Mantuirea in afara Bisericii

[dobrin7m]

"Duhul Sfânt nu se face însusi sufletul omului. În acest caz omul ar fi una cu Dumnezeu în înteles panteist si pacatele savârsite de om ar fi si ale lui Dumnezeu, sau nu s-ar mai putea face nici o deosebire între bine si rau. Dar fara o prezenta si o lucrare a Duhului dumnezeiesc în sufletul omului, acesta n-ar putea duce o viata conforma cu ratiunea lui. Omul are în sufletul lui o ratiune si o libertate, dar ele nu pot functiona în modul deplin cerut de ele, decât în unire cu Dumnezeu, decât adapându-se din apa vie a Duhului dumnezeiesc. Este ceva analog cu faptul ca omul are plamâni sau ochi, dar fara aer si lumina, nici plamânii, nici ochii n-ar putea sa-si exercite functiile. sufletul este o floare, dar floarea are nevoie de soare si de ploaie pentru a creste si sa-si puna în valoare toata frumusetea si rodnicia virtuala a ei."

"Sa privim, dupa puterea noastra, deosebirea între lucrarea Duhului Sfânt si între lucrarea naturala a noastra si cele ce tin de ea si între lucrarea naturala a noastra si cele ce apartin ei. Vom vedea îndata ca nu e cu putinta ca noi sa fim în pace numai prin lucrarea noastra naturala. Caci pacea este roada adevarata a Duhului, ca si iubirea si bucuria duhovniceasca; este roada adevarata a Lui, pentru ca cei partasi de El sa se poarte cu îndelunga rabdare si cu blândete si sa fie în întregime plini de bunatate si sa faca parte si celor apropiati din bogatia Lui."

"Nici o lucrare naturala a noastra nu e despartita, de la sine, de vreo pornire sufleteasca, fiind miscarea vreunei parti a iutimii. Dar nici fara vointa nu se misca vreo lucrare a noastra, iar vointa în cel faptuitor atârna de pofta, precum în cel contemplativ de dorinta. De aceea în nici o lucrare naturala a noastra nu pot fi stinse pofta si mânia, daca vrea sa se împlineasca precum se cuvine."

"Lucrarea mai presus de fire a Sfântului Duh în inima nu-si are nasterea nicaieri în fire, ci este o aratare neînteleasa în cei miluiti de El. de aceea, ea se misca, sau, ca sa spun altfel, se aprinde, în chip vadit, fara sa vrem. Pentru aceasta nu are nevoie de nimic din ale noastre, câte sunt de trebuinta pentru lucrare, fie ca ai numi-o luminare, fie aratare a Duhului. Ea are nevoie numai ca cel partas de ea sa o priveasca fara tulburare în inima sa si sa se desfateze mai presus de fire.

De aceea, lucrarea dumnezeiasca, neavând nevoie deloc nici de vointa, nici de vreo pornire naturala spre a se pune în miscare, e vadit ca pofta si mânia ramân nelucratoare în ea. Si, ca sa spunem pe scurt, partea pasionala a sufletului (mânia si pofta) zace aruncata nelucratoare, lucrând din inima în chip mai presus de fire numai suflarea Duhului de viata facator. Iar mintea se bucura si e vie. De aceea, priveste spre Dumnezeu în pace si seninatate, cu toata nepatimirea si cu tot sufletul, asa cum se cuvine.

Este o analiza si o concluzie demna de remarcat a cauzelor si efectelor lucrarii omenesti si ale celei dumnezeiesti. Când se misca în noi o lucrare buna fara o pofta inferioara si fara mânie, e semn ca e de la Dumnezeu, sau de la Duhul Sfânt. Si atunci avem o bucurie curata de ea. Prin aceasta bucurie ne-o însusim, dar constatam totusi ca nu e de la noi. Iar bucuria este a mintii. Ea simte si viata cea noua aratata în suflet. Partea pasionala a sufletului, sau mânia si pofta, se afla într-o stare de nelucrare. De aici pacea cu care mintea contempla pe Dumnezeu si se bucura de lucrarea Duhului din suflet, care a dus la nelucrare, sau la nepatimire, partea lui pasionala. Nepatimirea este o astfel de stare de pace, nepasionala, care da putinta mintii sa contemple netulburata pe Dumnezeu, sau chiar si taina semenilor sai si a lucrurilor, taina ascunsa tot în Dumnezeu. Daca în scrierile anterioare se afirma simplu necesitatea curatirii de patimi si a dobândirii nepatimirii, pentru ca mintea sa poata contempla pe Dumnezeu, aici se explica trebuinta ca însesi puterile pasionale ale sufletului sa devina nelucratoare în acest scop, si modul cum se poate ajunge la aceasta."

