Ma bucur

[Mihailc]

Florin.Oltean75: Îmi aduc aminte mereu, când citesc ce scrii pe forum, de un prieten cu care mă întâlnesc din când în când, să vorbim despre isihasm, mistică creștină, experiențe duhovnicești extatice etc...
Totuși încă nu l-am convins să meargă măcar duminica la biserică....

Literatura ce gravitează în jurul misticii are un pathos al ei, precum poezia, muzica bună, arta... adică are impact mai mult estetic decât existențial.
Emoționează și fascinează, evident. Poți să-ți faci un hobby din acumularea de cunoștințe pe această temă, așa cum mulți și-au confecționat un credo strict teoretic din fragmente eclectice culese începând de la religiile primitive și până la budhismul zen.
Or lucrurile de care vorbești presupun relația, adică practica cu toate greutățile, impasurile și primejdiile ei. Nu putem începe contrucția unui zgârie-nori începând cu etajul 50. Prima dată trebuie să ne confruntăm cu solul, cu țărâna din care am fost plămădiți, să învățăm să o transfigurăm urmând aproape Domnului nostru care a și făcut asta la Înviere.
Până la pacea minții, avem de rezolvat problema păcii cu aproapele fără de care prima e iluzie poetică. La fel și bucuria unirii cu Dumnezeu: întâi vine la rând bucuria jertfelnică pentru bucuriile aproapelui, investiția constantă în bucuria lui. Asta mai e numită iubire și e mult mai greu de dobândit decât cunoștințele despre ea.
N-am scris nimic în nume de rău. Dacă ce scrii tu are în spate și o strădanie cu implicații existențiale, jos pălăria. Dacă nu, atunci rămâne o temă de casă permanentă pentru onestitate, înainte de a vorbi despre lucruri care stimulează imaginația să bată câmpii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihailc

Florin.Oltean75: Îmi aduc aminte mereu, când citesc ce scrii pe forum, de un prieten cu care mă întâlnesc din când în când, să vorbim despre isihasm, mistică creștină, experiențe duhovnicești extatice etc...
Totuși încă nu l-am convins să meargă măcar duminica la biserică....

Literatura ce gravitează în jurul misticii are un pathos al ei, precum poezia, muzica bună, arta... adică are impact mai mult estetic decât existențial.
Emoționează și fascinează, evident. Poți să-ți faci un hobby din acumularea de cunoștințe pe această temă, așa cum mulți și-au confecționat un credo strict teoretic din fragmente eclectice culese începând de la religiile primitive și până la budhismul zen.
Or lucrurile de care vorbești presupun relația, adică practica cu toate greutățile, impasurile și primejdiile ei.

Nu putem începe contrucția unui zgârie-nori începând cu etajul 50. Prima dată trebuie să ne confruntăm cu solul, cu țărâna din care am fost plămădiți, să învățăm să o transfigurăm urmând aproape Domnului nostru care a și făcut asta la Înviere.
Până la pacea minții, avem de rezolvat problema păcii cu aproapele fără de care prima e iluzie poetică. La fel și bucuria unirii cu Dumnezeu: întâi vine la rând bucuria jertfelnică pentru bucuriile aproapelui, investiția constantă în bucuria lui. Asta mai e numită iubire și e mult mai greu de dobândit decât cunoștințele despre ea.
N-am scris nimic în nume de rău. Dacă ce scrii tu are în spate și o strădanie cu implicații existențiale, jos pălăria. Dacă nu, atunci rămâne o temă de casă permanentă pentru onestitate, înainte de a vorbi despre lucruri care stimulează imaginația să bată câmpii.

Draga Mihailc, nu vreau sa ma erijez in postura de povatuitor, pentru ca evident, nu sunt calificat in acest sens. Respectul meu este acelasi, atat pentru cei ce gasesc o afinitate in ideile pe care le prezint, cat si pentru cei ce nu sunt de acord cu ele.

Cuvintele ne sculpteaza pe dinlauntru si fiecare dintre noi are o constructie interioara unica.

