Importanta RUGACIUNII

[George.m]

"Una e infatisarea celor ce se roaga, dar in acelasi timp felurita si deosebita. Unii se infatiseaza ca unui Prieten si Stapan, aducandu-I lauda si cererea pentru altii si nu pentru ei. Altii vin sa ceara bogatie si slava si indrazneala mai multa; altii, sa se roage sa fie desavarsit izbaviti de dusmanii lor. Unii cer sa capete o oarecare dregatorie; altii, desavarsita scapare de vreo datorie; altii, eliberarea din inchisoare; altii, iertarea de niscaiva vinovatii.

Inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rand, marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire. Apoi sa facem cunoscut Imparatului toata cererea noastra. Chipul mai inainte aratat al rugaciunii noastre e cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Ingerul Domnului" (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XXVIII, c.5, 6, in Filocalia IX).

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

"Una e infatisarea celor ce se roaga, dar in acelasi timp felurita si deosebita. Unii se infatiseaza ca unui Prieten si Stapan, aducandu-I lauda si cererea pentru altii si nu pentru ei. Altii vin sa ceara bogatie si slava si indrazneala mai multa; altii, sa se roage sa fie desavarsit izbaviti de dusmanii lor. Unii cer sa capete o oarecare dregatorie; altii, desavarsita scapare de vreo datorie; altii, eliberarea din inchisoare; altii, iertarea de niscaiva vinovatii.

Inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rand, marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire. Apoi sa facem cunoscut Imparatului toata cererea noastra. Chipul mai inainte aratat al rugaciunii noastre e cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Ingerul Domnului" (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XXVIII, c.5, 6, in Filocalia IX).

Si mai spune :
Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri.
Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea, Un cuvânt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător, și un cuvânt spus cu credință a mântuit pe tâlhar. Multa vorbire în rugăciune priciniește minții năluciri și împrăștiere. Iar un singur cuvânt o adună.
Când simți dulceață sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare. Căci atunci se află cu noi păzitorul care se roagă împreună cu noi.
Nu fi îndrăzneț, chiar dacă ai dobândit curăția. Mai degrabă apropie-te întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea.”
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara, XXVIII, 5-6, 8-11, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002

[George.m]

În prealabil postat de cristiboss56

Si mai spune :
Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri.
Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea, Un cuvânt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător, și un cuvânt spus cu credință a mântuit pe tâlhar. Multa vorbire în rugăciune priciniește minții năluciri și împrăștiere. Iar un singur cuvânt o adună.
Când simți dulceață sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare. Căci atunci se află cu noi păzitorul care se roagă împreună cu noi.
Nu fi îndrăzneț, chiar dacă ai dobândit curăția. Mai degrabă apropie-te întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea.”
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara, XXVIII, 5-6, 8-11, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002

Memorabil indemn, ca omul sa nu faca pe desteptul in rugaciune! Scarnav pacat e acela de a ne semeti cand vorbim cu Cel ce S-a smerit pe Sine pana la moarte pe Cruce! Cel ce e cu adevarat doritor de a-L trai pe Dumnezeu, va imbratisa simplitatea, intelegand ca apropierea de El nu se petrece intru semetie.

[George.m]

Deosebit de interesand imi pare faptul ca Sfantul Ioan Scararul identifica rugaciunea cu Iisus Insusi:

Ridicandu-ne in picioare, sa ascultam pe aceasta imparateasa a virtutilor [rugaciunea] strigand si graind cu glas inalt catre noi: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si veti avea odihna si vindecare ranilor voastre. Ca jugul Meu este bland (Matei 11, 29) si tamaduitor al unor mari greseli (Scara, Cuvantul XXVIII, c.2).


Conform Parintelui Staniloae, rugaciunea este identificata cu Iisus pentru ca aceasta este "insotire (amestecare) atat de deplina a sufletului cu Dumnezeu, ca nu se mai poate deosebi in ea lucrarea omului, de lucrarea lui Dumnezeu, nici subiectul omenesc, de subiectul dumnezeiesc. Aceasta, desigur, cand rugaciunea e concentrata intreaga spre Dumnezeu, cu uitarea tuturor celorlalte ganduri. Caci orice gand fiind numai al nostru, sau al nostru si al celui rau, ne desparte de Dumnezeu.

Iisus Se roaga in rugaciunea noastra si noi ne rugam in rugaciunea Lui. Sau, mai precis, Duhul lui Iisus. De aici sentimentul ca in rugaciune ne aflam in launtrul lui Dumnezeu, ca intr-un adapost linistitor.

In rugaciune, pe de o parte, vorbim cu Dumnezeu, pe de alta, Dumnezeu vorbeste in noi cu El Insusi. Prin aceasta, in ea suntem si uniti cu Dumnezeu si neconfundati cu El. Prin ea cerem si primim, sau avem in acelasi timp darul si puterea lui Dumnezeu. Aici isi arata eficienta concreta faptul ca Dumnezeu este si Tata si Fiu, sau Duh Sfant; sau Fiu facut om si avand unit cu Sine pe Duhul Sfant; Fiu unit prin intrupare cu noi si avand in Sine ca om si deci si noi in unire cu El pe Duhul Sfant.

