Despre bioterapie

[antiecumenism]

Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea şedintelor lui RuTko,
şedinte prin care a dorit să-şi refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul
„dar”: la anumite ore de zi şi noapte, independent de vointa sa, începea să facă nişte mişcări involuntare
cu bratele, picioarele şi întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având şi
accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creştin să se purifice (adică să i se citească
rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).
La întrebarea privind existenta magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „...la ultimul congres din
Spania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori - roşu şi verde. Dar de ce oamenii să
cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional...
«Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi... Problema e cine o posedă”.
Cu alte cuvinte, „cunoaşterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influenta magic lumea
înconjurătoare), are una şi aceeaşi sursă atât în magia neagră, cât şi în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau
rău) îşi va aplica vrăjitorul forta pe care o posedă, nu depinde decât de dorinta lui. Or, e lucru ştiut că nu
se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur şi simplu
nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineşte decât vointa lui Dumnezeu, care de la origine a fost
îndreptată către mântuirea omenirii.
Iată însă că „unele forte cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată
ce citim în Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale SfinTilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice): „Magii -
acei care îi cheamă şi pe demonii binefăcători, ca să facă şi spre bine unele lucruri, totuna cu totii sunt
nişte ucigaşi spurcati şi înşelători după bunul lor plac”.
Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare I., într-o discutie privată cu o cunoştintă
de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea
ce duce spre magia neagră”.
Bioenergoterapeutul Kaşpirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul
noptii, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin
acceptabilă şi pozitivă. Caracterul demonic al actiunilor lui Kaşpirovski se manifestă chiar în timpul
şedintelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev.
Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de şcoală, 93 % din ei sunt antrenati în şedintele

40
lui Kaşpirovski. În timpul şedintelor se remarcă ticuri obsedante, reactii isterice, fenomene de halucinatie
şi alte tulburări psihice” - dovadă evidentă că sunt stăpâniti de duhul necurat. Mişcări involuntare, tipete şi
emotii, istericale independente de vointa omului - toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare.
42% cad în somn hipnotic. După şedinte, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare
psihică. S-a conturat clar tendinta creşterii sugestibilitătii şi reactiei isterice. La elevii şcolii medii nr. 49
din Taşkent s-a dezvoltat, în timpul şedintelor, o reactie isterică în grup, care a durat timp de două
săptămâni şi a dezorganizat activitatea şcolii. În urma şedintelor televizate, unii copii se prăbuşeau în stare
de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaşpirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de
protectie psihologică şi ei au devenit mai sugestibili, uşor influentabili de comportamentul criminal al
adultilor şi adolescentilor. Mai mult decât atât, după şedinte a fost nevoie ca multi copii să fie spitalizati
cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au
vizionat şedintele unui senzitiv practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare
acută a bolilor. Investigatiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoşiti după
şedinte, afectiunile li s-au agravat. În afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat
după şedinte. Vorbind despre calitătile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei
Iurşova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaşpirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o
operatie chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără ştirea mea. În timpul operatiei am suportat
o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutătit şi mai mult starea sănătătii. Kaşpirovski difuzează un
film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat
demnitatea... Pe motivul că acum mă aflu la spital şi de 18 luni nu mai am mijloace de existentă, rog să
mă ajutati să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaşpirovski”.
Aşadar, unii senzitivi, profitând de dorinta oamenilor de a se însănătoşi cu orice pret, adesea îi aduc
la o stare şi mai gravă, conducându-i la demonizare şi la pierderea sufletelor.
Dar există, ati putea reproşa dvs., şi magi-senzitivi albi, care şi la biserică merg, şi pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea fortelor demonice care, dându-le aparenta succesului, dezlăntuie în ei o tot mai mare înfumurare şi orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor.

