Sexualitatea in Credinta Crestina

[lore86]

În prealabil postat de ovidiu b.

Frumoase ganduri din nou dar tot pe langa subiect. Din sfaturile parintelui ce le-ai spune? Sau sa trag eu concluzia...atata timp cat esti pacatos nu poti sfatui pe altul sa ia aminte la ceeea ce este folositor si ziditor?

Acelasi lucru l-am spus si eu. daca stiu ca o invatatura e buna, chiar daca eu nu am puterea sa o implinesc o spun la altul.Poate el e mai puternic decat mine si se foloseste si o tine asa cum trebuie. Si poate Domnul vazand dorinta de a informa corect pe fratele meu, imi va da puterea sa ma tin si eu de randuiala.
tin minte cum ne-am contrazis si noi la inceput pana sa realizam ca vorbeam de aceleasi lucruri:)

În prealabil postat de lore86

Acelasi lucru l-am spus si eu. daca stiu ca o invatatura e buna, chiar daca eu nu am puterea sa o implinesc o spun la altul.Poate el e mai puternic decat mine si se foloseste si o tine asa cum trebuie. Si poate Domnul vazand dorinta de a informa corect pe fratele meu, imi va da puterea sa ma tin si eu de randuiala.

Asa este asta incerc sa etalez, sa promovez. Sunt convins si stiu ca nu este usor sa tina toate oranduielile. Ce pot dezvalui este faptul ca fiind si vegan este mult usor (de exemplu postul alimentar pentru mine este ceva normal, in post eu incerc sa adaug mai multa rugaciune etc). Dar o alimentatie mai usoara (redusa in grasimi, fermentatii etc) te face mai usor...te ajuta si pe plan spiritual in lupta cu pacatele (de exemplu desfranarea, mania, lacomia). Din lacomia stomacului se nasc alte patimi. Parintele Arsenie spunea "Din lăcomia stomacului se naşte şi curvia". Multi spun ca nu e pacat ce bagi in gura - dar ceea ce bagi in gura poate genera ceea ce scoti din gura.
Desfrau poate fi si doar un gand chiar daca gandul este propia sotie (asta asa cred eu, nu stiu daca e corect, daca nu e corect va rog sa ma corectati). Eu de exemplu ma lupt cu desfraul in gand, vazandu-mi sotia este inevitabil uneori sa nu poftesti.

În prealabil postat de lore86

tin minte cum ne-am contrazis si noi la inceput pana sa realizam ca vorbeam de aceleasi lucruri:)

Da au fost mici contradictii, doar ca eu doream ca lucrurile sa fie foarte exact expuse, iar tu vorbeai asa la un mod mai general despre sfaturile parintelui (din memorie expuse) - era si normal sa nu fii exacta si atunci eu am intervenit cu copy/paste-ul meu (care vad ca nu e placut de cateva persoane) pentru a fi foarte clar si pentru a lasa loc de alte interpretari. Insa parintele Arsenie a facut foarte repede pace intre noi...avand amandoi evlavie la dansul.

[Solveig]

În prealabil postat de lore86

Acelasi lucru l-am spus si eu. daca stiu ca o invatatura e buna, chiar daca eu nu am puterea sa o implinesc o spun la altul.Poate el e mai puternic decat mine si se foloseste si o tine asa cum trebuie. Si poate Domnul vazand dorinta de a informa corect pe fratele meu, imi va da puterea sa ma tin si eu de randuiala.
tin minte cum ne-am contrazis si noi la inceput pana sa realizam ca vorbeam de aceleasi lucruri:)

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.

[lore86]

În prealabil postat de Solveig

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.

e vorba de acel glas al lui Dumnezeu in om, constiinta. Si constiinta recunoaste o invatatura buna, dar mintea si simturile o resping deoarece nu corespunde cu pacatele care zac acolo.

În prealabil postat de Solveig

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.

Si ce ar trebui sa fie valabil? Libertatea tinerilor din ziua de azi? Ca urmare a libertatii si a lipsei de credinta unde afla societatea noastra? Toti vorbim de pacate, ca suntem pacatosi. Da sunt perfect de acord cu ideea ca toti suntem pacatosi, singurul fara de pacat este Domnul Iisus Hristos. Dar faptul ca noi suntem pacatosi nu ne absolva de greseala provadurii unei credinte slabe (asa cum de altfel suntem noi), a unei "credinte adaptate zilelor nostre". Credinta de la inceputurile ei a fost si este valabila si astazi. Ma doare capul cand aud ca "astazi nu mai putem", "astazi nu se mai poate", "ca tinerii nu mai pot" etc...Crestinii pe vremuri erau prigoniti si au suferit mult pentru a nu se pierde credinta, iar noi ce facem? Nu facem nimic. Ne dam crestini, dar suntem crestini doar cu numele. Ne lepadam de credinta prin comoditatea si subterfugiile pe care le cautam. Ne dam tot felul de drepturi adaptate cica zilelor noastre. Faptul ca eu sunt pacatos nu-mi da dreptul sa il trag si pe altul in groapa cu mine. Din contra îi spun "Frate nu veni aici ca nu-ti va fi bine; Uite ce spun Biserica si Sfintii Parinti". Unde ne este credinta? Se pare ca ne lipseste cu desavarsire credinta. Toti suntem pacatosi, dar ca si crestini ortodocsi sa propovaduim credinta stramoseasca si nu pacatele noastre. Pacatele sa le lasam pentru spovedanie (de asta a lasat Dumnezeu duhovnici). Sa ma iertati daca am fost "prea lung la vorba"!

