Reglarea naturala a conceptiei

[AlinB]

În prealabil postat de andreicosmovici

Cum era si normal, s-a discutat despre multe teme adiacente temei principale a acestui subiect (metodele naturale de reglare a conceptiei), si anume: despre placere, despre oportunitatea unei pozitii oficiale a Bisericii etc. Personal, pot spune ca am primit elemente noi si foarte interesante dinspre partea ortodoxa. Nu punem la socoteala exprimarile gratuit rauvoitoare, sau interventiile pasionale, lipsite de argumente, fiindca in fiecare "curte" exista astfel de persoane. Daca prezentul meu mesaj poate constitui un semnal in directia stăpânirii propriilor porniri, astfel încât să fie favorizat un dialog decent și argumentat, atunci foarte bine.

In schimb, rămân destule întrebări, pe care voi încerca în continuare să le lămuresc. Pentru a fi mai practic (este o propunere personală), voi veni cu o singură întrebare (sau problemă) per post.

Întrebarea din acest post priveste situația următoare. Să presupunem că avem în fața noastră două cupluri "similare" (ca vârstă, condiții materiale, sănătate etc), familia A și familia B. Soțiile ambelor cupluri au ajuns la menopauză. Familia A a avut 5 copii, familia B doar 3. Repet, din exterior (inclusiv medical), presupunem că ambele cupluri au avut exact aceleasi conditii ideale, astfel incat familia B, "pe hârtie", ar fi putut să aibă și ea 5 copii. Acuma, sunt câteva întrebări, la care vă rog să mă ajutați cu răspunsuri:
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

Problema este f. simpla dar tu vrei sa o faci complicata.

Nu exista o vina morala majora daca omul nu vrea sa mai faca copii intr-o anumita perioada cu atat mai putin daca motivele sunt reale si serioase.

Da, cu o doza mai mare de credinta poate ar mai putea sa mai aduca inca un copil pe lume in viitorul apropiat, dar nu poate fi condamnat pentru faptul ca in prezent nu are acea doza de credinta.

Asa cum nimeni nu este de condamnat pentru ca nu este un mare sfant in viata AZI, atat timp cat rezultanta eforturilor sale il indreapta totusi spre sfintenie.

Ideea asupra careia trebuie sa te concentrezi ca sa intelegi care este problema de fapt este aceea ca singura cale binecuvantata prin care poti sa spui "stop" copiilor este abstinenta.

Abstinenta si atat, nu "abstinenta periodica" sau "contraceptia naturala" sau cine stie ce alte metode.

TOATE, dar absolut toate, toate aduc cu ele o parte de vina, si aspectul prin care "Humanae Vitae" greseste enorm fata de morala si fata de Dumnezeu este aceea ca indeparteaza aceasta vina creand iluzia ca ar exista un soi de contraceptie care este justificata moral.

Intelegem contextul istoric prin care s-a facut acest compromis si ca s-au evitat totusi astfel compromisuri mai mari (anticonceptionale avortive si chiar avort) insa un romano-catolic care are un simt moral cladit pe Dumnezeu si nu pe Papa sau biserica romano-catolica ( distinctie care se pare ca au definit-o chiar si catolicii, a se vedea mai sus M.D.) trebuie sa inteleaga ca se afla in greseala daca are impresia ca metoda contraceptiva pe care o pratica si i s-a predat chiar de biserica in care crede este fara vina dpdv moral, pe langa o posibila vina vizavi de motivele pentru care o practica.