Duhul ratacirii si al minciunii, desi PARE sa se miste în suflet fara vointa si pornirea celui partas la el, nu face nici partea pasionala sa se linisteasca, ci o misca si mai mult, si nu pune în lucrare nici iubirea fata de Dumnezeu, sau bucuria, sau pacea. Caci minciuna este fara rânduiala, schimbatoare si cu totul straina de pacea si seninatatea cea dupa Dumnezeu.
Filocalia - Capete de rugaciune Calist Patriarhul

Aici se arata pe deplin ca atata timp cat omul este necuratat, toate faptele sale cele bune, cuprind pacate si deci efecte ale lucrarii omenesti. pentru ca nu poate ca un om pacatos sa aiba in el Duhul Sfant care sa dea lucrare dumnezeiasca

omul are vointa, ratiune si dispune de alegerea propriilor actiuni. Atunci cand nu il cunoaste pe Dumnezeu sau il respinge, toate faptele sale bune sunt rezultatul lucrarii naturale a sale.
In el exista samanta sadita de Dumnezeu a iubirii, si a binelui insa este intinata si afectata de pacat. Deci omul care face un bine, indiferent de starea de credinta atata timp cat nu se curata de pacat prin cunostiinta si iubirea de Dumnezeu nu face decat fapte rezultate din lucrarea sa naturala, fapte moarte pentru ca sunt purtatoare de simtaminte rele: ori invidie, ori gelozie, ori mandrie, ori manie, ori pofta.

Atata timp cat purtam pacate, toate faptele noastre sunt intinate de pacatul respectiv. Si cand hranesc sau imbrac un sarman, acela este bucuros si imi multumeste, insa fapta este in interiorul meu sub forma unui simtamant purtator de pacatul ce il port in suflet.

oare cati din noi isi iau la cercetat cum se cuvine inlauntrul sau! Aceasta incepe odata cu paza propriei minti de ispite. cand vom reusi cu mintea sa pazim gandurile si ideile , vom vedea deslusit natura lor si vom reusi sa retezam pacatul inainte de infaptuire, cat este numai incoltit in minte.
Aceasta este o lucrare a schimbarii mintii de orientare doar spre Dumnezeu. Atunci si rugaciunea ajunge in minte netulburata.

Si vreti pe mine sa ma lamuriti ca exista mantuire in afara Bisericii lui Hristos? La omul rational, sanatos si fara neputinte si care a auzit de Hristos?

Va multumesc, Doamna Dobrin, pentru selectiile din Filocalia!
De mare folos si, mai ales, cu putere de clarificare in dilemele de aici privind mantuirea, iubirea si altele...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Va multumesc, Doamna Dobrin, pentru selectiile din Filocalia!
De mare folos si, mai ales, cu putere de clarificare in dilemele de aici privind mantuirea, iubirea si altele...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Nu imi multumi frate Ioane, te rog mult lasa domniile pentru cei care sunt domni.
Cu adevarat Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Cata bucurie a mintii cand vezi ca Dumnezeu toarna in tine intelepciune. Si vezi asta mai clar cand iti intra in minte invatatura si apoi descoperi intarirea invataturii celei bune, descoperind ca si la alti oameni a turnat aceeasi invatatura. Atunci e bucuria mintii. Nu a inimii.
De pilda: anul trecut am explicat versetul din fericiri cum am gasit in mintea mea, prietenei mele, si acum am gasit si citit aceeasi explicatie a versetului din fericiri, cu minciuna prigonitorilor, deci am gasit-o la Arhiep. Irineu Bistriteanul. Apoi am tot incercat sa spun cum e cu faptele bune, de cateva luni tot spun aici, si ieri am gasit pe Calist Patriarhul cautand cuvinte de rugaciune nu de mantuire. Vroiam sa ma intaresc in rugaciune cu cuvintele sfintilor. Cata bucurie a mintii ca am gasit in cuvantul din Fiocalia intarirea invataturii lui Dumnezeu in mine.
Bucuria mintii asta inseamna, sa te bucuri de darul lui Dumnezeu si sa fii constient ca de la Dumnezeu sunt toate. Sa constientizezi ca atunci cand daruiesti ceva, fie si un cuvant bun, nu este de la tine ci de la Dumnezeu, ca tu nu esti capabil de o asa intelepciune.

Asadar noi oamenii infaptuim, si simtim bucurie, dar este o bucurie a inimii, cand se strange pieptul si o simti in piept si te bucuri si simti ca tu ai facut binele din vointa ta. este si acesta un control al motivului daruirii. (Ex: ma duc acum si daruiesc vecinei mele 50 lei ca e saraca si stiu cu nu are mancare, acesta este motivul exterior, insa inlauntru exista motivul interior - simtaminte, acestea trebuie analizate - si indreptate spre Hristos). Cum sunt simtamintele in interior acelea conduc fapta spre fapta buna de credinta sau spre fapta buna naturala a noastra fara roada pentru mantuire. Nu din roada culeasa de primitor, vecina, rezulta fapta de credinta ci din simtamantul din noi.

Trebuie practica. De aceea ne numim crestini practicanti. Doar din vorba si filosofie niciodata nu vom ajunge crestini adevarati.