[antiecumenism]

Pe unii credincioşi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu fortele demonice, de ce atunci ei
înşişi frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezati să se boteze, iar alteori chiar şi să
se împărtăşească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?
Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înşişi la biserică, şi pe altii îi îndeamnă s-o facă pentru a se
alimenta, cum le place să se exprime, „cu energii luminoase”. Multi credincioşi au avut ocazia să observe
cum senzitivii stau îndelung în fata icoanelor, cu mâinile răşchirate şi căscând larg ochii, străduindu-se să
se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă
fereastra către altă lume”. Mi-aş permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înăltate rugăciuni - este
o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare
de minuni, simtim realmente prezenta celui care este înfătişat pe ea. Privind chipul, ne înăltăm cu tot
sufletul către prototip, şi rugăciunea noastră se înaltă către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de
rugăciunile a mii de alti credincioşi. Noi primim răspuns - rugăciunea noastră este auzită şi se împlineşte.
Ei stau în fata icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii
statornice în fata ei a mii de creştini. Icoana nu va avea de pierdut din această cauză şi nici rugăciunii
credincioşilor nu-i va dăuna. Gânditi-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospătul
nuptial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtăşanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăşti pe
sub masă, strângând de pe jos fărâmiturile scăpate de oaspeti şi să nu fii în stare să-ti ridici capul pentru a
te bucura de măretia sărbătorii.
O altă parte, mai putin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăşi,
îndemnând şi pe altii s-o facă. Aceştia sunt senzitivii începători - cei care nu au ajuns deocamdată să
pătrundă în abisurile satanice şi se află în etapa autoamăgirii de a fi aleşii lui Dumnezeu. De astă dată ei se
împărtăşesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă.
Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia şi-au deschis sufletele când au primit învătăturile străine Bisericii (n. red.)
Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândetii! În acest
sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garantie a mântuirii. Totul depinde de profunzimea
pocăintei şi de acel simtământ cu care vă apropiati de Sfântul Potir.
Apostolul Pavel spune: De câte ori veti mânca această pâine şi veti bea acest pahar, moartea
Domnului vestiti până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului
cu nevrednicie, va fi vinovat fată de trupul şi sângele Domnului. (...) Căci cel ce mănâncă şi bea cu
nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica
duhovnicească se cunoaşte că multi oameni căzuti în rătăcire (oameni cuprinşi de înfumurare, orgoliu) se
împărtăşesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.
Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtăşaniei, puterea harului
căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăintă al conştiintei
propriei nevrednicii, de dorinta de viată veşnică şi de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de
Sfântul Potir.
Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viata
Lui să devină viata lor, ei au nevoie de energie.
Din cele spuse mai sus, vedem că, adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în
sfântul lăcaş pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfactie. Nefiind în stare el însuşi să se
apropie de Sfintele Taine şi de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut şi, pentru
actiunile lor profanatoare (săvârşite fie şi în mod inconştient) îi dăruieşte cu o nouă portie de energie
demonică şi le amplifică aptitudinile senzitive.
Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezati
refuză, în unele cazuri, să lucreze?
Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansati îşi trimit „pacientii” să se boteze.
Ceilalti, alde Kaşpirovski, nici ei înşişi nu sunt botezati şi nici nu întreabă pe nimeni de botez.
Dimpotrivă, în timpul şedintelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de
metal, adică crucea.
Revenind la problema fortelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de
tămăduire - prin harul dumnezeiesc, care, ca şi clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat
până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul mare mucenic şi
tămăduitor Pantelimon, Sfintii Cozma şi Damian, Sfântul mucenic Ciprian, Sfântul Ioan din Kronştadt şi
multi altii. Cercetati vietile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci
sufletul este veşnic, mult mai pretios decât trupul trecător. Oamenilor vindecati li se schimba întreaga
viată, li se întărea credinta, sufletul li se curăta de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârşite cu
puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfintii lucrau prin harul Sfântului Duh, şi nu cu câmpul biologic, nu
cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau. În
Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru Iisus Hristos a unui
slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, şi abia după aceea: Scoală-te şi
umblă!

[antiecumenism]

