De asta ce ziceti? Din vest ne vin "bunatatile"!!!

În prealabil postat de Ekaterina

L-ati descris corect pe Parintele Iustin Parvu (in prima parte, ceea ce urmeaza nu i se potriveste). Parintele este cu adevarat model de viata induhovnicita. Inzestrat cu multe daruri, printre care si darul discernamantului, este cel mai in masura sa-si exprime parerea despre starea actuala a tarii. Parintele iubeste aceasta tara cu adevarat, sufera pentru drama romanilor, se roaga cu lacrimi pentru acest popor. Cuvintele Parintelui Iustin, descriu perfect starea in care ne aflam in acest moment.

Nu il cunosc pe Parintele Iustin Parvu si nu am facut o critica la adresa sfintiei sale. Necunoscindu-l, ar fi fost cu totul deplasat sa judec, sa critic etc.
In general, desi se intampla sa pomenesc un nume sau altul, nu ma ocup pe forumul acesta cu defaimarea unor persoane, cu atat mai putin a unor fete bisericesti. Am numit, insa, o farama din starea de lucruri maladiva in care cred ca se zbate ce-a mai ramas din Biserica noastra.
M-am folosit de prilejul oferit in postarea pe care am comentat-o, nu ca sa ii contrez pe Adriana si pe domnul Nastasa (de ce as face asa ceva, mai ales ca sunt oameni dragi mie), cat ca sa imi exprim dezaprobarea (si dezamagirea) fata de obiceiul mult prea raspandit al multor fete bisericesti de a se ocupa cu lucrurile lumesti, in maniera clara a insetatilor de putere. (Pestele de la cap se impute, sora. O stiti la fel de bine ca mine.)

Spuneti insa, cu o pretiozitate peste care nu voiesc sa trec, ca parintele este inzestrat cu darul discernamantului. O spuneti ca pe o certitudine indiscutabila, asa imi pare.
Eu nu stiu daca este adevarat acest lucru, nu am de unde sti (sper insa, spre folosul nostru, ca parintele sa aiba acest dar duhovnicesc), dar ma intreb de unde si in ce calitate sunteti dvs. capabila sa afirmati aceasta despre parintele. Aveti, la randul dvs., acest dar al discernamantului pentru a putea sa il evaluati la un preot?
Daca sunteti in masura sa faceti astfel de afirmatii (aici pozitive, laudative), ma cam tem sa aud ce puteti spune in cazul contrar, cand cineva v-ar dezamagi/insela asteptarile.

Mai spuneti ca vorbele parintelui descriu perfect starea natiunii...
Chiar o descriu perfect? Nu mai este nimic de spus? Nu ar mai fi alternative? Gata? Ati gasit formula magica? Him!...
Va intreb, iarasi: cum ati ajuns la asemenea certitudine fara de fisura? Nu credeti ca atasamentul emotional necontrolat poate reduce uneori travaliul sanogen al gandirii?

Nu ma ocup pe forum cu defaimarea sau ridicarea in slavi a unor persoane. Desi multi cam asa cred ca fac.
Imi place sa cred ca particip la dezbaterea unor stari de lucruri, acelea pe care le impartasim cu totii.
Mi-ar placea, printre altele sa dezbatem idei.... Dar am inteles, cu vremea, ca uneori cer prea mult aici pe forum. Am luat destule portii din fenomenul "Unde dai si unde crapa..."

P.S. "Se roaga cu lacrimi pentru acest popor... " daca as comenta, chiar ca as fi rautacios cu dvs... Mai bine ma opresc si va rog sa ma iertati pentru ca nu va pot impartasi entuziasmul declamativ. Am trecut de varsta cand ridicam idoli doar pentru a-i darama mai apoi...