Necesitatile psihologice sunt diferite functie de o multitudine de factori. Nu toti avem nevoie de aceeasi “hrana” la un moment dat, dar toti trebuie sa absorbim progresiv principiile virtuoase.

Cand vrem sa construim un zgarie nori, este bine sa avem in minte un proiect, o imagine clara despre cum ar trebui sa arate. Altfel, poate sa iasa cu totul altceva.

Constructia intelectuala este premergatoare faptelor bune. Intelegerea vasta si profunda hraneste abundent instinctele virtuoase, materializandu-le cu usurinta.

Intelegerea vasta este intelectul care sustine virtutile. Se spune ca este vasta, pentru ca virtutile sunt nenumarate. Intelegerea profunda le unifica pe toate intr-o singura traire, in Dumnezeu.

Urcusul este progresiv si echilibrat.

Asadar, nevointa intelectuala trebuie reflectata permanent in toate circumstantele particulare. Altfel, intradevar avem o ruptura intre idee si fapta.

Toate situatiile circumstantiale trebuie identificate in fluxul experientei personale (sa fim constienti de ele) si sa aplicam cu putere virtutile dumnezeiesti.

Virtutile dumnezeiesti se patrund insa numai prin reflectie si rugaciune.

Faptele bune, de exemplu, vin din credinta. Dar credinta este rodul unor procese analitice interioare care trebuie sa ajunga la maturitate.

În prealabil postat de florin.oltean75

Draga Mihailc, nu vreau sa ma erijez in postura de povatuitor, pentru ca evident, nu sunt calificat in acest sens. Respectul meu este acelasi, atat pentru cei ce gasesc o afinitate in ideile pe care le prezint, cat si pentru cei ce nu sunt de acord cu ele.

Cuvintele ne sculpteaza pe dinlauntru si fiecare dintre noi are o constructie interioara unica.

Necesitatile psihologice sunt diferite functie de o multitudine de factori. Nu toti avem nevoie de aceeasi “hrana” la un moment dat, dar toti trebuie sa absorbim progresiv principiile virtuoase.

Cand vrem sa construim un zgarie nori, este bine sa avem in minte un proiect, o imagine clara despre cum ar trebui sa arate. Altfel, poate sa iasa cu totul altceva.

Constructia intelectuala este premergatoare faptelor bune. Intelegerea vasta si profunda hraneste abundent instinctele virtuoase, materializandu-le cu usurinta.

Intelegerea vasta este intelectul care sustine virtutile. Se spune ca este vasta, pentru ca virtutile sunt nenumarate. Intelegerea profunda le unifica pe toate intr-o singura traire, in Dumnezeu.

Urcusul este progresiv si echilibrat.

Asadar, nevointa intelectuala trebuie reflectata permanent in toate circumstantele particulare. Altfel, intradevar avem o ruptura intre idee si fapta.

Toate situatiile circumstantiale trebuie identificate in fluxul experientei personale (sa fim constienti de ele) si sa aplicam cu putere virtutile dumnezeiesti.

Virtutile dumnezeiesti se patrund insa numai prin reflectie si rugaciune.

Faptele bune, de exemplu, vin din credinta. Dar credinta este rodul unor procese analitice interioare care trebuie sa ajunga la maturitate.

Frumos, foarte frumos Florine! Imi pare o pledoarie corecta, sanatoasa, cel putin in planul psihologiei concrete, individuale. Cel putin!... (Si asta nu imi pare putin lucru...)
Ei, sa ne rugam acum pentru binecuvantare. pentru pace, pentru sentimente calde, pentru blandete, pentru mangaierea harului, pentru protectie si indrumare sub Sfantul Acoperamant! Slavit fie Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru! AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Frumos, foarte frumos Florine! Imi pare o pledoarie corecta, sanatoasa, cel putin in planul psihologiei concrete, individuale. Cel putin!... (Si asta nu imi pare putin lucru...)
Ei, sa ne rugam acum pentru binecuvantare. pentru pace, pentru sentimente calde, pentru blandete, pentru mangaierea harului, pentru protectie si indrumare sub Sfantul Acoperamant! Slavit fie Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru! AMIN+

AMIN!