Insa cand simti ca ai facut un bine din vointa lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului atunci nu mai simti bucuria infaptuirii in inima, ca si cum tu ai facut-o, ci doar constientizezi in minte ca nu e fapta ta ci a lui Dumnezeu si atunci te bucuri cu mintea. E un fel de bucurie a mintii, de fapt de recunoastere a supunerii si de umilinta in fata Celui care ne-a creat.

Asa si cu faptele de credinta. Si atunci cand cineva iti multumeste, simti ca nu tie trebuie sa iti multumeasca ci Domnului ca tu nu ai nici un drept sa primesti multumiri. Simti ca nu le meriti.

Asadar ca o completare spun ca orice simtamant primit care strange inima si il simtim in inima si ne indreptateste sa il primim (merit iubire, merit bucurie - eu le merit nascand slava desarta si confundand-o cu iubirea lui Hristos ) este doar miscare inimii noastre, simtamant natural. Pentru ca atunci cand primesti iubirea lui Hristos, nu te indreptatesti si spui: merit sa o primesc, o primesc pentru meritele mele de om bun; ci spui: sunt pacatos Doamne nu merit nimic bun si Tu totusi imi dai iubirea Ta, mie nevrednicului. Asta inseamna duhul umilit si inima infranta.
Atunci nu mai cauti in oameni fericirea si iubirea daruita tie pentru faptele tale. Mergi si daruiesti si fugi si de multumire si de lauda. Si lasi omul sa se bucure multumind lui Dumnezeu. Iar tu te bucuri cu mintea ca ai putut cu ajutorul lui Dumnezeu sa faci fapta buna.

Nu va suparati pe mine ca spun astea toate ca si cum spun din carte, eu mare carturareasa, ca ma intreb si eu cum de le scriu pe toate aici. Si ce ma indeamna sa le scriu. Ca imi vine in minte intrebarea, de ce? oare ca sa primesc ocara sau lauda, dupa om? sa ma invat cu astea ca si cum n-ar fi? abia acum inteleg de ce duhovnicul spune: scrie.

Va mai amintesc ceva legat de mantuire, despre dreptatea desavarsita si virtutea atotcuprinzatoare a omului. De doua ori am postat pe forum acestea, spuse de Sf. Teofan Zavoratul ca sa stim pe ce ne intemeiem mantuirea si nu stiu cati au citit, avand oroare de citatele postate de dobrin7m, marea carturareasa care arunca aici citate din avion. Da bine mi-ati zis, ca de nu vrea omul, nu trebuie fortat. Insa am facut-o nu pentru cei care nu vor ci pentru cei care totusi vor. Ma gandesc ca sunt si din cei ce vor.
no ma iertati, ca m-am intins iarasi.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Slava lui Dumnezeu!
Eu socot ca zici bine, draga sora Dobrin, chiar daca scrii mult. Vine din prinosul inimii, din dorinta sincera de a nu tine doar pentru tine bucuriile primite, stiu asta, asa cred ca este.
Filocalia este vasta, inepuizabila si multi nu o citim. Bine este ca sunt oameni buni care asaza pe forum pagini din ea.
Sa nu ne sfiim sa depanam cuvinte dragi, sa scoatem la iveala perle din tezaurul Ortodoxiei. Sfintii nu le-au scris ca sa stea incuiate in casa unor carti galbejite ci ca sa luam mai intai nota de ele apoi sa incercam a trai in duhul lor.
Eu va multumesc pentru multele pagini de folos pe care le postati pe forum.
Dumnezeu sa va binecuvinteze, draga sora intru Hristos Domnul! AMIN+

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Slava lui Dumnezeu!
Eu socot ca zici bine, draga sora Dobrin, chiar daca scrii mult. Vine din prinosul inimii, din dorinta sincera de a nu tine doar pentru tine bucuriile primite, stiu asta, asa cred ca este.
Filocalia este vasta, inepuizabila si multi nu o citim. Bine este ca sunt oameni buni care asaza pe forum pagini din ea.
Sa nu ne sfiim sa depanam cuvinte dragi, sa scoatem la iveala perle din tezaurul Ortodoxiei. Sfintii nu le-au scris ca sa stea incuiate in casa unor carti galbejite ci ca sa luam mai intai nota de ele apoi sa incercam a trai in duhul lor.
Eu va multumesc pentru multele pagini de folos pe care le postati pe forum.
Dumnezeu sa va binecuvinteze, draga sora intru Hristos Domnul! AMIN+

Ei, m-am apucat de citit din Filocalie , insa cat mai am de citit!
A zis parintele meu: va plangeti ca nu gasiti de munca? Slava lui Dumnezeu ca v-a dat timp de citit Sfintii Parinti . Multumiti, ca sunt atatia oameni care ar voi sa citeasca si nu au timp prinsi de griji multe. Oricum, zice, oricum aveti asa de lucru toata viata. Vedeti cum da de lucru Dumnezeu la fiecare?