Nu cred ca intentia parintelui este aceea de a se ocupa de lucruri lumesti, ci de a ne deschide ochii, caci noi, desi ii avem deschisi nu vedem......
Amintiti-va de Parintele Paisie Aghioritul, cum era cautat de lume pentru sfaturi, pentru indreptarea vietii lor lumesti. Si totusi parintele era izolat in Sfantul Munte nu ar fi avut cum sa cunoasca prea mult viata lumeasca, ori politica, nici atat... Mergeau inclusiv ofiteri, care poate ar fi trebuit intai sa ceara altora parerea in privinta mersului lucrurilor in zona lor (din punct de vedere militar, sa zicem, ori politic, despre conflictele cu turcii, problema cipriota). Si totusi il cautatu pe parintele..... avea alte daruri parintele prin care aceste lucruri i se faceau cunoscute.

Consider ca este cazul sa imi spun deschis parerea: gresiti, surorilor, gresiti si inca foarte grav.
Iata in ce loc cred eu ca gresiti:

1) Menirea fundamentala a Bisericii, asa cum este din vecie, se numeste: mantuirea omului. Acest termen are multe acceptiuni, sensuri si nuante - aceasta s-a tot dezbatut pe forum.
2) Intreaga Scriptura ne arata cum, prin prooroci si drepti, prin interventii directe in istorie, Dumnezeu a pastorit neincetat neamul omenesc. Legaminte peste legaminte, mereu incalcate de oameni, mereu reinnoite de Bunul Dumnezeu din marea Lui dragoste, pentru a-i salva pe copiii Sai din ratacire si moarte.
3) Tinta dintai a fost mereu duhovniceasca. Stihiile grav afectate de pacat trebuiau refacute, iar Dumnezeu a lucrat aceasta in oameni pana intr-atat incat a dat, in istoria vietuirii noastre aici pe pamant, pe singurul Sau Fiu la moarte si inca la moartea pe Cruce.
4) Nicaieri in istoria legamintelor dintre Dumnezeu si om nu a existat o preocupare pentru ceea ce numim viata lumeasca. Organizarea vietii omului de catre Dumnezeu a fost facuta in fundamentele duhovnicesti ale fiintei, iar nu la suprafata lucrurilor. Domnul nu se-ncurca in amanunte si nimicuri. Noi, mai mereu.
Domnul vrea sa fim intregi sufleteste, cu inima si mintea in ascultare indragostita de El, astfel incat sa fim fericiti in adancul sufletului nostru si sa putem convietui cu El vesnic, in Imparatia Lui. Ne vrea fericiti pe fiecare in parte, ne vrea fericiti in familii, ne vrea fericiti ca popoare. DUHOVNICESTE, iar nu lumeste. Si ne-a aratat mereu Calea catre aceasta fericire dumnezeiasca, catre plinatatea vietii noastre ("Care pretutindenea esti si pe toate le PLINESTI") asa cum a fost ea harazita dintru inceput. Calea intoarcerii Acasa este Biserica, este in Biserica. Ea este Arca lui Noe.
5) Biserica ii cheama pe oameni la impartasire cu harul, cu energiile necreate ale Dumnezeirii. Lucrarea fundamentala a Bisericii este impartasirea omului cu Sfintele Taine. Toate celelalte (de pilda actiunile caritabile) sunt secundare si Biserica se poate dispensa oricind de ele. Nu sunt esentiale pentru mantuire.
6) Si invers: oricate actiuni caritabile si dragalase-dulcegi-mieroase (iar acum marturisesc ca traiesc un sentiment de scarba) ar face oamenii care se inchipuie purtatori si lucratori ai harului, acestea sunt frectie la picior de lemn in raport cu lucrarea mantuirii.
NU, NU, NU - de mii si mii de ori NU!!!!!!!!!!
Menirea Bisericii nu a fost, nu este si nu poate fi alta decat lucrarea mantuirii prin Sfintele Taine, prin comuniunea Liturgica.
Toate celelalte sunt cadere si sunt sigur ca miros urat inaintea lui Dumnezeu. Cata vreme sunt mari nenorociri in comunitatea eclesiala, cata vreme institutia sufoca Duhul, cata vreme preotii fac lucruri pe care nu voiesc sa le pomenesc (desi le cunosc, din pacate, in mii de amanunte, prin forta imprejurarilor vietii mele), atunci sufletul oamenilor este in pericol de moarte: nu ne vom mantui de unii singuri, nu ne vom mantui prin predici caldute (care nu sunt Hristocentrice), nu ne vom mantui prin pachete si pachetele, prin brosuri si brosurele, prin muzica curveasca pusa de radio Trinitaas in diminetile vietilor noastre, prin implicarea asazisilor oameni induhovniciti in orice altceva decat Sfintele Taine mai intai, Sarbatori si alte activitati SFINTITOARE care tin de cultul nostru crestin.