"Credinţa, nădejdea şi dragostea sunt obiecte mai presus de fire ale puterilor sufletului, prin care sufletul ajunge la unirea cu Dumnezeu." ATI AUZIT!!!! Mai presus de fire!!! Deschideti usa sa auda si ALTII!

[maria32]

În prealabil postat de OmuBun

Celor apropiati? "Nu lasati slabiciunile voastre sa va jaloneze viata! Iubiti frumos, dar nu ipocrit si nu-L dezamagiti pe Dumnezeu, niciodata atat de rau incat sa nu va mai poata ierta! Pentru ca El poate ierta orice, dar o sa ajungeti sa nu va mai puteti ierta voi insiva, iar asta e mult mai grav!"

ce mi-as dori sa fi avut si eu un parinte sa ma invete asa cand eram mai tanara

În prealabil postat de _ruxa_

Exista o posibilitate reala, pe care de multe ori parintii nu o iau in calcul, ca ei sa nu aiba dreptate, ci chiar copilul. Daca ii si obligi sa faca ceva care totusi este gresit, sau pur si simplu nu le place, ce sa faca si copiii ?

Nu vreau sa pun in discutie "daca" parintele are sau nu dreptate. Aici incercam doar o diferentiere intre "a face din convingere" si " a face de teama pedepsei". Si... vorbeam de copii, dar hai sa vorbim de oameni mari, orgoliosi, plini de personalitate, care cred ca stiu ce vor de la viata. Cu cat "ii legi" mai mult de obligatii, cu atat se eschiveaza sa rupa legaturile, sa gaseasca tot felul de scuze si de nepotriviri. Ati vazut vreodata care-i diferenta intre o oaie si o capra? Eu, in copilarie am vazut; caprele sunt atat de indaradnice si neascultatoare ca orice-ai incerca sa faci cu forta, nu merge. Cu cat o legi mai mult, cu atat se zbate in legatura ei si nici nu poate sa manance in tihna, atat timp cat e legata. Asa e si omul: cu cat ii atarna deasupra capului sabia pentru eventualele fapte rele pe care ipotetic le poate savarsi, cu atat el nici nu mai vede in ce fapte rele intra, fiindca este obsedat de sabie, nu de pacea sufletului lui.
Nu am nimic cu canoanele sfintilor parinti si cu siguranta ne sunt de mare folos, dar parca imi aminteste de pacea unei tari aflata sub dictatura. Intr-adevar, toata lumea munceste, nimeni nu fura, dar... lipseste dragostea. Aici mi se pare mie ca se rupe relatia cu Dumnezeu, desi faci toata viata voia Lui. Dar... nu iubesti si nu intelegi dragostea pe care El o trimite, nu cu ostentatie, ci "cu mila si cu indurari". Stiu ca Dumnezeu e puternic, dar n-as vrea sa-L iubesc din frica, ci din convingerea ca, atat timp cat ii dau Lui toate gandurile mele (chiar si pe cele de care ma rusinez) si ma rog sa ma intelepteasca in toate zilele vietii mele, nu trebuie sa ma tem de El. Si tata era un dur uneori, dar eu stiam ca ma iubeste si ma supuneam tratamentelor lui. Dar niciodata nu ma ameninta: "Vezi ca daca faci cutare lucru, la mine in casa nu ai ca cauta!" Doar atat spuneau amandoi: "Fiti oameni buni cu toata lumea, nu furati, feriti-va de cei fara nici un Dumnezeu, si orice-ati face, nu uitati ca veti primi inapoi in aceeasi moneda, inzecit!"

În prealabil postat de maria32

ce mi-as dori sa fi avut si eu un parinte sa ma invete asa cand eram mai tanara

Niciodata nu-i prea tarziu. Macar putem sa dam mai departe, daca altfel nu se mai poate. Totusi, raman la concluzia ca mai bine decat studierea pacatului si a pedepsei lui David (pe care am expus-o cu ceva pagini in urma) nimic nu ne face mai constienti de vicleniile si urzelile diavolului. Ce, David nu stia ce inseamna adulterul si cum se pedepseste? Cred cu toata convingerea ca daca ne luam in viata ca puncte de referinta invataturile Sf. Siluan si iadul in care a cazut David dupa savarsirea pacatului (imi inchipui ca fiecare dintre noi este constient de propriile pacate si astfel isi poate imagina lesne propriul lui iad), putem ajunge si la dragostea fata de Dumnezeu, si la limita deznadejdii cand ne amintim ca pacatele noastre nu merita iertate...