Mucenici ai zilelor nostre

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Adriana Cluj

Intrebarea pe care mi-am pus-o a fost, de fapt: eu ce-as fi facut?
N-am fost in stare sa raspund.....

Pornind de la acest exemplu mi-am pus multe intrebari, si tot imi pun, in legatura cu credinta mea . Cit de curata si de profunda este credinta mea . Si daca eu insumi zic ca il iubesc pe Hristos , ce as fi in stare sa fac pt el ? altceva decit nimicul care il fac in fiecare zi !
Am pornit de la acest sacrificiu mucenicesc si am incercat sa imi inchipui lucruri din ce in ce mai mici pe care as fi in stare sa le fac .
In cele din urma , tot dind inapoi cu curajul si cu dragostea , am ajuns sa inteleg ca nici macar ultima falanga de la degetul mic sau nici macar o masea buna nu as fi in stare sa daruiesc Domnului din iubire curata si adevarata .
Si atunci m-am speriat si uimit am alergat iarasi la sfintii parinti . Am inteles ca toata puterea de jertfa a omului fata de Dumnezeu nu este de la sine ci este dar dumnezeiesc . Omul doar accepta sau nu ! Puterea si taria vine de sus. Dar ca sa vina de sus trebuie multa pocainta (si mai putina cainta).
Dar acest ultim cuvint m-a intristat tare mult , deoarece am vazut ca nici a ma pocai nu stiu iar ceea ce eu am crezut pina acum ca este pocainta ... defapt era altceva : mindrie !

Punindu-mi inainte oglinda dreptei credinte , a mucenicilor lui Hristos , nu am mai vazut pe cel pe care il asteptam , ci unul mult mai urit si mai nepocait .
Trista realitate. Slava lui Dumnezeu caci inca mai este timp pt. indreptare !