Vom supravietui ca oameni trupesti, dar nu vom propasi duhovniceste. Vom salva trupurile, o vreme, dar nu vom avea sufletul salvat pentru vesnicie in Imparatia Domnului.

"Mergi inapoia Mea, Satano! Sminteala Imi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!..." este cuvantul care imi pare ca se potriveste cel mai bine astazi, in caderea ingrozitoare a lumii asazis crestine.

7) Pericolul si gravele denaturari ale Ortodoxiei in timpurile noastre nu red ca vin de la secte si alte confesiuni, am mai spus aceasta. Intrucat Domnul a lasat pe fiecare in locul sau, asa cum a voit in marea Sa intelepciune. Pericolul este in interior! In sanul Bisericii, in miezul ortodoxiei noastre sunt oameni si demoni, in fiecare crestin, in mine, in tine, in noi. De aici, dinlauntrul nostru, al laudarosilor ortodocsi vine moartea sufletelor noastre. Nu de la oamenii dimprejur, ci din vazduhurile fiecaruia.
Ca urmare, treaba Bisericii noastre este sa ne vindece de bolile interioare, sa ne apere de tendinta noastra neincetata spre pacat, sa ne spele ochii acoperiti de noroi, sa ne nasca si renasca, sa ne readuca dragostea de Dumnezeu in miezul inimilor noastre indragostite de idoli cu mii de chipuri.

In concluzie, in ciuda oricaror trimiteri imi veti da despre daruri, sfaturi si harisme, eu va spun simplu: toate sunt apa de ploaie, cata vreme serpii vicleniei si ai curviei, ai lacomiilor de toate felurile, colcaie la nesfarsit in sufletele noastre, sub perdele de fum si praf in ochi.
Vindecati-va de magie, fratilor! Dumnezu si oamenii Lui nu sunt magicieni, nici banci ambulante, nici cutiute cu bombonele roz. Iar noi nu suntem chemati la vieti trupesti si desfatari efemere, ci la pocainta. Hristos in mijlocul nostru nu se ocupa cu sfaturi si sfatulete, cu ghiciri si ghicituri, ci numai si numai cu primenirea stihiilor noastre bolnave prin lucrarea tamaduitoare a Harului vesnic. Care coboara si mantuieste doar pe cel pastorit intru pocainta.

Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

Da............
Cineva ar trebui sa-i spuna si parintelui Iustin ca greseste, si chiar grav.
......
PS: Nu-mi permit sa nu precizez: n-am vorbit serios.