[George.m]

Evagrie Ponticul evidentiaza ca ingerii lui Dumnezeu ne cheama la rugaciune si se roaga impreuna cu noi:
"Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi. Daca suntem cu nepasare si primim ganduri potrivnice, ii amaram foarte tare, dat fiind ca ei se lupta atata pentru noi, iar noi nu vrem sa ne rugam lui Dumnezeu nici pentru noi insine, ci dispretuind slujba noastra si parasind pe Stapanul si Dumnezeul acestora, petrecem cu necuratii draci" (Cuvant despre rugaciune, c.81, Filoacalia I).

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Evagrie Ponticul evidentiaza ca ingerii lui Dumnezeu ne cheama la rugaciune si se roaga impreuna cu noi:
"Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi. Daca suntem cu nepasare si primim ganduri potrivnice, ii amaram foarte tare, dat fiind ca ei se lupta atata pentru noi, iar noi nu vrem sa ne rugam lui Dumnezeu nici pentru noi insine, ci dispretuind slujba noastra si parasind pe Stapanul si Dumnezeul acestora, petrecem cu necuratii draci" (Cuvant despre rugaciune, c.81, Filoacalia I).

Cred ca cel mai " stresat " inger , e Ingerul Pazitor , multe vede , multe aude , mult se lupta cu noi , cu gandurile noastre , si asta nu o zi , doua , noua , ci de la nasterea noastra pana la plecarea din asta lume !

[George.m]

În prealabil postat de cristiboss56

Cred ca cel mai " stresat " inger , e Ingerul Pazitor , multe vede , multe aude , mult se lupta cu noi , cu gandurile noastre , si asta nu o zi , doua , noua , ci de la nasterea noastra pana la plecarea din asta lume !

Asa e. Prin multe fapte si cugete rele, indepartam ingerii pe care Dumnezeu ni i-a daruit. In loc sa cautam a-i apropia, suntem prea adesea nepasatori fata de ei.

Referitor la asta, citim in Scara Sfantului Ioan: "Oare s-au apropiat de noi ingerii pazitori? Sau sunt inca departe de noi? Caci daca nu s-au apropiat de noi, toata osteneala noastra e fara folos si desarta.
Pentru ca rugaciunea noastra nu are puterea indraznirii, nici inariparea curatiei spre a intra la Domnul, daca ingerii nostri calauzitori nu se vor apropia de noi, ca sa o ia pe aceasta si sa o aduca Domnului" (Cuvantul 5, c.5, Filocalia IX).

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Asa e. Prin multe fapte si cugete rele, indepartam ingerii pe care Dumnezeu ni i-a daruit. In loc sa cautam a-i apropia, suntem prea adesea nepasatori fata de ei.

Referitor la asta, citim in Scara Sfantului Ioan: "Oare s-au apropiat de noi ingerii pazitori? Sau sunt inca departe de noi? Caci daca nu s-au apropiat de noi, toata osteneala noastra e fara folos si desarta.
Pentru ca rugaciunea noastra nu are puterea indraznirii, nici inariparea curatiei spre a intra la Domnul, daca ingerii nostri calauzitori nu se vor apropia de noi, ca sa o ia pe aceasta si sa o aduca Domnului" (Cuvantul 5, c.5, Filocalia IX).

Nimeni cu nimic nu poate sa se opuna voii noastre libere , si de multe ori izgonim prin aceasta voie lumina Ingerului pazitor , drept dovada sunt cugetele si faptele noastre de zi cu zi . .

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

"Una e infatisarea celor ce se roaga, dar in acelasi timp felurita si deosebita. Unii se infatiseaza ca unui Prieten si Stapan, aducandu-I lauda si cererea pentru altii si nu pentru ei. Altii vin sa ceara bogatie si slava si indrazneala mai multa; altii, sa se roage sa fie desavarsit izbaviti de dusmanii lor. Unii cer sa capete o oarecare dregatorie; altii, desavarsita scapare de vreo datorie; altii, eliberarea din inchisoare; altii, iertarea de niscaiva vinovatii.

Inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rand, marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire. Apoi sa facem cunoscut Imparatului toata cererea noastra. Chipul mai inainte aratat al rugaciunii noastre e cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Ingerul Domnului" (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XXVIII, c.5, 6, in Filocalia IX).

Rugăciunea este paza neprihănirii, potolirea mâniei, înfrânarea mândriei, curăţirea de pomenirea răului, dezrădăcinarea pizmei, înlăturarea nedreptăţii, îndreptarea necredinţei. Rugăciunea este tăria trupurilor, belşugul casei, dreapta cârmuire a cetăţii, puterea împărăţiei, biruinţa în război, asigurarea păcii, împăcarea celor dezbinaţi, stăruinţa în împăcare.
Sfantul Grigorie al Nyssei accentueaza :

Rugăciunea este pecetea fecioriei, credinţa în căsătorie, arma călătorilor, păzitoarea celor ce dorm, îndrăzneala celor ce veghează, rodnicia plugarilor, izbăvirea celor ce călătoresc pe mare. Rugăciunea este apărătoarea celor duşi la judecată, uşurarea celor legaţi, odihna celor ce dorm, mângâierea celor întristaţi, veselia celor ce se bucură, mângâierea celor ce plâng, cununa celor ce se căsătoresc, sărbătorirea zilei de naştere, însoţitoarea celor ce mor. Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, vederea celor nevăzute, dobândirea celor dorite, împreună-cinstirea cu îngerii, înaintarea în cele bune, risipirea relelor, îndreptarea păcătoşilor, bucuria de cele de faţă, arătarea celor viitoare.

[cristiboss56]

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.

A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţei lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şi descoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge si având aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.

Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.

Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.

A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe care altfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.

Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.

Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta.

Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.