Momentele de pustiire

@ioan cezar, iti surprind sinceritatea in fragmente rupte din viata si descopar un oarecare nonconformism, surprinzator pentru un "leu". Esti mai "tanar" decat sotia mea cu 9 zile, si ea mai are astfel de momente cand parca doar plansul o descarca de toata energia negativa acumulata in timp (munca cu omul este mai grea decat cea cu... necuvantatoarele).
Tu esti (sau ar trebui sa fii) un luptator. Ceea ce poti tu face, nu sunt multi in stare. Evident ca nu singur, iar daca iei rugaciunea ca si accesoriu inseparabil, te poti face tavalug in calea problemelor de orice fel. Viata nu e frumoasa doar o clipa!... Cand esti cu familia ta, cand copiii se joaca sau rad in jurul tau, cand vine cate unul tuguindu-si buzele sa te pupe pe obraz pentru un fleac mic, cand vezi pe altii orientandu-se cu ajutorul unui baston alb, pe altii vorbind prin semne, iar pe altii in carucior, nu poti sa spui ca viata e frumoasa doar o clipa. Cand Dumnezeu ne incearca, e semn bun. Cand nu se mai intampla nimic serios in viata noastra, e semn ca suntem orfani de Dumnezeu!

În prealabil postat de OmuBun

Viata nu e frumoasa doar o clipa!...

Tocmai aceasta, cred, ne e dat, ca rod, sa intelegem (sa punem pentru vesnicie la inima), de-a lungul intregului periplu, or, poate, cu pretul lui - al lungului drum catre Casa.
Scurt ar fi drumul. Doar 20 cm. De la cap la piept, asa pe dinafara.

Sa umbli o viata de om ca sa unesti o schioapa... Ce uimire!...