Happyologia

În prealabil postat de AlinB

Scurt: nu te mai raporta la cine te supara la modul psihologic, raporteaza-te la modul crestin :)

Stii tu, Evanghelia, iubirea dusmanilor (de multe ori poate sunt aparenti), etc.

Si prea multa sensibilitate, asteptari si orgolii ranite nu fac bine..intr-o discutie trebuie sa fii rational si lucid iar daca pui si sentimente, pozitive sa fie, indiferent cum par a fi lucrurile de partea cealalta.

Multumesc, Alin, voi incerca din rasputeri sa tin seama de cuvantul tau bun. Multumesc!

[glykys]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai te ajut eu: acolo in carte e Ortodoxie pura, e cuvantul dumnezeiesc al unui filocalic ce a stiut sa se tina la lucrarea sa printre semeni, cu ajutorul Domnului. Eu asa cred.

Tocmai acum am ascultat putin CD-ul cu par. Teofil si acesta spune:
'Iubirea îi fericire, cei ce iubesc sunt fericiti".

Eu voiam sa spun altceva. Sigur, sunt de acord cu tine, dar voiam sa subliniez ceva. Cred ca in acea carte cineva il intreaba cum de e asa bucuros, la care el raspunde ca asa ii "ţâpă inima", iar mai apoi este intrebat cum sa facem sa dobandim bucuria (noi, interlocutorii, carora nu ne ţâpă inima), iar raspunsul vine in felul urmator: intai datoria si apoi bucuria. E memorabil. Adica intai suferinta si apoi fericirea, intai Crucea si apoi Invierea. Sunt doua chestiuni pe care noi le consideram antinomice, pe care le disociem in fel si chip, dar care sunt unite tainic - si par. Teofil vorbeste si despre taina suferintei, dar e drept ca el pune accent mai mult pe "happyologie".

Eu cred ca daca parintele Teofil s-a invrednicit de harul Sfantului Duh (si nu contest acest lucru) si noi il gasim acum vrednic de "happyologie" a fost pentru ca a stiut sa isi duca crucea personala, a stiut sa isi poarte o viata intreaga handicapul si sa il transforme in binecuvantare, necartind ca s-a nascut orb. Si sigur ai citit pasajele in care povestea cum l-au dus parintii lui prin toate partile sa se vindece, cum de s-a hotarat el sa urmeze Teologia, desi stia bine ca i se pusese in vedere nu i se va permite niciodata ceea ce el ravnea, sa fie preot, ce sacrificii a facut ca sa invete, o serie intreaga de privatiuni la care a fost supus, de voie, de nevoie, din cauza handicapului sau. Sunt acolo lucruri care pe un om mai slab l-ar fi doborat cu usurinta, dar despre care vorbeste mai rar, din smerenie. Probabil ca impactul vizual - pe care noi il pierdem, in actul lecturii - era decisiv pentru interlocutor: sa vezi un om orb fericit, bucuros si implinit in Hristos. Si-a asumat suferinta, a dus-o cu el pana in mormant, nu s-a revoltat, nu a ignorat-o, nu a negat-o. Eu cred cu sinceritate ca asta a fost secretul fericirii lui, in ceea ce tine de efortul sau personal de a dobandi harul Domnului. A fost fericit pentru ca era orb - oricat de ciudat si ilogic ar suna - asta cred ca e afirmatia corecta si nu: a fost fericit, in ciuda faptului ca a fost orb. Asta referitor si la discutia de saptamanile trecute despre handicapatul si orbul cu fete luminoase din biserica.

In rest, si eu cred ca un crestin nu trebuie sa fie morocanos, ci sa fie bucuros si sa imparta bucurie - "in jurul tau sa-i fericesti pe toti", parca asa recita parintele Teofil - dar aceasta bucurie nu e o stare psihologica pe care ti-o induci prin autosugestie, printr-o anumita mentalitate, pe care ti-o impui, ci iti este daruita sau nu, in raport cu propriile eforturi.

Noapte cu pace ... si cu putina ploaie!

Da, Ana-Maria, imi place cum ai spus, frumos ai spus.
Fara dubii, Parintele si-a purtat Crucea si a fost rasplatit din belsug pentru aceasta.
Avem ce primi de la Cuviosul, Slava lui Dumnezeu!

http://www.youtube.com/watch?v=4mL-pmBqIXI

[Yasmina]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai asta am si incercat, mereu, dar e limpede ca nu poate/nu stie/nu vrea sa comunice decat in moduri disfunctionale. Prea multa ostilitate, un demers pe care in psi il numim castrator etc.
Partea proasta e ca atunci cand intri in dialog cu astfel de oameni risti sa uiti ca nu sunt decat doua pozitii viabile: fie joci rolul de terapeut , fie ii ignori. De terapie nu poate fi vorba in nici un caz, sub nici o forma, cata vreme suntem pe forum precum si din alte motive (le-am expus in repetate randuri). A ramas viabila doar ignorarea. Nu are decat sa arunce murdarii (impreuna cu amicii ei, de care iarasi vad ca am parte) daca altceva nu prea gaseste in sufletul ei atunci cand ma intalneste pe mine. Deh!...

E limpede ca multor oameni le e frica sa traiasca, sa iubeasca, sa cunoasca... Le e frica de fac pe ei si atunci devin ff agresivi, taie tot ce prinde a inmuguri, privesc totul chioris. Sa fie acesta un duh care-i bantuie?... Posibil. Eu cred insa ca e doar simptomatica nesuferita a unor tulburari sufletesti si a unor relatii disfunctionale in mediul de viata, toate netratate. De ce netratate? Ei, aici e mai greu de dat un raspuns. Poate ca tocmai aici incepe cu adevarat rolul duhurilor...

