filioque

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de delia31

Ce vreau sa va intreb? Nu daca cele doua propozitii sunt corecte d.p.d.v.al teologiei catolice, asta ne-ati spus deja, ci daca pt. dvs. cele doua propozitii sunt identice.

Oricare dintre cele două formule le folosesc, toţi catolicii cred acelaşi lucru: că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Deci, cele două formule descriu o aceeaşi realitate, dar a doua este mai completă. Propoziţia "delfinul este un mamifer" şi propoziţia "delfinul este un mamifer acvatic", deşi ambele corecte, ambele uzuale, nu sunt identice, de vreme ce a doua este mai completă.
Când oamenii au spus "delfinul este un mamifer" ei au răspuns unei controverse: mulţi susţineau, ba chiar îi învăţau şi pe alţii, că delfinul este peşte. Cred că a avut loc un congres, care a reunit toţi oamenii în temă şi au dezbătut problema pe toate feţele. Atunci, au adoptat rezoluţia "delfinul este mamifer" ca să răspundă controversei "peşte sau mamifer". La vremea respectivă, ei nu au avut în vedere că s-ar putea să vină o vreme, poate peste sute de ani, în care nu caracterul de mamifer al delfinului să fie contestat, ci faptul că este o făptură acvatică. Atunci, autoritatea competentă în materie de zoologie a adoptat o completare, definind delfinul ca mamifer acvatic. Ce s-a întâmplat după aceea ? Zoologii, din cauza spiritului rebel, nu toţi recunosc autoritatea celui în drept, nemaivăzând în el pe urmaşul Preşedintelui Colegiului Zoologilor de la început, unii spunând chiar că nu a existat nicio clipă, în acele vremuri, un Preşedinte al Colegiului Zoologilor, ci numai un Colegiu al Zoologilor în care toţi zoologii erau egali. Alţii spun că a existat, dar că era o funcţie onorifică, adică nu corespundea unei realităţi, ci doar că exista uzanţa ca, dacă mai mulţi zoologi sunt pomeniţi într-o lucrare, să fie întâi pomenit acela în capul listei. Culmea este că toţi aceşti oameni, plini de spirit contestatar, sunt cei care spun că au aceeaşi credinţă de la început şi că la Congresul despre Delfini s-a spus că delfinul este mamifer terestru. "Dar nu s-a spus: s-a spus că e mamifer şi punct" zicem noi, mai mult, aducând ca temei diferiţi autori cu activitate de neconstestat, care au spus în vremea când nu era zâzanie fie că delfinul este mamifer acvatic, fie că este mamifer, fie chiar că este acvatic. Dar că ar fi mamifer terestru, niciunul, nici măcar unul singur, nu a spus.

Daca din punct de vedere dogmatic, formula cu filioque e identica cu cea fara filioque, ce sens mai are adagiul filioque? Nu e redundant, nu e un surplus arbitrar si conjunctural?

In schimb, daca cele doua propozitii nu sunt identice in privinta continutului dogmatic, iar „filioque” e un adagiu care aduce o nuanta necesara in plus, atunci care e acea nuanta?

Care e diferenta dintre „purcederea din Tatal” versus „purcederea din Tatal si din Fiul”. Ce are una si n-are cealalta, ca sa fie nevoie sa le rostiti uneori, cand cu filioque, cand fara filioque?

Ce caracteristica il individualizeaza pe Sf. Duh conform formulei cu filioque si ce caracteristica il individualizeaza conform formulei fara filioque?

Cum remarca cineva, individualizarea stă în origine. Fiul îşi are originea numai în Tatăl. Sf Duh îşi are originea în Tatăl şi în Fiul. Dacă Sf Duh ar avea originea numai în Tatăl, nu ar exista nici o individualizare a Lui faţă de Fiul. Deci, în loc de Treime, am avea Doime.

Asta nu prea inteleg (printre multe altele :)), de ce aveti nevoie de doua formule, distincte ca mod de exprimare, pt. a afirma unul si acelasi continut dogmatic?

