![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
Pomenirea celui între sfinți părintele nostru Leontie patriarhul Ierusalimului, care la anul 1175, cu pace s-a săvârșit.
Cuviosul și Purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Leontie s-a născut în Stromnița Macedoniei la începutul secolului al XII-lea din părinți bogați și binecredincioși, iar renăscându-se prin dumnezeiescul Botez, a primit numele de Leon. La vârsta copilăriei a fost dat la școală și s-a deprins în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Viețile Sfinților își cultiva sufletul și folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume și să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată lui Leon a murit pe când acesta era încă tânăr. Imediat s-a hotărât să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări a întărit-o cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârșită liniște, timp de trei zile, nebăgând în seamă foamea și în loc de somn, întinzându-se pe un „covor" de trestii. După ce a ajuns în capitală a îmbrăcat schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului - Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraș și să o facă pe nebunul, cu scopul de a se expune de bunăvoie la jignirile și batjocurile, ba chiar și la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de asceză, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, a câștigat într-o foare scurtă perioadă de timp o atât de mare bunăvoință și îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinși și să tămâieze în acest nuat chip icoanele cese aflau la intersecțiile capitalei. Temându-se însă să nu cadă în mândrie, a început să se expună din ce în ce mai mult la insulte și rele pătimiri. S-a făcut apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia o viață pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de starețul său episcop în cetate pentru o treabă, Leontie a întârziat și nu a mai găsit nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită - de a se întoarce înainte de ase însera și de a nu înnopta nicidecum în altă parte - s-a aruncat în mare și fiind purtat în chip minunat de curenții de apă de cealaltă parte a malului, reuși să se întoarcă în sihăstrie unde îl aștepta starețul său. Starețul văzând că apa încă i se scurgea din haine și înțelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu și se minuna de ucenicul său. Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care a întreprins-o episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă a cerut biencuvântarea starețului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos (16 martie). Egumenul de acolo, înțelegând harismele sale extraordinare, l-a acceptat, dar în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniștire a fost pentru Leontie un prilej de se deda fără rețineri și împrăștieri nevoințelor duhovnicești ale postului și neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte așternutul său cu lacrimi de pocăință. Pentru a readuce în suflet starea de umilință, apela la măsuri ascetice neobișnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie și petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor. La plinirea vremii, a primit ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă și sârguință, însă fără a-și împuțina deloc nevoințele sale ascetice. Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare și de fiecare dată își dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, pentru că ajunsese la desăvârșita lepădare de sine și își păstra aceeași așezare sufletească și când era cinstit și când era jignit. Într-o zi, Leontie a avut o vedenie în care se făcea că primește spre hrană o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înțelegerii Sfintelor Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simțămând incomparabil mai dulce decât mierea, așa încât îi venea foarte ușor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, a alcătuit și un tratat despre diferența dintre erosul pământesc și erosul ceresc, care ese focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ. După ce a fost considerat vrednic de preoție, Leontie a fost hirotonit preot și astfel - odată cu înălțarea sa în această treaptă, a găsit prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraților și să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. A fost numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obște numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu au putut să-l împiedice în dumnezeiescul său urcuș spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-și mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări de sine și de toate, a primit de la Dumnezeu nesfârșite daruri. Astfel, Sfântul Ioan Teologul i s-a arătat în ziua prăznuirii lui (8 mai) sub chipul egumenului și i-a poruncit să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă și la Efes, ca să-i bucure cu prezența sa pe creștinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa. Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, Leontie a vizitat vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) și cu dorința de a urma nevoințele duhovnicești ale acestui mare ascet al virtuții a plecat de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce.Ajungând însă în Patmos, a aflat că starețul său a plecat la Domnul, lăsându-l urmaș pe el prin testament și cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, Cuviosul și-a îndoit privegherile și postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceștia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alții de orice ispită, cerându-le să-și pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, dar sufletul lui își păstra în realitate, în orice situație, blândețea și nepătimirea, condiție a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. I-a izgonit ppe pirații care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea și de atunci, aceștia fiind înfricoșați de pedeapsa lui Dumnezeu, nu au mai îndrăznit să vatăme sfântul așezământ. După ani de zile, Cuviosul s-a îmbolnăvit grav și timp de paisprezece zile nu-i mai rămăsese decât o neputincioasă suflare de viață. Însă la sfârșitul acestei perioade, i s-a descoperit că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâția ani de viață câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani și jumătate. În anul următor (1172), a întreprins o călătorie la Constantinopol ca să-și câștige dreptul de la împărat în controversa sa cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuțile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) a vrut să-l hirotonească imediat arhiepiscop de Cipru. Leontie însă a refuzat, cunoscând că nu era aceasta voia lui Dumnezeu. Puțin mai târziu însă, a primit să fie hirotonit Patriarh al Ierusalimului, pentru că primise cu multă vreme înainte o înștiințare profetică în sensul acesta (după 1176). Pe drumul spre Sfintele Locuri, s-a oprit puțin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de loc de reședință și de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care era atunci ocupată de cruciații romano-catolici. Acolo a pus din nou rânduială în averea Bisericii, a îndreptat moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle și voturile călugărești și comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l priveze și de cele stric necesare supraviețuirii. Apoi, s-a dus la Sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida ), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, pentru că romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim. Faima lui de făcător de minuni s-a răspândit repede între toți creștinii din Siria și Fenicia, dintre care mulți alergau spre el ca să primească binecuvântarea omului lui Dumnezeu . Cuviosul s-a dus într-o noapte în Ierusalim, a intrat pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri și s-a închinat singur în Dătătorul-de-Viață Mormânt al Domnului. S-a crezut atunci că prezența cuviosului a scăpat atenției multora. Însă aceasta a fost cu neputință să se întâmple până la sfârșit, pentru că l-au descoperit minunile pe care Domnul le săvârșea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă și Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creștinii aveau nevoie de un alt Prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta l-a trimis Dumnezeu pe acest mare Leontie și prin rugăciunea lui a vărsat o ploaie mare care a umplut cisternele de apă, ogoarele s-au adăpat îmbelșugat, iar cei care cu puțin timp înainte erau însetați s-au săturat de apă, iar lucrul cel mai de seamă a fost că au câștigat nădejdi că vor avea belșug de roade, de grâu, de vin și de alte bunătăți de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toți și se minunau toți de el, spunând că „marele Arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Leontie, venind în țara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem și să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor". - continuare - |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Vecernia zilei + | cristiboss56 | Despre Vecernie | 15 | 01.02.2016 21:26:36 |
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. | voxdei55 | Generalitati | 8 | 04.12.2010 22:48:51 |
Versetul zilei | Daniela-Iulia | Din Noul Testament | 1 | 13.05.2009 09:22:30 |
Informatia zilei | silverstar | Stiri, actualitati, anunturi | 4 | 24.04.2009 08:30:11 |
|