul Papă care s-a înşelat a fost Petru I. El credea, în modul cel mai sincer, că trebuie să fii mai întâi evreu ca să fii creştin. Noi nu trebuie să uităm niciodată că Papa Ioan Paul al II-lea, ca şi Papa Benedict, au exact atâta infailibilitate câtă a avut Petru. Nici mai multă, nici mai puţină.