Sau daca e vorba totusi de doua continuturi dogmatice distincte, iar formula cu filioque e absolut necesara pt. a o imbogati dogmatic pe cea fara filioque, atunci nu inteleg de ce nu renuntati la aceasta din urma?

Formula cu Filioque are, cum am arătat, mai multă precizie, conţinând o clarificare în plus. Dar Biserica este indefectibilă, adică este aceeaşi Biserică cu cea întemeiată la Pentecoste. Prin urmare, nu putem renunţa nici la formula fără Filioque, fiindcă în general nu putem renunţa la nimic din ceea ce Sfinţii Părinţi, cu autoritate, au statuat. Nimeni, rugându-se asemenea lor, nu greşeşte. Ceea ce a fost considerat bun şi sfânt atunci (în cazul în speţă: formula fără Filioque) este bun şi sfânt şi acum şi aşa va fi şi în viitor.

Scuze pt. intelegerea limitata, dar imi pare ca folosirea ambelor formule in Biserica Catolica, in functie de conjunctura, produce mai multa ambiguitate, decat daca ati folosi-o doar pe cea cu filioque.

Aşa cum Isus nu ne-a lăsat un manual de religie, ci avem o Carte unică ce este, de fapt, compusă din mai multe cărţi ce se completează unele pe altele şi tratează mereu aceleaşi probleme de fiecare dată din alt unghi, tot aşa Biserica Catolică nu are o singură formulare a mărturisirii de credinţă. Am observat că ortodocşii, când spun "Crez" se referă la cel de la Niceea cu adausurile de la Constantinopol. Dar noi, când spunem "Crez", nu e suficient, ci trebuie precizat. Care Crez ? Niceno-constatinopolitan ? Apostolic ? Acesta din urmă e folosit chiar mai des, fiind mai scurt şi fiind conţinut în devoţiunea Sf Rozariu. Şi totuşi, deşi mai sumar, are o precizare în plus: aceea că Domnul, după moartea Sa şi înainte de învierea Sa, S-a coborât în iad. Să însemne, atunci, că ar fi heterodoxă credinţa în Coborârea la Iad a Domnului, fiindcă despre asta nu spun nimic Părinţii de la Constantinopol ? Desigur că nu: au spus alţii. Credinţa e aceeaşi, Crezurile se tot clarifică prin adăugiri, aşa cum s-a clarificat formula de la Constantinopol faţă de cea de la Niceea. Ceea ce, gândesc eu, de fapt îi enervează pe ortodocşi este faptul că noi am adăugat ceva la formularea de la Constantinopol. Dar noi vedem că mereu s-a adăugat ceva şi credem că mileniul al II-lea al Bisericii nu diferă cu nimic de primul mileniu în această privinţă. Câtă competenţă avea Biserica atunci în materie de formulări de credinţă, tot atâta are şi acum. Asta înseamnă credinţa într-o Biserică vie, faţă de o viziune a Bisericii-muzeu. Când a simţit mereu nevoia Biserica să clarifice ? Când au existat persoane cu autoritate (episcopi) care să conteste o învăţătură de credinţă. Crezul de acum spune, laconic: "Cred într-un Botez spre iertarea (remisiunea) păcatelor". Noi subînţelegem prin "păcate": păcatele actuale plus păcatul ancestral. Dar, dacă mâine se vor trezi câţiva episcopi catolici să spună că Botezul nu remite păcatul ancestral, fiindcă de fapt nu există nici un păcat ancestral, ci toţi oamenii, de la Răscumpărare încoace, se nasc în stare de graţie sfinţitoare ? Nu vă miraţi: ipoteza e ceva mai plauzibilă decât aţi crede. Atunci, cum va reacţiona Biserica ? Este de presupus că Papa de atunci va face o nouă precizare în Crez, formula devenind nu alta, fiindcă noi nu învăţăm învăţături noi, ci mai completă: "cred într-un Botez spre iertarea păcatelor actuale şi a păcatului ancestral". În fond, asta e misiunea Bisericii pe pământ: să clarifice credinţa, pentru ca oamenii să nu rătăcească.