Ce să zic, menirea Bisericii este să ne ajute/înveţe să ne mântuim, să ascultăm poruncile lui Dumnezeu... Toate astea se aplică însă în contextul vieţii noastre de zi cu zi, nu le putem abstractiza. Desigur, trebuie să luptăm împotriva patimilor şi mergem la biserică pentru a avea acces la Sfintele Taine, dar de multe ori avem nevoie de un sfat pentru luarea unei decizii mai importante şi îl putem primi de la părintele duhovnic. Un sfat pentru un caz care nu are, la prima vedere, legătură cu mântuirea, dar cine ştie... De exemplu schimbarea serviciului, plecarea într-o altă ţară, schimbarea locuinţei, alegerea unei şcoli etc. Evident, depinde de fiecare din noi cât este de "hotărât" în viaţă sau de cât de mult preţuieşte binecuvântarea unui duhovnic la începutul unei acţiuni. Mulţi pot spune că nu are de unde să ştie preotul abilităţile noastre profesionale, sau clasificarea şcolilor şamd. Totuşi eu cred în răspunsul pe care îl primesc la asemenea întrebări, ceea ce îmi este foarte folositor.

Iar acţiunile caritabile organizate de biserică nu văd de ce ar fi, în sine, neplăcute în faţa lui Dumnezeu?!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Annyta

Iar acţiunile caritabile organizate de biserică nu văd de ce ar fi, în sine, neplăcute în faţa lui Dumnezeu?!

Sunt placute , toate cele cu folos si bune , dar sa fie facute din inima , nu de ochii lumii , in rest toate bune si frumoase . . . !

[Magda M.]

În prealabil postat de cristiboss56

Sunt placute , toate cele cu folos si bune , dar sa fie facute din inima , nu de ochii lumii , in rest toate bune si frumoase . . . !

Si pentru ca a venit vorba, si pentru ca putini cunosc...tocmai pentru ca nu a fost facut pentru ochii lumii, parintele Iustin (adica prin puterea rugaciunii dansului )a ridicat in Poiana Teiului de la poalele muntilor Ceahlau doua manastiri si doua asezaminte pentru copiii si batranii saraci sau bolnavi...unul dintre ele este amenajat si ca spital si acolo slujesc doar maicute.Cuvintele nu prea pot descrie ce se intampla.Pot spune doar, ca de cate ori merg acolo, realizez ca cea mai mare putere e dragostea si ca izvorul ei este credinta ortodoxa... Imi dau seama cat de departe sunt eu de ea si cat de mult s-a departat lumea noastra artificiala de lucrurile simple si adevarate.

[Mosh-Neagu]

Cred ca undeva vrajmasul incearca sa-si bage adanc codita. De unde-ati scos-o, fratilor, cu Parintele Iustin Parvu? Mi-e greu sa spun dar daca trage omul un "partz", unii sunt tentati sa spuna ca a declansat o bomba atomica. Serios acum, nu mai faceti speculatii fara sens. Nu e ziditor si nici nu se cade pentru un ortodox.

În prealabil postat de ioan cezar

Consider ca este cazul sa imi spun deschis parerea:

Frate Ioane, dintotdeauna am considerat ca tare bine le mai zici cateodata si n-as vrea sa-ti fie sminteala vorbele mele, dar cred ca uneori inversunarea ta nu face casa buna cu conditia ta de "bun-crestin". Iarta-ma frate. Nu vreau sa fiu eu "Gigi-contra", dar in ciuda faptului ca in mare parte a celor spuse ai dreptate, te asigur ca si diavolul are dreptate in rationamentul sau, INTOTDEAUNA. Asta nu inseamna, insa ca e si CORECT.

În prealabil postat de ioan cezar

...(iar acum marturisesc ca traiesc un sentiment de scarba)

