![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Dupa Judecata Universala nimeni nu isi va mai schimba starea. Asa ca cei care au ales viata fara Dumnezeu vor "resimti" dragostea Lui Dumnezeu, doar ca acesta nu le va produce bucurie. Desi raul, insemnand lipsa comuniunii cu Dumnezeu, pentru ca doar astfel de va mai manifesta, va fi vesnic.
|
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Și diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor. E adevărat, dar nu se știe în ce fel va fi acel chin și nici dacă pe măsură ce vecii vor urma vecilor răul va stagna sau nu în aceeași stare ca în veacul următor. Aici nu facem decît să ne dăm cu presupusul, habar nu avem nici ce fel de existență îi așteaptă pe cei din Iad, nici pe cei care vor fi aproape de Dumnezeu. A nu se confunda ce am scris mai sus cu ideea de apocatastază, cu care nu pot fi nicicum de acord.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cum va fi aceasta intra-adevar nu stim. Si cum vor fi pedepsiti cei ce nu vor fi in comuniune cu Dumnezeu intr-adevar nu stim. Dar stim ca "va fi plangerea si scrasnirea dintilor" si ca va fi "in veci vecilor". In timp ce la cei ce sunt in comuniune cu Dumnezeu stim ca va fi o vesnica apropiere si crestere, la cei ce nu sunt in acesta stare nu se poate vorbi nici de crestere, dar nici de indepartare, deci starea lor va fi constanta. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre moarte si pomenirea mortilor | AnnaEnache | Intrebari utilizatori | 42 | 13.06.2012 09:43:28 |
SA VORBIM DESPRE URA,PEDEAPSA SI MOARTE. | bitza | Generalitati | 28 | 20.03.2011 02:05:27 |
Despre viata de dupa moarte | georgian_osa | Din Noul Testament | 30 | 14.03.2010 18:49:29 |
Marturii despre moarte | Iustin44 | Generalitati | 14 | 31.03.2009 23:59:56 |
despre randuielile de la moarte cuiva si parastase | mara2008 | Generalitati | 1 | 20.05.2008 15:07:31 |
|