![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
O punere a problemei asemănătoare am întâlnit-o atunci când vine vorba despre forma credinței (adică ritualuri) versus fondul credinței. Dar e o punere a problemei, după părerea mea (nu mi-o luați în nume de rău) pur și simplu sucită. Pentru mine, fond și formă sunt în deplină unitate. Faptul, indiscutabil, că există un primat al fondului, în cazul topicului acesta un primat a "ceea ce are în suflet" versus "ținuta afișată" nu înseamnă că forma ("ținuta afișată") nu ar conta, ci că a doua urmează primeia așa cum coada unui zmeu urmează zmeul însuși. Atunci când zmeul este sus în zbor, aproape de Cer, atunci în acord cu această situare se află și coada lui. Cei care au urcat mai mult pe drumul spiritual, bărbați și femei, putem fi siguri că vor avea o ținută adecvată. Iar cei care au o ținută neadecvată sunt cei care fie nu sunt ei înșiși bine poziționați pe drumul urcușului pe Munte, fie au făcut abia primii pași și încă nu au auzit limpede răspunsul lui Dumnezeu la credința și rugăciunile din inima lor: când îl vor auzi, atunci se vor îmbrăca nu așa cum le place lor, ci așa cum Îi place Lui. Eu nu cred că Maica Domnului, dacă ar fi printre noi astăzi, ar purta minijup. Nici nu cred că s-ar afișa sâmbătă la sinagogă la buricul gol, eventual având un tatuaj sub el: "God inside!". Mai degrabă îmi închipui că ar veni îmbrăcată nu cu același stil din icoane, dar cu aceeași decență. Probabil că ar veni cu fustă: greu de spus dacă midi sau maxi, dar în niciun caz cu coapsele la vedere. Capul i-ar fi acoperit cu o pălărioară. Așa îmi imaginez, dar pesemne că imaginația nu îmi e suficient de luxuriantă (sau luxurioasă, nu știu).
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| tinuta in biserici | marlene | Tinuta in Biserica | 221 | 11.11.2025 03:36:10 |
| Tinuta barbatului in biserica | Hartford | Tinuta in Biserica | 56 | 26.05.2025 12:33:59 |
| Imaginea ideala a femeii laice in biserica | sophia | Tinuta in Biserica | 55 | 22.01.2012 07:11:46 |
| Biserica si discriminarea femeii | Golbi_ | Despre Biserica Ortodoxa in general | 460 | 08.12.2011 19:19:07 |
| Spovedania trebuie tinuta | costel | Pocainta | 10 | 29.01.2010 16:08:28 |
|
|