In fine, sunt hotarat sa dau amaraciunea la o parte. In definitiv, nu sunt eu responsabil, am mai spus-o, pentru ca altul se tine cu voia lui la rautate. Ce pot sa fac e lucru stiut. Post si rugaciune. daca nu cu alt folos, macar deoarece prin acestea ma tin departe de rautatea lor, care contamineaza. Intrucat am sesizat ca risc sa devin eu insumi agresiv atunci cand le intru in joc. Boala asta se ia repede! Cu totii suntem invitati sa ne pricopsim...

Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti!


P.S. Ce se intampla episodic pe forum (adica faptul ca se coalizeza mereu anumiti indivizi agresivi ca sa isi impuna cu forta rautatea si ingustimea mintii lor) imi aminteste ca primitivii vanau intotdeauna in hoarde, in grupuri, in gasti. Slabi in fata naturii, lipsiti de arme naturale, faceau si ei ce fac huliganiii de azi (mafiotii, gruparile extremiste, sectarii, subculturile de tot soiul etc.): se adunau, ca haita de lupi, sa sfasie, sa arda, sa distruga.
Uneori, oamenii instruiti la suprafata, isi vadesc salbaticia interioara. "Morminte frumos varuite..."
Ce frumos lupta la suprafata pentru idealuri inalte (chipurile, pentru valorile Bisericii) si cat de urat procedeaza, in fond, fata de semenul lor. Oare ce fel de inima au acesti oameni? Cum acorda ei o imbratisare, o mangaiere, o forma oarecare de tandrete?...
Sincer, nu as dori sa ii cunosc personal. Ajunge ca ma lovesc de ei zilnic, prin piata, prin tot locul.

Cred ca cel mai bine ar fi sa-i cunoasteti personal pe acesti oameni care va par agresivi,sunt convinsa ca in dialogul direct fata in fata,realitatea va parea mai...prietenoasa :-)

Poate sunt doar ispite,care alunga pacea din suflet la vederea celor scrise de anumite persoane...Am trecut si eu prin experiente asemanatoare cu vreo cateva persoane aici pe forum,simteam ca ma smintesc numai cand le citeam cateva randuri...insa tot dandu-le atentie,raspunzand sau uneori ignorand am ajuns sa indragesc acele persoane din toata inima si sa-mi schimb parerea eronata despre ele.

Anna21 nu este o persoana agresiva si nici macar Adrianna care a fost banata.
Cei agresivi urmaresc sa raneasca omul,fetele in discutia de fata urmaresc doar o idee ,pe care au taria s-o duca pana-n panzele albe,insa nu-mi amintesc cand au fost necuviincioase,rautacioase sau jignitoare?!

Chiar si pt cei agresivi sa avem intelegere si chiar mila,caci sunt agresivi din cauze bine intemeiate.
Va rog frumos sa nu va suparati

În prealabil postat de Yasmina

Cred ca cel mai bine ar fi sa-i cunoasteti personal pe acesti oameni care va par agresivi,sunt convinsa ca in dialogul direct fata in fata,realitatea va parea mai...prietenoasa :-)

Poate sunt doar ispite,care alunga pacea din suflet la vederea celor scrise de anumite persoane...Am trecut si eu prin experiente asemanatoare cu vreo cateva persoane aici pe forum,simteam ca ma smintesc numai cand le citeam cateva randuri...insa tot dandu-le atentie,raspunzand sau uneori ignorand am ajuns sa indragesc acele persoane din toata inima si sa-mi schimb parerea eronata despre ele.

Anna21 nu este o persoana agresiva si nici macar Adrianna care a fost banata.
Cei agresivi urmaresc sa raneasca omul,fetele in discutia de fata urmaresc doar o idee ,pe care au taria s-o duca pana-n panzele albe,insa nu-mi amintesc cand au fost necuviincioase,rautacioase sau jignitoare?!

Chiar si pt cei agresivi sa avem intelegere si chiar mila,caci sunt agresivi din cauze bine intemeiate.
Va rog frumos sa nu va suparati

Multumesc, Yasmina!
Si nu pot sa nu fiu sincer: din pacate, deocamdata nu gasesc motive sa imi schimb opinia fata de anumiti oameni. Ceea ce nu inseamna ca ma tin cu dinadinsul intr-o pozitie de respingere sau osindire etc.
Nu. Nu pot trai purtind ranchiuna cuiva, macar cat imi dau seama constient.
Pe de alta parte, experientele neplacute in relatii, mi-au fost intotdeauna de folos.
Am descoperit insa, cu anii, ca anumite relatii trebuie gestionate cu grija. Cel putin din motivul ca, din pricini mai mult sau mai putin cunoscute, care tin de limitele personale, aceste intalniri (cand le dau cu adevarat atentie) pot avea consecinte foarte neplacute in plan subiectiv si in comportament.

Deocamdata imi mentin scepticismul privind vreo surpriza serioasa, in bine. Pur si simplu cred cu tarie ca unora dintre semeni le place mult sa joace rolul personajului negativ in diverse scene de viata. Altminteri, ar fi mai atenti si mai respectuosi cu semenii, macar in anumite situatii.

In ce ma priveste, imi vad de treaba. In inima mea simt deja un strop de pace si de bucurie si, din fericire, resimt un inceput de reala cainta pentru modul in care NU reusesc sa ma tin cu adevarat la pocainta.
Motiv pentru care am intrat deja in vacanta, aici pe forum, o vreme, cu aceasta ultima postare.
Multumesc si sa auzim de bine! Domnul sa ne miluiasca pe noi toti!