Ar fi si o pledoarie despre puterea cutremuratoare a cuvantului AMIN!
In rugaciunile tale, ce semnificatie are acest cuvant?

În prealabil postat de florin.oltean75

AMIN!

Ar fi si o pledoarie despre puterea cutremuratoare a cuvantului AMIN!
In rugaciunile tale, ce semnificatie are acest cuvant?

Semnificatii diverse, cele uzuale pentru crestinul ortodox, de la sensul ca e adevarat in vesnicie ("Amin, Amin spun voua"), pana la dorinta personala a neschimbarii si inca, altele...
Dorinta/ruga ca lucrul exprimat sa ramana asa, mereu viu prin Mila, Puterea, Voia lui Dumnezeu.
Si, nu neaparat, voia mea sa se faca... Ci "Faca-se voia Ta."

[Mihailc]

În prealabil postat de florin.oltean75

Draga Mihailc, nu vreau sa ma erijez in postura de povatuitor, pentru ca evident, nu sunt calificat in acest sens. Respectul meu este acelasi, atat pentru cei ce gasesc o afinitate in ideile pe care le prezint, cat si pentru cei ce nu sunt de acord cu ele.

Cuvintele ne sculpteaza pe dinlauntru si fiecare dintre noi are o constructie interioara unica.

Necesitatile psihologice sunt diferite functie de o multitudine de factori. Nu toti avem nevoie de aceeasi “hrana” la un moment dat, dar toti trebuie sa absorbim progresiv principiile virtuoase.

Cand vrem sa construim un zgarie nori, este bine sa avem in minte un proiect, o imagine clara despre cum ar trebui sa arate. Altfel, poate sa iasa cu totul altceva.

Constructia intelectuala este premergatoare faptelor bune. Intelegerea vasta si profunda hraneste abundent instinctele virtuoase, materializandu-le cu usurinta.

Intelegerea vasta este intelectul care sustine virtutile. Se spune ca este vasta, pentru ca virtutile sunt nenumarate. Intelegerea profunda le unifica pe toate intr-o singura traire, in Dumnezeu.

Urcusul este progresiv si echilibrat.

Asadar, nevointa intelectuala trebuie reflectata permanent in toate circumstantele particulare. Altfel, intradevar avem o ruptura intre idee si fapta.

Toate situatiile circumstantiale trebuie identificate in fluxul experientei personale (sa fim constienti de ele) si sa aplicam cu putere virtutile dumnezeiesti.

Virtutile dumnezeiesti se patrund insa numai prin reflectie si rugaciune.

Faptele bune, de exemplu, vin din credinta. Dar credinta este rodul unor procese analitice interioare care trebuie sa ajunga la maturitate.

N-aș vrea să vezi în intervenția mea o critică ci doar o invitație la meditație pe tema decalajului dintre teorie și practică. Pentru noi, creștinii ortodocși ai începutului de mileniu trei, pericolul confundării trăirii credinței cu deținerea de informații despre credință rămâne de actualitate. Totuși, nu prea văd în ce măsură lecturile despre culmile trăirii duhovnicești, ne poate determina să pornim la drum spre Împărăție, atâta timp cât ne situăm la ani lumină de orice experiență mistică autentică. Planează permanent asupra noastră primejdia idealismului, a neconcordanței dintre ce citim și realitatea de pe teren.