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum multi oameni se vindecau atingându-se cu credintă şi cu
pocăintă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui
Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se
puneau ştergare sau şorturi purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din
ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.
În acest sens pot fi evocate o multime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de
moaştele sau chiar odăjdiile sfintilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă
oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a apartinut Sfântului Ioan din
Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut
să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionati de o însănătoşire atât de rapidă.
Or, sfintii îi vindecau pe cei mai multi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea
o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska
citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toti bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua
nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.
Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronştadt. Există o multime de cărti
în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de
bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.
Acum să încercăm să întelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze
bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfintilor Părinti ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură
de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferintă
cumplită, multi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în
Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îti aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda
boala, multumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la
vrăjmaşii Domnului - magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să
murim, decât să mergem la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îti vindeci trupul, iar sufletul ti-l
pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în
focul veşnic?
Sfintii Apostoli au blestemat magia, Sfintii Părinti, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru multi ani i-
au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curăti de păcat.
„Fugiti, iubitii mei frati, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veti fi lăsati
pradă chinului veşnic.
O, fratilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferintă se curătă de păcate. Să ne amintim, fratilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinte grele în viata aceasta vor fi răsplătiti cu prisosintă în Împărătia Cerească.
Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinte, ci doar vei comite un mare şi greu
păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în
rugăciuni? De ce să-Ti prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici
suferinte, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta
Împărtăşanie, cum vei asculta povătuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştintă suferinta sau alte
nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu
recunoştintă suferintele şi nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele
concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinte şi dureri:
1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viată, spre întelegerea acestei
imoralităti şi a faptului că viata pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia,
şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viata ta de aici;
2) deseori pentru păcatele părintilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viata lor
bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea
această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent fată de religie), educat în spiritul
umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuintele şi dorintele sale), totuşi
sunt pline de adevăr cuvintele: suferinta este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci
Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul
trebuie să devină o fiintă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe,
să se curete de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vietii, şi
nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenta de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea
reprezintă acel vitel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii
zilelor noastre Îl vând pentru acelaşi vitel de aur;
3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.
4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriti de una mai mare. (Căci, dacă în situatia
respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi actionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă,
abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vietii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).

[antiecumenism]

Aşadar, atitudinea creştină fată de boli constă:
1) în acceptarea cu smerenie a vointei lui Dumnezeu;
2) în întelegerea imoralitătii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinta;
3) în pocăintă şi schimbarea modului de viată. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuti Îl
îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem
binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu
sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredintăm nimănui.
Iată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră
suferintele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire,
îngrijindu-se prea putin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el...
Scăpând ca prin minune de suferintă, multi nu au tinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de
a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viata în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva
lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se
întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereti şi nu primiti, pentru că
cereti rău, ca voi să risipiti în plăceri (Iac. 4, 3). Întelepciunea duhovnicească ne învată că suferintele şi
alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri
tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigur
decât vindecările prin minuni”.
În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează actiunii duhurilor
necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile
fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputintă (cf. Luca 13,
11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din actiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă
medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să
ocolim cu totul iscusinta doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de
boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutătii.
Răspuns la întrebarea dacă un creştin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o
ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „...dacă cineva umblă la vrăjitori şi ghiceşte sau
se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la Tigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav,
sau altceva, cinci ani să nu se împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul
61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoti îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani
sunt opriti cei care „de duh ispititi, cred celor ce, de necuratul învătati, prezic viitorul, care, atunci când au
dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”.
E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau
încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea
îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.
Încheiere
Dacă un om plin de patimi, cu putină credintă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este
înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la
trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.
După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăratii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie
făcători de minuni, ci chiar şi atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu
numai în fata ochilor lumii, ci nici în propria conştiintă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfintii părinti,
datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă
ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest
dar. Dacă unii dintre sfinti au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinta le cerea s-o facă sau datorită
simplitătii lor; altii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător,
fără pricină...”
De aceea nu vă grăbiti să vă bucurati, dacă v-ati pomenit având o capacitate sau alta paranormală.
Nu vă repeziti mâncând pământul să vindecati oameni, să le preziceti viitorul. Dacă aceste capacităti au şi
apărut la dvs. nu vă pasionati de ele, ci fiti treji, privegheati, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice actiune energetică supranaturală nu
rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atentia duhurilor necurate, care din
acest moment încearcă în fel şi chip să-l supună influentei lor.
Şi pentru un om care nu are cunoştintă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul
credintei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a
Sfintilor Părinti, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta
darul capacitătilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunta de dragul lui Hristos
la sine, la puterile demonice, şi Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăintei şi rugăciunii. Îmi
dau seama că e putin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi
să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu
eşti ca toti, tie îti este încredintată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte,
aceasta e datoria ta supremă” - ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este
poarta şi îngustă este calea care duce la viată (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu
patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât
să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.”