Pai cum, frate, scarba? De ce nu, mila? Unde e trairea duhovniceasca pe care Mantuitorul ne-o cere? Cu ce ne ajuta pe noi, "scarba" sau "dispretul" fata de cel ratacit, chiar cazut adanc in pacat? Vorbesti de unii preoti si de compromisurile lor, dar din atitudinea ta, eu am inteles clar un lucru: NICIODATA nu te rogi pentru ei, si deci nu esti cu nimic mai presus, in ciuda faptului ca esti incredintat ca tu nu faci pacatele lor. Ei, pacatosi asa, se roaga pentru noi toti, pentru tara aceasta si neamul cel plecat la cele vesnice, iar rugaciunea lor, intr-un fel sau altul, ESTE PRIMITA; cel putin asa am fost invatati de Sfintii Parinti. Ca aduc sminteala si duc la ratacire pe multi, aceste biete suflete trebuiesc planse cu amar fiindca nu le va fi deloc usor. Sa ne inchipuim ca Dumnezeu isi face mila de noi si ne da un coltisor de rai, iar de acolo vom vedea aceste suflete in iad, chinuindu-se groaznic. Oare vom mai nutri acelasi sentiment de sila, scarba, dispret? Mie mi se pare ca in toata aceasta ecuatie, lipseste ce e mai important: Dragostea lui Dumnezeu.
Iarta-ma, frate Ioane. Iti urmaresc mesajele cu mult interes si de mult am sesizat o schimbare care nu prea mai face loc in sufletul tau, smereniei pe care-am descoperit-o la tine la inceput. Daca ne-am vedea cu ochii cu care Dumnezeu ne vede, ne-am rusina de noi mai mult decat ni se pare acum ca avem dreptul sa ne rusinam de fratii nostri. Sa nu dea Dumnezeu sa se scarbeasca de tara noastra atat de bolnava de toate pacatele lumii, ca va fi vai-si-amar de capul nostru. Cand va lovi, vor cadea necazurile pe toti, nu numai pe unii. Sa ne rugam pentru cei cazuti, dragul meu frate intru Hristos.
Asa sa ne ajute, Dumnezeu!

[iuliu46]

Eu sant de acord cu ioan cezar si chiar mi-a prins bine dojana lui.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cred ca undeva vrajmasul incearca sa-si bage adanc codita. De unde-ati scos-o, fratilor, cu Parintele Iustin Parvu? Mi-e greu sa spun dar daca trage omul un "partz", unii sunt tentati sa spuna ca a declansat o bomba atomica. Serios acum, nu mai faceti speculatii fara sens. Nu e ziditor si nici nu se cade pentru un ortodox.



Frate Ioane, dintotdeauna am considerat ca tare bine le mai zici cateodata si n-as vrea sa-ti fie sminteala vorbele mele, dar cred ca uneori inversunarea ta nu face casa buna cu conditia ta de "bun-crestin". Iarta-ma frate. Nu vreau sa fiu eu "Gigi-contra", dar in ciuda faptului ca in mare parte a celor spuse ai dreptate, te asigur ca si diavolul are dreptate in rationamentul sau, INTOTDEAUNA. Asta nu inseamna, insa ca e si CORECT.



Pai cum, frate, scarba? De ce nu, mila? Unde e trairea duhovniceasca pe care Mantuitorul ne-o cere? Cu ce ne ajuta pe noi, "scarba" sau "dispretul" fata de cel ratacit, chiar cazut adanc in pacat? Vorbesti de unii preoti si de compromisurile lor, dar din atitudinea ta, eu am inteles clar un lucru: NICIODATA nu te rogi pentru ei, si deci nu esti cu nimic mai presus, in ciuda faptului ca esti incredintat ca tu nu faci pacatele lor. Ei, pacatosi asa, se roaga pentru noi toti, pentru tara aceasta si neamul cel plecat la cele vesnice, iar rugaciunea lor, intr-un fel sau altul, ESTE PRIMITA; cel putin asa am fost invatati de Sfintii Parinti. Ca aduc sminteala si duc la ratacire pe multi, aceste biete suflete trebuiesc planse cu amar fiindca nu le va fi deloc usor. Sa ne inchipuim ca Dumnezeu isi face mila de noi si ne da un coltisor de rai, iar de acolo vom vedea aceste suflete in iad, chinuindu-se groaznic. Oare vom mai nutri acelasi sentiment de sila, scarba, dispret? Mie mi se pare ca in toata aceasta ecuatie, lipseste ce e mai important: Dragostea lui Dumnezeu.
Iarta-ma, frate Ioane. Iti urmaresc mesajele cu mult interes si de mult am sesizat o schimbare care nu prea mai face loc in sufletul tau, smereniei pe care-am descoperit-o la tine la inceput. Daca ne-am vedea cu ochii cu care Dumnezeu ne vede, ne-am rusina de noi mai mult decat ni se pare acum ca avem dreptul sa ne rusinam de fratii nostri. Sa nu dea Dumnezeu sa se scarbeasca de tara noastra atat de bolnava de toate pacatele lumii, ca va fi vai-si-amar de capul nostru. Cand va lovi, vor cadea necazurile pe toti, nu numai pe unii. Sa ne rugam pentru cei cazuti, dragul meu frate intru Hristos.
Asa sa ne ajute, Dumnezeu!