Se subînțelege că înainte de a construi un zgârie-nori trebuie să avem un proiect clar pe care să-l urmăm pas cu pas. Însă, atenție, o construcție trainică are nevoie de un singur proiect și nu de n proiecte divergente din care luăm ce ne place sau ce credem noi, de capul nostru, că s-ar potrivi clădirii noastre. Încă ceva: dacă am găsit un proiect bun degeaba stăm să-l contemplăm la nesfârșit sau să purtăm discuții emoționante, dar sterile, pe marginea lui. Are Liiceanu un eseu formidabil pe tema ”prostiei ca încremenire în proiect”, merită citit și meditat conținutul lui.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihailc

N-aș vrea să vezi în intervenția mea o critică ci doar o invitație la meditație pe tema decalajului dintre teorie și practică. Pentru noi, creștinii ortodocși ai începutului de mileniu trei, pericolul confundării trăirii credinței cu deținerea de informații despre credință rămâne de actualitate. Totuși, nu prea văd în ce măsură lecturile despre culmile trăirii duhovnicești, ne poate determina să pornim la drum spre Împărăție, atâta timp cât ne situăm la ani lumină de orice experiență mistică autentică. Planează permanent asupra noastră primejdia idealismului, a neconcordanței dintre ce citim și realitatea de pe teren.

Se subînțelege că înainte de a construi un zgârie-nori trebuie să avem un proiect clar pe care să-l urmăm pas cu pas. Însă, atenție, o construcție trainică are nevoie de un singur proiect și nu de n proiecte divergente din care luăm ce ne place sau ce credem noi, de capul nostru, că s-ar potrivi clădirii noastre. Încă ceva: dacă am găsit un proiect bun degeaba stăm să-l contemplăm la nesfârșit sau să purtăm discuții emoționante, dar sterile, pe marginea lui. Are Liiceanu un eseu formidabil pe tema ”prostiei ca încremenire în proiect”, merită citit și meditat conținutul lui.

Te inteleg foarte bine.

In crestinism se indica cum trebuie sa fim: iubitori, rabdatori, smeriti, evlaviosi..., dar sunt expuse putine metode psihologice prin care sa realizam armonizarea virtutilor cu contextul mundan sau sa realizam unirea experientei cotidiene cu rugaciunea profunda. De obicei, acestea se regasesc in scrierile Sfintilor Parinti dar cu o relevanta mai pronuntata pentru stilul de viata monahal.

Astfel ca, fara o instruire adecvata, aceasta ruptura intre ideal si concret se resimte acut in viata multora.

Din acest motiv am studiat si alte religii, cu un spirit critic, obiectiv, si pot afirma ca am gasit in budismul tantric ceea ce am cautat - metode de ma ruga cand privesc orice forma, de a ma ruga cand ascult orice sunet... asa ca orice experienta senzoriala si conceptuala devine o rugaciune adanca, care uneste clipa de clipa exteriorul cu interiorul.

Fara asimilarea invataturilor specifice Vajrayanei, mi-ar fi fost imposibil sa le descopar singur si sa ma fac lucrator cu norma intreaga.
La inceput, normal, am avut retineri sa citesc si alte conceptii religioase, ca orice crestin conservator, dar in cele din urma m-am scuturat de fixatii si am optat pentru un orizont de cunoastere mai larg. Poate unora nu li se potriveste aceasta cale, insa pentru mine functioneaza si sunt adanc recunoscator tuturor celor ce au impartasit lumii instructiunile profunde ale Vajrayanei.

În prealabil postat de florin.oltean75

Te inteleg foarte bine.

In crestinism se indica cum trebuie sa fim: iubitori, rabdatori, smeriti, evlaviosi..., dar sunt expuse putine metode psihologice prin care sa realizam armonizarea virtutilor cu contextul mundan sau sa realizam unirea experientei cotidiene cu rugaciunea profunda. De obicei, acestea se regasesc in scrierile Sfintilor Parinti dar cu o relevanta mai pronuntata pentru stilul de viata monahal.

Astfel ca, fara o instruire adecvata, aceasta ruptura intre ideal si concret se resimte acut in viata multora.

Din acest motiv am studiat si alte religii, cu un spirit critic, obiectiv, si pot afirma ca am gasit in budismul tantric ceea ce am cautat - metode de ma ruga cand privesc orice forma, de a ma ruga cand ascult orice sunet... asa ca orice experienta senzoriala si conceptuala devine o rugaciune adanca, care uneste clipa de clipa exteriorul cu interiorul.

Fara asimilarea invataturilor specifice Vajrayanei, mi-ar fi fost imposibil sa le descopar singur si sa ma fac lucrator cu norma intreaga.
La inceput, normal, am avut retineri sa citesc si alte conceptii religioase, ca orice crestin conservator, dar in cele din urma m-am scuturat de fixatii si am optat pentru un orizont de cunoastere mai larg. Poate unora nu li se potriveste aceasta cale, insa pentru mine functioneaza si sunt adanc recunoscator tuturor celor ce au impartasit lumii instructiunile profunde ale Vajrayanei.

Oh da, pui o problema foarte importanta si extrem de delicata.
Mi-am pus si eu aceasta problema, ani la rand si continui sa lucrez la ea.
Dar am descoperit doua lucruri:
1) In ultima vreme apar tot mai multe studii in zona numita "Psihoterapie ortodoxa". Avem cel putin 7-8carti de baza din domeniu traduse deocamdata in Romania. Sunt in librarii. Aceste carti ne ajuta sa depasim periculoasa ispita a sincretismului religios. E tipic ce se intampla: ma apropii, cu ganduri bune de fapt, de sursa contaminanta, apoi sunt prins de vraja instrumentului descoperit si ma transform treptat, incat devin cu totul altceva decat banuiam la inceput si ajung chiar sa fiu incantat de descoperire incat caut si adepti si preamaresc cumva un idol si am uitat cine eram si nu vad cine am ajuns caci ochii imi sunt deja acoperiti de lentile inselatoare... Cunosc o multime de oameni care au ajuns in situatia asta si unii nu mai stiu acum sa isi revina...
2) Intrarea cu adevarat in Biserica dizolva, pe masura despatimirii si induhovnicirii, toate dilemele de felul celor pe care le abordam noi aici. Crestinii "seriosi" au depasit ispita acestor incertitudini, prin Duhul.

Strutocamila psihologie/teologie insa, e un semn patognomonic pentru ezitarea de a lepada odata pentru totdeauna pe mamona.

Am fost sedus si de "solutia" asta si inca mai sunt ispitit (sunt psiholog, practician si profesor, de aproape 20 ani).
Dar simt cum treptat, Multmilostivul si Prearabdatorul nostru Domn ma scoate din caznele amestecarii patimase... Asa sa ne ajute, tuturor, Hristos Domnul. AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Oh da, pui o problema foarte importanta si extrem de delicata.
Mi-am pus si eu aceasta problema, ani la rand si continui sa lucrez la ea.
Dar am descoperit doua lucruri:
1) In ultima vreme apar tot mai multe studii in zona numita "Psihoterapie ortodoxa". Avem cel putin 7-8carti de baza din domeniu traduse deocamdata in Romania. Sunt in librarii. Aceste carti ne ajuta sa depasim periculoasa ispita a sincretismului religios. E tipic ce se intampla: ma apropii, cu ganduri bune de fapt, de sursa contaminanta, apoi sunt prins de vraja instrumentului descoperit si ma transform treptat, incat devin cu totul altceva decat banuiam la inceput si ajung chiar sa fiu incantat de descoperire incat caut si adepti si preamaresc cumva un idol si am uitat cine eram si nu vad cine am ajuns caci ochii imi sunt deja acoperiti de lentile inselatoare... Cunosc o multime de oameni care au ajuns in situatia asta si unii nu mai stiu acum sa isi revina...
2) Intrarea cu adevarat in Biserica dizolva, pe masura despatimirii si induhovnicirii, toate dilemele de felul celor pe care le abordam noi aici. Crestinii "seriosi" au depasit ispita acestor incertitudini, prin Duhul.

Strutocamila psihologie/teologie insa, e un semn patognomonic pentru ezitarea de a lepada odata pentru totdeauna pe mamona.

Am fost sedus si de "solutia" asta si inca mai sunt ispitit (sunt psiholog, practician si profesor, de aproape 20 ani).
Dar simt cum treptat, Multmilostivul si Prearabdatorul nostru Domn ma scoate din caznele amestecarii patimase... Asa sa ne ajute, tuturor, Hristos Domnul. AMIN+

Ma bucur si sunt convins ca afli multa mangaiere si luminare in cele sfinte.