Moshule, bun cuvant ai pus pentru sarmanul meu suflet. Ai plusat ca un gamer la treaba cu rugaciunea pentru sfintitii slujitori, ce-i drept...:) Sa zicem ca deocamdata nu sunt la cea mai mare inaltime, ok! Dar pe niste coclauri, ceva, tot mai umblu, sontac...:)
Nu stiu cat de folositor e, pana in sfarsit, cuvantul fratelui Cristian, insa iti multumesc Cristi pentru ca ai fost nobil si ai luat apararea unui sarman incoltit de ale lui insusi, precum si de ale altora... Iti multumesc, prietene, pentru bunavointa careia nu stiu de ii pot fi pe masura!
Multumesc si voua celor care ati combatut pozitia mea. Nu doream sa imi aduceti laude si flori. Avem un dialog! Chit ca e usor tensionat, dar este, slava Domnului, un schimb sincer de opinii si de sentimente. Deocamdata eu zic: bun lucru. Voia Domnului mai departe, mereu.

Acum, haideti sa trecem putintel la treaba. Haideti sa ne reamintim o parte din fundamentele credintei noastre.
1) Matei 4, 17: "De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor."
2) Matei 5, 19: "Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in Imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in Imparatia cerurilor."
3) Matei 5, 39: "Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-l si pe celalalt."
4) Matei 6, 19: "Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura..." ....... "Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta."
5) Matei 6,33: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua."
6) Matei 7, 27: "Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare."

Ca ii invata pe ei ca Unul Care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor.

Acum mie imi este foarte frica.
Am impresia ca ar trebui sa transcriu intreaga Evanghelie pentru a urla, sprijinindu-ma in Cuvant: suntem in inselare!

Voi nu pricepeti fetelor ca menirea preotului nu este lumeasca?
De ce va tineti, evreilor, in cerbicie inca si acum??????????? Hristos nu e imparatul veacului acestuia, nu scade biruri, nu da bani si papica la bobor, nu salveaza leul de inflatie, nici Grecia de UE. Nici concedii moca nu da, nici comisioane, nici hepatobiliare, nici pampoane, nici guma de mestecat, nici inghetate pe bat, nici marijuana, nici altele asemenea, NU! Nici macar succesul la operatii pe cord! Si nici malformatiile congenitale nu le vindeca. Pur si simplu Domnul nu e trebalaul vostru / nostru de serviciu! NU, NU, NU!
Hristos nu S-a pogorat, nu S-a intrupat, nu a patimit, nu S-a rastignit, nu a coborat in mormanturi ca sa invie dreptii in Imparatie, nu a inviat, nu S-a inaltat la Ceruri si nu sade la dreapta Tatalui CA SA TINA POPII DISCURSURI HORTICOLE, CULTURALE SI POLITICE!!!

Ci numai si numai ca prin sfintitii preoti, noi pacatosii, in Sfanta Biserica sa fim sloboziti din ghiarele mortii demonice. Ceea ce este, deja, o preaminunata Fericire.
Nu este oare de ajuns pentru lacomiile noastre?
Ba sa fie! AMIN+