Draga Cezar, multi ar vrea sincer sa intre "cu adevarat" in biserica sau sa fie crestini "seriosi", dar nu prea stiu cum. Asa ca se ghideaza dupa indemnurile crestine generale care sunt fie etice, fie dogmatice. Fara o instruire minimala in domeniul epistemologiei si logicii, constructia interioara spirituala a acestora este fragila si parazitata de superstitii. Astfel, virtutile sunt cultivate la intamplare, fara intelegerea cauzelor care le produc si efectelor pe care le genereaza.

Putem spune fara emfaza, ca o educatie de calitate in acest domeniu este mai necesara decat in domeniul medical - pentru ca salveaza suflete.

Din punctul meu de vedere a intra "cu adevarat" in biserica este atunci cand sufletul este luminat neincetat de dragoste pentru oameni si Dumnezeu. Altfel nu putem spune ca inca “am intrat in Biserica Lui Hristos”, in sensul profund al expresiei.

Acesta nu este un lucru facil, este Everestul realizarilor umane si ingeresti. Este stiinta stiintelor insuflata de Dumnezeu atunci cand cugetam la Legea Lui si ne rugam cu cunostinta.

Cei cu har, inzestrati din mila Lui Dumnezeu, nu au nevoie de investigatie si analiza, pentru ca ei pur si simplu stralucesc atunci cand isi ridica mainile impreunate in rugaciune sau spun “Doamne miluieste!”. Insa acestia sunt foarte, foarte putini. Majoritatea dintre noi avem nevoie de contemplatie atent structurata pentru realizarea unei constientizari clare a naturii adevarate a Lui Isus. Numai atunci incepem sa ardem. Altfel, putem spune Isus de multe ori, dar inima noastra sa fie departe de El.

Muzica bisericeasca, ritualul ortodox in general, are putere transformatoare doar atunci cand cunoastem sensurile profunde ale simbolurilor. Atunci auzim mai clar glasul Lui Dumnezeu in urechea inimii.

Marturisesc, Florine, ca imi pare foarte simplu si totodata dificil sa construiesc un raspuns la mesajul tau.

Simplu, deoarece problemele pe care le pui aici sunt, slava Domnului, rezolvate de majoritatea crestinilor pe care ii cunosc, partial si de mine si, in orice caz, reziolvarea se gaseste dintotdeauna in Biserica.
Dificil, deoarece, din ce scrii imi dau seama ca te preocupa lucruri care nu l-ar preocupa pe un om cu minima participare concreta la viata Bisericii, iar asta ma face sa imi pun intrebarea: cum sa/ti explic?.... Da-mi voie, te rog, sa/ti impartasesc din experientele si cunostintele mele, asa rudimentare cum sunt ele.

Mai intai, afirmi ca "multi ar vrea sincer sa intre "cu adevarat" in biserica sau sa fie crestini "seriosi", dar nu prea stiu cum."
Pai, presupunind ca intr-adevar nu stiu cum sa intre si sa fie, solutia e simpla: merg in Biserica, participa la viata Bisericii si astfel vor afla. Bob cu bob, zi dupa zi, prin demersuri personale si prin aportul Bisericii (Sfantul Duh, Preasfanta Nascatoare, sfintii si ingerii, preotul, crestinii impreuna inchinatori, slujbe, carti). Dar daca stau acasa si cugeta, daca invart in minte pe toate fetele presupusele sau imaginatele in minte date ale realitatii Bisericii, atunci nu vor culege decat ce insamanteaza. Inchiderea in sine a cercului pornit din sine, nu duce pe nimeni in Biserica. Deschiderea mintii si a inimii, viata concreta trup si suflet in Biserica, doar acestea constituie impreuna/lucrarea sfintitoare.
Apoi, oamenii vor adeseori sa priceapa din minte (cu tot cu emotii etc.) ceea ce refuza experientei. Aceasta experienta incepe cu Spovedania. Dar, fie din mandrie infantila, fie din desconsiderare arbitrara, unii nu practica Marturisirea si iata: cu o minte intunecata (cum e orice minte fara spovada) vor sa priceapa Lumina... Oh nu, Lumina se lasa cunoscuta prin participare a ceva pe masura, iar aceasta nu poate fi o minte nespovedita ci doar una curatita prin spovedanie smerita, umila fie si pentru cateva clipe (pana reincep pacatele de tot felul).

Adaugi apoi: "Asa ca se ghideaza dupa indemnurile crestine generale care sunt fie etice, fie dogmatice. Fara o instruire minimala in domeniul epistemologiei si logicii, constructia interioara spirituala a acestora este fragila si parazitata de superstitii. Astfel, virtutile sunt cultivate la intamplare, fara intelegerea cauzelor care le produc si efectelor pe care le genereaza."
Dragul meu, aceasta imi pare o prejudecata des intalnita, pe care am trait-o si eu, datorata pur si simplu lipsei de practica concreta. Totul, absolut tot ce creste in sufletul crestinului are un singur izvor: energia lui Hristos, la care avem acces doar in conditiile de existenta mereu si mereu prezentate in Biserica. Le prezinta Domnul in Evanghelie, sunt reluate si desfaasurate in fel si chip in Epistole, sunt iarasi dezvoltate in Filocalia si multe alte carti ziditoare de suflet. Aceste conditii, repet, au ca miez participarea concreta la viata Bisericii.

Adaugi, apoi: "Din punctul meu de vedere a intra "cu adevarat" in biserica este atunci cand sufletul este luminat neincetat de dragoste pentru oameni si Dumnezeu. Altfel nu putem spune ca inca “am intrat in Biserica Lui Hristos”, in sensul profund al expresiei."

Da, dar nu putem face aceasta daca sarim peste etapele firesti ale dezvoltarii omului duhovnicesc. Nu putem trece brusc de la etapa zigotului la cea a nou/nascutului si apoi la batranete. Nu e viabil. Nu se intampla.

In fine, zici : "Cei cu har, inzestrati din mila Lui Dumnezeu, nu au nevoie de investigatie si analiza, pentru ca ei pur si simplu stralucesc atunci cand isi ridica mainile impreunate in rugaciune sau spun “Doamne miluieste!”. Insa acestia sunt foarte, foarte putini. Majoritatea dintre noi avem nevoie de contemplatie atent structurata pentru realizarea unei constientizari clare a naturii adevarate a Lui Isus. Numai atunci incepem sa ardem. Altfel, putem spune Isus de multe ori, dar inima noastra sa fie departe de El.

Muzica bisericeasca, ritualul ortodox in general, are putere transformatoare doar atunci cand cunoastem sensurile profunde ale simbolurilor. Atunci auzim mai clar glasul Lui Dumnezeu in urechea inimii."

Florin, toti primim har, pe masura vietii noastre si prin priceprea si voia Domnului. Fara har am fi morti, de-a binelea.
Uite, eu iti propun sa iei mai putin in considerare pe "cei cu har", pe cei ce stralucesc etc. Hai sa ne raportam la noi, cu privire cat mai smeritoare, cu gand de cercetare intru pocainta, cu un efort de smerenie si de plangere. Si sa cerem Domnului sa Se aplece peste noi ca sa avem duh de pocainta. Sa nu fim miopi sau orbi, sa simtim nevoia de spovedanie deasa, sa avem constiinta intensa si permanenta a nevredniciei personale. Asta cred ca e prioritatea. Aici e lupta, e razboiul. Apoi mai vedem noi...

Nu e nevoie de cunoasterea simbolurilor pentru a primi harul revarsat prin muzica bisericeasca. O simti sau nu direct in inima, asta e tot. La fel ca si gustul mancarii, ca si mirosul unei flori sau frumusetea unei fete... Nu de simboluri e nevoie ci de sensibilitate, de curatie, de nitica smerita cugetare. Oare nu e evident?... Of...